Forzza viola!

Acesta este un post dedicat poliştilor. Fanii alb-violeţi se vor regăsi cu mare plăcere în filmuleţul alăturat. Să avem un an mai bun şi să ne împlinim visele! Forzza viola!

Tic-tac music

Mi-a plăcut întotdeauna să postez pe blog filmuleţe cu ceea ce se întâmplă în Occident. Priviţi cât este de simplu să organizezi un concert ad-hoc. Puţină dorinţă, imaginaţie şi libertate în gândire. Asta este tot ce trebuie. Un tip a improvizat câteva instrumente muzicale din cutiuţe de tic-tac. Poate fi şi reclamă la brandul respectiv, nu contează. Ceea ce contează este faptul că se poate crea o atmosferă foarte faină cu puţină imaginaţie, iniţiativă şi libertate în gândire. Bucuraţi-vă de filmuleţ şi încercaţi să faceţi la fel. Măcar ca experiment.

Alexandra are nevoie de noi

Încerc să fac ceva frumos de Crăciun şi vă îndemn s-o ajutaţi pe Alexandra. Crăciun fericit să aveţi şi sărbători frumoase, Cătălin.

Sfârşit

Fostul meu coleg de la Banii noştri, fotoreporterul Marius Păun, a postat pe blogul lui un fotoreportaj cu ultima zi la Business Standard. Trist. Partea proastă este că nici alte ziare nu se simt prea bine, iar jurnaliştii şi fotoreporterii nu prea au unde să meargă. Un sfat colegial: uitaţi de Adevărul Holding.

Pa, Vodafone! Dormi în pace

Am decis să mă despart de Vodafone după exact zece ani de relaţie. În decembrie '99 m-am căsătorit cu tânăra Vodafone. Timp de un deceniu i-a plătit abonament, iar respectul ei pentru abonaţii persoane fizice e ZEROOO. N-o interesează. Greu de crezut, dar aşa stau lucrurile. Credeam că dit'ai compania se respectă şi dacă vede că vreun abonat vrea să se care la alta, se alarmează. Nici vorbă. Probabil că nu îi plac banii mei. I-am anunţat că vreau să îmi portez numărul în altă reţea, am depus cererea şi mi-au aprobat-o (astfel că am rămas cu acelaşi număr de telefon). Pur şi simplu. Fără niciun telefon din partea lor. Nu au făcut nicio încercare de a mă determina să mă răzgândesc, vreo o contra-ofertă, o alună - o măslină, ceva. NIMIC. Am decis să le spun "bye-bye" supărat că, plătind cam aceeaşi bani, cineva foarte drag mie primea mult mai mult respect de la Cosmote şi anual vouchere de câte 70-80 de ieuroi pe care le poate folosi la achiziţionarea unor telefoane şi accesorii sau la plata abonamentului. În timpul ăsta, în vreo doi ani, am strâns puncte de vreo 13 euro. Mda, cam puţin. Mi-am plătit abonamentu' pe o lună şi mi-au mai rămas câţiva creiţari. Cred că îi voi pune pe ochi, lângă lumânare, marii companii Vodafone.

Am pornit tăvălugul

Gata, am pornit tăvălugul! Pe 11 decembrie am avut primul termen în procesul intentat ziarului Adevărul. Motivele pentru care am decis să mă judec cu cel mai bla bla ziar din .ro ţin de drepturile de salariat şi au fost expuse aici , aici, aici şi aici. După ce am avut primul termen în proces, conducerea ziarului a decis să-mi restructureze postul. Cel puţin aşa am auzit. Încă nu am semnat nicio hârtie, dar aşa am auzit. Aştept cu inima deschisă să mă înştiinţeze despre această decizie. Că mă restructurează nu e o tragedie pentru mine, dar au dovedit că nu au pic de raţiune şi de suflet şi în alt caz. I-au cerut unei colege (mamă a unui copil de un an şi a unuia de doi ani şi patru luni, divorţată) să-şi dea demisia. Evident că nu au motive să o concedieze şi ar încălca legea (a câta oară???) dacă ar lua o astfel de decizie, drept pentru care fac presiuni asupra ei să demisioneze sau să se despartă cu acordul părţilor. Femeia asta este singurul întreţinător al celor doi copii. În conflict cu marii manajeri de la bla bla bla ziar au intrat mai mulţi colegi. Din păcate pentru şefi, aceştia nu îşi vor prezenta demisia. Îmi pare rău să aud că o persoană la care ţineam foarte mult, dar care în ultima vreme s-a ferit să mai vorbească cu mine, a cedat şi a demisionat. Dacă m-ar fi întrebat ce să facă nu ar fi rămas fără job. Asta se întâmplă când nu ai curaj să-ţi aperi drepturile. Vă voi ţine la curent cu ceea ce se mai întâmplă în cazul meu. La proces am mai mulţi martori şi multe dovezi ale încălcării legislaţiei de către manajerii ăia deştepţi. Să trecem la divertisment. Am auzit că la concertul lui Ştefan Bănică junior, oferit angajaţilor Andevărul Holding, Corneţeanu a ţinut un discurs mai lung decât Luceafărul, care a plicitisit pe aproape toată lumea. Doar cei din klan şi "brelocul" au ascultat. Cine este "brelocul" veţi afla într-o postare viitoare. Apropo, Corneţeanu blama în urmă cu câteva luni trustul pe care-l copiază, Ringier, pentru concertele cu Bănică. Acum văd că a "importat" inclusiv ideea acestui spectacol. Original, dom' Mitică, n-am ce spune. Colegilor care au curaj să se lupte pentru drepturile lor le voi oferi cu plăcere "consultaţii". Gratuit, evident. Închei cu o precizare adresată muşcătorilor de fese: nu vă deranjaţi să trimiteţi injurii şi insulte dacă nu le şi semnaţi cu numele vostru, că anonimi veţi rămâne o viaţă întreagă. Nu le voi publica.

De ce imi displace ca sunt roman

De câteva zile circulă un email în care cel care l-a scris şi-a exprimat nemulţumirile referitoare la naţia noastră de români. Are dreptate omu, drept pentru care am ales să-l public şi eu pe blog. Iată ce spune tipu':
"Pentru ca ne uram intre noi. Ardeleni vs. bucuresteni, olteni vs. moldoveni, posesori de Logan vs. posesori de BMW sh de la nemti, admiratori ai lui Mircea Badea vs. critici ai lui Mircea Badea, dinamovisti vs. stelisti, corporatisti vs. antreprenori, cumparatori vs. dezvoltatori imobiliari etc etc….
2. Pentru ca suntem “Gica Contra” din nastere. Orice initiativa in mintea noastra este sortita esecului. “Cum, afacere in agricultura? Nu ai nicio sansa. Sa vinzi cartofi la piata, nuuuu! Sa deschizi un chiosc, nuuu, te mananca mafia locala, iti sparg astia magazinul, vine banca si iti ia casa, etc, etc…”. Nici nu vedem ca altii reusesc in jurul nostru … “Eh, astia au pile”
3. Pentru ca indiferent cat de scurt este drumul de parcurs sau cat de aglomerat este traficul, noi ne urcam in masina. “ca sa ajung mai repede”
4. Pentru ca nu ne bucuram de viata. Suntem mici robotei doborati de grija zilei de maine .
5. Pentru ca vecinii mai vechi din bloc se considera proprietarii ai locurilor de parcare publice din fata blocului.
6. Pentru ca ridicam 100 de biserici si 2 scoli.
7. Pentru ca ne infofolim copiii cu 2 tricouri si 3 pulovere chiar daca sunt 20 de grade afara.
8. Pentru ca suntem saraci din cauza prostiei si nu ne dam seama. Nu am vazut in viata mea un om destept si muncitor care sa fie si sarac.
9. Pentru ca suntem egoisti: investim tot ce avem in propriile locuinte, insa nu vrem sa dam niciun ban pentru reparatia blocului in care traim, pentru parcuri, pentru curatenie publica, pentru multe altele…
10. Pentru ca l-am ales de trei ori pe Iliescu si de doua ori pe Basescu.
11. Pentru ca desi avem o multime de femei frumoase, suntem o natie de “frustrati”
12. Pentru “Guta, Salam, Minune … “
13. Pentru cozile de la loto de Craciun si inainte de alegeri.
14. Pentru ca nu suntem capabili sa ne adaptam la noile tehnologii. Parintii si copiii lor nu prea au ce discuta si pentru ca parintii nu sunt capabili sa porneasca un mp3 player sau sa intre pe yahoo.
15. Pentru ca la nunta invitam toti cunoscutii si necunoscutii, “ca sa iesim bine”.
16. Pentru ca McDonald’s este un succes in Romania .
17. Pentru ca romanii peste 40 de ani care mai fac ocazional un sport sunt atat de rari incat intorci capul dupa ei prin parcuri.
18. Pentru ca burta la barbat este ‘sexy”
19. Pentru ca padurile noastre dupa 1 Mai arata ca o groapa menajera.
20. Pentru ca nu facem nimic daca nu suntem platiti.
21. Pentru ca nu intelegem termenul “solidaritate sociala” – multi dintre noi considera ca banii pe care ii dau la fondul de pensii sunt un fel de “depozit bancar” pentru batranete. Nicidecum ca acesta este ajutorul nostru pentru batrani si bolnavii care nu mai pot munci.
22. Pentru ca facem rate la banca pentru plasma si masina de spalat vase fara sa ne pese de comisioane si dobanzi, apoi dam vina pe banci ca ne jefuiesc.
23. Pentru OTV
24. Pentru ca suntem invidiosi. Pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care si-a pus termopan, pe fratele care si-a facut vila si pe colega care arata mai bine. Nu ne intrebam ce au facut ei ca sa ajunga acolo (munca, sport, invatatura, efort etc). Nuu, e mai simplu sa gasim explicatii de genul “si-o trage cu seful, fura, are noroc…”
25. Pentru milieul si pestele de pe televizor.
26. Pentru ca desi turcii ne-au cotropit sute de ani, noi la scoala invatam despre cele cateva victorii pe care le-am avut impotriva lor. De parca “Istoria” trebuie sa fie motiv de mandrie, nu stiinta de studiu.
27. Pentru ca din scoala iesi asa cum ai intrat.
28. Pentru ca aruncam mizeria din masina pe geam.
29. Pentru ca mergem la Mall fara sa intentionam sa cumparam ceva
30. Pentru ca donatorii de sange sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masa.
Gata, eu am obosit sa scriu, adauga si tu cateva puncte daca ai ceva de spus si da mai departe. Poate recunoasterea defectelor ne va ajuta sa le depasim
Si nu, eu nu ma consider nici mai bun nici mai rau decat voi. Poate imi doresc mai mult decat voi sa schimb ceva in bine, de dragul copiilor nostri…".
Aş adăuga şi faptul că încă nu am găsit un angajator corect şi de bun simţ cu angajaţii. Pe voi ce vă nemulţumeşte la ţara asta?

Autoportrete

Am început un curs foto, după cum ştiţi. Feri Vaida, un mare fotograf, ne-a pus să ne facem autorportrete. Am publicat pe blogul dedicat fotografiei două dintre autoportrete şi voi mai pune cel puţin unu. Intraţi să vedeţi dacă mă recunoaşteţi măcar într-una dintre imagini.

Adevărul o comite din nou

"Respectul" conducerii Adevărul Holding pentru angajaţi nu se mai "termină". O nouă mostră a fost dată zilele trecute. O colegă de la Craiova a fost concediată în timp ce aceasta era internată. Nu discut despre profesionalismul Alinei, nu o cunosc personal. Ce rămâne din povestea asta este dispreţul total faţă de lege. Pe tema asta a scris şi reportervirtual.ro. Iată ce spune MediaSind într-un document trimis ITM:
"Către: Inspecţia Muncii
Domnule Inspector General de Stat,
Federaţia Romana a Jurnaliştilor MediaSind, organizaţie reprezentativă pentru ramura mass-media, cu sediul in Piaţa Presei Libere nr. 1, corp B2, et. 3, sector 1, Bucureşti, vă sesizează grave abateri de la legislaţia muncii săvârşite de către Directorul General al SC Adevărul Holding SRL, Răzvan Cătălin Corneţeanu, împotriva Redactorului - Şef Presă Mirea Ana Alina, membră a Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti.
În data de 4 septembrie 2009, prin adresa nr. 130, dl Director General Răzvan Cătălin Corneţeanu a fost notificat de faptul că dna Ana Alina Mirea este membră a Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti si a Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, conform legitimaţiei internaţionale de presă nr. R 1121/28.08.2009. De asemenea, se solicita ca, în termen de 5 zile calendaristice de la primirea notificării, să achite la zi toate drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Mass-Media completate cu actele adiţionale 1, 2 şi 3 (cum ar fi sporul de vechime, de fidelitate, condiţii speciale, pentru orele suplimentare şi orele lucrate în zilele libere, sărbători legale, etc.)
În loc să răspundă favorabil acestei notificări, conducerea SC Adevărul a început sa hărţuiască membrul nostru de sindicat, i-a reziliat Contractul de Drepturi de Autor, i-a suspendat Contractul Individual de Muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti 267/KI/19 ianuarie 2009 şi, în final, i-a desfăcut abuziv CIM prin Decizia de concediere nr. 346/19.10.2009 pentru „grave abateri disciplinare” privind „săvârşirea unor activităţi prejudiciabile pentru angajator, insubordonare, neglijenţă, încălcări repetate ale obligaţiilor de serviciu”.
Decizia de concediere semnată de Directorul General este ilegală deoarece încalcă art. 60, alin 1, litera a din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) care stipulează că nu poate fi dispusă concedierea salariaţilor „pe durata incapacităţii temporare de munca stabilită prin certificat legal,conform legii”. Deşi a fost notificat să reprogrameze cercetarea prealabilă disciplinară din data de 15. 10.2009, întrucât angajata se afla internată în spital pentru o intervenţie chirurgicală, Directorul General Răzvan Corneţeanu a încălcat prevederile art. 75 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional şi ale art. 60, alin 1, litera a din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) şi a dispus desfacerea Contractului Individual de Muncă.
Având în vedere aceste grave abateri de la legislaţia muncii săvârşite de către conducerea societăţii comerciale Adevărul Holding, vă solicitam sa dispuneţi efectuarea unui control la SC Adevărul Holding SRL cu sediul în str. Fabrica de Glucoză, nr. 21, sector 2, Bucureşti, J40/14119/2006, R18990288. Alăturat, vă transmitem sesizarea doamnei Ana Alina Mirea, notificarea nr. 130 a FRJ MediaSind către SC Adevărul Holding, notificarea pentru reprogramarea cercetării disciplinare prealabile, certificatele de concediu medical, deciziile de suspendare ale contractului de munca şi decizia de concediere."
Cam aşa stau lucrurile la ziarul la care nu ai voie să ai păreri personale.

De acord!

Am primit pe email, de la un prieten din Timişoara, un link la un text apărut pe site-ul opiniatimişoarei.ro. Nu sunt 100% de acord cu acele afirmaţii. Unele sunt exagerări sau, dacă vreţi, "folclor". În mare, lucrurile cam aşa stau. Citiţi şi spuneţi ce credeţi.

M-a găsit Nosferatu pe flickr

Sâmbătă m-a căutat Nosferatu pe flickr. Dovada este ataşată. Am intrat pe cont să văd dacă sunt comentarii noi şi alte chestii-trestii administrative şi m-am uitat şi la câte vizualizări am. Când colo... mi s-a zburlit părul de pe picioare. Să-mi sară cafeaua din ceaşcă, să-mi stea ceasu’, nu alta. Erau nici mai mult nici mai puţin de 16.666. Ptiu, drace!, am spus şi am scuipat în sân în timp ce-mi făceam cruce cu limba în cerul gurii. După care, repede-repede, am dat cu apă sfinţită şi tămâie pe monitor, să alung Necuratu’. Între timp, alţii au dat cu kliku pe fotografii şi astfel a dispărut semnu’ Împieliţatului, că a crescut număru de vizualizări. Fie-i clickăiala uşoară!

La Dristor ai pe cineva (reloaded)

Iuhuuuu! Ne expunem din nou. Expoziţie nouă la metrou la Dristor 1. Pădurea Cernica este subiectul. O veţi vedea prin ochii colegilor din grupul Bucureştiul meu drag. 44 de imagini vă vor prezenta "Cernica: primavara-toamna" aşa cum am văzut-o în cele două excursii foto pe care le-am făcut acolo. Vă aştept cu drag şi fotografii de calitate. Nu vă spun, deocamdată, cu ce imagine particip la expoziţie. Unii au mai văzut-o, pentru alţii va fi premieră. Aşadar, mercuri la ora 18.00, staţia de metrou Dristor 1. Ne vedem pe peron.

Ziarul răzvrătiţilor

Haiducii din presa timişoreană au pus tastatură lângă tastatură şi fac un săptămânal. Ziariştii aflaţi în conflict cu patronii şi cei care nu îşi mai găsesc locul în actualele redacţii, s-au unit pentru a scoate săptămânalul „Banatul meu”. Azi vor ieşi pe piaţă pentru prima dată. Gigi Ilaş dă pe blog mai multe detalii. Zice Gigi: „Activi, concediaţi sau pe picior de plecare din unele redacţii locale, jurnaliştii care au pus condei lângă condei pentru a scoate pe piaţă "Banatul meu" vor să demonstreze că între profesia de jurnalist şi interesele de afaceri există o falie care nu va fi umplută niciodată de cântecul de sirenă al mogulilor de presă şi a uneltelor lor.” Grea misiune şi pe timp de pace, cu atât mai mult în vreme de război cu banu’, cum se arată criza asta financiară. Apariţie săptămânală, 16 pagini parţial color, 20.000 de exemplare tiraj – astea sunt datele tehnice ale iniţiativei jurnalistice. Ce nu dezvăluie Gigi pe blog este componenţa primului „11”, ca să spun aşa, şi nici cine este căpitan de echipă sau numele celui care stă în poartă. Ar fi fost interesant de aflat cine sunt jurnaliştii care au avut curajul să se înhame la aşa o treabă grea. DE CĂUTAT SITE!!! Nesperată baftă să aveţi!

Asta inseamna VIAŢĂ!

Lucrurile sunt simple. Nu este nevoie de bani mulţi, de eforturi inumane şi de politicieni. Este nevoie doar de dorinţă şi entuziasm. Pe scurt, este vorba despre o înregistrare a unui canal TV din Belgia, realizată în sala mare a Gării din Anvers. Mai mult de 200 de persoane s-au amestecat cu călătorii şi au dansat pe un cantec cunoscut în lumea întreagă. Călătorii nu au ştiut nimic despre această filmare, care a fost făcută cu camere ascunse. Urmarea ...o sa o vedeti.......a fost magic. Dacă nu merge linkul acela, încercaţi aşa:
http://streaming.vtm.be/VTM/opzoeknaarmaria/Video/STUNT_MARIA_FINAL_EXPORT.wmv

Învingem cancerul punct ro

Sănătate! Cred că este cea mai frecventă urare. Nimic nu pare mai de preţ decât sănătatea. Asta afli cel mai bine atunci când îţi lipseşte. Ce bine e când eşti sănătos. Ce bine e când părinţii şi fraţii tăi sunt sănătoşi. Ce bine este când copii şi soţia/soţul tău sunt sănătoşi. Ce bine că există oameni/companii care fac ceva pentru sănătatea noastră. Uneori, un zâmbet valorează cât o viaţă frumoasă. Chiar dacă nu putem să-i ajutăm financiar pe cei aflaţi în suferinţă, putem să facem ceva pentru ei. Fiecare în felul său. Roche face. Puteţi vedea aici mai multe.
Sunt bucuros să pot participa măcar prin promovarea campaniei pe blog.

Holding, holding vrem vieţaşi

Pentru cine nu ştie ce sunt „vieţaşii”, o să explic imediat. Condamnaţii pe viaţă sunt numiţi „vieţaşi” de către colegii de „birou”. Cam aşa par a fi şi cei de pe domeniul economic de la cel mai bla bla bla ziar din .ro. De câteva zile, aceştia trebuie să vină de la ora 9 la redacţie. Pe la 18-19 au şedinţă de redacţie. Şedinţele astea durează şi mai mult de 100 de minute. Sunt bune şedinţele şi foarte necesare, nu contest asta. Ar trebui găsită însă o variantă decentă ca frecvenţă şi durată. Oamenii ăia stau la lucru chiar şi 12 ore. Zilnic. Trăiesc ca să lucreze şi asta nu este normal. Lumea este tot mai nemulţumită. Dar cine să înţeleagă asta? În niciun caz cei care le interzic subalternilor să comunice cu mine. Sunt deja multe cazuri, aşa că pot să spun asta fără să se prindă de la cine ştiu. Singura veste bună este că s-au potolit cu amenzile alea absurde. Cred, totuşi, că situaţia se va remedia . Potenţial există.
De câteva zile, mai precis de vinerea trecută, este un nou şef pe caietul economic. Îi doresc cu toată sinceritatea să reziste şi să fie ceea ce trebuie.
PS: Celor care mă înjură pe blog le repet că nu public postările lor dacă nu sunt semnate şi nu vin de pe adresa de serviciu, ca să mă asigur că sunt chiar cei care pretind.

Fotoblog

De curând am început un curs foto. Este foarte interesant. Îmi place mult şi cred că am făcut o alegere bună. Şi puţin forţat de Feri Vaida, unul dintre profi, dar şi dintr-o dorinţă personală de a separa puţin lucrurile pe mediablog, mi-am făcut un blog special pentru fotografie. Mi-am propus să postez o fotografie pe zi. Să vedem câtă vreme o pot ţine în ritmul acesta. Lipsa timpului devine tot mai acută. Va invit să comentaţi imaginile de pe noul blog. Voi fi mult mai restrictiv când voi posta o fotografie. Am intrat într-o nouă etapă de dezvoltare pe latura asta şi vreau să fiu şi mai restrictiv în alegerea imaginilor pe care le public. Numele blogului a fost dat şi de necesitatea de a simplifica lucrurile şi de o identificare cât mai uşoară a posesorului. Am spus!

Topul Forbes are numai doi miliardari

Nu îmi place Nistorescu şi probabil că asta nu se va schimba niciodată. Cred că nici vouă nu vă prea place. Cu toate astea, i-am citit textul din Cotidianul, după ce am văzut pe Reporter Virtual, şi sunt de acord cu ce spune el acolo despre farsa numită Forbes - top 500 de miliardari. Ştiu mai multe detalii de interior, dar nu am să le spun pe aici. Nu mă miră şiretlicurile la care recurge editorul topului.

Tort de nuntă

Sâmbăta trecută am fost la nunta unor prieteni de prin zona Banatului, mutaţi la Timişoara. Pe lângă zupa şi sarmele pe care aşteptam de multă vreme să le mănânc la nunta Angelei, mi-au mai plăcut şi alte lucruri. Cum ar fi rochia miresei. Şi atmosfera. Şi tortul. Dar ce tort au avut... hehehe. Îl aveţi în imagine. Deh, minte de ingineri :). Pentru cine nu s-a prins, mirele, care este în genunchi, ţine un card bancar în mână. Ofofofofof. Casă de piatră! Cu drag vă zic :)

Racolaţi, racolaţi şi iar racolaţi!

În bunul stil împământenit, Adevărul Holding continuă racolările de oameni pentru revista glossy pe care o au în plan. Azi dimineaţă, mergând spre redacţie, prin parcare pe la Connect am auzit o domnişoară că vrea să ajungă la Adevărul. Amabil cum mă ştiţi, m-am oferit să o conduc. Viitoarea colegă, deşi îi doresc din suflet să nu fie, lucrează la trustul original, adică Ringier (dacă mai era cineva care nu ştia că Ringier este originalul, AH doar o copie). Am avut timp pentru un scurt schimb de replici în care mi-a spus că vine pentru noul proiect: o revistă glossy. Să fie primită, Amin!
PS: Tiberiu Lovin scrie şi el ceva asemănător pe reportervirtual.

Badigarji andicapaţi

Întrucât nu aveam sculele foto la mine, am făcut fotografia cu telefonul. Partea importantă este în imagine.

Înger păzitor

Antena 1 vrea audienţă cu amintiri

Principalul post TV din portofoliul trustului Intact a difuzat azi primul episod din serialul "Familia Bundy". Cam trist. ProTV, postul după care aleargă Antena 1 de ani de zile, a difuzat serialul acum câţiva ani. Cam cu câţi este în urmă Antena faţă de Pro.

Am împlinit doi ani!

Azi a împlinit blogul doi anişori de viaţă. Când am scris primul text, intenţionam să fie un blog de media - fotografie - personal şi nu mă gândeam că va fi nevoie să-l folosesc într-un război atât de jegos cum e cel cu lăturle de la bla-bla ziar din .ro. În fine, despre morţi numai de bine! Aceasta este postarea cu numărul 256. Nu mi-am propus să fie multe, ci valoroase. Şi încă ceva: am observat că e 11 septembrie după ce am publicat acel prim post :). În continuare sunt aşteptaţi în acest loc virtual oameni care au ceva interesant de spus şi care au curajul să-şi decline identitatea atunci când exprimă o opinie. Să sperăm că vom comenta şi la 100 de ani de blog.

Adevărul respectă legea! Forţat de ITM

Luminiţa Bogdan şi-a cerut drepturile şi le-a primit. În speţă, este vorba despre salariul reţinut de şefii de la Adevărul pentru a plăti internetul pe care Luminiţa l-a folosit să-şi facă treaba de jurnalist la Chişinău. O aberaţie marca Adevărul! Detalii găsiţi la Tiberiu Lovin. Şi la mai mare! Sper să le iei şi daune morale, Luminiţa.

Lei sau miei?

Muşcă din senatori şi deputaţi, îi atacă pe moguli, fac dezvăluiri care îi pun în situaţii neplăcute pe potentaţii vremii şi urlă în gura mare că „x” sau „y” fură. Au reuşit să provoace demisiile unor miniştri. Atacă pe oricine în paginile ziarelor sau pe blogurile personale şi sunt zmei când trebuie să apere interesul public. Au nervi răbdare şi CURAJ, dar numai când este vorba despre alţii. Când vine vorba despre propriul interes, „merg pe burtă”. Sunt cei care pot fi citiţi zilnic în paginile unor ziare cu tiraje de zeci de mii de exemplare. I-aţi recunoscut? Sunt ziariştii! Breasla jurnaliştilor traversează o perioadă dificilă. Până şi marile trusturi dau vina pe criza financiară pentru a face concedieri sau pentru a reduce salariile angajaţilor de rând şi chiar pe cele ale vedetelor. Astea sunt fapte recente. Însă problemele mai grave sunt cele vechi. Scrisul la comandă este cea mai mare dintre ele. Fie că trebuie să scrie după dictare, fie că nu le sunt respectate nici cele mai elementare drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic pe ramura mass-media (sporuri, sâmbete şi duminici lucrate, salarii plătite la timp), majoritatea tac şi înghit. Ce le lipseşte să-şi apere propriul interes? Am întrebat mai mulţi oameni din breaslă de ce se transformă zmeii în miei. Mi-am permis să subliniez din citatul fiecăruia ceea ce mi s-a părut mai interesant. Iată ce cred aceştia:

Cătălin Tolontan - jurnalist, scrie pe tolo.ro
"Cred ca dreptul fundamental al jurnalistului e să-şi facă liber meseria. De aici, decurg toate celelalte. Dacă îţi practici corect profesia vei observa că se produce un mic miracol: ceea ce scrii onest plasează publicul tău pe picior de egalitate cu preşedintele ţării sau cu cei mai bogaţi oameni din România. Din păcate, cultura independenţei e subminată azi de ideea că ceea ce a scris un ziarist trebuie să stea sub presiunea ideii că . Fals! Locul de muncă stă sub presiune, nu regulile profesiei în sine. Pentru asta merită să se bată jurnaliştii."

Mulţi ziarişti nu ştiu ce drepturi au
Brăduţ Ulmanu - jurnalist, trainer şi asistent universitar, scrie pe jurnalismonline.ro
Bănuiesc că e vorba despre drepturile lor de angajați, pentru că știu că duci o luptă și că ai devenit recent omu' cu sindicatul la „Adevărul”, ziarul pentru care lucrezi și cu care te afli în conflict. Nu am destule date ca să afirm cu certitudine că ziariștii în general nu-și apără drepturile, însă cunosc și eu cazuri în care oamenii ar vrea mai multe, dar nu cer. Nu e neapărat vorba de lipsă de curaj. Este o combinaţie de factori care pot acţiona independent sau separat. Motivele pot fi diferite și o să enumăr mai jos câteva, fără a avea pretenția că le-am epuizat:
- Pentru că mulți nu acționează, ci reacționează. Cu alte cuvinte, dacă nu sunt afectați direct de anumite decizii (să spunem concedieri abuzive), stau liniștiți.
- Din neștiință. Mulți nu cunosc ce drepturi au.
- Din obișnuință. La multe ziare mici, mai ales în afara Bucureștiului, meseria de ziarist e din start văzută ca una ce implică anumite compromisuri și privațiuni. În plus, probabil că există încă la nivelul breslei un reflex de supunere, în condițiile în care poți să-ți pierzi jobul dacă ești prea obraznic. Cu ani în urmă, ziariștii știau că exista între marii șefi din presă un protocol potrivit căruia dacă erai dat afară dintr-o redacție fostul tău șef putea să ceară să nu mai fi angajat. Atitudinea celor care controlau presa atunci a făcut ca inițiativele de înființare a sindicatelor în presă să fie înăbușite în fașă sau pur și simplu să nu existe deloc.
- Din prudență și spirit de autoconservare.
- Din realism. Mulți jurnaliști sunt conștienți că unele instituții de presă n-ar supraviețui sau ar fi nevoite să ia măsuri dramatice (concedieri, renunțarea la anumite secțiuni etc.) dacă ar adopta o politică de personal mai generoasă.
- Din cauză că sindicatul nu este mai eficient în recrutare și în comunicarea cu angajații. Cu tot respectul pe care îl am pentru actualele structuri sindicale și pentru modul în care au evoluat, cred că ele nu au, încă, resursele pentru a-și transmite mai eficient mesajul către jurnaliști.
Sigur, în multe cazuri este o combinație de factori ce determină un anumit tip de atitudine a jurnaliștilor. Poate fi vorba, de exemplu, de realism, prudență, neștiință și obișnuință la un loc.

„Meseria de jurnalist este o meserie a individualităţilor”
Cezar Ion, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR)
Varianta scurtă este: de frică. Frica de consecinţe.
Varianta lungă… În primul rând, există trei situaţii posibile.
Prima: jurnalistul nu are niciun fel de probleme. Este mulţumit, punct.
A doua: jurnalistul este „uşor” nemulţumit de condiţia lui, dar nu suficient încât să facă scandal. Atunci îşi spune: „ce rost are să-mi bat singur cuie în talpă?”. Şi-şi spune acest lucru pentru că a observat de-a lungul timpului că a-ţi clama drepturile este considerat un act ostil de către superiorii ierarhici/angajatori care gândesc în şablonul “zi, bă, mersi că-ţi dau o pâine să duci acasă”. Aşadar, mai bine stai cuminte în banca ta, decât să atragi nemulţumirea celui/celor care te poate/pot lăsa fără sursa de venituri.
A treia situatie este atunci când un jurnalist are „probleme de muncă” (de natură sindicală sau profesională). De regulă, le are cu şefii ierarhici, respectiv cu cei care decid politica editorială şi managerială. În cazul ăsta intră în funcţiune un alt mecanism instinctual de conservare-supravieţuire în două trepte. Prima treaptă: expectaţia – „nu şti niciodată în câinele cui dai, aşa că mai bine nu te pui cu şefu’ pentru ca nu şti cine este în spatele lui”. În consecinţă, jurnalistul îndură. Şi n-ai să crezi câte umilinţe pot să înghită unii dintre jurnalişti. De ce? Păi să vedem: rate, familie, copii etc… Dacă în această etapă nu se aplanează conflictul urmează a doua etapă: lupta. Şi cum cea mai bună apărare este atacul, iată pac la războiu!
Dar n-ai să întâlneşti, decât cu foarte rare excepţii, solidaritate manifestă cu aşa-numiţii „răzvratiţi”. Şi asta pentru că şefii acestora sunt şi cei care au un cuvânt greu de spus în politica de personal pe parte editorială. Respectiv, pe o piaţă a muncii care este... scuză-mă, mogulizată. Iar meseria asta de jurnalist este o meserie a individualităţilor „independente” şi deloc a colectivelor „de oameni ai muncii”. În astfel de situaţii (conflicte de muncă) se vede cum calităţile profesionale ale jurnalistului devin propriile slăbiciuni.
Nu în ultimul rând, vreau să-ţi atrag atenţia şi asupra ipotezei sindicale. Sindicatul este şi binele şi răul. Este binele, cand te uiţi ierarhic de jos în sus. Este răul, evident, cand te uiţi de sus în jos. Ceea ce este ok. Dar dincolo de bine şi de rău este realitatea următoare: sindicatele au o imagine şi o activitate rudimentare în România. Şi nu vreau să-ţi faci iluzii în ceea ce priveşte sindicalismul de presă.

Din ce în ce mai mulţi jurnalişti au început să-şi ceară drepturile.
Cristi Godinac, preşedinte MediaSind
Nu cred că este vorba de o lipsă de curaj. Într-adevăr, jurnaliştii sunt o specie aparte. Se bat cu oricine pentru drepturile altora, dar nu şi pentru drepturile lor. Când este vorba să se bată cu politicieni, oameni de afaceri, cu interlopi etc., nu au mamă şi nici tată. Când trebuie să-şi ceară drepturile elementare de la propriul patron, aplica politica struţului. Inexplicabil, la prima vedere. Cert este că sunt mai multe categorii de jurnalişti. Unii, pur şi simplu, nu-şi cunosc drepturile din contractul colectiv şi semneazş propriul contract „ca primarul”. Alţii, mai curioşi, le cunosc dar nu le pasă. Consideră că "las' că merge şi aşa", se mulţumesc cu acele contracte de drepturi de autor folosite de majoritatea patronilor în mod abuziv şi ilegal, contracte care nu le asigură nicio protecţie socială.
Din fericire, observăm că acum există şi o altă categorie de jurnalişti. Mai ales în această perioadă, din ce în ce mai mulţi jurnalişti au început să-şi ceară drepturile. În prezent, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind este implicată în peste 20 de procese, majoritatea împotriva unor trusturi de presă puternice cum ar fi Adevărul, Ringier şi România Liberă. Iată că se poate, mai ales că prevederile Contractului pe ramura mass-media au putere de lege pentru întreaga breaslă. Patronatul, dar mai ales administratorii societăţilor din industria de media, trebuie să înţeleagă că nu sunt mai presus de lege şi că o mentalitate învechită de tip moşier-sclav duce doar la falimentul presei. Trebuie să înţeleagă că resursa umană este cea mai importantă investiţie într-o societate normală şi că jurnaliştii au şi drepturi nu numai obligaţii.

„Este o tristeţe generală peste această breaslă”
Tiberiu Lovin - jurnalist, scrie pe reportervirtual.ro: Nu au curaj pentru că se tem pentru pâinea lor şi pentru că ştiu că nu contează cât de bun eşti. În general, ziariştii critică tocmai ce fac ei sau şefii lor. Sunt închişi la comunicare, acceptă cu capul plecat încălcarea drepturilor, se umilesc etc.
Suntem ca nişte funcţionari anonimi. Dovada că oricine poate zbura dacă nu este simpatizat de şef a fost făcută de „n” ori până acum, indiferent de rang, de premii, de trafic, de audienţă sau de notorietate. Este o tristeţe generală peste această breaslă. Este formată de mulţi neaveniţi, din cei cu pile, din şefi incompetenţi şi din oameni slabi. Nici ziariştii nu mai cred în forţa presei. Văd cu ochii lor nedreptăţile şi înghit. Mai sunt şi nebuni care au gura mare. Ei zboară din sistem şi ajung freelanceri. În altă ordine de idei, nici jurnaliştii nu-şi cunosc drepturile şi sunt greu de urnit. Sindicatul se zbate, dar întâmpină rezistenţă chiar de la cei pe care vrea să-i salveze de la înec. Lipsa curajului i-a adus aici pe cei mai mulţi. Păcat de ei. Cine nu luptă, pierde sigur.

Când "acasă" este tot ce contează

Azi m-am întors de la redacţie şi am găsit o surpriză. Plăcută. Este ceea ce oricine îşi doreşte să găsească. Este mai mult decât un fel de mâncare. Este... Mulţumesc mult, Loredana. Eşti minunată!

Cerbul de Aur cântă la chitară

Una din puţinele surprize plăcute de la Cervus Elaphus de Aur de anul acesta (va fi unul dintre meseriaşii chitarei: Steve Vai. Cele două veşti proaste sunt ploaia şi Loredana, care interpretează înaintea lui Steve. Un alt nume important care va urca pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov este Tiziano Ferro . TVR i-a deshumat şi pe Hot Chocolate. Din şoubizu autohton vor fi Vama (care vor cânta sâmbătă, în timpul meciului Franţa - România), Holograf şi Direcţia 5. Printre membrii juriului se numără Paula Selling, dar şi inepuizabila Didaaaaaaaaaa Drăgaaaannn, care este şi membru în CA al televiziunii publice. Macio menu' Relu Temişan, alături de încă un tip şi două vrăbiuţe selectate după contu' de hai faif vor prezenta. Mă înteb ce cultură muzicală au pitzi astea două, pe bune. Alte detalii găsiţi aici. Oricum, speranţa rămâne în Steve Vai. Am zis!

The land of choice

Aşa arată o parte din Slănic Prahova în aşteptarea turiştilor. Mai spun şi că ultima coborâre în salină se face la ora 17.00. Pentru ce dracu să mai fac turism în mizeria asta de ţară în care cad clădirile peste mine şi îmi vine să-mi vărs maţele de la mirosul de alge de pe plajă?

Să nu uităm!

Azi am primit un email care m-a mişcat. Nu spun nimic mai mult. Vizionaţi filmul. Cu siguranţă că merită!

O primă victorie!

După ce am făcut scandal şi mi-am cerut drepturile salariale (sporuri) vreo două-trei luni, au început să mi le şi plătească. Pot considera asta ca o victorie asupra celor care refuzau să îmi achite sporurile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic pe Ramura Mass-media. În fluturaşul aferent lunii iulie apar trecute sporuri de 600 de lei. Nu este nicio precizare referitoare la cel fel de sporuri. Nu scrie dacă sunt de vechime, de confidenţialitate sau de alt fel, doar „sporuri”. În orice caz, asta arată că dacă faci scandal şi îţi ceri drepturile se poate să le şi primeşti. În fluturaşul aferent lunii iunie scrie că am primit primă de 600 de lei, deşi nu am semnat (aşa cum se face la Adevărul) pe niciun document. Am întrebat la HR ce este cu acea primă şi mi s-a spus că, de fapt, este vorba despre sporuri. Aşadar, acesta este un semnal şi pentru colegii de la Adevărul. Cereţi-vă drepturile, le veţi primi. Uniţi într-un sindicat, ceea ce fac acolo, am fi mai eficienţi, vocea noastră s-ar auzi mai bine.
Altfel, dacă vă întrebaţi ce mai fac, păi fac bine. Merg zilnic la redacţie pentru a-mi respecta contractul de muncă pe care l-am semnat cu Adevărul, întreb ce am de făcut (mi se spune invariabil că nimic), propun subiecte, citesc şi rezist. Nu este o situaţie plăcută, dar viaţa nu este un câmp cu flori. Azi am avut chiar o surpriză plăcută: am primit din nou fise de cafea. Mi-au dat lacrimile în colţul ochilor de emoţii, nu alta :). Mâine-poimâine mă trezesc că îmi redă managementu' biroul şi calculatorul, abonamentul de telefon şi adresa de email şi mă face şi şef de secţie. Hehehehe...

Andrei Gheorghe, la cuţite cu trustu lui Vântu

După ce au auzit că Andrei Gheorghe a semnat cu Kanal D pentru show-ul „Rătăciţi în Panama”, managerii din trustul lui Vântu i-au pus acestuia în vedere să renunţe la contractul cu postul de televiziune turcesc, spun voci din trustu' media. Vedeta a fost ameninţată de cineva din managementul Realităţii cu distrugerea carierei şi a afacerilor. „Nu mai apari în nicio publicaţie şi pe niciun post de radio sau TV din trust”, ar fi auzit urechile lui Gheorghe. În ciuda acestor ameninţări, Andrei Gheorghe pleacă vineri în Panama pentru filmări.
Pe manajerii din Realitatea - Caţavencu i-a deranjat asocierea lui Gheorghe cu „postul ăla jegos”, mai afirmă sursele de la Realitatea. Andrei Gheorghe avea un contract de prestări servicii cu Realitatea Caţavencu, pentru Radio Guerrilla, şi ar fi urmat să continue în paralel, la Guerrilla şi la Kanal D.

Al doilea!...

Premiu şi loc. La asta mă refer în titlu. Da, după primul loc obţinut la concursul organizat de revista Flacăra, acum am luat locul secund. Important este că am câştigat acest premiu cu altă fotografie. Spre deosebire de primul premiu, care mi-a adus o plasă de cărţi poliţiste, de această dată este vorba şi de bani. O sumă frumuşică la care am mai pus şi eu ceva şi mi-am luat asta. Ştiu deja de vreo săptămână că am mai luat acest premiu foto, dar numai de câteva zile am aflat şi care este imaginea câştigătoare. Aici am postat o galerie cu imagini realizate cu ocazia evenimentului aviatic de la Mamaia.

Bahmu' reloaded

Adriana Bahmuţeanu va semna zilele astea un nou contract cu postul Kanal D şi începând cu grila de toamnă, care va fi lansată în septembrie, va reveni pe sticlă. Cică în perioada în care a fost înlocuită de Adi Minune, show-ul a cam pierdut din credibilitate. Turcii nu vor să renunţe la colaborarea cu nevasta lu Silviu pentru că e de bază pe acolo. Mare la sfat e şi Cove care, contrar unor zvonuri din piaţă, nu părăseşte nici el Kanalu. Foarte curând (probabil diseară), vă servesc un meniu interesant: o listă cu vedete care au fost în vorbe cu turcii pentru un reality-show de la care trustu Dogan are mari aşteptări.

Se îngroaşă gluma

Scrie Tiberiu Lovin (ştiam de câteva zile, dar am fost cam ocupat) pe blogul său că şi alţi angajaţi de la Adevărul au probleme cu primirea documentelor şi a banilor care li se cuvin. Ştiam eu că nu sunt singur :) Şi la mai mare, băieţi, şi la mai mare!

Să facem sindicat la Adevărul

Tocmai am fost împuternicit de MediaSind să fac sindicat la Adevărul. Deja am oameni care vor, nu mulţi, dar sunt câţiva. O colegă, nu spun cine ca să nu îi fac probleme, a venit la mine şi mi-a spus că semnează orice, atât e de scârbită de ei.
Cam aşa sună docomentu' primit de Corneţeanu de la uniunea sindicală:

"Împuternicire
Comitetul Executiv al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind îl împuterniceşte pe dl. Cătălin Cocoş, legitimat cu CI, seria .. nr. ..., eliberat de SPCLEP Timişoara, membru al Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti, afiliat Federaţiei MediaSind, să reprezinte interesele membrilor de sindicat din SC Adevărul SA şi SC Adevărul Holding SRL.
De asemenea, dl. Cătălin Cocoş este împuternicit să întreprindă toate demersurile necesare pentru înfiinţarea unui sindicat în cadrul celor două societăţi.
Solicităm conducerii SC Adevărul SA şi SC Adevărul Holding SRL să acorde, conform Legii 54/2003, tot sprijinul necesar pentru a duce la îndeplinire îndatoririle primite conform funcţiei sale.
Comitetul Executiv al FRJ MediaSind,
Preşedinte Cristi Godinac"

Îi invit pe colegii care vor să le fie apărate drepturile salariale şi nu numai să vină la mine în redacţie sau să îmi lase mesaj la catalincd coadă de macau gmail punct com. Toată lumea de la Adevărul ar trebui să ştie că nu ni se plătesc mai multe sporuri. Însumate, acestea ne-ar aduce câteva milioane bune la salariu. Sunt banii pe care Contractul Colectiv de Muncă pe ramura mass-media îi prevede.

Adunare

Marea, soarele, starea bună, Vama şi 2 Mai m-au inspirat în week-end şi m-am jucat puţin cu ideile şi cu aparatul foto. Nu spun mai multe, vă las pe voi să spuneţi dacă vă place sau nu.

Dialog surdo-mut

După ce mi-au luat calculatorul, obiectele personale (pe care le-au băgat într-o cutie şi le-au mutat pe noul "birou"), adresa de email, abonamentul la telefonia mobilă (plătit din banii mei), contul de la copiator şi posibilitatea de a mai scrie în ziarul la care încă lucrez, şefii de la Adevărul nu mai vor să primească nici notificările de la mine. Deoarece refuză să-mi înregistreze notificările pe care le las atunci când este cazul, mai-marii de la cel mai vândut ziar de calitate din .ro au refuzat să primească un plic trimis de mine prin poştă. Este un plic cu valoare declarată şi confirmare de primire prin care îi notificam că mi-au tăiat abonamentul la mobil şi adresa de email. Partea bună este că există şi varianta de a-i obliga să-l primească. Ce poţi să mai spui?
Şi acum ceva pentru cei care mă tot atacă pe blog: niciunul nu aveţi curajul să semnaţi cu numele vostru sau să veniţi la mine la birou şi să îmi spuneţi asta în faţă. Vă ascundeţi în spatele semnăturii "anonim". Ceea ce veţi rămâne toată viaţa. Probabil că sunteţi printre cei care îmi zâmbesc zilnic prin redacţie. Îmi zâmbesc fals, evident. Amin!

... and the winner is...

Săptămâna trecută am fost în concediu. La mare. Până aici, nimic deosebit. Partea frumoasă acum începe. Am participat ca fotograf la un eveniment aviatic organizat de RAS Tuzla. Pe lângă concursul organizat de RAS, a mai fost unul organizat de revista Flacăra. Şi am câştigat :) A fost un singur premiu şi circa 15 competitori. Acesta este primul concurs foto câştigat! Bine, am mai participat la vreo două-trei, nu la 'jde mii. Fotografia este despre o contradicţie: avioane şi bariere.

Control la Adevărul

Am aflat de la Cristi Godinac, preşedintele MediaSind, că organizaţia pe care o conduce a sesizat Inspecţia Muncii referitor la ce se întâmplă la Adevărul. Inspecţia Muncii va face o vizită de lucru la ziarul lui Patriciu unde este posibil să găsească nereguli, aşa cum s-a întâmplat la precedentul control.

Jurnalism surdo-mut

După tot ce am păţit până acum, povestit în ultimele postări, începând de azi, am trecut într-o nouă etapă. Adevărul mi-a dezactivat adresa de email şi abonamentul la telefonia mobilă. Probabil îşi imaginează că pot lucra prin telepatie. Ieri dimineaţă, când m-am întors din concediul medical, nu mai aveam nici scaun la "birouaş". Norocul meu că problema s-a rezolvat rapid.

Dai bani să scrii la Adevărul

Titlul nu este scris la mişto şi nici vreo figură de stil nu se "arată", este pură realitate. Jurnaliştii de la Adevărul îşi plătesc singuri telefoanele de serviciu, deşi le folosesc, evident, în interes de serviciu. Trebuie să suni pe nu ştiu cine de pe domeniul tău, pui mâna pe telefon. La finalul lunii, când îţi bagă banii pe card, Adevărul îţi ia o anumită sumă (în funcţie de cât ai vorbit) pentru convorbirile telefonice. De parcă nu era destul, ia citiţi aici ce scrie Tiberiu Lovin pe blogul său. Mda, ziar de calitate cu oameni de... (aici pune fiecare ce consideră).

Cum se scrie în presa românescă

Zilele trecute am descoperit, total întâmplător, un articol din Cotidianul, ziarul pe care îl consider cel mai calitativ din presa românească. Este un reportaj de la Noaptea muzeelor 2008. "Reportajul" a fost făcut de pe blogul meu. Autoarea nu s-a deranjat să schimbe prea mult la text. S-a inspirat cu încredere de pe blog. Asta am scris eu pe blog, iar asta a scris Cotdianul. Nu seamănă textele izbitor? Cam penibil pentru un cotidian, deşi cred că şefii ei nu ştiu ce ciordeală a făcut.

Sibiu by night

Pentru fac şi altceva în viaţă în afară de a mă lupta pentru adevăr cu Adevărul, zilele astea am editat nişte fotografii realizate în iarnă. Puteţi vedea Sibiul prin ochii mei. Nu spun mai multe. Vizionare plăcută :)

Scriu şi alţii

Ieri, Brăduţ Ulmanu a scris pe blogul său ceva foarteechidistant, pentru care îi mulţumesc. Oana Anghel, fost corector la Adevărul, a scis şi ea pe blog despre ce înseamnă "şansa" de a lucra la cel mai vândut ziar de calitate din .ro.

Jurnal de război - ziua a doua

Azi am avut parte de o nouă surpriză. Am ajuns dimineaţa la redacţia celui mai vândut ziar de calitate din România şi mi-am găsit biroul gol. După ce ieri îmi luaseră calculatorul, azi îmi luaseră toate lucrurile, le-au pus într-o cutie pe care au sigilat-o şi au pus-o pe noul meu birou. Noul meu birou este izolat undeva prin redacţie şi este mult mai mic decât celălalt. Evident, nu are calculator. Am văzut că i-au dat calculatorul meu celei pe care au adus-o să mă înlocuiască (nu îi spun numele, ea nu are nicio vină în toată povestea asta), deşi eu semnasem pentru el! Va urma...

Jurnal de război

Azi am lucrat "wireless". Am ajuns dimineaţă la redacţie şi am constatat cu stupoare că Adevărul s-a întors prin anul 1990. Cel puţin în ceea ce mă priveşte. Nu mai aveam computer! Mi-a fost luat, deşi semnasem pentru el. Fără vreo hârtie oficială, fără lămuriri. Am mers la IT, ştiind că ei se ocupă cu mutatul calculatoarelor. Băieţii au ridicat din umeri de parcă au fost la cules de panseluţe de aseară (când încă mai aveam calculator) şi până azi dimineaţă. O umbră de lămuriri, atât am primit. Să merg să vorbesc cu Adrian Halpert. Am mers la secretariat la el, dar nu era. Azi nu l-am văzut pe la lucru. Şi mâine este o zi, nu?

La comemorare

UPDATE: Începând de azi, blogul meu nu mai poate fi accesat de pe calculatoarele de la Adevărul. Ăsta este semn că i-a deranjat postarea de mai jos. Mie faza asta penibilă îmi aminteşte de actele de cenzură de genul acesta şi acesta . Ce mare minciună a devenit Adevărul!
UPDATE 2: De vreo două zile este blocat accesul şi pe blogul lui Tiberiu Lovin, iar de azi am înţeles că este oprit accesul la toate blogurile de pe platforma blogspot, nu doar la al meu.

De obicei, când trece o anumită perioadă de când faci ceva, te-ai mutat undeva sau lucrezi într-un anumit loc, serbezi sau marchezi momentul într-un mod. Şi eu fac la fel. Doar că nu serbez ci comemorez. Comemorez un an de când lucrez la Adevărul. Am avut şi momente foarte bune, dar acestea sunt umbrite de cele din prezent. Cineva din conducerea editorială îmi spunea că în presă se reţin numai lucrurile rele pe care le faci, nu şi cele bune. Mai pe scurt: nu ne interesează ce faci bine, te sancţionăm pentru ce faci rău. "Sutem incorecţi, dar asta este." În urmă cu un an scriam asta. Acum nici nu îmi mai vine să scriu. S-au strâns atâtea nemulţumiri, atâtea mizerii din partea managementului „celui mai vândut ziar de calitate” şi din partea unora dintre colegi, încât nici nu îmi mai vine să mă gândesc. Merg în fiecare dimineaţă la lucru cu sentimentul pe care-l aveam când se termina permisia şi mă întorceam în unitate. Incredibil! Chiar nu credeam că voi trăi vreodată un sentiment atât de urât referitor la job. Mai ales că fac o meserie care îmi place enorm, pentru care mi-am lăsat familia, prietenii, oraşul, viaţa. În primele trei luni de Adevărul, unii colegi îmi spuneau doar strictul necesar: „bună” şi câteva cuvinte referitoare la job. Ulterior, am aflat că e în tradiţia lor să se poarte mizerabil cu noii veniţi şi că cineva mă f...tea doar pentru că putea, fără un motiv real. Deh, „oameni suntem, porci mâncăm” – este o vorbă de-a mea. Să depăşim momentul. Ultima perioadă la Adevărul este de povestit nepoţilor şi de învăţat să nu facă niciodată aşa. Vă imaginaţi că la „cel mai vândut ziar quality” eşti pus să scrii la comandă? Şi că dacă vrei să-ţi păstrezi coloana dreaptă eşti amendat. Am refuzat să mă bag în lăturile dintre Adevărul şi Intact şi am primit amendă!!! Da, la Adevărul, nu la Gardianul sau la cine ştie ce altă mizerie de ziar. Ei, din acel moment, a început circul. Manajerii nici măcar nu vor să îmi dea o copie a fiecărei sancţiuni, iar când au aflat că sunt membru sindical, au luat foc. Periodic, primesc câte o amendă ilegală sau avertisment neîntemeiat. Astea se strâng şi va veni ziua în care voi lovi eu. O voi face temeinic, vă asigur! Acum sunt personna non-grata în redacţie. Hehehe. Mi s-a schimbat subiectul de vreo două ori cu o oră înainte de termenul de predare a materialului, tocmai ca să mă pună în dificultate. M-am descurcat de fiecare dată şi graţie prietenilor care m-au ajutat cu ce a fost nevoie (merci, Cosmin). Mergem mai departe. Om vedea până când. Cert este că nu cedez şi că o să le arăt ce înseamnă să îmi facă toate mizeriile astea.

Le-a fluierat trenul în redacţie

Scriu în acest moment un material despre publicaţiile companiilor de călătorii (Tarom, Blue Air etc.) şi am dat peste revista InterCity Magazin. Îmi este greu să înţeleg cum a putut cineva să scrie PR în halul în care au făcut-o ei. Practic, au scris exact cum se aude... Oamenii mai au o greşeală mare: au pierdut pe drum un "r" din numele revistei. O fi printre traverse. Incredibillllllll!!!! Probabil că iau bani frumoşi de la CFR pentru asta. Ce să mai spun?

ProSport la extreme

Am citit vineri în ProSport două materiale duse spre extreme. Unul în direcţia bună, celălalt sfidând orice logică. O să încep cu cel imbecil. Iată ce spune cotidianul de sport despre echipamentul Barcelonei! Este un articol nesemnat, astfel că cei care şi-au exprimat opinia la finalul materialului nu au ştiut pe cine să înjure. Sunt de acord cu majoritatea celor care au taxat oligofrenia celui care a putut scrie aşa o inepţie, eu fiind unul dintre ei (am semnat Catalink). La scurt timp după ce am citit imbecilitatea aia, am avut bucuria să descopăr un articol scris şi documentat mult mai bine decât primul. Chiar dacă subiectul mă doare, acel rezultat rămânând unul dintre cele mai ruşinoase ale echipei mele favorite, amicul Lucian Lipovan m-a făcut încă o dată să mă mândresc că sunt timişorean.

Fani Depeche Mode, nu disperaţi

După ce Depeche Mode au anunţat anularea concertului de la Bucureşti, fanii au intrat în fibrilaţii. Totuşi, cred că nu e cazul să disperaţi. O sursă de-a mea îmi spune că există discuţii între organizator şi trupă pentru reprogramarea concertului pe 7 iunie. Informaţiile oficiale sunt acestea, dar io cred că nu e cazul să vă rupeţi hainele de ciudă. Oricum, DM nu sunt Sting, deci nu e niciun motiv de lăcrimare :) De altfel, nici nu pot să spun că îmi pare rău de Emagic. Îmi amintesc doar mizeria făcută la concertul Rolling Stones (LATER EDIT: un "anonim" îmi atrage atenţia că Rolling Stones au fost aduşi de Events, nu de Emagic. Am îndreptat greşeala, dar golănia rămâne), când am murit de sete din cauza imbecilităţii organizatorilor. Să li se usuce gâtlejul după profit!

Prietenul meu cu ochiu' pe stele

Am mai mulţi prieteni, cred, dintre care câţiva sunt pasionaţi de fotografie. Unul dintre ei, Laurenţiu, a pus pe picioare o expoziţie de fotografie cu temă astronomică. Având în vedere că trăiesc în Bucureşti, nu ştiu dacă voi ajunge, dar vă îndemn să mergeţi. Merită. Informaţiile necesare sunt în afişul evenimentului. Bravo, Laurenţiu, nesperată baftă îţi urez!

Mulţumesc, Tolo

Am scris în Adevărul de azi un material despre un mod alternativ de a face publicitate. Am vorbit, printre alţii, cu Cătălin Tolontan. Se pare că i-a plăcut materialul pentru că a scris un post pe blogul lui despre el. Merci!

Le joacă imaginaţia în deplasare

Vestea că Mircea Rednic ar putea să părăsească banca tehnică a lui Dinamo pentru un contract în Belgia le-a aprins scânteia (vitezei) celor două mari ziare de sport din .ro. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre imaginaţie, care pare că le joacă în deplasare sau este accidentată. Ambele publicaţii au dat acelaşi titlu în online. Gazeta a dat informaţia la 17.35, ProSport a ieşit cu un minut mai târziu. Băieţi, mai antrenaţi-vă!

Folkul intră în HRC

Iulian Udrea, fost membru al trupei Hara, face ce vrea muşq lui de muzician joia în Hard Rock Cafe. Şi vă asigur că muşq lui ştie ce face. Joia aviatoare, în 30 aprilie, începe o minunată serie de concerte: “Seara cu folk” la Hard Rock Cafe. Duelul dintre Vintilă şi Baniciu, ambii Mircea, începe pe înserat, la ora 20.00 şi este primul dintr-un şir pe care personal îl doresc foarte lung. Aştept cu nerăbdare Chilian, dar asta este problema mea. Aşadar, joia, pe înserat, năpustiţi-vă în HRC. Folkiştii cântă!

Guvernatorul vine pe înserat

UPDATE:
Revin cu informaţii proaspete despre fostul jupân din Delta Dunării. Emisiunea prezentată de Liviu Mihaiu la Realitatea TV va ieşi dumincă pe sticlă. Conform surselor din trustul lui Vântu, emisiunea intră în grilă pe înserate, la o oră la care "şi vara este întuneric". Este foarte probabil ca Mihaiu să-i ia locul lui Turcescu, de la ora 22.00.

Bijuteriile Mădălinei

În prezentarea pe care şi-o face pe blog, Mădălina spune că i-ar fi placut să cânte, dar n-a avut voce, i-ar fi placut sa picteze, dar n-a avut talent. A descoperit însă "jocul cu FIMO: amestecul culorilor, bucuria modelarii, placerea asamblarii si combinarii margelelor, iar la final, satisfactia de a da viata unei bijuterii."
Mădălina este un om obişnuit, dar face lucruri neobişnuite. Neobişnuit de frumoase. Le face manual. Mădălina are şi blog. Ne-am cunoscut profesional, dar ne-am împrietenit şi avem o amiciţie care a trecut dincolo de relaţia PR-jurnalist. Hobbyul ei nu prea are legături cu meseria, ceea ce se întâmplă des. Postul acesta este o surpriză pe care voiam să i-o fac de mult. Am reuşit de-abia acum. O poate considera cadou de Paşte. Habar nu are că încerc să o promovez şi în acest mod. Intraţi, vedeţi, admiraţi şi, dacă vă place, cumpăraţi. Merită!

Să spargem betonu din Vamă!

Primul drum în Vamă. Primul de anul ăsta. De fapt, a fost primul drum la mare. A fost minunat. Cu Vama, Vama Veche (trupa) şi Chilian. Am luat micul-dejun în Vamă. Pe plajă. Ce bine a fost! M-am întristat când am văzut plaja betonată în Vamă. Cine draku să meargă cu bicicleta prin Vamă? E o imbecilitate şi o furăciune a celor care au comis nenorocirea asta. Aşteptăm "cu drag" McDonald's şi KFC. În fine. Să spargem betonu' din Vamă!

Concurs foto Epson

Postul acesta se adresează în special pasionaţilor de fotografie. Am dat Copy/Paste (fericit!) la textul anunţului:
Epson lansează concursul de fotografie „PE LOCURI! FII GATA! PRINT!”
Epson, lider la nivel mondial în realizarea de produse inovatoare în domeniul imaginii – imprimante, proiectoare şi LCD-uri, lansează, în perioada 15 aprilie-15 mai 2009, concursul de fotografie „Pe locuri! Fii gata! Print!”, adresat fotografilor profesionişti şi pasionaţilor de fotografie.
Participanţii sunt invitaţi să îşi înscrie lucrările pe pagina web a competiţiei, www.concursfotoepson.ro, la una dintre cele trei secţiuni: peisaj, portret, temă liberă. Lucrările vor fi evaluate la sfârşitul perioadei de înscriere de către un juriu din care fac parte fotografi recunoscuţi precum Dinu Lazăr, Simion Buia, Francisc Vaida, Bogdan Panait.
Pe lângă notorietatea de care se vor bucura fotografiile, participanţii la concurs au posibilitatea de a câştiga premii substanţiale. Câştigătorul locului I va fi recompensat cu o imprimantă foto profesională A2 Epson Stylus Pro în valoare de 4112 RON. Renumitul fotograf Dinu Lazăr îi va împărtăşi artistului fotograf clasat pe locul al II-lea din cunoştinţele şi trucurile sale în cadrul unui workshop special - „Fotografia şi miracolul printării”. Câştigătorul locului III îşi va putea stoca fotografiile pe un Multimedia Viewer Epson P-4000 cu memorie de 80GB, în valoare de 1974 RON.

Toţi fotografii înscrişi în concurs beneficiază de o reducere de 10% la achiziţia, prin magazinul F64, a mai multor echipamente foto profesionale Epson - imprimanta Epson Stylus Photo 1400, imprimanta Epson Stylus Photo R1900, imprimanta Epson Stylus Photo R2880, imprimanta Epson Stylus Pro 3800 şi Multimedia Viewer-ul P-6000.

În plus, 50 dintre fotografiile participante la concurs, selectate de către juriu, vor fi tipărite pe suport Fine Art la cele mai înalte standarde de calitate a printului, folosind tehnologia Epson, şi vor fi înmânate autorilor.

„Brandul Epson este asociat cu fotografiile de calitate şi, din acest motiv, ne face o deosebită plăcere să fim iniţiatorii sau parte a demersurilor care ţin de promovarea artiştilor fotografi contemporani, recunoscuţi sau în curs de afirmare. Valoarea artistică a unei fotografii se naşte din talentul artistului fotograf de a surprinde realitatea sau imaginarul prin filtrul unor principii estetice, dar şi din posibilitatea de a „întrupa” o idee într-un print perfect, care să nu ştirbească cu nimic mesajul artistic, ci să-l poată reda cu fidelitate şi chiar îmbogăţi”, declară Simona Decuseară, National Sales & Marketing Manager, Epson România.

Epson este lider în producţia de imprimante destinate pasionaţilor de fotografie şi fotografilor profesionişti. Aceştia pot avea acces la cele mai recente tehnologii de procesare a fotografiilor digitale şi îşi pot realiza propria „cameră obscură” pentru prelucrarea şi imprimarea imaginilor în formate variate, de la 10x15 cm până la 64 inci. Imprimantele foto Epson care folosesc cerneala UltraChrome™ au o rezoluţie de listare de până la 5760 x 1440 dpi optimizată pe medii de tipărire adecvate, rezultând imagini clare în culori naturale şi gradaţii fine, păstrând un echilibru perfect al nuanţelor de gri.

Mihaiu, guvernator la Realitatea

Liviu Mihaiu o să aibă o emisiune de seară la Realitatea TV. În curand. Asta spun sursele de pe acolo. Dacă ne luăm după teaser, Mihaiu rămâne "Guvernatorul", dar nu în deltă, ci pe sticlă. Foarte probabil, îl vom vedea pe fostul jupân din Delta Dunării săptămânal pe Realitatea. Emisiunea ar putea începe cam peste vreo 10 zile. Hasta la Realitatea, baby!

... de trei ani...

Trei ani de Bucureşti. Da, în urmă cu trei ani, exact într-o zi de 26 martie, mi-am părăsit oraşul, familia, prietenii, viaţa aş putea spune, şi luam drumul Bucureştiului. Habar nu am dacă asta înseamnă mult sau puţin. Nu ştiu dacă este bine sau dacă este rău şi nici nu cred că mă voi lămuri prea curând. Vorba lui Chirilă: Oamenii nu au timp sa mai fie viteji...unii dintre ei spun ca viata e o lupta dar foarte rar aud pe cineva care sa fie sigur ca a cistigat sau a pierdut. Cert este că anul trecut, când scriam pe blog că am împlinit doi ani de Bucureşti, eram foarte sceptic că va exista şi aniversarea de trei ani. Am venit aici pentru presă, pentru job, dar sunt tot mai puţin convins că preţul pe care îl plătesc merită. Sunt trei ani în care am trecut de la o revistă de agricultură la una de business, după care am făcut doi ani de presă de agenţie, iar de vreo nouă luni fac presă la un cotidian. Nu cred că voi împlini un an aici, se întâmplă lucruri prea neplăcute, dar asta este altă poveste. Sunt trei ani în care am pornit de la dorinţa de a avea un aparat foto (visam la un Konica Minolta Z5 :) ) şi am ajuns la Canon 400 D şi obiectiv Canon 70-200 f4. Dar, mai important decât aparatura, este faptul că am avut câteva expoziţii foto de grup şi că fac asta. Sunt trei ani în care mi-a fost şi bine, dar mi-a fost şi rău. Sunt ani în care am întâlnit oameni minunaţi, şi aici vreau să le mulţumesc lui Brad şi Brăduţ (nu e glumă, deşi aşa pare). Brad m-a adus la Bucureşti, Brăduţ m-a dus la NewsIn. Ambii m-au ajutat moral, financiar când am avut nevoie, psihic, cu sfaturi şi cu tot ce au putut. Plecăciuni. Să ştiţi că am oferit mai departe ajutorul vostru. Cred că aşa este cel mai bine. În Bucureşti am trăit o poveste înălţătoare cu Irina, căreia îi mulţumesc pentru toate clipele minunate pe care le-am trăit împreună. Anii aceştia m-au făcut să scriu asta şi asta şi mi-au adus multe drumuri spre mare, cu Chilian şi Vama în vene. Dar sunt şi ani în care dădeam şi cinci telefoane într-o zi pentru a găsi pe cineva cu care să beau o bere. Şi nu găseam. Nu puteam spune precum Vama: „...în Dristor ai pe cineva”. Cert este că pentru mine „acasă” tot Timişoara înseamnă. Şi aşa va fi pentru toată viaţa. Promit! Deşi sunt de trei ani aici, prieteni adevăraţi tot la Timişoara am. Puteţi spune că sunt un neadaptat sau că nu sunt sociabil. Nu mă interesează pentru că nu este aşa. De fiecare dată când vine câte un prieten din Timişoara, iau o gură de prietenie. De ceea ce înţelegem noi prin prietenie. Revenind la Bucureşti, îmi este destul de greu să privesc înainte şi să anticipez puţin viitorul. Îl văd cam în ceaţă. Va continua?

Aşteptând avionul de Bucureşti

Că pe om nu e bine să-l laşi să stea, fiindcă îi vin idei, este deja ştiut. În armată, spre exemplu,ţi se dă tot timpul ceva de lucru, ca să nu stai. Stai, începi şi te gândeşti. Gândeşti, adică îţi vin idei. În armată, cam toate ideile care îţi vin sunt nebunii. Deci nu e bine. În situaţia asta am fost când am plecat la Venezia. Avionul cu care am mers a avut vreo patru - cinci ore întârziere, aşa că am avut timp suficient să ne vină idei. La un moment dat, pe aeroportul din Tmişoara, a fost anunţat avionul care venea de la Bucureşti. Hoapaaaa şi ideeaaaaaa! Puteţi vedea în fotografie despre ce idee ste vorba :)

O mâna ajută pe cealaltă

Haideţi să facem ceva bun împreună! Spre exemplu, să ne gândim cum îi putem ajuta pe copiii mai puţin norocoşi, pe cei care nu cresc în familie, alături de părinţi, ci au o mamă socială. Ceea ce putem face este foarte simplu. Este vorba de a direcţiona cei 2% din impozitul pe care oricum îl plătim către un anumit ONG. Este vorba despre SOS Satele Copiilor. De ce acesta şi nu altul? Pentru că au grijă de copiii orfani, pentru că fac ceea ce trebuie şi, nu în ultimul rând, pentru că sunt membru în AG. Există mai multe astfel de "sate" în care sunt construite case în care locuiesc cate 6-8 copii. De aceşti copii au grijă aşa-numitele "mame sociale". Gică Popescu a fost "ambasadorul" organizaţiei în urmă cu un an sau doi, iar Hara a compus un imn al organizaţiei. Ce trebuie să faci pentru aceşti copii orfani? Să completezi formularul 230 şi să-l depui la circa financiară când depui/trimiţi declaraţia de venit. Atât! MULŢUMESC.

Validation

Turul României în 80 de hosteluri

Întrucât în concediul care tocmai a trecut mi-am propus să-mi plimb cinstitele moaşte prin Transilvania şi Veneţia, ceea ce însemna ceva cheltuieli, am ales variante studenţeşti de cazare. Statul la un hostel are avantaje şi dezavantaje. Pe jumătatea cu avantaje scriem socializarea, costurile mici de cazare (40-50 de lei pe noapte) şi atmosfera prietenoasă (de cele mai mule ori), iar pe jumătatea cu dezavantaje trecem lipsa unui grad mare de intimitate şi, probabil au fost cazuri, eventualele furturi. Eu am bântuit în concediul ăsta în trei hosteluri şi a fost foarte fain în toate. Am şi avut noroc de extrasezon în România şi am fost singur în cameră la Braşov şi la Sibiu. La Hostel Mara din Braşov, care este ţinut de doi fraţi foarte de treabă, ieşeam din curte şi eram în Piaţa Sfatului, adică în buricul târgului. Foarte fain. Condiţii bune: căldură, curat, internet wireless şi linişte. Vă vând un pont: dacă vreţi să mergeţi la Cerb, faceţi-vă rezervare din timp şi intraţi moca la show, pentru că din curte dai direct în piaţă :).
După trei zile de Braşov, m-am mutat la Sibiu. Alt hostel, altă atmosferă faină. La Chess Hostel zici că e casa din Friends. Tot timpul erau prietenii gazdelor (un tip şi o tipă tineri şi foarte faini oameni) în vizită. La subsol au amenajată o cameră în care ascultă muzică şi vizionează filme. Super de treabă şi prietenii lor şi foarte deschişi, mai ales că aveam avantajul de a fi timişorean. Şi aici eşti aproape de Piaţa Mare şi alte puncte de interes. Până în locurile cele mai vizitate de turişti făceam cam 7-8minute pe jos. Îmi place Transilvania pentru că are ceva ce Regatul nu va putea avea niciodată: cetăţile medievale şi austro-ungare, cu arhitectura şi atmosfera de burg şi cu oamenii foarte calzi şi deschişi. Şi relaxaaaţiii, ca să nu spun molcomi :) Clar, acolo timpul trece altfel. Dacă vrei să cunoşti oameni faini, ăla e locul în care trebuie să-i cauţi. Dacă ajungeţi prin Sibiu, obligatoriu mergeţi şi la Muzeul Astra, aveţi ce vedea. Eu am avut noroc să ningă non-stop cât am stat în Transilvania, aşa că la Muzeul Satului "Astra" era un peisaj incredibil de frumos.
Al treilea hostel în care am stat a fost la Veneţia. De fapt, nu a fost un hostel ci o vilă. Super condiţii, iar preţul a fost studenţesc: 16 euro pe noapte, cu mic dejun inclus. Este adevărat, nu e pe insulă, ci pe continent, cam la 12 kilometri de insulă, dar este foarte fain. Cert este că italienii ştiu să facă turism. Deşi era extra-sezon, Veneţia era plină de turişti de toate naţiile. De la europeni, la nelipsiţii asiatici, nu aveai loc să te mişti. Şi pentru că sunt băieţi deştepţi, s-au adaptat dorinţei de plimbare a turiştilor şi au inventat mici patiserii de unde-ţi iei ceva de mâncare şi mergi mai departe. O felie mare de pizza, cam cât un sfert de pizza de la noi, se vinde cu doi euro. O luai şi mergeai mai departe, nu pierdeai vremea la masă. Sigur, poţi şi să te aşezi la o masă într-un restaurant şi să comanzi o pizza al cărei preţ începe de pe la 7 euro şi ajunge până la 15-18 euro sau paste, dar dura mai mult. Cât despre locuri, nu este mare lucru de spus. Venezia este un "must see"! Străduţele acelea extrem de înguste, casele cu flori la geamuri, magazine şi magazinaşe cât vezi cu ochii, totul este menit să-ţi ia minţile şi banii. Nu exagerez dacă spun că am văzut zeci de mii de măşti veneţiene de vânzare. Siur, unde altundeva să vezi măşti veneţiene de vânzare dacă nu chiar la Veneţia? Am pus pe contul de flickr mai multe imagini din Veneţia şi mai urmează vreo două serii, plus cele din Sibiu şi Braşov.

Cine mai vrea să împrumute bani?

Cred că după ce vezi o reclamă ca asta nu te mai bate gândul să împrumuţi bani de la cămătari. Spotul ăsta mă duce cu gându la reclamele la erdeesh.
Oricum, ideea e faină.

Un deceniu de măreţe împliniri pentru Proconsul

Seară faină de tot în Hard Rock Cafe. Trupa Proconsul, care a marcat un deceniu de activitate printr-un concert, a strâns multă lume. De la Berti Barbera, fost membru al trupei, până la senatoarea aia jegoasă care este cunoscută pentru două lucruri: "ciocu mic, acum noi suntem la putere" şi pentru că i-a aruncat paharul cu apă în faţă unui senator, fapt pentru care a primit aceeaşi răsplată, locul a fost plin. Cam "dezorganizată organizarea", dar trecem peste asta. Prefer să văd că lumea s-a simţit bine, a dansat şi a cântat împreună cu cu Bodo, Robert, Florin şi ceilalţi membri ai trupei. Nu trebuie să te numeri printre fanii înfocaţi ca să te simţi bine la un concert de-al lor. Chiar mi-a plăcut mult şi le mulţumesc (în special lui Robert) pentru seara faină pe care au oferit-o spectatorilor. Am comis şi ceva fotografii la eveniment. Mă bucur că am reuşit să îmi mai plătesc din "datoria" de la Sting Roxanei. Hehe.

Vine o zi în care-ţi iubeşti şeful

Reclama foarte faina. Cam macabră, dar faină. Prea multe cuvinte nu sunt de spus. Când vom vedea şi la noi pe TV spoturi care să facă haz de necaz la modul ăsta? Eu de abia aştept!

Comunicare

Sentimentele nu poartă cravată sau costum. Dovada o aveţi în scurt-metrajul acesta.
Super. Merită văzut.

Sting, ce eveniment!

Am aşteptat ani de zile un concert Sting. Şi ziua a venit. Pentru mai bine de o oră şi jumătate ne-a teleportat într-o lume mult mai simplă şi mai "spălată" decât cea în care ne învârtim zi de zi. O lume care a existat cu peste patru secole în urmă. Nu o să vă asaltez cu superlative, mai ales că cine mă cunoaşte ştie ce înseamnă Sting pentru mine. A salutat, şi-a prezentat coechipierul, pe Edin Karamazov, s-a prezentat şi pe el ca fiind tipul din spatele bărbii, şi a început povestea intitulată "Songs from the Labyrinth". Când simţea că lumea nu mai are răbdare, mai băga un "Fields of gold" sau "Fragile", dar tot în interpretare elisabetană. Tudor Chirilă spune pe blogul său esenţa: anti-show. Doi oameni pe scenă, în cea mai mare parte a concertului, şase lăute şi o voce. Da' ce voce! Să duci un concert de o oră şi jumătate la aşa un nivel calitativ, nu e puţin lucru. Aş spune ceva de maimuţele de la noi, cele care se cred hartişti, dar nu e cazul să amestecăm verzele cu icrele. Se cuvine să îi mulţumesc din nou Roxanei. Apropo, dacă ai auzi câtă lume şi-a dorit să aibă o Roxana, aşa cum am avut eu... hehehe. Mă bucur mult că, datorită disperării cu care mi-am dorit bilet, a ajuns şi Roxana la Sting. Şi i-a plăcut ce a descoperit. Am mai câştigat un adept :) Ce nu mi-a plăcut a fost numărul mare de invitaţi Enel. Unii dintre ei au mers doar de fizze şi, vorba lui Berty Barbera, să audă inflexiunile din "Desert Rose". Probabil că au plecat dezamăgiţi. Lume multă şi cunoscută la concert, dar nu fac nominalizări. A fost şi ceva pur românesc. Deşi la începutul concertului s-a anunţat faptul că nu e voie să faci poze cu blitzul, tot s-au trezit câţiva cocalari să o comită. Nişte nimeni! Am pus mai multe imagini aici. Închei spunând că au meritat toate eforturile şi toate energiile pus în mişcare ca să ajung la Sting. Şi dacă aţi afla pe invitaţia cui am mers...

Am dat interviu unui Copilutz

Săptămânile trecute m-am trezit cu un email de la un tip pe care nu îl cunosc. Mi-a trimis nişte întrebări şi m-a rugat să răspund la ele pentru o serie de interviuri pe blogul lui. Foarte multe nu ştiu despre el şi, mai ales, încă nu ştiu de unde a aflat de mine. În fine. Sper să vă placă interviul. Cineva mi-a spus că este "super bun interviul", iar altcineva că "e ok". Voi ce spuneţi?

Bestialllll

Cam aşa curge o noapte în multe familii. Ascultaţi până la capăt, merită.

Costică, dormi?

Sting, vin!

Am primit o invitaţie de două persoane la Sting! Nu-mi vine să cred. La cât m-am agitat, de parcă de asta ar depinde viaţa mea:), era normal să fac rost măcar de un bilet. Dar, totuşi, îmi cam pierdusem speranţa. Obişnuiesc să spun că sunt "prost de Sting"
Cel mai important lucru pe care vreau să îl spun: Mulţumesc enorm, Roxana! Restul sunt cuvinte şi bucuria unui eveniment de înaltă clasă. Sting îşi promovează cel mai recent album, “Songs from the Labyrinth”,care este un tribut adus compozitorului elisabetan John Dowland (1563 - 1626). Sper să pot să intru cu sculele foto. Ar fi păcat să nu pot trage nişte (zeci de) cadre :)

Românii dau buzna pe Facebook

Brădutz Ulmanu scrie pe jurnalismonline.ro că românache au dat buzna pe Facebook în ultima vreme. Omu' face o analiză complexă şi competentă despre ce îseamnă asta, cum se strânge românu pe facebook ca la urs, câte femei şi câţi bărbaţi socializează prin cele locuri internautice şi ce ar trebui să facă publicitarii. Brădutz mai spune şi că: "In alte parti (de exemplu in SUA si in Europa occidentala), ziarele si posturile de radio si televiziune incearca sa atraga si sa fidelizeze audienta folosind canale alternative, precum Facebook, MySpace, Twitter, You Tube etc." Luaţi de citiţi, merită.

Poate doriţi să o vedeţi pe Olga Tudorache

Am primit zilele trecute pe emailul de serviciu programul de la Teatrul Metropolis şi îmi face plăcere să îl postez şi pe blog. Printre artişti se numără nume importnte ale scenei româneşti precum Olga Tudorache. Iată ce piese puteţi vedea în următoarea perioadă:
Duminica 1 februarie, ora 19.00
PESTE CU MAZARE
de Ana-Maria Bamberger
regia Olga TUDORACHE
cu: Olga TUDORACHE, Tamara CRETULESCU
durata spectacolului: 1h 20 min (fara pauza)
Joi 5 februarie, ora 19.00
AJUTORUL
de György SCHWAJDA
traducerea Bara Hajnal
cu: LUMINITA GHEORGHIU, MIHAI CONSTANTIN,
Ioana Anastasia ANTON, Diana Andreea BOCAN
cu participarea actorilor: Dan ASTILEAN şi Corina NEGRITESCU
Scenografia: Sorina IUGANU si Vladimir IUGANU
Un spectacol de
ALICE BARB
Spectacol realizat in colaborare cu ArCuB
durata spectacolului: 1h 20 min (fara pauza)
Vineri 6 februarie, ora 19.00
AJUTORUL
Sambata 7 februarie, ora 19.00
BUZUNARUL CU PAINE
Duminica 8 februarie, ora 19.00
SPECTATORUL CONDAMNAT LA MOARTE
de Matei Visniec
regia Gina Lazar
cu: Elena RUSU, Adrian HOSTIUC, Alexandra TIMOFTE, Larisa AVRAM,
Adrian RADULESCU, Vlad CORBEANU, Bogdan DURLICIOIU
Spectacolul face parte din programul ICAR
durata spectacol 1h 40 min(cu pauza)
Pret bilet: 15,90
Rezervari bilete: 021/2105108
0728138265

Cu bebeluşul la pub

Se dă următoarea situaţie, la finalul căreia se pune o întrebare. Aşadar, faptele. Marţi seara, ora 22.00, un pub din Bucureştiul Vechi, fum de ţigară, gălăgie, întuneric. Stau la o masă cu o domnişoară căreia nu îi divulg identitatea şi beau o bere. Domnişoara bea gin tonic. Urmează cafeaua (nu cea de dinainte, pentru cei care ştiu bancul). Discutăm despre viaţă, despre relaţii, despre călătorii. La masa de lângă noi, mai mulţi tineri. Cam toţi erau cu vârsta undeva între 25 şi 35 de ani. Printre ei era un tip la costum, undeva pe la 25-28 de ani. Era un fericit. I-a dat Dumnezeu un copil (cel puţin unul). Îl ţinea într-un "coş" din acela special pentru bebeluşi. Îl legăna. În pub era zgomot mult, deranjant, era fum de ţigară şi atmosferă normală, de bar. Acum vine întrebarea: ce părere aveţi despre acest bărbat (vedeţi, evit să îi spun tată)?. Dacă aveţi o opinie, scrieţi-o la finalul postului.

Poveste medievală de Annecy

În episodul acesta, care este şi ultimul, o să mă concentrez pe vizita în frumosul oraş medieval Annecy, aşternut pe pământuri franceze şi pe întoarcerea în patria-ciumă, ăăăă… mumă. Deşi pornisem cu ideea de a face un tur de lac, deoarece timp nu era suficient pentru a şi zăbovi în câteva locuri preţ de o oră, poate două, ne-am reorganizat din mers, vorba bancului, şi am călătorit în direcţia opusă. După un frumos parcurs rutier, prin două tuneluri (ciudă-ciudă, Maria şi Olivier, că am avut dreptate :) şi printre munţi înzăpeziţi, la vreo trei sferturi de oră de Geneva am ajuns în frumoasa aşezare medievală. Doamneee, iar o spun pe aia cu “bine că nu ne-ai dat aşa locuri, că le reamenajam în stil barbar”. La faţa locului am găsit una bucată lac, mai multe bucăţi munţi aşternuţi în jurul lui, o puşcărie în centrul oraşului, plasată strategic într-un vechi castel înconjurat de ape şi iluminat artistic, şi multe clădiri revoltător de bine întreţinute. Mi se pare că ar fi risipă de cuvinte să vă povestesc ce am văzut pe acolo. Mai bine vă invit să vă deplasaţi prin cele locuri şi să vedeţi cu pupila voastră. Păstrând cronologia, snoava cu alarma cu bombă de pe aeroport şi zborul zbuciumat le-am lăsat la final. Duminica dimineaţa, Olivier, elementul francez despre care am făcut vorbire în episodul trecut, m-a dus cu maşina până la aeroport. Merci, Olivier. Te aştept la Rrrromânica, să înţelegi de ce fugim noi, ăştia mai spălaţi, de ea. Am băut o cafea cu Olivier şi cu două amice românce de la Geneva, după care ei au plecat, că aveau treabă. Mă plimbam liniştit prin magazinele din aeroport când au apărut mai mulţi poliţişti şi le-au spus vânzătorilor să închidă magazinele. Discret, fără panică sau îmbrânceli pe scări, au întins banda şi au izolat o parte din aeroportul Geneva. Am întrebat care-i şmenu’, şi mi-au spus că e alarmă cu “bum-bum”. Mi-am amintit de bancul cu “toată lumea, toată lumea/ sare-acum cu mine”, dar cred că nu era momentul să fac pe spritualul, aşa că m-am abţinut. Se apropia ora îmbarcării şi nu ştiam pe unde o să trec, că zona utilă tocmai fusese aerisită. Până la urmă, am trecut toţi prin poarta destinată exclusive zborurilor spre Franţa. Fără pic de întârziere, îmbarcarea şi decolarea au decurs conform planului. Mi-am spus: “yesss, am avut parte şi de alarmă cu bombă!”. Dar să nu ne pripim, zic. Aventura nu s-a încheiat. Am ajuns în avion, am decolat uşor, fără incidente, a venit vremea să renunţăm la centura de siguranţă şi au început să curgă brânzeturile vinoasele, cafelele şi toate cele. La un moment-dat, avionul începuse să dea din aripi ca un vultur. Hopa, zic, hai că-i bine, iar ne dicxtrăm. Şi am avut dreptate. Am fost anunţaţi că ne îndreptăm spre o zonă cu turbulenţe şi că ar fi bine să ne cam punem bretelele. Iiiiihaaaaaaaa! Şi am trecut prin vreo trei zone cu nervozităţi atmosferice. A fost fain de tot. A treia m-a prins chiar la locul ăla strâmt de tot în care este bine să nu intri dacă eşti claustrofob şi dacă nu te strânge vezica extrem de convingător. Eram la toaleta din coada avionului şi noroc că mă ţineam cu o mână de bară, că mă dădeam cu capu’ de toţi pereţii pe acolo, mai abitir ca Ray Charles. Când am ieşit, toţi pasagerii îşi puseseră centura de siguranţă şi faţa lividă, de semi-panicat. După ce am aterizat pe naşparliul Otopeni, o tipă din preajma mea i-a spus unei colege că mai bine merge cu autobuzul, dacă va mai fi cazul, dar cu avionul sigur nu. Hehehe. Păi o invit la plimbări cu mine, că sigur ne lipim de un accident sau evenimente dixtractive.
No, copchiii moşului, cam asta o fo, în mare, povestea din Elveţia şi Franţa. Sper că v-a plăcut şi că am reuşit să vă fac să vedeţi, prin snoave şi imagini, cum e prin cele străinătăţuri. Am spus!