duminică, 18 ianuarie 2009

Poveste medievală de Annecy




În episodul acesta, care este şi ultimul, o să mă concentrez pe vizita în frumosul oraş medieval Annecy, aşternut pe pământuri franceze şi pe întoarcerea în patria-ciumă, ăăăă… mumă. Deşi pornisem cu ideea de a face un tur de lac, deoarece timp nu era suficient pentru a şi zăbovi în câteva locuri preţ de o oră, poate două, ne-am reorganizat din mers, vorba bancului, şi am călătorit în direcţia opusă. După un frumos parcurs rutier, prin două tuneluri (ciudă-ciudă, Maria şi Olivier, că am avut dreptate :) şi printre munţi înzăpeziţi, la vreo trei sferturi de oră de Geneva am ajuns în frumoasa aşezare medievală. Doamneee, iar o spun pe aia cu “bine că nu ne-ai dat aşa locuri, că le reamenajam în stil barbar”. La faţa locului am găsit una bucată lac, mai multe bucăţi munţi aşternuţi în jurul lui, o puşcărie în centrul oraşului, plasată strategic într-un vechi castel înconjurat de ape şi iluminat artistic, şi multe clădiri revoltător de bine întreţinute. Mi se pare că ar fi risipă de cuvinte să vă povestesc ce am văzut pe acolo. Mai bine vă invit să vă deplasaţi prin cele locuri şi să vedeţi cu pupila voastră. Păstrând cronologia, snoava cu alarma cu bombă de pe aeroport şi zborul zbuciumat le-am lăsat la final. Duminica dimineaţa, Olivier, elementul francez despre care am făcut vorbire în episodul trecut, m-a dus cu maşina până la aeroport. Merci, Olivier. Te aştept la Rrrromânica, să înţelegi de ce fugim noi, ăştia mai spălaţi, de ea. Am băut o cafea cu Olivier şi cu două amice românce de la Geneva, după care ei au plecat, că aveau treabă. Mă plimbam liniştit prin magazinele din aeroport când au apărut mai mulţi poliţişti şi le-au spus vânzătorilor să închidă magazinele. Discret, fără panică sau îmbrânceli pe scări, au întins banda şi au izolat o parte din aeroportul Geneva. Am întrebat care-i şmenu’, şi mi-au spus că e alarmă cu “bum-bum”. Mi-am amintit de bancul cu “toată lumea, toată lumea/ sare-acum cu mine”, dar cred că nu era momentul să fac pe spritualul, aşa că m-am abţinut. Se apropia ora îmbarcării şi nu ştiam pe unde o să trec, că zona utilă tocmai fusese aerisită. Până la urmă, am trecut toţi prin poarta destinată exclusive zborurilor spre Franţa. Fără pic de întârziere, îmbarcarea şi decolarea au decurs conform planului. Mi-am spus: “yesss, am avut parte şi de alarmă cu bombă!”. Dar să nu ne pripim, zic. Aventura nu s-a încheiat. Am ajuns în avion, am decolat uşor, fără incidente, a venit vremea să renunţăm la centura de siguranţă şi au început să curgă brânzeturile vinoasele, cafelele şi toate cele. La un moment-dat, avionul începuse să dea din aripi ca un vultur. Hopa, zic, hai că-i bine, iar ne dicxtrăm. Şi am avut dreptate. Am fost anunţaţi că ne îndreptăm spre o zonă cu turbulenţe şi că ar fi bine să ne cam punem bretelele. Iiiiihaaaaaaaa! Şi am trecut prin vreo trei zone cu nervozităţi atmosferice. A fost fain de tot. A treia m-a prins chiar la locul ăla strâmt de tot în care este bine să nu intri dacă eşti claustrofob şi dacă nu te strânge vezica extrem de convingător. Eram la toaleta din coada avionului şi noroc că mă ţineam cu o mână de bară, că mă dădeam cu capu’ de toţi pereţii pe acolo, mai abitir ca Ray Charles. Când am ieşit, toţi pasagerii îşi puseseră centura de siguranţă şi faţa lividă, de semi-panicat. După ce am aterizat pe naşparliul Otopeni, o tipă din preajma mea i-a spus unei colege că mai bine merge cu autobuzul, dacă va mai fi cazul, dar cu avionul sigur nu. Hehehe. Păi o invit la plimbări cu mine, că sigur ne lipim de un accident sau evenimente dixtractive.
No, copchiii moşului, cam asta o fo, în mare, povestea din Elveţia şi Franţa. Sper că v-a plăcut şi că am reuşit să vă fac să vedeţi, prin snoave şi imagini, cum e prin cele străinătăţuri. Am spus!

2 comentarii:

ogarafgan spunea...

placu snoava lu matale! :)

ioana spunea...

Calatin, mai Cocosule mai, nu ti-am spus-o niciodata, dar de fapt este o adevarata placere sa iti citesc randurile scrise si sa privesc fotografiile facute de tine! Bravo!!!