luni, 28 decembrie 2009

Forzza viola!

Acesta este un post dedicat poliştilor. Fanii alb-violeţi se vor regăsi cu mare plăcere în filmuleţul alăturat. Să avem un an mai bun şi să ne împlinim visele! Forzza viola!

duminică, 27 decembrie 2009

Tic-tac music

video
Mi-a plăcut întotdeauna să postez pe blog filmuleţe cu ceea ce se întâmplă în Occident. Priviţi cât este de simplu să organizezi un concert ad-hoc. Puţină dorinţă, imaginaţie şi libertate în gândire. Asta este tot ce trebuie. Un tip a improvizat câteva instrumente muzicale din cutiuţe de tic-tac. Poate fi şi reclamă la brandul respectiv, nu contează. Ceea ce contează este faptul că se poate crea o atmosferă foarte faină cu puţină imaginaţie, iniţiativă şi libertate în gândire. Bucuraţi-vă de filmuleţ şi încercaţi să faceţi la fel. Măcar ca experiment.

joi, 24 decembrie 2009

Alexandra are nevoie de noi

Încerc să fac ceva frumos de Crăciun şi vă îndemn s-o ajutaţi pe Alexandra. Crăciun fericit să aveţi şi sărbători frumoase, Cătălin.

miercuri, 23 decembrie 2009

Sfârşit

Fostul meu coleg de la Banii noştri, fotoreporterul Marius Păun, a postat pe blogul lui un fotoreportaj cu ultima zi la Business Standard. Trist. Partea proastă este că nici alte ziare nu se simt prea bine, iar jurnaliştii şi fotoreporterii nu prea au unde să meargă. Un sfat colegial: uitaţi de Adevărul Holding.

luni, 21 decembrie 2009

Pa, Vodafone! Dormi în pace

Am decis să mă despart de Vodafone după exact zece ani de relaţie. În decembrie '99 m-am căsătorit cu tânăra Vodafone. Timp de un deceniu i-a plătit abonament, iar respectul ei pentru abonaţii persoane fizice e ZEROOO. N-o interesează. Greu de crezut, dar aşa stau lucrurile. Credeam că dit'ai compania se respectă şi dacă vede că vreun abonat vrea să se care la alta, se alarmează. Nici vorbă. Probabil că nu îi plac banii mei. I-am anunţat că vreau să îmi portez numărul în altă reţea, am depus cererea şi mi-au aprobat-o (astfel că am rămas cu acelaşi număr de telefon). Pur şi simplu. Fără niciun telefon din partea lor. Nu au făcut nicio încercare de a mă determina să mă răzgândesc, vreo o contra-ofertă, o alună - o măslină, ceva. NIMIC. Am decis să le spun "bye-bye" supărat că, plătind cam aceeaşi bani, cineva foarte drag mie primea mult mai mult respect de la Cosmote şi anual vouchere de câte 70-80 de ieuroi pe care le poate folosi la achiziţionarea unor telefoane şi accesorii sau la plata abonamentului. În timpul ăsta, în vreo doi ani, am strâns puncte de vreo 13 euro. Mda, cam puţin. Mi-am plătit abonamentu' pe o lună şi mi-au mai rămas câţiva creiţari. Cred că îi voi pune pe ochi, lângă lumânare, marii companii Vodafone.

miercuri, 16 decembrie 2009

Am pornit tăvălugul

Gata, am pornit tăvălugul! Pe 11 decembrie am avut primul termen în procesul intentat ziarului Adevărul. Motivele pentru care am decis să mă judec cu cel mai bla bla ziar din .ro ţin de drepturile de salariat şi au fost expuse aici , aici, aici şi aici. După ce am avut primul termen în proces, conducerea ziarului a decis să-mi restructureze postul. Cel puţin aşa am auzit. Încă nu am semnat nicio hârtie, dar aşa am auzit. Aştept cu inima deschisă să mă înştiinţeze despre această decizie. Că mă restructurează nu e o tragedie pentru mine, dar au dovedit că nu au pic de raţiune şi de suflet şi în alt caz. I-au cerut unei colege (mamă a unui copil de un an şi a unuia de doi ani şi patru luni, divorţată) să-şi dea demisia. Evident că nu au motive să o concedieze şi ar încălca legea (a câta oară???) dacă ar lua o astfel de decizie, drept pentru care fac presiuni asupra ei să demisioneze sau să se despartă cu acordul părţilor. Femeia asta este singurul întreţinător al celor doi copii. În conflict cu marii manajeri de la bla bla bla ziar au intrat mai mulţi colegi. Din păcate pentru şefi, aceştia nu îşi vor prezenta demisia. Îmi pare rău să aud că o persoană la care ţineam foarte mult, dar care în ultima vreme s-a ferit să mai vorbească cu mine, a cedat şi a demisionat. Dacă m-ar fi întrebat ce să facă nu ar fi rămas fără job. Asta se întâmplă când nu ai curaj să-ţi aperi drepturile. Vă voi ţine la curent cu ceea ce se mai întâmplă în cazul meu. La proces am mai mulţi martori şi multe dovezi ale încălcării legislaţiei de către manajerii ăia deştepţi. Să trecem la divertisment. Am auzit că la concertul lui Ştefan Bănică junior, oferit angajaţilor Andevărul Holding, Corneţeanu a ţinut un discurs mai lung decât Luceafărul, care a plicitisit pe aproape toată lumea. Doar cei din klan şi "brelocul" au ascultat. Cine este "brelocul" veţi afla într-o postare viitoare. Apropo, Corneţeanu blama în urmă cu câteva luni trustul pe care-l copiază, Ringier, pentru concertele cu Bănică. Acum văd că a "importat" inclusiv ideea acestui spectacol. Original, dom' Mitică, n-am ce spune. Colegilor care au curaj să se lupte pentru drepturile lor le voi oferi cu plăcere "consultaţii". Gratuit, evident. Închei cu o precizare adresată muşcătorilor de fese: nu vă deranjaţi să trimiteţi injurii şi insulte dacă nu le şi semnaţi cu numele vostru, că anonimi veţi rămâne o viaţă întreagă. Nu le voi publica.