duminică, 28 decembrie 2008

Experienţa Geneva II




Arestarea
Ehei, copiii moşului, a venit vremea celui de-al doilea episod din experienţa elveţiană. Puneţi capul în poala bunicului şi ascultaţi cu mare băgare de seamă. Se făcea că mă plimbam eu liniştit într-o seară cu lapoviţă pe cel mai meseriaş bulevard comercial din Geneva şi mă uitam la clădiri, la oameni şi la tot ce se întâmplă. La un moment-dat, am intrat într-un gang plin cu magazine (foto 2). Aveam camera foto în rucsac şi asta s-ar putea să mă fi scăpat de neplăceri cu autorităţile. În timp ce mă plimbam pe acolo, a început să se audă gălăgie, fapt total neobişnuit pentru Elveţia. Intensitatea zgomotului creştea cu fiecare pas pe care-l făceam. Mă gândeam că o fi vreun grup de puşti gălăgioşi care se joacă sau ceva de genul. Ei, după scurt timp, m-am lămurit. O duduie şi vreo patru bărbaţi, toţi poliţişti în civil, jucau “prinsa” cu un tip destul de bine crescut, cam până pe la 1.85, şi la fel de bine hrănit. Spre deosebire de noi, în copilărie, când ne dădeam “mâţa”, ei alergau şi strigau: “polis, polis, eşti arestat!”. Veneau de pe o stradă laterală şi când au ajuns în faţa mea, cam la vreo cinci metri, au reuşit să-i dea leapşa. L-au aşternut cu viteză la pământ şi i-¬au legat mâinile la spate cu cătuşele. Două perechi, ca la poker. Una era insuficientă la cât era de masiv tipu’. Se pare că omu nu păpase tot din farfurie şi nici nu era de acord cu jocul lor, că s-a cam împotrivit. E, cum stăteam eu şi priveam show-ul oferit bonus de autorităţi în cinstea vizitei mele, mă mânca în… mă înţelegeţi, să scot camera foto şi să imortalizez momentul. Mă gândeam că aş putea să fac nişte portrete interesante, să se aleagă şi poliţiştii, dar şi “prinsu” cu câteva amintiri. Îmi şi imaginam cum le strig: “brânzăăă:)” Pe de altă parte, nu prea ştiam care e treaba cu legislaţia. Băieţii fiind poliţişti sub acoperire, mă gândeam că poate nu apreciază pasiunea mea pentru fotografie şi gestul meu de prietenie şi, deja încălziţi fiind cu huiduma, mă leagă şi pe mine, înainte chiar de a mă dezmetici şi a înţelege care-i şmenu’. Adevărul e că era suficient să vină doamna, mai ales că nu aveam chef de alergat şi nici să mă opun jocului lor. În fine, am stat liniştit, dar mă enervează că nu am imortalizat arestarea. Depăşim momentul şi vă povestesc puţin despre transportul în comun. În Elveţia, ca şi în alte ţări penibil de civilizate, revoltător chiar, biletul se emite nu pentru o călătorie, ci pentru o anumită perioadă de timp. În fiecare staţie de tramvai sau autobus există nişte tonomate cu o hartă în două culori. Marci banu’, adică trei franci, şi, timp de o oră te dai cu ce vrei tu, inclusiv cu nişte şalupe care traversează lacul Leman. Ba, mai mult, cu acelaşi bilet poţi să te dai şi cu trenul prin cantonul Geneva. Trebuie doar să fii atent să nu ieşi din canton, că e bubă mare. Abonamentul pe o lună costă 75 de franci, iar cel săptămânal te lasă fără 35 de franci. Ca să înţelegeţi cam cât vine în leuşteni româneşti, un franc echivalează cu 2,2 lei. Un lucru care mi s-a părut ciudat şi care nu mi-a plăcut foare mult, dar cu care m-aş obişnui repede dacă ar fi cazul, este acela că Elveţia se închide la ora 19.00. Cu greu mai găseşti un “non-stop” deschis. În schimb, sunt restaurante şi baruri destule. Sitemul de restaurant de familie, cochet, în care te simţi ca acasă, este foarte apreciat prin cele locuri. Drept urmare, găseşti câte o cafenea sau un restaurant la fiecare cinci metri de trotuar şi toate sunt animate, mai ales la prânz şi seara. Spre deosebire de Rrromânica, în Elveţia poporul votează legile, mai ales pe cele importante. Se pune problema fumatului în locurile publice? Foarte bine, se invită stimatu’ contribuabil la secţia de votare să-şi exprime opţiunea. Parlamentu’ este mai mult de decor. În plus, fiecare canton are legislaţia după cum îl taie capu’ pe contribuabilul lui. Că doar legea este făcută pentru oameni, nu pentru politicieni. Simţiţi vreo asemănare cu .ro? Ştiu, nici eu. Păi, copchii moşului, cam pe aici mă opresc din istoriseală, că nu vrea moşu’ să vă împuie capul cu texte de lungimea Luceafărului. În buna tradiţie a blogului, am postat şi neşte imagini, pe care le găsiţi, ca de obicei, aici.

joi, 18 decembrie 2008

Experienţa Geneva




Am să povestesc vizita făcută în Geneva şi Franţa în mai multe episoade. Ar fi plicitisitor pentru vizitatorii blogului să o citească dintr-o bucată şi cred că nimeni nu ar rezista.
Este mult mai greu să scriu despre experienţa Geneva decât îmi imaginam. Sunt extrem de multe poveşti şi habar nu ştiu care să fie prima. Cred că voi începe totuşi cu începutul. În două ore şi jumătate am ajuns din total neprietenosul Bucureşti într-o altă lume, opusă celei din .ro. Ridicarea de la sol îţi dă un sentiment extraordinar, asta dacă nu îţi este teamă de zbor. Să vezi cum te ridici spe cer, cum treci prin primul strat de nori, prin al doilea şi, în sfârşit, ai numai cerul albastru deasupra. Fără pic de nor sau alt obstacol. Indiferent care este starea vremii pe pământ, deasupra este soare şi frumos. Uitându-mă în jos, mă gândeam: ia uite, aşa ne vede Dumnezeu. Uitându-mă în sus, am văzut albastrul infinit al cerului. În fine. Am aterizat la Geneva unde vremea nu era foarte prietenoasă. Ploua bacovian. Reîntâlnirea cu Maria, prietena care m-a invitat în Elveţia, a fost foarte plăcută. Apropo, mulţumesc mult, Maria! Sper să-ţi pot întoarce serviciul. Am ieşit la plimbare din prima seară. Malul lacului Leman este superb, chiar şi fără celebra fântână arteziană pornită. Pe aproape este şi cartierul băncilor, dar şi sediul unor companii cunoscute la nivel mondial. Ce te impresionează din start la Elveţia, chiar dacă ai mai văzut Occidentul şi dacă aşteptai să fie aşa, este curăţenia de pe străzi şi civilizaţia oamenilor. Am ajuns acolo vinerea şi până luni nu am auzit niciun claxon. Intrasem în panică. Probabil că dacă nu auzeam nici luni-marţi, aş fi intrat în sevraj :).
l'Escalade
Am nimerit într-o perioadă foarte frumoasă în care Geneva este în sărbătoare. l'Escalade, aşa cum se numeşte evenimentul, celebrează un moment din noaptea de 11 spre 12 decembrie 1602, când genevezii le-au dat leapşa savoyarzilor, i-au împins pe scări şi le-au lipit ciungă în păr, ca să-şi apere oraşul. Legenda spune că o geneveză supărată că au deranjat-o din pus murături le-a aruncat o marmită cu ciorbă fiartă în cap atacatorilor care urcau pe o scară pentru a escalada zidurile cetăţii. Cică acest moment i-a convins pe savoyarzi că nu este noaptea lor norocoasă şi că Nety Sandu avea dreptate când le-a citit horoscopul. În cinstea eroismului duduiei, genevezii sărbătoresc vreo zece zile. Şi vă asigur că, în ciuda a ceea ce se spune despre elveţieni, chiar ştiu să se distreze. Zilnic sunt organizate diferite evenimente, de la curse cu oameni mascaţi care aleargă pe străzile oraşului, la reproduceri ale bătăliilor şi parade de costume. Replici din ciocolată ale marmitei folosite de brava geneveză se vând la preţuri destul de piperate, marmita devenind un simbol al oraşului. Dacă o tablă din ciocolată costă cam 2-3 franci, pentru cea mai mică replică din ciocolată a oalei, la 145 de grame, licitaţia începe de pe la 14 franci. Deh, tradiţia. Undeva în cetate se află şi cea mai lungă bancă din Europa. Despre faptul că la Geneva se află sediile mai multor organizaţii internaţionale nu vă mai spun, asta găsiţi şi pe net. Deşi nu auzisem lucruri prea bune despre comunităţile de românache din strainatate, am mers la o biserică frecventată de compatrioţii noştri. A fost o surpriză plăcută să văd că românii care merg la acea biserică de la periferia Genevei sunt oameni faini. Am înţeles că, totuşi, românii de acolo sunt atât de uniţi încât merg la patru biserici. Ăştia suntem! Despre arestări în direct, mitinguri şi alte momente interesante am să vă povestesc când mă mai loveşte pofta de scris şi zeul timpului, Cronos, este generos cu mine. Găsiţi mai multe fotografii din Geneva, Verosix şi Franţa aici.

miercuri, 17 decembrie 2008

Zece mii

10.000 este numărul de afişări pe contul de fotografie. Mulţumesc mult! Promit să realizez imagini şi mai frumoase :)

joi, 11 decembrie 2008

Leapsa de Craciun

Am primit zilele trecute o leapsa pe blog de la Ghery. Omul imi cere sa spun care e treaba cu cadourile de Craciun si cam ce se intampla in perioada asta. Pai la mine e simplu. Mi se rupe de perioada sarbatorilor si ard de nerabdare sa treaca. Nu sunt "penetrat" de Spiritul Craciunului de nicio culoare. Cu toate astea, fac cadouri multora dintre prietenii apropiati si, evident, familiei. Asa era pana acum. De data asta, lucrurile vor sta putin mai egost, daca pot spune asa. Anul acesta mi-am facut cadou un sejur de vreo zece zile in Elvetia si Franta, gratie Mariei, careia ii multumesc frumos. Asa stand lucrurile, nu mai am bani si pentru altii :). Cei care tin la mine o sa ma ierte. Ceilalti nu conteaza. Despre cum este la Geneva, Versoix si alte locuri civilizate, povestesc la intoarcere. Si va fac cadou o serie de imagini superbe. Asta ca sa nu spuneti ca nu m-am gandit chiar deloc la voi :). Lepsa merge mai departe la Bradutz si la Corina.

miercuri, 3 decembrie 2008

PNListele cu proşti

Ia ascultaţi aici ce reacţie au avut două liberale la un mişto profesoral şi "profesionist". Faza este reală şi s-a petrecut într-un orăşel din Românica zilelor noastre, în duminica alegerilor. Locaţie: supermarket (vezi, Angi, i-am spus supermarket. Asta înseamnă că la voi în sat există supermarket! Jdioaaaaa! hehehe). Doamna profesoară ieşise la cumpărături şi a fost întâmpinată de două vaci cu pedale de la PNL care au intrebat-o daca a votat. Doamna profesoară le-a răspuns: "cu voi, de doua ori" şi proastele, fericite: "aaa, uite, susţinătorii din umbră sunt cei mai importanţi!!!" Ce draku să mai spui? Cât de imbecil trebuie să fii ca să nu te prinzi de mişto?

Despot are dreptate

Am primit mai înainte un link de la un coleg de breaslă. Maimuţa aia rujată mă face să mă simt penibil când mă uit cine practică meseria de jurnalist. Îi răspunde bine Despot. Şi-o merită din plin, pe bune. Voi ce credeţi?
LATER EDIT: De pe Youtube a dispărut filmuleţul cu proasta, aşa că dau link aici la interviu. Have fun :)

joi, 27 noiembrie 2008

Jazzy night


Îmi face mare plăcere să fac o recomandare de club de jazz şi piano cafe. De fapt, nu se limitează doar la genurile astea, merg mult mai departe. Meniul cultural îl aveţi aici, iar recomandarea mea este să mergeţi măcar odată. După ce încercaţi locul, o să vedeţi că vă doriţi să reveniţi. Am mers acolo de două ori. Prima dată a fost la inaugurare şi mă întrebam de ce m-au invitat oamenii ăia acolo. Erau personaje dintr-o lume căreia nu-i voi aparţine niciodată, cea mondenă. Muzica a fost pe placul meu, dar personajele nu. Săptămâna trecută am vizitat locul din nou şi a fost cu totul altceva. Am băut un coctail foarte bun care avea în compoziţie o plantă care-mi aducea aminte de ceaiurile din copilărie. Nu reuşesc să-mi amintesc de la ce plantă venea gustul. În fine, cert este că mi-a plăcut. Locul de fapt nu este un cuib de mondenităţi, ceea ce e bine. Măcar cluburile de jazz şi piano să ni le lase neîmbâxite. Doritorii de băuturi fine şi fumătorii de trabuc se vor simţi ca în Rai, dar trebuie să ştie că nu sunt la preţ de cinzeacă la buticu de la colţul străzii. Au tot ce le trebuie pe un fond muzical de calitate. Nu mai spun nimic altceva, doar că iubitorii de jazz şi lounge nu vor regreta dacă merg în XO Piano Cafe. Găsiţi locul acesta pe Schitu Magureanu, foarte aproape de Podul Izvor.

miercuri, 19 noiembrie 2008

Sar aşchiile din limba asta de lemn

Ia uitaţi ce titlu are o ştire de pe fluxul agenţiei NewsIn, cea la care am lucrat timp de doi ani. Vă rog să mă credeţi că nu semnalez titlul acesta cu răutate. Pur şi simplu, este limbaj de lemn. Sar aşchii, nu alta! "Primele tipărituri din Ţările Române au fost aduse vederii publicului la Muzeul Cotroceni" Vă dau şi primele trei paragrafe dintr-o ştire foarte foarte lungă. Nu vă sună a propagandă electorală? "Expoziţia "Macarie şi urmaşii săi", inaugurată la Muzeul Naţional Cotroceni, a constituit, pentru preşedintele Traian Băsescu şi Patriarhul Daniel, un prilej de evocare a ieromonahului Macarie, autorul Liturghierului, prima carte tipărită, acum 500 de ani, în spaţiul românesc.
Şeful statului s-a declarat bucuros că împlinirea a 500 de ani de la prima carte tipărită în Ţările Române este celebrată şi la Muzeul Naţional Cotroceni, "în spaţiile care s-au păstrat din timpul domniei lui Şerban Cantacuzino, fondatorul aşezămintelor de la Cotroceni şi mare susţinător al tiparului românesc".
Şeful statului a prezentat un curs succint de istoria literaturii române vechi - evoluţia tiparului în spaţiul românesc după apariţia în anul 1508 a Liturghierului în limba slavonă de către ieromonahul sârb Macarie. "Macarie a fost cel care a inaugurat astfel cultura tipărită în Ţările Române. Eforturile sale au fost urmate şi dezvoltate în sensul unităţii de limbă, spiritualitate şi cultură românească înainte ca acest sens să fi fost configurat politic. Rapiditatea cu care tiparul s-a răspândit mai ales în Occident a fost remarcabilă, este cu atât mai demnă de laudă iniţiativa domnilor români de a susţine în ţările Române această invenţie care a revoluţionat lumea culturii. Este în acelaşi timp o probă a relaţiilor care existau atunci între Ţările Române şi Occident", a arătat şeful statului."

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Remember Ace of Base


O imagine de la condferinţa de presă a suedezilor de la Ace of Base.

duminică, 2 noiembrie 2008

Transport local în Sinaia

marți, 28 octombrie 2008

Fotojurnalism

Am primit azi, via Bogdan I. Stanciu, coleg din grupul de fotografie, un scurt metraj cu o poveste dramatică din fotojurnalism. Uite, de asta nu poate oricine să fie fotojurnalist adevărat. Impresionant!

Muzică, nu vorbe

Îmi face plăcere să vă recomand un duet pop-rock acustic. Ea, Alexandra, îmi este şi colegă de scârbici, dar nu de asta o recomand, ci pentru vocea şi muzica faine cu care apare pe scenă. Aveţi un videosclipici

Alexandra Ivan si Alec Şandor www.monden.info
Vezi mai multe video din Muzica » dacă dai căutare Alexandra Ivan şi vă mai dau un link. Vă invit să-i votaţi aici. Trebuie să vă faceţi cont pentru a-i putea vota. Durează puţin. Merită!

joi, 23 octombrie 2008

Loterie rusească

Poate vreţi să aflaţi cum aleg ruşii numerele la loto. E demenţăăăăăăă!!!

marți, 21 octombrie 2008

Reclame care nu plac CNA

Luaţi de aici trei variante de reclamă la Folten care nu au plăcut de nicio culoare membrilor CNA. Şi pentru că nu le-au plăcut, le-au oprit de la difuzare. Simplu, nu? De asta ar trebui să se intre în CNA în urma unui concurs de competenţă, nu a unei numiri politice.

joi, 16 octombrie 2008

Sunt prost de Sting!

Iupyyyyyyyyyyy! Iiiiiihhaaaaa!!! iba-iba, andre-andre! Vine Sting din nou la Bucureşti!!! Ştirea este aici. Restul se va petrece în data de 10 februarie, la Sala Palatului. Aveţi aici link la una dintre cele mai frumoase piese interpretate de Sting. Cine mai vine?

sâmbătă, 4 octombrie 2008

Uite, de asta sunt mândru că-s timişorean

Dacă cineva se mai întreabă de ce ţin eu cu Poli şi de ce sunt atât de mândru că sunt timişorean, răspunsul este aici. Prima imagine este fotografie, clipul este sub. Ascultaţi ca să înţelegeţi. Am fiori de câte ori văd imaginile alea. De asta nu ne va putea învinge niciun sistem, oricât de corupt ar fi. O singură precizare: nu acesta este imnul lui Poli. Imnul nostru este "Zi cu soare fără soare". SUNTEM UNIŢI ÎN DRAGOSTEA PENTRU POLI ŞI TIMIŞOARA!

sâmbătă, 27 septembrie 2008

GSP TV ne crede proştii campionatului

Ia ascultaţi aici ce proşti ne cred şmecherii de la GSP TV. Au difuzat imagini dintr-un meci de fotbal, nici nu contează care, atenţie: DIN GREŞEALĂ! Nu-i aşa că suntem proşti şi credem? Trist este că membrii CNA chiar sunt proşti şi i-au crezut sau s-au făcut că îi cred. Singura pedeapsă primită de GSP TV a fost o somaţie publică, adică o scrisoare şi obligativitatea de a prezenta câteva secunde pe ecran un text. Directorul general al Antena 1, Dan Matiescu, a recunoscut această greşeală, însă i-a rugat pe membrii CNA să ţină cont de faptul că acest lucru nu a fost făcut intenţionat şi, de asemenea, să ţină cont şi de faptul că TVR nu a fost prejudiciat, având în vedere că meciul a fost difuzat la o oră la care audienţa a fost zero. Matiescu a spus că GSP TV a avut dreptul să transmită în direct acest meci, însă nu a avut voie să difuzeze secvenţe ulterioare desfăşurării meciului. României a învins cu 5-0 Lituania, într-un meci din preliminariile Campionatului European de fotbal pentru juniori U-17.
LATER EDIT: S-a aflat cine a rupt fotografiile. Ia ascultaţi aici ce am primit pe grupul de fotografie: firma de curatenie a dat jos fotografiile, ciudat este ca numai fotografiile, alte afise, jegoase si rupte, ramanand la locul lor.
Rămâne cum am stabilit mai sus.

luni, 22 septembrie 2008

ANTI ROMÂNIA!!!

Vă previn încă de la primele cuvinte că acesta este un mesaj dur, fără menajamente pentru tot ceea ce înseamnă România şi românism. Pentru cei care nu mă cunosc, sunt român - ortodox şi nu am pic de sânge unguresc sau de altă naţionalitate, din păcate. Asta ca să nu se gândească cineva la influenţe iredentiste sau de alt fel. După cum ştiţi, fac fotografie. Uneori mai bună, alteori mai proastă, cum mă pricep. Din când în când, o mai şi expun. Alături de colegii din grupul de fotografie de pe yahoo ne mai băgăm şi noi în seamă, prin canale, că aşa se poartă unii dintre cei care ar trebui să treacă pe lângă fotografii măcar, dacă nu vor să le privească. Aşadar, din când în când, expunem la metrou. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă, când Marea Stână, că altceva nu este Bucureştiul, a serbat 549 de ani de la prima atestare documentară. Satana ne pune să cheltuim timp şi bani, că pasiunea nu o mai punem la socoteală, pentru a ne expune fotografiile. În ţara asta de căcat, în lătura asta de Românie, în afară de a da cu toporu în capul celorlalţi, de a asculta manele la maxim, de a vandaliza tot ce ne iese în cale, de a-i agresa pe ceilalţi şi de a face orice rău posibil, nu se poate face altceva. Am vernisat expoziţia sâmbătă la ora 18.00 şi luni dimineaţa, pe la ora 6.00, am semnale că încă mai existau cele 20 de fotografii. Până la ora 11.00 când am trecut pe acolo nu mai era nicio lucrare. TOATE au fost rupte. M-am enervate atât de tare când am văzut asta încât nici nu am mai putut să citesc. Am băgat cartea în geantă şi am avut nevoie de câteva ore să mă calmez. Nu este prima dată când se întâmplă asta. Din prima serie de fotografii de la Dristor 1 nu ştiu dacă a mai rămas vreuna ne ruptă. Din a doua serie au fost vandalizate câteva, iar din a treia serie nu ştiu dacă a fost distrusă vreuna. Să revenim la oile, vacile, maimuţele şi piţipoancele noaste. Luni, când m-am întors de la redacţie, m-am abătut pe la biroul miliţienilor din staţia de metrou Piaţa Victoriei. După primele schimburi de replici mi-am dat seama că viaţa a fost extrem de dură cu unii, cum ar fi miliţienii. Să nu vă mai luaţi de bietul e-Vanghelie. E trist, dar nu singurul. Nici miliţienii nu sunt mai prejos. Reproduc din discursul miliţianului cu care am vorbit: “care este, care noi nu ni s-a spus să păzim şi afişele alea, cum ar veni. Uitaţi, afişul ăla de pe stâlp, care se vede de aici, ne mai uităm la el. De afişele alea nu ne-a spus nimeni de ele. Nu sunt în grija noastră”. Evident că mi-am pierdut orice nădejde că pot purta un dialog cu gărcicu’. Am mers împreună pe peron şi i-am arătat unde au fost 20 de fotografii. A spus că a mai fost unul dintre colegi pe acolo şi că l-au trimis la Piaţa Unirii, unde o fi Manhattanul miliţiei, probabil. Individu mi-a mai şi spus că, pe lângă miliţie, mai sunt şi nişte firme private însărcinate cu paza staţiilor de metrou, nu doar a metrourilor. Contează? De fapt, în jegu ăsta de lătură numită România nu contează decât câţi bani ai şi cât de şmecher te dai. Subcultura a pus stăpânire pe tot. Intenţionez să fac un experiment. Printez zece fotografii făcute de mine şi le lipesc pe pereţi într-un grajd populat cu vaci şi boi, să văd cât rezistă. O altă idee ar fi să fac o expoziţie într-un sat îndepărtat de Marea Stână. Să vedem dacă există vreo diferenţă între primatele care trăiesc în Marea Stână şi ţăranii care trăiesc într-un sat. Pentru ţara asta există o singură şansă: aruncată în aer, o săptămână foc de napalm, ras 10 metri sub pământ, repopulată cu suedezi şi norvegieni şi reconstruită din temelii. Altă variantă nu există! Vă rog să mă înjuraţi şi pe mine ca şi pe Sabin Gherman, semnatarul textului „M-am săturat de România”. Dacă vreţi şi alte motive pentru care m-am săturat de căcatu ăsta de ţară, luaţi de aici: Năstase, Iliescu, Băsescu, Hrebenciuc, Remeş, Mitică, Mircea Sandu, Piţurcă, Iorgulescu, Prunea, Lupescu, Becali, Borcea, Minune. Şi lista este deschisă. Vă invit să o completaţi: LATER EDIT: înregistrarea unei ştiri difuzate pe Radio România Cultural.

vineri, 19 septembrie 2008


Cum mai marcam noi cu creionul Timişoara, Sibiul, Braşovul, Baia Mare sau Constanţa prin şcoala generală... Vă mai amintiţi de hărţile acelea cu gaură în dreptul oraşelor? Erau din plastic şi costau foarte puţin. Fiecare avea una. Îmi amintesc că o mai şi aruncam prin clasă, ca pe cercul de frisby. Cum mai marcam noi conturul .ro cu creionul. Ce naşpa era când mişcam harta şi trebuia să refacem sau să ştergem cu guma urma de creion. Offf, ce amintiri frumoase. Probabil că vă întrebaţi ce m-a apucat, ce m-a făcut să scriu despre acea hartă. Ei bine, am revăzut harta aia ieftină din plastic într-un loc în care nici nu visaţi. Eram la un party în Hard Rock Cafe, invitat de Prima TV, când a apărut o colegă de trust cu o pungă din plastic din care se întrezărea o hartă dinasta. Evident că i-am cerut-o să îi fac câteva poze. Aşa mi-am amintit de cordeluţă, matricolă, harta din plastic şi ce mare şi agăţată de un suport la tablă, la care am învăţat geografia .ro şi a lumii, şi de multe altele. Hai să vedem de ce îşi mai aminteşte fiecare dintre voi din şcoala generală. Scrieţi măcar două-trei obiecte de care vă amintiţi. Sau spuneţi o poveste.

duminică, 14 septembrie 2008

Ne vedem în Victoriei


Lumeee, lumeee... coborâm din nou la metrou să ne expunem. De data asta ajungem mai în centru, adică pe peronul de la Victoriei, direcţia de mers spre Romană. De această dată, tema este "Dambovita apa dulce, cin' te bea nu se mai duce....", ca să citez exact titlul de pe afiş. Expoziţia este legată de numărul 20. 20 de fotografi, 20 de lucrări, 20 septembrie - 03 octombrie este perioada, 20 septembrie ziua Bucurestiului. Anul acesta se implinesc 549 de ani de la prima atestare documentara a orasului, in perioada lui Vlad Tepes. Vernisăm sambăta 20 septembrie, spre înserat, adică la ora 18.00, şi vă aşteptăm cu drag.

marți, 2 septembrie 2008

Alt burlac Hara predă armura

No, dragi prieteni, aflu că încă un membru Hara renunţă la burlăcie. După Iulian, care a şi ieşit din trupă între timp, solistul trupei, Flavius, şi-a luat inima în dinţi şi inelul în mână (cât să-l pună pe degetul alesei :)). Le doresc, lui şi Mirelei, fericire fără margini. Cei doi au deja o mlădiţă, cum scrie în invitaţie, pe Sofia - Maria. Evenimentul se petrece în frumoasa cetate a Sighişoarei. Restul scrie în invitaţia de nuntă, care are un text foarte fain: "Lume, lume, să ştie tot natul!!După ceasuri, leaturi, veacuri de straşnikă iubire, io, Flavius von Hara, demn urmaş al familiei Buzilă Dumitru şi Mărioara, hotărâtu’m’am fără îndoială, laolaltă cu mlădiţa Sofia-Maria, chipeşul Ştefan şi neamul nostru îndestulat, să mă însoţesc în lumea asta cu frumoasa mea Mirela, fiica familiei Girea Aristotel şi Irina, prin legământ de cununie! Bucuroşi am fi să vă alăturaţi alaiului din a VI-a zi a lui Răpciune în Cetatea Sighişoarei unde, către ceasul al XVI-lea, rosti’vom DA la Sfatul Popular, apoi cu credinţa în faţa lui Dumnezeu la Biserica Veche din Corneşti, în ceasul al XVII-lea! Mare ospăţ va urma, cu vinuri alese, bucate din străbuni, muzici cu menestreli vestiţi şi dansuri până la cântatul cocoşului în Crama Veche a Cetăţii! Pentru a se săvârşi toate acestea noi I-am rugat şi I-am numit pe nobilii Lăcrămioara şi Gheorghe Păcurar şi Monica şi Paul Szekely să ne încununeze şi domniilor voastre să vă vestească şi să atârne pecete. Am zis! Flavius şi Mirela".

vineri, 29 august 2008

Experienţa Tuzla


Uuuuiiihhhhaaaaaa, faină experienţă am trăit uichendu' trecut. Deşi am plecat de la lucru cu strâmbături din nas din partea unora şi pe drum mi s-a rupt o roată de la troler, restul a fost excelent. Am ajuns rapid la gară de unde foarte rapid am prins un microbuz care face transport pe ruta Bucureşti - Constanţa. Am ajuns seara la Tuzla şi am găsit aerodromul destul de repede. Am făcut rapid cunoştinţă cu restul băieţilor din grupu' de fotografie şi de aici până la un uichend fain nu a mai rămas nici măcar un pas, era deja făcut. Nu am dormit deloc în prima noapte. Deşi am obişnuinţa concediilor montane făcute în cort, nu a fost chip să adorm într-un cort cu alte cinci persoane, dintre care două sforăitoare :). E, asta e. Partea interesantă este că sâmbătă nu m-am resimţit deloc. Aici începe show-ul. Am avut mare noroc şi m-am lipit se un zbor cu avonul acela care trage bannerul pe litoral, unul fără portanţă (asta înseamnă că dacă se opreşte motorul... ceau, gata, te înfigi în nas). Nu visam să dureze 100 de minute, dar a fost mult mai bine decât speram. Pilotul, domnu' Victor, un tip foarte de treabă, m-a întors pe toate feţele cu avionul, mai ales că a văzut că nu am nicio problemă. Am zburat Tuzla - Constanţa- Agigea şi retur până în Vamă, după care ne-am întors la Tuzla. Am văzut o grămadă de vile de jemcheri, singurul submarin al flotei româneşti, porturi şi tot litoralul. A fost betiallllllll. Cireaşa de pe tort a fost când m-a lăsat să pilotez avionul. Iiihhhaaaaaa... super senzaţie!!! Săracu' om nu ştia că am avut deja accident cu role, bicicletă, sanie, saltea gonflabilă pe râu de munte, scuter, maşină, tramvai şi autocar. Îmi lipsesc trenul şi avionul din palmares, dar nu mi-am pierdut speranţa :) Ce puteam să îmi doresc mai mult decât să fac poze din avion şi să mai şi pilotez. Merci mult, domnu' Victor! Respekt maxim! Apropo, să duceţi avionul cu bine până în primul uichend din septembrie :) După experienţa din aer, a urmat alta, pe pământ. A început show-ul aviatic pentru care mersesem la mare. Am făcut o grămadă de poze. Unele chiar faine, dacă ar fi să mă iau după reacţiile primite. Bere, baie, soare, avioane, poze, pilotaj, redbull - cam ăsta a fost meniul întregului week-end. Sâmbătă noapte am dormit în Vamă, unde ne rezervaseră gazdele de la Aerodromul Tuzla trei camere. Da, am spus bine că am dormit. Chiar am dormit. Duminică dimineaţă am servit ceaţă, dar meniul a durat până pe la vreo 11-12. După ce s-a ridicat ceaţa am avut parte de a doua surpriză frumoasă tradusă printr-un zbor. De data asta am fost trei fotografi şi a durat numai vreo 30-40 de minute, nici nu mai ştiu. Unul dintre noi nu a prea făcut faţă dixtracţiei şi a cam suflat în pungă, precum aurolacii. Săracul, i-au trebuit două zile să-şi revină. Evident că am profitat şi am mai tras nişte cadre din aer. Trebuie să-i mulţumesc şi lui Despinel, care mi-a oferit un obiectiv fisheye, cu care am tras câteva cadre care îmi plac. Seara s-a încheiat cu un party pe aerodrom şi cu Metallica la maxim în hangar. Ce senzaţie faină mi-a dat. Greu de descris. Pe la 22.30 am urcat în maşină şi pe nişte drumuri mai ferite de nebunia traficului litoral - Bucureşti, am ajuns pe A2 şi, pe la 3 dimineaţa, acasă. Cam asta este povestea experienţei Tuzla. Aş repeta tot ce am făcut acolo oricând. mai ales zborul, pilotajul şi fotografiatul din aer. Uauuu!

luni, 18 august 2008

MINUNEA de a fi mamă

Vă invit să citiţi aici unul dintre cele mai emoţionante texte pe care l-am citit în viaţa mea. În războiul sexelor, este 3-0 pentru femei. Este maximum de fericire pe care o poţi trăi în viaţă. Atât am de spus.

joi, 14 august 2008

Cred că nu i-a plăcut şcoala

Material din plin pentru cârcotaşi şi cronica perlelor din televiziuni. După carboteleviziunile Naţional TV şi N24, le livrez marfă chiar de la ei din ogradă. Colegul lor, reporter de meserie, şi-a amintit de diriginta din liceu chiar în timpul unei transmisiuni în direct. Ascultaţi ce urări de bine îi face dirigintei. Materialul a ajuns la mine via (Elena LATER EDIT: via Alina Oprea) şi îi mulţumesc pentru atenţie.

luni, 11 august 2008

Popcorn mobil

Vă mai amintiţi cum se făceau floricelele de porumb pe vremea când nu avem tot timpul curent, cu atât mai puţin internet de mare viteză? Erau cuştile aceela din plasă foarte fină plimbată pe o şină metalică deasupra jarului. Ce mai săreau floricelele şi ce miros îmbietor! Uitaţi metoda. Uitaţi de tigaia plimbată pe aragaz, uitaţi şi de punga de popcorn specială pentru microunde. Toate sunt metode străvechi, din preistoria civilizaţiei. Japonezii, cine naiba putea să descopere asta?, au găsit o metodă la îndemâna oricui. Vă invit să o vedeţi aici şi să vă spuneţi părerea. Nu vă mai miraţi dacă miroase a creier încins când vorbiţi la molecular.

joi, 7 august 2008

Hiroşima, mon amour


Da, aţi citit bine, Hiroşima, cu ş nu cu sh. Dacă la teveu aşa se zice, înseamnă că aşa e corect. Televiziunile carbogazoase N24 şi Naţional TV au difuzat miercuri o ştire referitoare la comemorarea a 63 de ani de la bombardamentul de la Hiroshima. Este chiar atât de greu să-l întrebi pe vecinul gogule şi să vezi cum se scrie numele unui oraş în care americanii au aruncat prima bombă nucleară? La o simplă căutare primeşti multe rezultate foarte concludente. Scuzaţi calitatea cam tristă a imaginii, dar tembelizorul meu este model mai vechi. Cred că nu mai este nimic de spus.

duminică, 3 august 2008

Marele Dezastru de la Micul Trianon



Este în codul nostru genetic să ne batem joc de tot ce au construit alţii. Exemple sunt "fără număr" dar am să mă limitez la unul. La 20 de kilometri de Ploieşti, în comuna Floreşti, este un palat numit Micul Trianon, construit de famila Cantacuzino. Am fost în urmă cu o săptămână acolo să fac fotografie pentru mine şi un portofoliu de imagini unei prietene actriţe. Am mers cu maşina şi, deşi suntem doi oameni şcolarizaţi, am nimerit intrarea spre palat din a treia încercare. Niciun indicator turistic!!! Nici măcar unul, cât de mic. Nici măcar o crenguţă de cireş ruptă şi orientată spre intrare, ca în poveştile cu zâne şi prinţi. Cum spuneam şi la începutul postului, stă în firea noastră să dărâmăm, nicidecum să construim. A fost odată un palat maiestuos, cu 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului. Acum sunt doar nişte ruine şi un cal care paşte. Nenorociţii ăia care şi-au lăsat amprenta fesierilor pe scaunul primăriei din Floreşti nu au fost capabili să pună un indicator. Nu vorbim aici despre exploatarea unui obiectiv turistic, ci de o bucată de tablă vopsită pe care să scrie "Spre palatul Micul Trianon". Pe pereţii fostului palat scrie: "Pericol de prăbuşire" şi "Nu intraţi!" şi nimeni nu s-a gândit să amenajeze locul pentru atragerea turiştilor. De asta merită bătut cu lopata şi lăsat în mijlocul drumului cocalaru ăla de primar din Floreşti. Dacă vă puteţi imagina, o prietenă din Ploieşti nu ştia că i se spune "Micul Trianon", atât este de mediatizat. Nici măcar la 20 de km nu se ştie de el. Ultimul să stingă becul. Ţara asta nu are niciun rost!

duminică, 27 iulie 2008

Haideţi să punem mâna

Oameni buni, ne-au învins! Cum cine? Gunoaiele. Mizeriile de care ne lovim la tot pasul. Haideţi să facem ceva. Curăţenie, spre exemplu. Frumos ar fi să începem prin a nu face mizerie. E mai simplu şi mai eficient. M-am decis să mă implic măcar prin a deveni blogger partener, că hârtii sau pungi pe stradă ştiţi că nu arunc:). O altă idee este acea de a merge la cumpărături cu rucsacul sau nişte plase mai rezistente şi să nu le mai luăm pe cele oferite de supermarket-uri. Folosim mai puţin, aruncăm mai puţin. Simplu. Frumos ar fi să postaţi şi alte idei de moduri în care ne putem implica. În spatele acţiunii stă un brand de bere, nici nu cotează care. Aşa cum nu conteaz să sunt implicate, măcar prin unii oameni, trusturi de presă. Nu de asta îmi pasă. Îmi pasă de ce e în jurul nostru. Refolosiţi, refolosiţi, refolosiţi, colectaţi, reciclaţi şi curăţaţi.

Metallica, ce frumos!


Tentaţia e mare să foloseşti numai superlative când scrii despre un eveniment pe care l-ai aşteptat 20 de ani. Este adevărat că în cazul concertului de joi al rock-erilor de la Metallica te ajută enorm tot ce s-a întâmplat acolo: atmosferă, show, sonorizare etc. Am văzut că se poartă discursuri de genul: "generaţia mea a aşteptat X ani concertul acesta. E un vis!". Ştiu, Meallica au mai fost şi în '99 la Bucureşti, dar vremurile erau altele, cel puţin în cazul meu. Locuiam la Timişoara şi nici veniturile de acum nu le aveam. A fost frumos şi pentru că 24.000 de fani Metallica au cântat şi au dat din cap pe muzica lor. A fost frumos şi pentru că sunetul a fost "curat", fără microfonii sau alte impurităţi. A fost frumos şi pentru că Metallica ştie să facă show de calitate, nu cel de genul: "Hellow Budapest, we are proud to be in Bulgaria" sau: "Cel mai tare public este la Bucureşti!". A fost frumos şi pentru că au cântat piese mai vechi, cunoscute. A fost frumos şi pentru că a venit de la Timişoara un vechi prieten. Cu Sorin (Buthead, pour les connaisseurs) şi alţi prieteni vechi am făcut o grămadă de chefuri, prin anii '90, care se lăsau cu beţii şi distracţie mare de tot. A fost frumos chiar dacă, vorba cuiva, a fost şi o "ciorbă de plete". A fost frumos şi pentru că, spre deosebire de concertul The Rolling Stones, de data aceasta nu au mai fost probleme cu achiziţia de sucuri, bere şi alte produse din categoria asta. Revenind la Metallica, cei care spun că sunt "expiraţi" ar trebui să vadă imagini din concert şi să povestim după aceea. Am fost anul trecut la concertul The Rolling Stones, dar show-ul Metallica mi-a plăcut mai mult.
Ah, era să uit, a plouat la concert. Cui pasă?

luni, 21 iulie 2008

Criza imobiliară loveşte din plin piaţa românească

Oameni buni, e groasă de tot! Oamenii nu mai au pe unde să locuiască. Au epuizat lotul de bătrâni numai buni de aruncat în stradă din propria casă şi acum au dat buzna pe şantier. Ce credeţi să se mai fură prin .ro? Da, ştiu, multe. Dar ia spuneţi dacă vă gândeaţi că un container pentru muncitori se poate fura? Păi cred că nu. Ia să vedeţi că se poate. Am primit zilele trecute acest email de la o firmă. E amuzant şi dramatic:
Buna ziua,
Ne cerem scuze pentru acest mesaj.
Va trimitem acest mesaj in speranta ca ne puteti ajuta sa gasim un
container furat acum 2 saptamani de la sediul nostru din Stefanestii
de Jos, judetul ilfov. Containerul este un container dormitor cu 6 paturi sudate la
interior, cu rama de culoare rosie si peretii din panouri sandwich de
culoare alba, a fost transportat cu o un camion mic ( 6 metri) de tip
Iveco, incarcat cu o macara, se pare noua, de culoare albastra, marca
Liebherr.
Tipul de container furat poate fi vazut pe
http://www.procontainer.ro/container/modele.html
Mda, probabil că o să-l găsim de vânzare pe e-bay.com.

joi, 17 iulie 2008

TMC şi Telesport sunt din nou pe RCS

Mogulii media din .ro par a o fi dat la pace. Conflictul dintre RCS şi Realitatea - Caţavencu s-a mai calmat după ce cablistul a reintrodus The Money Channel (TMC) şi Telesport în ofertă. Programele celor două televiziuni pot fi recepţionate de abonaţii platformei Digi TV, iar pe cablu doar de cei ai serviciului Digi Cablu.
Condiţionat de spaţiu pe cablu disponibil, cele două canale prin care bate Vântu vor fi reintroduse şi în oferta analogică a RCS&RDS. După ce cablistul a dat afară, sâmbăta trecută, cele două posturi din ofertă, TMC mai putea fi recepţionat doar de clienţii RCS care au serviciul digital.

miercuri, 16 iulie 2008

Dă, Doamne, un foc

Se ştie despre olandezi că au cele mai relaxate legi referitoare la droguri. Cât a mai lipsit să ridice la Ceruri viciile afumătoare? Din fumurile în care sunt învăluiţi de atâţia ani, au săvârşit Biserica unică şi universală a fumătorilor Domnului. Oare cum sună rugăciunile la ei? Dă, Doamne, un foc? Sfântul Petru este întâiul fumător din gaşcă? Isus este fiu de cultivator de haş-haş în viziunea lor? Iată cum sună o ştire livrată azi de Mediafax:
Un patron al unei cafenele din Alkmaar, nordul oraşului Amsterdam, îşi va transforma, miercuri, localul în "Biserica unică şi universală a fumătorilor Domnului", în încercarea de a scăpa de interdicţia fumatului în locuri publice, care a intrat în vigoare în Olanda pe 1 iulie, potrivit AFP.

Sfânta treime venerată de biserică vor fi "fumul, focul şi scrumul", spune patronul cafenelei "Teiul", Cor Bush, care adaugă că vrea să apere "libertatea religioasă" ce figurează în constituţia Olandei, ţară majoritar protestantă, numărând multe "biserici".
Potrivit agenţiei de ştiri olandeze ANP, credincioşii care se vor alătura bisericii vor primi un card şi vor putea aprinde o ţigară. Cei care nu au card de membru sunt consideraţi simpli clienţi şi trebuie să respecte interdicţia cu privire la fumatul în locurile publice.
Aproximativ zece cafenele şi-au manifestat dorinţa de a se alătura acestei "biserici", potrivit lui Bush, care vrea să pună pe faţada localurilor participante un certificat prin care să se precizeze că "această comunitate a bisericii fumătorilor este liberă să fumeze pentru a-l onora pe bunul Dumnezeu".
Sesizat de Red, o asociaţie a unor patroni de mici baruri, un judecător a refuzat săptămâna trecută cererea de amânare cu un an a punerii în aplicare a interdicţiei fumatului în cafenele.
Potrivit lui Red, care intenţionează să facă apel, legea ar trebui să facă excepţii pentru micile cafenele care au angajaţi puţini şi care nu au mijloacele necesare pentru a amenaja spaţii destinate fumătorilor.

Dă-le, Doamne, scrumiere destule :)

vineri, 11 iulie 2008

Unu' din turmă


Toată viaţa m-am ferit să fiu unu' din turmă. Am repulsie faţă de mulţimile care merg ca oile într-o direcţie oarecare. Toţi ca unu'/ unu' ca toţi. Cam aşa sunt şi ăştia care lucrează "plantă la bandă" prin fabrici de genul IMGB, Solectron sau altele. Unu ia şurubul, îl dă următorului, care îl mai pasează într-o mână, de unde îl înşurubează altul. De asta am şi ales o merserie liberală, jurnalist. Nu ai un program fix, nu te ţine nimeni până la 18.00. Nu ai program dinăla: de la 8 la 4. Cât am lucrat în Garsoniera Presei şi prin alte locuri, a fost bine. Ei, de când cu transferul la Adevărul, lucrurile s-au schimbat dramatic. Şi nu în favoarea mea. Sentimentul ăsta de turmă îl simt cel mai mult când plec de la lucru. Cum în Pipera este concurs de construit-viteză, pe lângă angajaţii cu un anumit status social, care lucrează pe la câte o multinaţională, şi care sunt fericiţii posesori ai unei presupuse brume de intelectualitate, sunt şi foarte mulţi muncitori low level. Şantierişti, ca să spun aşa. Ei, aici e buba ce mare. Vin în valuri, din toate direcţiile, se îndreaptă spre metrou, şi emană băieţii nişte mirosuri de Canal 5, Christian Dihor şi Berexona (pe asta numai timişenii o pricep:)) de te ia cu ameţeală pe la bibilică. În plus, fiind mulţi, putoare creşte şi îmi mai şi dau sentimentul ăla de "unu din turmă". Bleah! Merg în rând cu ei şi îmi imaginez că sunt Winston Smith din romanul distopic "1984" a lui George Orwell sau un personaj din alt roman distopic, "Noi", al lui Evgheni Zamiatin. Brrrrr! Mă consolez, totuşi, cu ideea că glumele alea de autobază şi mirosurile care ar putea fi considerate arme albe nu vin de la mine. Fotografia e luată de la adresa: http://tr3ball.files.wordpress.com/2008/01/astazi-atatia-oameni-s-au-strans-sa-vada-doua-becuri-aprinse-pe-un-fier-numit-brad.jpg

sâmbătă, 5 iulie 2008

Cea mai bună reclamă la prezervative

Am primit în seara asta, pe mess, cea mai bună reclamă la prezervative. Probabil că aţi văzut reclama aia cu puştiul ce se tăvăleşte prin magazin şi face deranj mare. Na, gherţoiul ăsta este mult mai tare. Are centura neagră la imbecilitate. Are IQ dintr-o singură cifră şi aia cu minus în faţă. Nu vă mai ţin în suspans. Oricum, laptopu ăla cred că e de jucărie. Cel puţin aşa pare după ecran.

vineri, 4 iulie 2008

Atenţie, parchează cocalarii!


Cam aşa îşi lasă maşina un cocalar de Bucureşti. A lăsat-o şi pe trotuar şi pe trecerea de pietoni. Cum s-ar spune, a împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură.

miercuri, 2 iulie 2008

Stări



miercuri, 25 iunie 2008

Ministerul Adevărului este în Casa Poporului

Vă amintiţi de Ministerul Adevărului din complicata operă "1984" a lui George Orwell? Ministerul ăsta stabilea Adevărul. La noi, Gică Funar loveşte face politica electorală a presei. Acum, cu mai multă putere, deoarece lucrează în cârdăşie cu derutatul PNL Ioan Ghişe. Capetele lor pătrate le dictează că posturile de radio şi TV trebuie să bage în noi ştiri negative şi pozitive în egală măsură, că altfel ne stricăm la tărtăcuţă, ne cuprinde angoasa şi ne strâmbăm pe stradă la trecători.
Asta e ştirea: Senatul a adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi, o propunere legislativă care îi are drept iniţiatori pe senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe, proiect care vizează modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002 în sensul că programele de ştiri ale posturilor de televiziune şi de radio vor trebui să conţină, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi, respectiv negative. Conform motivării iniţiatorilor, scopul acestei propuneri este "de a îmbunătăţi climatul general şi de a oferi şansa publicului să aibă percepţii echilibrate asupra vieţii cotidiene, atât din punct de vedere psihic, cât şi emoţional". Potrivit autorilor legii, studiile de specialitate evidenţiază, fără echivoc, escaladarea bolilor cronice ca urmare a stărilor psihice depresive, iar stările emoţionale şi psihice depresive conduc în mod cert la îmbolnăviri. Cei doi parlamentari afirmă că justeţea propunerii legislative este confirmată de "exemple preluate din cărţi", ei invocând, pe larg, pasaje despre sănătate şi învăţare din "Tehnica învăţării rapide", de Sheila Ostrander şi din "Strategii pozitive de muncă şi viaţă", de Tom Rath, în care se arată că "negativismul ucide".
Reacţiile la inepţia oligofrenilor, să mă scuze cititorii oligofreni ai blogului :) (dar nu cred să existe un astfel de cititor), au venit din toate părţile. Realitatea TV, Pro TV, CNA, AJR, CRP, AMP au criticat sau chiar miştocărit ceea ce senatorii au votat în unanimitate. Cea mai faină reacţie a venit de la AJR. Ia uitaţi ce spune preşedintele asociaţiei, Cezar Ion. "Cred că alunecă în derizoriu cu acest demers. Ştirea bună e ca unii parlamentari se preocupă de starea de sănătate a populaţiei. Ştirea proastă e că populaţia nu se preocupă starea de sănătate a unora dintre parlamentari. Nu poţi decât să faci haz de necaz", a declarat Cezar Ion. Hai să facem nişte scenarii de ştiri negative dublate de ştiri pozitive sau chiar combinate. Unul dintre poliţiştii şpăgari din Argeş (până aici e negativă) şi-a construit o vilă cu două etaje într-un cartier de lux din Piteşti (aici e pozitivă, omul a investit şi are unde să locuiască). De acum să vedeţi ce echilibristică jurnalistică fac :)

vineri, 20 iunie 2008

Sagrada Famiglia

Am primit azi pe mess un link la asta şi mi se pare foarte fain. Trebuie să vă uitaţi până la final, merită.

miercuri, 18 iunie 2008

Stairs and Windows



Doua imagini realizate în Timişoara. Restul pe contul de flickr.

marți, 17 iunie 2008

Kitsch-me, kitsch-me


vineri, 13 iunie 2008

Promit să spun adevărul şi numai adevărul. La ziarul Adevărul

Da, NewsIn e deja istorie. Ieri am făcut drumul acela sinuos dintre birouri precum resurse (in)umane, IT şi altele, care se încheie la contabilitate. Deşi se află toate în aceeaşi clădire (garsoniera Presei), tot a durat vreo 30-40 de minute. Am fost norocos. la alţii durează zile întregi. După ce semnează şi contabila, gata, am terminat. După aproape doi ani de NewsIn (lipsesc şase săptămâni), cu bune şi rele, dar cu un real câştig profesional pentru mine, merg mai departe. Am rămas cu un gust amar când directorul executant al agenţiei mi-a spus că am rămas dator companiei. Hmmmmmm. E opinia lui, foarte discutabilă. Nu am avut chef de discuţii de genul "ar fi putut să fie frumos" şi nici să-i reamintesc că în decembrie mi-a promis ceva, iar în ianuarie s-a făcut că uită că am avut o discuţie, nu ceea ce am discutat. De promisiuni onorate nu poate fi vorba. Josnic. E inutil să precizez că redactorul-şef nu m-a întrebat de ce plec şi nici unde. Mi-a spus un sec "succes", i-am mulţumit şi i-am urat la fel şi asta a fost toată discuţia. În fine. Să depăşim momentul. Este elocvent faptul că o parte dintre cei plecaţi de la NewsIn s-au strâns săptămâna trecută la o bere şi cineva a avut iniţiativa unor insigne "NewsOut", ceea ce spune multe. O voi primi şi eu cât de curând. Cert este că la NewsIn am avut plăcerea să cunosc oameni faini de tot. Şi credeţi-mă că am standarde înalte din punctul ăsta de vedere. Am rămas prieten cu ei. Am lucrat şi cu lături pe două picioare. Nu poţi să-i eviţi, sunt prea mulţi. Scuipăm şi mergem mai departe. Concluzionând, NewsIn a fost o experienţă benefică pentru mine. Am învăţat multe pe bani frumoşi. Cum am spus şi într-un post anterior, recomand cu insistenţă măcar un an de agenţie de presă oricui vrea să lucreze în presă. E cea mai bună şcoală. Am trimis şi un email colaboratorilor şi unor posibili colaboratori prin care am anunţat despărţirea de NewsIn. Iată-l:
Stimati colaboratori,
Vă anunţ că joi va fi ultima mea zi la NewsIn. Nu voi dezvălui aici
motivele pentru care plec de la NewsIn. Sunt multe şi prea neplăcute.
Începând de luni voi lucra la cotidianul "Adevărul", tot pe domeniul
media. Numărul de telefon 0728.855.226 nu va mai fi al meu. Voi comunica
săptămâna viitoare numărul de telefon. Rămâne valabil numărul de telefon
personal (07xxxxxxxx). Noua adresa de email va fi catalin.cocos@adevarul.ro.
Promit să incerc să-mi fac treaba cât mai profi şi în continuare.
O zi minunată,
Catalin Cocos

Luni începe o altă etapă profesională. Adevărul. Evident că am speranţe, dar ştiu că cel mai important este ce faci tu pentru tine să-ţi fie bine. Sper să învăţ şi mai multe şi pe mai mulţi bani :). Mai pe scurt, l-am lăsat pe Vântu pentru Patriciu.

miercuri, 11 iunie 2008

Unii dansează

Tipu' ăsta întrece orice limite. Mă întreb dacă nu e robot. La cum se mişcă, prea multe comentarii nu sunt de făcut.

marți, 10 iunie 2008

Cum daţi firul?


Anunţul tronează pe stâlpii din Timişoara, iar cele două zile în care coaforul cumpără păr au cam trecut. Poate la anu'. Nu stiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la păr, mă apucă nostalgia. Ce coamă blondă, ce păr vâlvoi, Bon Jovi, nu alta. Excplicaţiile alea cu "mai scump ca alţii... sur...25 cm..." m-au cam băgat în ceaţă. Cert este că, în alte zile, nu am să-i derranjez. De fapt, eu nu o să-i deranjez deloc. Prietenii ştiu de ce :)

sâmbătă, 7 iunie 2008

Beogradul îţi zâmbeşte



Cu toate bombele pe care americanii le-au aruncat în capul lor şi cu tot naţionalismul de care au dat dovadă de-a lungul secolelor, sârbii sunt un popor foarte relaxat. Am văzut foarte multe feţe zâmbitoare şi oameni binevoitori în cele cinci zile de stat la Beograd. La un moment dat, când mergeam spre Sava Centar (unde era centrul de presă), am întâlnit, într-o piaţă, patru tipi care se pregăteau de un spectacol. Au acceptat imediat să pozeze şi chiar m-au rugat să le fac o fotografie şi cu aparatul lor. Înainte de acest moment, la balconul unei clădiri, două domnişoare (în imagine apare doar una dintre ele) îmi făceau cu mâna şi s-au bucurat să le fotografiez. La toate astea aş adăuga bunăvoinţa cu care îţi răspundeau la întrebări. Am povestit mai multe într-un post anterior.

vineri, 6 iunie 2008

O istorie, un fenomen

Pentru cine vrea să înţeleagă fenomenul numit Timişoara, pentru cei care vor să audă puţină istorie, există un link. Este, în special, pentru cei care iubim Timişoara, dar cred că toţi putem învăţa câte ceva.

duminică, 1 iunie 2008

Calator prin Beograd



Am scris acest text pentru calator.eu, un site pe care vi-l recomand cu fierbinţeala lunii lui cuptor şi îl postez şi pe blogul meu.
Dacă ai ales să mergi cu trenul până la Beograd, ai făcut o greşeală. Drumul este un mic coşmar. Pretenţii de tren internaţional, vagon de dormit clasa I, dar veeechiiiii... Când CFR-ul îşi uneşte forţele cu cumătrul din Serbia iese deranj mare. Atât de mare încât un drum de 12 ore se face în 16 ore. O variantă mai bună este IC Bucureşti - Timişoara (80 de lei la clasa a II-a), iar de la Timişoara cu autobuzul până la Beograd, adică vreo 120 de kilometri (120 -160 de kilometri). Aproximativ două ore cu maşina. Mai ieftin şi mai rapid. Avionul este o variantă acceptabilă. Cursa durează vreo cinci ore, că nu este linie directă Bucureşti - Beograd, şi costă vreo 600 – 700 de euro. În fine. După oboseala acumulată pe drum, trebuie să găseşti un hotel prietenos. E recomandat să nu alegi unul dintre cele vechi şi nerenovate. Sunt mai ieftine - la Excelsior am plătit 30 de euro pe camera single/noapte - dar serviciile sunt nenorocire. Recepţionerii se exprimă foarte anevoios într-o limbă străină, iar ospătarii te servesc cu o scârbă galactică. Despre vorbit limba engleză... vorbim altă dată. În ultimele două zile s-a defectat şi liftul, iar până la etajul şase a fost cale lungă. Este de ocolit şi Hotel Praga. Serviciile sunt la fel de proaste, dar este mai scump. Sigur, în Beograd găseşti şi hoteluri ok, dar la preţuri cam înalte.
Micul dejun, care era inclus, însemna ou fiert sau omletă cu brânză, şuncă sau alt ingredient. Aveai voie să alegi un singur fel, pentru al doilea trebuia să plăteşti. Şi era inexplicabil de scump. Cafeaua părea o spălătură de vase dar, cu mult lapte, devenea acceptabilă. Dacă mănânci în oraş, ai rezolvat problema. Beogradul este plin de mici fast-food-uri unde poţi mânca pleskavica (120 – 130 de dinari, adică aproximativ 6 lei). Chifla o prăjeşte pe un grătar cu cărbuni şi îţi poşi alege dintr-o gamă largă de ingrediente suplimentare, fără alte costuri. Poţi alege şi un fel de plăcintă cu brânză (cam 50 de dinari, adică 2,5 lei), dar reţeta sârbească. Şi la capitolul restaurante stau bine sârbii. Recomand cu suflet de gurmand restaurantul de la intrarea în parcul cetăţii Kalemegdan. Dacă ajungi acolo, comandă escalop de vită cu ciuperci. E nenorocire :) de delicios, iar preţul e undeva pe la 500 – 600 de dinari, adică 25 – 30 de lei o porţie din care se satură doi oameni. Un vin sârbesc sau muntenegrean se impune. În cetatea Kalemegdan mai este un resturant, mai select. Priveliştea este superbă, întrucât restaurantul este pe un deal, iar în vale se întâlneşte Dunărea cu Sava. Dacă eşti la Beograd, trebuie să mergi şi pe strada pietonală numai cu cafenele şi locuri de lounge.
Pe lângă strada cu cafenele şi cetatea Kamelegdan, vă mai recomand să vizitaţi şi Beograd Arena, sala în care s-a desfăşurat Eurovisionul. Este impresionantă. Obligatoriu mergeţi şi la unul din restaurantele de pe Sava. Sunt amplasate pe pontoane, oferă o privelişte superbă şi se mănâncă bine, mai ales fructe de mare. Iubitorii de fotbal nu au voie să rateze vizita pe Marakana belgrădeană (stadionul echipei Steaua Roşie) şi, dacă tot eşti acolo, mergi şi la Partizan, că e la vreo 500 de metri. Neinspiraţi, sârbii, când au construit stadioanele atât de aproape. Ies nişte bătălii :) ca la Podu Înalt între zvezdaşi (suporterii lui Steaua Roşie) şi grobari (cei ai lui Partizan). Steliştii şi dinamoviştii sunt fraţi de cruce, comparativ cu ei.
Oriunde trebuie să ajungi în Beograd, întreabă pe cineva pe pestradă. Sârbii sunt extrem de prietenoşi şi deschişi. Nu vă luaţi după ce spun cei care nici nu au călcat pe acolo. De vestă anti-glonţ ai mult mai mare nevoie la Bucureşti decât la Beograd. Dacă întrebi un belgrădean unde este un anumit loc şi nu ştie, întreabă pe altcineva, şi tot îţi spune. Toţi sârbii tineri, chiar şi cei trecuţi de 40 de primăveri, vorbesc engleza cel puţin la nivel conversaţional. La capitolul ăsta stau mai prost recepţionerii şi ospătarii, adică exact cei care ar trebui să ştie. Despre taximetriştii din Beograd se spune că ar fi „antrenorii celor din Bucureşti” la furat clienţii. Eu m-am dat cu un singur taxi, la miezul unei nopţi ploioase, dar şoferul a fost corect la tarif, pe chitanţă a scris exact cât a costat cursa, 299 de dinari. Totuşi, nişte colegi de la o altă agenţie de presă au avut o experienţă cam costisitoare cu un taximetrist care i-a dus de la aeroport până la hotel.
Mai trebuie să vedeţi în Beograd şi cele două clădiri bombardate de americani. Sunt amplasate în centrul oraşului şi arată scarry. Cred că orgoliul şi dorinţa de a se victimiza îi face să nu le reconstruiască sau demoleze. Probabil că vor să arate ce a înseamnat pentru ei „american way”, şi au dreptate.
Dacă mergi la Beograd, e bine să ştii că un dolar valorează 51 de dinari, un euro 80 de dinari, iar 100 de dinari înseamnă cam 5 lei noi. Beogradul este un oraş curat, mult mai curat decât Bucureştiul, aerisit, cu mult spaţiu verde, străzi spălate noaptea şi cu o viaţă nocturnă intensă. Am stat cinci zile la Beograd şi nu m-am plicitisit deloc.

joi, 29 mai 2008

Nu vindeţi ca ei

Înainte de a pleca la Beograd am vrut să-mi cumpăr un card reader, că am auzit nişte poveşti cam naşpa cu transferul imaginilor de pe aparatu foto direct pe laptop. Am făcut puţin research pe internet şi am descoperit nişte oferte excelente. Pe lângă preţ, care nu a fost principalul criteriu, am luat în seamă şi durata garanţiei, dar şi posibilitatea de a-l avea în ziua respectivă. Mi-a recomandat cineva un anumit model şi pe ăla îl vroiam. Din telefon în telefon am ajuns la o firmă, nu spun care :), şi am înfiripat un dialog cu omu de vânzări. M-am bucurat când am văzut pe site-ul lor că au şi cont pe messenger şi i-am apelat. Redau dialogul cu omul de vânzări. E halucinant cât de prost îşi fac unii jobul. Dialogul s-a petrecut prin 19 mai.
Catalin Cocos: bună ziua
tehnic_iscomputers: cu ce informatie va pot ajuta?
Catalin Cocos: mă interesează dacă aveţi pe stoc card reader A-data
Catalin Cocos: Card Reader extern A-Data - 52 in 1
COD: 52-in-1 Card Reader
Pret: 33.76 RON (cu TVA inclus)
tehnic_iscomputers: cu alta informatie va mai pot ajuta?
Catalin Cocos: păi nu mi-aţi răspuns la întrebare, ca să trecem mai departe
Catalin Cocos: vă mulţumesc mult pentru ajutor. E greu să găseşti atâta sprijin din partea unui om de vânzãri. O zi excelentã


Update: azi mi-am cumpărat acelaşi model, cu garanţie pe viaţă şi la un preţ şi mai bun. Trist este că nici angajaţii firmei de la care am luat nu au dat dovadă de mai multă ştiinţă în arta vânzărilor. Deşi formalităţile durau câteva minute, iar în birou erau mai multe scaune libere, nici măcar nu m-au poftit să iau loc. Restul nici nu mai contează.

NewsOut

Pentru cei care au lucrat la NewsIn, titlul nu trebuie explicat. Pentru ceilalţi, am să spun câteva cuvinte. Unul dintre cei care au plecat de la NewsIn a lansat conceptul de NewsOut. Dacă la început NewsIn era locul "to be in", de o vreme a devenit locul "to be out". Azi a fost o zi tristă de tot pentru mine. De fapt, e a doua zi conscutivă de depresie, frustrare şi tristeţe. Mi-am dat demisia de la NewsIn. După 22 de luni de lucru intens, perioadă în care am învăţat multe, nu mai vreau şi nu mai pot să lucrez în locul ăsta. De fapt, decizia am luat-o în ianuarie. Din acel moment a fost doar o chestiune de timp până la gestul demisiei. Trebuia doar să vină oferta convenabilă. Zilele trecute am bătut palma cu ... şi azi mi-am dat demisia. Fază tare de tot, la 15 minute după ce mi-am dat demisia, m-a sunat cineva de la resurse umane de la o revistă de business, nu spui care. În cei doi ani de Bucureşti am învăţat că trebuie să merg acolo unde primesc bani mai mulţi. Ăsta e şi sfatul primit de la cineva căruia îi port mult respect şi căruia îi datorez mult. Sper să am puterea să fac asta. Nu e stilul meu, dar poate reuşesc să mă adaptez. Despre ultimii aproape doi ani de la NewsIn ar fi multe de spus. Am lucrat cu oameni faini de tot. Ne înjuram şi ţineam unul la celălalt în acelaşi timp. Asta a dus la formarea unei echipe care timp de cel puţin jumătate de an a dictat agenda pe domeniul media. E mare lucru! Avem multe succese pe care ni le putem trece în CV, dar asta nu mai contează. Am rămas cu experienţe plăcute şi neplăcute. Toate astea ne-au întărit. Agenţia de presă e o şcoală de jurnalism şi o recomand oricui vrea să performeze în domeniul presei. Adio NewsIn, bine ai venit...

marți, 27 mai 2008

Două minute şi opt secunde

Cuvinte puţine rostesc, reportajul este mai grăitor. M-am uitat o singură dată la el şi m-am amuzat puţin. Nu mă cunoşteam în ipostaza asta, de intervievat, de om dat la TV. Interviul a apărut pe Romantica şi mi l-a luat o colegă de trust, de la Romantica, în ziua în care am avut vernisajul expoziţiei cu care v-am tot stresat. Am filmat peste 20 de minute şi asta este ceea ce a intrat pe post, fără burtieră şi alte elemente care încarcă imaginea, uneori inutil. Două minute şi opt secunde surprind doi ani din viaţa mea. Eram puţin stresat că mă gândeam la vernisaj, care era peste mai puţin de o oră. Am avut şi un mic incident. Trebuia să mergem cu o maşină de la redacţie, dar a făcut pană. Am filmat şi, în timpul ăsta, trebuia să ajungă o altă maşină, mai ales că lucrurile se întâmplau în parcarea din faţa Garsonierei Presei. Pe la şi 20 am plecat la autobuz, în ideea de a merge cu autobuzul şi metroul. Până la urmă, am mes o parte din drum cu o altă maşină de la redacţie şi cu metroul. Colega şi cameramanul au venit cu maşina şi au întârziat 40 de minute. Cam aşa se circulă prin Bucureşti. Vreau să îi salut şi să le mulţumesc şi colegilor din grupul de fotografie de pe yahoo. Fără ei nu ar fi existat acest interviu, pentru că nu aş fi expus.Nici nu ştiu cum să spun, dacă e amuzant sau doar dezamăgitor. Expoziţia a dispărut după o zi şi jumătate. Toate cele 40 de lucrări.Şi încă nu am aflat de ce. de fapt, ştiu. Am expus în ţara greşită. Dupa multe chinuri am reuşit să uploadez interviul pe contul de pe trilulilu. Have fun :)

marți, 20 mai 2008

Zdravo!


Zdravo, dobar dan, hvala lepo, cam asta aud de vreo şase - şapte ore, de când am ajuns la Beograd. Da, Beograd, pentru că în Timişoara mea natală aşa îi spune, Beograd, nu Belgrad. Când conlucrează CFR-ul din .ro cu cel din .yu iese deranj mare. Adică doi proşti se pun pe treabă. Şi le reuşeşte din plin. După ce că trenul face 12 ore de la Bucureşti la Beograd, a mai avut şi aprope patru ore întârziere. Aproape 16 ore o distanţă de vreo 750 de km. Damn, bicicleta era o soluţie demnă de luat în seamă. Noroc că am venit la vagonu de dormit şi am stat singur în garsonieră. În fine. Am ajuns la hotel... ca să fiu amabil cu ei. E o variantă foarte alternativă de hotel. Model străbun şi renovat ultima dată acu vreo trei secole. Măcar e în centru.
Despre Beograd am numai cuvinte de laudă. Curat, bulevarde adevărate, largi, foarte rar vezi câte o hârtie pe jos. Oamenii foarte amabili. Dacpă îi întrebi ceva şi nu ştiu întreabă pe alţii, şi tot îţi răspund. Şi vorbesc engleza. Sârboaicele... majoritatea sunt delicioase. Şi evident că am profitat de amabilitatea lor şi nu mai femei am întrebat unde e hotelul, unde e Beograd Arena şi Sava Centar.
Acum sunt într-una din multe săli de presă. Sunt meseriaşi sârbii la organizare. Am fost acum câteva săptămâni la Summit-ul NATO şi pot să vă spun că sârbii au făcut ceva asemănător. Dion ce am aflat de la organizatori, 2.500 de jurnalişti şi 1.500 de voluntari. Gata, acum am confirmarea, Nico şi Vlad s-au calificat în finală!

duminică, 18 mai 2008

Noaptea muzeelor a fost mai mult Noapte erorilor


Muzee închise la miezul nopţii, exponate în umbră, cozi formate din mii de persoane, asta au găsit bucureştenii care au dorit să profite de Noaptea muzeelor. Deoarece anul acesta a fost primul an în care Noaptea muzeelor a fost organizată şi ca un tur pe la 12 muzee, pe un traseu gândit de organizatori, am decis să profit de oferta MNAR. Am considerat iniţiativa de a oferi bucureştenilor autobuze care să îi transporte gratuit de la un muze la altul o iniţiativă excelentă şi am profitat de ea. Până nu mi-a trecut pofta de a vizita muzee închise. Am plecat de pe Calea 13 Septembrie, la Palatul Parlamentului, care a fost ales ca loc de pornire, la ora 21.30. Autobuzele pornesc de aici la intervale de 15 minute. Prima oprire a constituit şi prima problemă de organizare. La Palatul Cotroceni, autobuzul ne-a lăsat la altă intrare, pe diagonală, nu la poarta pe care se intră pentru vizitarea muzeului. Am străbătut pe jos, împreună cu alte zeci de persoane, drumul până la poarta de intrare. Cei care doreau să viziteze Muzeul Cotroceni au format o coadă de aproape 200 de metri şi aproape 2.000 de persoane. Am renunţat la vedera mulţimii. Deşi seara era la început, nu îmi puteam permite să pierd, probabil, vreo două ore numai pentru a intra.
Am decis să merg mai departe. Mai aveam 11 muzee de văzut. Autobuzul pe care l-am aşteptat nu a mai oprit în acelaşi loc cu primul. După o alergătură de câteva zeci de metri până la noua staţie de autobuz, am reuşit să urc. Următoarea oprire a fost Muzeul Naţional Militar. Surprizele neplăcute au continuat şi aici. Majoritatea exponatelor din curte erau în întuneric. Cred că mai puţin de jumătate din tunurile, tancurile, TAB-urile şi celelate exponate erau iluminate. Nu am văzut pe nimeni din personalul instituţiei oferind explicaţii vizitatorilor, cum nu am văzut la niciun muzeu, în schimb, se auzeau acorduri de muzică fado. Printre miile de vizitatori era şi o pereche de tineri. Aceştia se aflau în hala cu avioane când el îi explica: „uite, avionul acesta are motorul mai mare decât cel de lângă, iar diferenţa este...”, la care replica prietenei lui a fost dezarmantă: „ei, şi?”.
După ce am părăsit Muzeul Naţional Militar, autobuzul, pe care l-am aşteptat 25 de munte, nu 15 cum era normal, ne-a transportat la Muzeul Ţăranului Român. Aici, altă coadă. Timpul trecea şi eu mai aveam de vizitat încă multe muzee. Cel puţin aşa credeam. După aproape zece minute de aşteptare, am reuşit să intru. În curtea interioară a muzeului erau videoproiecţii. M-am plimbat prin sălile de expoziţie şi, pe la ora 0.00, când vizitatorii au vrut să părăsească muzeul pentru a merge mai departe, li s-a spus că s-a închis şi că, din curtea interioară, trebuie să iasă prin spate, nu pe la intrarea principală. Am făcut un mic ocol, după care am traversat strada până la Muzeul Geologic.
Aici, o altă surpriză neplăcută. Era miezul nopţii şi instituţia şi-a închis porţile. Evident, multă lume nemulţumită, ceartă cu cei de la intrare, replici acide la adresa organizatorilor, cam asta s-a întâmplat. Nu am dezarmat şi am mers mai departe. Mi-am spus că, oricum, în zonă mai este un muzeu, Grigore Antipa, deci am ce vedea. Am calculat greşit, deoarece surprizele neplăcute s-au ţinut lanţ. O coadă de peste o sută de metri, formată din aproximativ 700 – 800 de persoane, dezarma pe oricine avea intenţia să-l viziteze. Astfel, după aproape trei ore de plimabat prin oraş, două muzee vizitate şi două încercări eşuate, am renunţat. Vorba unui tânăr dintr-unul din autobuze, care a spus că „oamenii normali merg ziua la muzeu, nu noaptea”.

Circuitul muzeal, primul de acest tip din Bucureşti, a fost realizat de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), cu ajutorul unei finanţări de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.
În premieră la cea de-a patra ediţie a Nopţii muzeelor, sărbătorită simultan în mai multe oraşe europene în apropierea datei de 18 mai, Ziua Internaţională a Muzeelor, instituţiile participante din Bucureşti, în număr de 12, s-au grupat într-un circuit, care va fi străbătut de o cursă specială de autobuz în noaptea dintre 17 şi 18 mai.

joi, 15 mai 2008

Primul vernisaj



A trecut şi primul vernisaj al unei expoziţii foto la care am participat cu o lucrare. Am avut ceva emoţii, dar au trecut. Mă bucur că am reuşit să fac ceva în cei doi ani de când m-am mutat la Bucureşti şi sper că ăsta este doar începutul. După cum vedeţi, nu sunt foarte inspirat şi scriu banalităţi. Am să pun o fotografie de la vernisaj, ca să şi vedeţi cum a fost. Am ajuns cu greu şi cu vreo 7-8 minute întârziere la vernisaj deoarece, înainte de eveniment, am dat un interviu pentru o colegă de breaslă şi trust de la Romantiiicaaaaa, după care maşina cu care trebuia să mergem la eveniment a făcut pană şi a durat ceva vreme până colega a găsit altă maşină care să ne ducă. De fapt, eu am mers doar până în Piaţa Victoriei cu maşina, după care am coborât la metrou. Dacă nu făceam mişcarea asta, întârziam vreo 40 de minute. Au fost prezenţi la vernisaj şi doi prieteni, cărora le mulţumesc mult de tot. Ştiu că au mai fost alături, dar cu gândul, şi alţi prieteni şi cunoscuţi. Tuturor le mulţumesc mult de tot. Revenind la expoziţie, vreau să spun că staţia de metrou Dristor 1 este una din cele mai urâte din Bucureşti. Veţi vedea în pozele publicate. E tristă de tot, dar sperăm că fotografiile noastre o vor înfrumuseţa. Partea bună este că vom schimba fotografiile peste două şi peste patru săptămâni. Vor fi, de fapt, trei expoziţii. Gata cu pălăvrăgeala, că am de editat fotografii.

marți, 13 mai 2008

Cum e posibil?

E greu să spui ceva după ce citeşti povestea asta. Mă întreb cât de jos poate ajunge specia umană. Nu mai spun nimic, e prea greu.

miercuri, 7 mai 2008

Cotidianul scrie de expoziţia foto

Cotidianul de azi, cel puţin în online, scrie despre expoziţia foto în care am şi eu o fotografie, dar cam exagerează cu laudele la adresa mea. Sper să nu se supere colegii de expoziţie, că intenţia mea era doar să mediatizez evenimentul.

marți, 6 mai 2008

În Dristor ai pe cinevaaaaaaa

Adică pe mine şi pe alţi 39 de pasionaţi de fotografie. Mă expun la Dristor şi vă invit cu mare drag. Este prima dată când îmi expun o fotografie într-un cadru organizat şi am oarece emoţii. Informaţiile "tehnice" sună cam aşa: Asociaţia "Bucureştiul meu drag", în colaborare cu Metrorex, organizează în staţia de metrou Dristor 1, în perioada 15 mai - 30 iunie, expoziţia foto bianuală "Bucureştiul meu drag", în care vor fi expuse 40 de fotografii cu imagini din Bucureşti. Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 15 mai, la ora 19.00, în staţia de metrou Dristor 1. Nu pun nicio fotografie în speranţa că v-am stârnit curiozitatea şi ne veţi face plăcerea de a fi la Dristor 1 în 15 mai la ora 19.00.

Prieten bun, intelectual, jurnalist, tată şi soţ, vinde Avensis

Luuuume, lumeeee... un foarte prieten bun, persoană de mare angajament intelectual, jurnalist, trainer în jurnalism, vinde Toyota Avensis aproape nouă. Omu pleacă puţin (adică doi ani) din ţară, iar maşina rămâne singură şi nesupravegheată. Aş face multe pentru omul ăsta, chiar i-aş cumpăra maşina, dacă ar fi în planurile mele de scurtă durată achiziţia unui autoturism.
Datele tehnice sună cam aşa: Toyota Avensis 1.8 vvti (benzina), 129 cp, culoarea Bordeaux (un visiniu-rubiniu foarte inchis, metalizat), echipare Luna (climatronic dual, servo, 9 airbag-uri, toate sistemele de siguranta - asistare la franare, abs, controlul stabilitatii, stergatoare cu pornire automata, faruri cu aprindere automata, volan si schimbator imbracate in piele etc.), 17.000 de km, 17.000 de oiro (preţul de catalog la dotările astea e de 21.000), achizitionata August 2007.

miercuri, 30 aprilie 2008

Despre pasiuni şi lipsa limitelor

Rămân puţine cuvinte de rostit după ce vezi aceste imagini cu fotografi care ar merge oriunde pe terra pentru o imagine genială. Luaţi de vedeţi nişte imagini superbe, amuzante, emoţionante şi amuzante.

Capetele luminate ne dau sfaturi digitale

Vorbim despre prima conferinta New Media cu speakeri de talie internationala, la Bucureşti. Organizatorii promit că conferinţa nu este înca unul dintre acele evenimente dirijate de capete vorbitoare, gen maraton de căscat şi de amorţit pe scaune, ci un eveniment extrem de diferit, pentru vremuri extrem de diferite. Există promisiunea că vom pleca echipaţi cu cunoştinţe necesare referitoare la campanii mobile, prezenţa online a brandului şi e-commerce. Printre cei mai aleşi dintre vorbitori se află Leon Levitt - Vice President, Digital Media, Cox Newspapers (USA), Petar Pavic (CRO) Head of R&D at Europapress Holding, Danny Dagan,New Media Consultant şi Prof.dr. Jo Groebel Director, The German Digital Institute(GER).

Presa din Vanuatu e mai liberă decât a noastră

Raportul anual despre libertatea presei dat publicităţii de Freedom House spune că .ro stă mai rău decât anul trecut la acest capitol. Dacă în 2007 România ocupa locul 90 (cu 42 de puncte), anul acesta am coborât patru poziţii, până pe 94, şi avem două puncte în plus (44). Atenţie, de data asta, punctele în plus înseamnă "mai rău", nu e ca la fotbal. În dreptul .ro, raportul Freedom House pomeneşte şi despre cazul "păsărică şi ţigancă împuţită", dar şi despre caseta difuzată de TVR 1 cu Decebal Traian Remeş.
Ca de obicei, ţările nordice au "îngheţat" pe primele poziţii şi tot ca de obicei, suntem în urma unor insule, petice de pământ şi străzi cu statut de ţară precum St. Lucia, Marshall Islands, St. Vincent & Grenadines, Bahamas, Micronesia, Trinidad & Tobago şi Vanuatu.

marți, 29 aprilie 2008

Răpuşi de Postul Paştelui


Cei doi se odihneau duminică după-amiaza în Piaţa Unirii din Timişoara. Păreau răpuşi de perioada de smerenie şi, probabil, post negru. Băieţii par din calendarul Smirnoff sau vreun alt sortiment de spirtoasă.

luni, 21 aprilie 2008

Sex sălbatic pe banii noştri

Excelentă campanie virală pentru salvarea Deltei Dunării iniţiată de un ONG. Piesa grupului Trooper, "Dispari din ochii mei", ilustreaza spotul viral al campaniei "Doneaza 2% pentru Salvati Delta! Unde-s 2%, natura creste!" derulat de Asociatia "Salvati Dunarea si Delta". Păi cum să nu dai 2% cu aşa o campanie virală?

joi, 17 aprilie 2008

Povestea unui om

Am să spun puţine cuvinte, povestea asta trebuie citită direct, nu auzită de la alţii. GSP-ul a publicat povestea unui fotbalist, Romică Gabor, care putea ajunge foarte mare. Nu a ajuns din diferite motive, dar nu din cauză că s-ar fi lăsat stăpânit de alcool, aşa cum s-au ratat mulţi sportivi. Romică a antrenat-o şi pe Poli, chiar în perioada în care lucram în presa timişoreană. Este un tip foarte fain, comunicativ. Nu a avut cine ştie ce rezultate, dar nici nu a avut cu cine. Citiţi şi luaţi aminte!

miercuri, 16 aprilie 2008

Lecţia de artă a Doamnei T

După recomandarea de carte făcută zilele trecute îndrăznesc să mai fac o recomandare, la teatru. Am primit pentru seara asta invitaţie la o piesă fermecătoare: Portretul Doamnei T, de Ana-Maria Bamberger, în regia Lianei Ceterchi. Am să spun un singur lucru: rolul Doameni T este interpretat de Olga Tudorache. Vă oblig să mergeţi la această piesă de teatru!

marți, 15 aprilie 2008

Imaginea şi valoarea ei



Imaginea din Timiş are un clar damf electoral, iar cealaltă spune cam totul despre oier şi suporterii lui. Fotografiile nu sunt făcute de mine, sunt primite pe email.

duminică, 13 aprilie 2008

O sută de ani de zile savuroase

Îndrăznesc să fac prima recomandare de carte pe blog. Este vorba de cartea lui Ioan Groşan, "O sută de ani de zile la Porţile Orientului", editată de Polirom, care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru proza, editia 1992. Am primit-o de la Tolo, de Crăciun. Este un exemplu de umor de-a dreptul savuros şi e o plăcere să-o citeşti. Se pretează la cititul în tren, metrou, "la munte şi la mare, în orice-mprejurare", vorba unei reclame comuniste.
“- Nu e rea ideea, facu Sima-Voda. Si Papa ce a zis?
- Papa ne-a intrebat pe unde vine Moldova.
- Si?
- Si noi i-am zis.
- Si el ce-a zis?
- Cind a auzit pe unde vine, a zis ca deocamdata nu se baga, da’ sa mentinem legatura”

Acesta este numai un exemplu de dialog care colcăie de umor. Nu îmi permit să vă ofer cartea de Paste, aşa cum a făcut Cătălin Tolontan de Crăciun, care a avut un parteneriat cu Poliromul, dar o recomandare pot să fac. Asta este gratis :P. În acest moment este împrumutată, aşa că nu mi-o cereţi :)

miercuri, 9 aprilie 2008

Mihnea Măruţă lasă Cotidianul pentru Cluj

Redactorul-şef al variantei din print a Cotidianului, Mihnea Măruţă, a anunţat azi că lasă ziarul pentru a se întoarce acasă la Cluj. Informaţia e confirmată pentru NewsIn de Doru Buşcu, care a mai spus că, interimar, locul va fi ocupat de unul dintre adjuncţi, Liviu Avram. Mihnea Maruţă este cel care a condus campania editorială de relansare a ziarului "Cotidianul", demarată împreună cu Robert Turcescu în luna mai 2007.

Cargo, sâmbătă, Lăptărie, GuerriLIVE

Rock! Timişorenii de la Cargo performează sâmbătă în Lăptărie, în seria de concerte GuerriLIVE, gândită şi executată de Radio Guerrilla. De-a lungul timpului, în cadrul seriei de concerte GuerriLIVE, executată de Radio Guerrilla în Lăptăria lui Enache, au cântat nume precum Iris, Şuie Paparude, Ada Milea, Blazzaj, Cargo, Direcţia 5, Vama Veche, Trupa Veche, Kumm, Sarmalele Reci, Zob, Urma, Viţa de vie, Byron şi Blazzaj.

sâmbătă, 5 aprilie 2008

Tico rulzz

vineri, 4 aprilie 2008

Somme fume




Gata. A trecut şi summitu ăsta. Vineri după amiază mergeam la job. Eram prin Piaţa Presei când am scos camera foto să fac nişte poze la culoarul unic şi poliţiştii din zonă. Nu toată ziua te întâlneşti cu un samit şi nişte măsuri de securitate de o asemenea amploare. Am făcut o singură poză şi în mai puţin de zece secunde purtam o conversaţie cu un jandarm. Evident că nu despre Patapievici, Bach, Chopin, Carl Orff sau Schopenhauer am discutat. Norocul meu că fusesem cu o seară înainte la un coctail la Garsonera Boborului şi păstrasem stickerul de la SPP. L-a văzut, i-am explicat că sunt acreditat, şi nu a mai spus nika. Nici măcar nu a vrut să vadă acreditarea. De altfel, acesta a fost singurul semn de încredere al forţelor de oridine pe toată durata summitului, cel puţin din experienţa mea. După aia m-am obrăznicit şi am mai comis cîteva fotografii. Am pus şi două imagini de la coctailurile oferite jurnaliştilor acreditaţi.