joi, 26 martie 2009

... de trei ani...

Trei ani de Bucureşti. Da, în urmă cu trei ani, exact într-o zi de 26 martie, mi-am părăsit oraşul, familia, prietenii, viaţa aş putea spune, şi luam drumul Bucureştiului. Habar nu am dacă asta înseamnă mult sau puţin. Nu ştiu dacă este bine sau dacă este rău şi nici nu cred că mă voi lămuri prea curând. Vorba lui Chirilă: Oamenii nu au timp sa mai fie viteji...unii dintre ei spun ca viata e o lupta dar foarte rar aud pe cineva care sa fie sigur ca a cistigat sau a pierdut. Cert este că anul trecut, când scriam pe blog că am împlinit doi ani de Bucureşti, eram foarte sceptic că va exista şi aniversarea de trei ani. Am venit aici pentru presă, pentru job, dar sunt tot mai puţin convins că preţul pe care îl plătesc merită. Sunt trei ani în care am trecut de la o revistă de agricultură la una de business, după care am făcut doi ani de presă de agenţie, iar de vreo nouă luni fac presă la un cotidian. Nu cred că voi împlini un an aici, se întâmplă lucruri prea neplăcute, dar asta este altă poveste. Sunt trei ani în care am pornit de la dorinţa de a avea un aparat foto (visam la un Konica Minolta Z5 :) ) şi am ajuns la Canon 400 D şi obiectiv Canon 70-200 f4. Dar, mai important decât aparatura, este faptul că am avut câteva expoziţii foto de grup şi că fac asta. Sunt trei ani în care mi-a fost şi bine, dar mi-a fost şi rău. Sunt ani în care am întâlnit oameni minunaţi, şi aici vreau să le mulţumesc lui Brad şi Brăduţ (nu e glumă, deşi aşa pare). Brad m-a adus la Bucureşti, Brăduţ m-a dus la NewsIn. Ambii m-au ajutat moral, financiar când am avut nevoie, psihic, cu sfaturi şi cu tot ce au putut. Plecăciuni. Să ştiţi că am oferit mai departe ajutorul vostru. Cred că aşa este cel mai bine. În Bucureşti am trăit o poveste înălţătoare cu Irina, căreia îi mulţumesc pentru toate clipele minunate pe care le-am trăit împreună. Anii aceştia m-au făcut să scriu asta şi asta şi mi-au adus multe drumuri spre mare, cu Chilian şi Vama în vene. Dar sunt şi ani în care dădeam şi cinci telefoane într-o zi pentru a găsi pe cineva cu care să beau o bere. Şi nu găseam. Nu puteam spune precum Vama: „...în Dristor ai pe cineva”. Cert este că pentru mine „acasă” tot Timişoara înseamnă. Şi aşa va fi pentru toată viaţa. Promit! Deşi sunt de trei ani aici, prieteni adevăraţi tot la Timişoara am. Puteţi spune că sunt un neadaptat sau că nu sunt sociabil. Nu mă interesează pentru că nu este aşa. De fiecare dată când vine câte un prieten din Timişoara, iau o gură de prietenie. De ceea ce înţelegem noi prin prietenie. Revenind la Bucureşti, îmi este destul de greu să privesc înainte şi să anticipez puţin viitorul. Îl văd cam în ceaţă. Va continua?

3 comentarii:

Angee spunea...

Mai poti??? Sau, mai bine zis, mai vrei??? Eu tot pe a mea o tin: hai acasa!!!

ioana spunea...

Of, ce sa mai zici la atata nostalgie? Eu am implinit 6 ani de Bucuresti. Am plecat tot din Timisoara. In Ianclui, Bucurestiul e la fel ca in orice alta parte. Totusi, eu nu simt ce simtiti voi... Eu mi-am dat seama ca daca nu rezolvi niste chestii in interior, "depresiile" astea te vor lovi din nou si din nou. Nu e orasul de kkt, e altceva... Banuiesc ca din Timisoara nu ai plecat de bine ce iti era si de bani multi ce castigai. Ai plecat din interes. Asa ca, urmareste acelasi interes... pentru ca Timisoara isi plateste la fel de prost oamenii, ca acum 6 si 3 ani. Discutia e lunga si se lasa cu spume. Problema insa pleaca de la faptul ca Timisoara nu are grija de oamenii care o iubesc... ii face sa plece ca sa fie nefericiti in alta parte. Ca si cum femeia vietii tale nu ti-ar da sa papi si nici nu ar face altele... niciodata. La un moment dat tot pleci.... Asa ca, Timisoara, trezeste-te si scoate banu' catre cei care muncesc pentru ca judetul sa fie primul platitor de impozite, dupa Bucuresti!

Monik (ex NewsIn) spunea...

Hey.
In primul rand, la multi ani pentru cei 3 ani impliniti in Bucuresti. Nu e chiar asa rau, doar ca tre' sa cam stai sa ii cauti frumusetea :P mi-a placut textul tau mai ales pentru ca nu stiu cum e sa ai un alt loc pe care sa il numesc "acasa", unde sa nu fie calitatile si defectele Bucurestiului. Oricum solidarizez cu pasiunea ta pentru Vama (si trupa si statiunea). Bafta in continuare si la multi ani aici sau la mai putini, depinde cum iti doresti.