Marele Dezastru de la Micul Trianon

Este în codul nostru genetic să ne batem joc de tot ce au construit alţii. Exemple sunt "fără număr" dar am să mă limitez la unul. La 20 de kilometri de Ploieşti, în comuna Floreşti, este un palat numit Micul Trianon, construit de famila Cantacuzino. Am fost în urmă cu o săptămână acolo să fac fotografie pentru mine şi un portofoliu de imagini unei prietene actriţe. Am mers cu maşina şi, deşi suntem doi oameni şcolarizaţi, am nimerit intrarea spre palat din a treia încercare. Niciun indicator turistic!!! Nici măcar unul, cât de mic. Nici măcar o crenguţă de cireş ruptă şi orientată spre intrare, ca în poveştile cu zâne şi prinţi. Cum spuneam şi la începutul postului, stă în firea noastră să dărâmăm, nicidecum să construim. A fost odată un palat maiestuos, cu 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului. Acum sunt doar nişte ruine şi un cal care paşte. Nenorociţii ăia care şi-au lăsat amprenta fesierilor pe scaunul primăriei din Floreşti nu au fost capabili să pună un indicator. Nu vorbim aici despre exploatarea unui obiectiv turistic, ci de o bucată de tablă vopsită pe care să scrie "Spre palatul Micul Trianon". Pe pereţii fostului palat scrie: "Pericol de prăbuşire" şi "Nu intraţi!" şi nimeni nu s-a gândit să amenajeze locul pentru atragerea turiştilor. De asta merită bătut cu lopata şi lăsat în mijlocul drumului cocalaru ăla de primar din Floreşti. Dacă vă puteţi imagina, o prietenă din Ploieşti nu ştia că i se spune "Micul Trianon", atât este de mediatizat. Nici măcar la 20 de km nu se ştie de el. Ultimul să stingă becul. Ţara asta nu are niciun rost!

Haideţi să punem mâna

Oameni buni, ne-au învins! Cum cine? Gunoaiele. Mizeriile de care ne lovim la tot pasul. Haideţi să facem ceva. Curăţenie, spre exemplu. Frumos ar fi să începem prin a nu face mizerie. E mai simplu şi mai eficient. M-am decis să mă implic măcar prin a deveni blogger partener, că hârtii sau pungi pe stradă ştiţi că nu arunc:). O altă idee este acea de a merge la cumpărături cu rucsacul sau nişte plase mai rezistente şi să nu le mai luăm pe cele oferite de supermarket-uri. Folosim mai puţin, aruncăm mai puţin. Simplu. Frumos ar fi să postaţi şi alte idei de moduri în care ne putem implica. În spatele acţiunii stă un brand de bere, nici nu cotează care. Aşa cum nu conteaz să sunt implicate, măcar prin unii oameni, trusturi de presă. Nu de asta îmi pasă. Îmi pasă de ce e în jurul nostru. Refolosiţi, refolosiţi, refolosiţi, colectaţi, reciclaţi şi curăţaţi.

Metallica, ce frumos!

Tentaţia e mare să foloseşti numai superlative când scrii despre un eveniment pe care l-ai aşteptat 20 de ani. Este adevărat că în cazul concertului de joi al rock-erilor de la Metallica te ajută enorm tot ce s-a întâmplat acolo: atmosferă, show, sonorizare etc. Am văzut că se poartă discursuri de genul: "generaţia mea a aşteptat X ani concertul acesta. E un vis!". Ştiu, Meallica au mai fost şi în '99 la Bucureşti, dar vremurile erau altele, cel puţin în cazul meu. Locuiam la Timişoara şi nici veniturile de acum nu le aveam. A fost frumos şi pentru că 24.000 de fani Metallica au cântat şi au dat din cap pe muzica lor. A fost frumos şi pentru că sunetul a fost "curat", fără microfonii sau alte impurităţi. A fost frumos şi pentru că Metallica ştie să facă show de calitate, nu cel de genul: "Hellow Budapest, we are proud to be in Bulgaria" sau: "Cel mai tare public este la Bucureşti!". A fost frumos şi pentru că au cântat piese mai vechi, cunoscute. A fost frumos şi pentru că a venit de la Timişoara un vechi prieten. Cu Sorin (Buthead, pour les connaisseurs) şi alţi prieteni vechi am făcut o grămadă de chefuri, prin anii '90, care se lăsau cu beţii şi distracţie mare de tot. A fost frumos chiar dacă, vorba cuiva, a fost şi o "ciorbă de plete". A fost frumos şi pentru că, spre deosebire de concertul The Rolling Stones, de data aceasta nu au mai fost probleme cu achiziţia de sucuri, bere şi alte produse din categoria asta. Revenind la Metallica, cei care spun că sunt "expiraţi" ar trebui să vadă imagini din concert şi să povestim după aceea. Am fost anul trecut la concertul The Rolling Stones, dar show-ul Metallica mi-a plăcut mai mult.
Ah, era să uit, a plouat la concert. Cui pasă?

Criza imobiliară loveşte din plin piaţa românească

Oameni buni, e groasă de tot! Oamenii nu mai au pe unde să locuiască. Au epuizat lotul de bătrâni numai buni de aruncat în stradă din propria casă şi acum au dat buzna pe şantier. Ce credeţi să se mai fură prin .ro? Da, ştiu, multe. Dar ia spuneţi dacă vă gândeaţi că un container pentru muncitori se poate fura? Păi cred că nu. Ia să vedeţi că se poate. Am primit zilele trecute acest email de la o firmă. E amuzant şi dramatic:
Buna ziua,
Ne cerem scuze pentru acest mesaj.
Va trimitem acest mesaj in speranta ca ne puteti ajuta sa gasim un
container furat acum 2 saptamani de la sediul nostru din Stefanestii
de Jos, judetul ilfov. Containerul este un container dormitor cu 6 paturi sudate la
interior, cu rama de culoare rosie si peretii din panouri sandwich de
culoare alba, a fost transportat cu o un camion mic ( 6 metri) de tip
Iveco, incarcat cu o macara, se pare noua, de culoare albastra, marca
Liebherr.
Tipul de container furat poate fi vazut pe http://www.procontainer.ro/container/modele.html
Mda, probabil că o să-l găsim de vânzare pe e-bay.com.

TMC şi Telesport sunt din nou pe RCS

Mogulii media din .ro par a o fi dat la pace. Conflictul dintre RCS şi Realitatea - Caţavencu s-a mai calmat după ce cablistul a reintrodus The Money Channel (TMC) şi Telesport în ofertă. Programele celor două televiziuni pot fi recepţionate de abonaţii platformei Digi TV, iar pe cablu doar de cei ai serviciului Digi Cablu.
Condiţionat de spaţiu pe cablu disponibil, cele două canale prin care bate Vântu vor fi reintroduse şi în oferta analogică a RCS&RDS. După ce cablistul a dat afară, sâmbăta trecută, cele două posturi din ofertă, TMC mai putea fi recepţionat doar de clienţii RCS care au serviciul digital.

Dă, Doamne, un foc

Se ştie despre olandezi că au cele mai relaxate legi referitoare la droguri. Cât a mai lipsit să ridice la Ceruri viciile afumătoare? Din fumurile în care sunt învăluiţi de atâţia ani, au săvârşit Biserica unică şi universală a fumătorilor Domnului. Oare cum sună rugăciunile la ei? Dă, Doamne, un foc? Sfântul Petru este întâiul fumător din gaşcă? Isus este fiu de cultivator de haş-haş în viziunea lor? Iată cum sună o ştire livrată azi de Mediafax:
Un patron al unei cafenele din Alkmaar, nordul oraşului Amsterdam, îşi va transforma, miercuri, localul în "Biserica unică şi universală a fumătorilor Domnului", în încercarea de a scăpa de interdicţia fumatului în locuri publice, care a intrat în vigoare în Olanda pe 1 iulie, potrivit AFP.

Sfânta treime venerată de biserică vor fi "fumul, focul şi scrumul", spune patronul cafenelei "Teiul", Cor Bush, care adaugă că vrea să apere "libertatea religioasă" ce figurează în constituţia Olandei, ţară majoritar protestantă, numărând multe "biserici".
Potrivit agenţiei de ştiri olandeze ANP, credincioşii care se vor alătura bisericii vor primi un card şi vor putea aprinde o ţigară. Cei care nu au card de membru sunt consideraţi simpli clienţi şi trebuie să respecte interdicţia cu privire la fumatul în locurile publice.
Aproximativ zece cafenele şi-au manifestat dorinţa de a se alătura acestei "biserici", potrivit lui Bush, care vrea să pună pe faţada localurilor participante un certificat prin care să se precizeze că "această comunitate a bisericii fumătorilor este liberă să fumeze pentru a-l onora pe bunul Dumnezeu".
Sesizat de Red, o asociaţie a unor patroni de mici baruri, un judecător a refuzat săptămâna trecută cererea de amânare cu un an a punerii în aplicare a interdicţiei fumatului în cafenele.
Potrivit lui Red, care intenţionează să facă apel, legea ar trebui să facă excepţii pentru micile cafenele care au angajaţi puţini şi care nu au mijloacele necesare pentru a amenaja spaţii destinate fumătorilor.
Dă-le, Doamne, scrumiere destule :)

Unu' din turmă

Toată viaţa m-am ferit să fiu unu' din turmă. Am repulsie faţă de mulţimile care merg ca oile într-o direcţie oarecare. Toţi ca unu'/ unu' ca toţi. Cam aşa sunt şi ăştia care lucrează "plantă la bandă" prin fabrici de genul IMGB, Solectron sau altele. Unu ia şurubul, îl dă următorului, care îl mai pasează într-o mână, de unde îl înşurubează altul. De asta am şi ales o merserie liberală, jurnalist. Nu ai un program fix, nu te ţine nimeni până la 18.00. Nu ai program dinăla: de la 8 la 4. Cât am lucrat în Garsoniera Presei şi prin alte locuri, a fost bine. Ei, de când cu transferul la Adevărul, lucrurile s-au schimbat dramatic. Şi nu în favoarea mea. Sentimentul ăsta de turmă îl simt cel mai mult când plec de la lucru. Cum în Pipera este concurs de construit-viteză, pe lângă angajaţii cu un anumit status social, care lucrează pe la câte o multinaţională, şi care sunt fericiţii posesori ai unei presupuse brume de intelectualitate, sunt şi foarte mulţi muncitori low level. Şantierişti, ca să spun aşa. Ei, aici e buba ce mare. Vin în valuri, din toate direcţiile, se îndreaptă spre metrou, şi emană băieţii nişte mirosuri de Canal 5, Christian Dihor şi Berexona (pe asta numai timişenii o pricep:)) de te ia cu ameţeală pe la bibilică. În plus, fiind mulţi, putoare creşte şi îmi mai şi dau sentimentul ăla de "unu din turmă". Bleah! Merg în rând cu ei şi îmi imaginez că sunt Winston Smith din romanul distopic "1984" a lui George Orwell sau un personaj din alt roman distopic, "Noi", al lui Evgheni Zamiatin. Brrrrr! Mă consolez, totuşi, cu ideea că glumele alea de autobază şi mirosurile care ar putea fi considerate arme albe nu vin de la mine. Fotografia e luată de la adresa: http://tr3ball.files.wordpress.com/2008/01/astazi-atatia-oameni-s-au-strans-sa-vada-doua-becuri-aprinse-pe-un-fier-numit-brad.jpg

Cea mai bună reclamă la prezervative

Am primit în seara asta, pe mess, cea mai bună reclamă la prezervative. Probabil că aţi văzut reclama aia cu puştiul ce se tăvăleşte prin magazin şi face deranj mare. Na, gherţoiul ăsta este mult mai tare. Are centura neagră la imbecilitate. Are IQ dintr-o singură cifră şi aia cu minus în faţă. Nu vă mai ţin în suspans. Oricum, laptopu ăla cred că e de jucărie. Cel puţin aşa pare după ecran.

Atenţie, parchează cocalarii!

Cam aşa îşi lasă maşina un cocalar de Bucureşti. A lăsat-o şi pe trotuar şi pe trecerea de pietoni. Cum s-ar spune, a împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură.

Stări

Ministerul Adevărului este în Casa Poporului

Vă amintiţi de Ministerul Adevărului din complicata operă "1984" a lui George Orwell? Ministerul ăsta stabilea Adevărul. La noi, Gică Funar loveşte face politica electorală a presei. Acum, cu mai multă putere, deoarece lucrează în cârdăşie cu derutatul PNL Ioan Ghişe. Capetele lor pătrate le dictează că posturile de radio şi TV trebuie să bage în noi ştiri negative şi pozitive în egală măsură, că altfel ne stricăm la tărtăcuţă, ne cuprinde angoasa şi ne strâmbăm pe stradă la trecători.
Asta e ştirea: Senatul a adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi, o propunere legislativă care îi are drept iniţiatori pe senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe, proiect care vizează modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002 în sensul că programele de ştiri ale posturilor de televiziune şi de radio vor trebui să conţină, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi, respectiv negative. Conform motivării iniţiatorilor, scopul acestei propuneri este "de a îmbunătăţi climatul general şi de a oferi şansa publicului să aibă percepţii echilibrate asupra vieţii cotidiene, atât din punct de vedere psihic, cât şi emoţional". Potrivit autorilor legii, studiile de specialitate evidenţiază, fără echivoc, escaladarea bolilor cronice ca urmare a stărilor psihice depresive, iar stările emoţionale şi psihice depresive conduc în mod cert la îmbolnăviri. Cei doi parlamentari afirmă că justeţea propunerii legislative este confirmată de "exemple preluate din cărţi", ei invocând, pe larg, pasaje despre sănătate şi învăţare din "Tehnica învăţării rapide", de Sheila Ostrander şi din "Strategii pozitive de muncă şi viaţă", de Tom Rath, în care se arată că "negativismul ucide".
Reacţiile la inepţia oligofrenilor, să mă scuze cititorii oligofreni ai blogului :) (dar nu cred să existe un astfel de cititor), au venit din toate părţile. Realitatea TV, Pro TV, CNA, AJR, CRP, AMP au criticat sau chiar miştocărit ceea ce senatorii au votat în unanimitate. Cea mai faină reacţie a venit de la AJR. Ia uitaţi ce spune preşedintele asociaţiei, Cezar Ion. "Cred că alunecă în derizoriu cu acest demers. Ştirea bună e ca unii parlamentari se preocupă de starea de sănătate a populaţiei. Ştirea proastă e că populaţia nu se preocupă starea de sănătate a unora dintre parlamentari. Nu poţi decât să faci haz de necaz", a declarat Cezar Ion. Hai să facem nişte scenarii de ştiri negative dublate de ştiri pozitive sau chiar combinate. Unul dintre poliţiştii şpăgari din Argeş (până aici e negativă) şi-a construit o vilă cu două etaje într-un cartier de lux din Piteşti (aici e pozitivă, omul a investit şi are unde să locuiască). De acum să vedeţi ce echilibristică jurnalistică fac :)

Sagrada Famiglia

Am primit azi pe mess un link la asta şi mi se pare foarte fain. Trebuie să vă uitaţi până la final, merită.

Stairs and Windows

Doua imagini realizate în Timişoara. Restul pe contul de flickr.

Kitsch-me, kitsch-me

Promit să spun adevărul şi numai adevărul. La ziarul Adevărul

Da, NewsIn e deja istorie. Ieri am făcut drumul acela sinuos dintre birouri precum resurse (in)umane, IT şi altele, care se încheie la contabilitate. Deşi se află toate în aceeaşi clădire (garsoniera Presei), tot a durat vreo 30-40 de minute. Am fost norocos. la alţii durează zile întregi. După ce semnează şi contabila, gata, am terminat. După aproape doi ani de NewsIn (lipsesc şase săptămâni), cu bune şi rele, dar cu un real câştig profesional pentru mine, merg mai departe. Am rămas cu un gust amar când directorul executant al agenţiei mi-a spus că am rămas dator companiei. Hmmmmmm. E opinia lui, foarte discutabilă. Nu am avut chef de discuţii de genul "ar fi putut să fie frumos" şi nici să-i reamintesc că în decembrie mi-a promis ceva, iar în ianuarie s-a făcut că uită că am avut o discuţie, nu ceea ce am discutat. De promisiuni onorate nu poate fi vorba. Josnic. E inutil să precizez că redactorul-şef nu m-a întrebat de ce plec şi nici unde. Mi-a spus un sec "succes", i-am mulţumit şi i-am urat la fel şi asta a fost toată discuţia. În fine. Să depăşim momentul. Este elocvent faptul că o parte dintre cei plecaţi de la NewsIn s-au strâns săptămâna trecută la o bere şi cineva a avut iniţiativa unor insigne "NewsOut", ceea ce spune multe. O voi primi şi eu cât de curând. Cert este că la NewsIn am avut plăcerea să cunosc oameni faini de tot. Şi credeţi-mă că am standarde înalte din punctul ăsta de vedere. Am rămas prieten cu ei. Am lucrat şi cu lături pe două picioare. Nu poţi să-i eviţi, sunt prea mulţi. Scuipăm şi mergem mai departe. Concluzionând, NewsIn a fost o experienţă benefică pentru mine. Am învăţat multe pe bani frumoşi. Cum am spus şi într-un post anterior, recomand cu insistenţă măcar un an de agenţie de presă oricui vrea să lucreze în presă. E cea mai bună şcoală. Am trimis şi un email colaboratorilor şi unor posibili colaboratori prin care am anunţat despărţirea de NewsIn. Iată-l:
Stimati colaboratori,
Vă anunţ că joi va fi ultima mea zi la NewsIn. Nu voi dezvălui aici
motivele pentru care plec de la NewsIn. Sunt multe şi prea neplăcute.
Începând de luni voi lucra la cotidianul "Adevărul", tot pe domeniul
media. Numărul de telefon 0728.855.226 nu va mai fi al meu. Voi comunica
săptămâna viitoare numărul de telefon. Rămâne valabil numărul de telefon
personal (07xxxxxxxx). Noua adresa de email va fi catalin.cocos@adevarul.ro.
Promit să incerc să-mi fac treaba cât mai profi şi în continuare.
O zi minunată,
Catalin Cocos
Luni începe o altă etapă profesională. Adevărul. Evident că am speranţe, dar ştiu că cel mai important este ce faci tu pentru tine să-ţi fie bine. Sper să învăţ şi mai multe şi pe mai mulţi bani :). Mai pe scurt, l-am lăsat pe Vântu pentru Patriciu.

Unii dansează

Tipu' ăsta întrece orice limite. Mă întreb dacă nu e robot. La cum se mişcă, prea multe comentarii nu sunt de făcut.

Cum daţi firul?

Anunţul tronează pe stâlpii din Timişoara, iar cele două zile în care coaforul cumpără păr au cam trecut. Poate la anu'. Nu stiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la păr, mă apucă nostalgia. Ce coamă blondă, ce păr vâlvoi, Bon Jovi, nu alta. Excplicaţiile alea cu "mai scump ca alţii... sur...25 cm..." m-au cam băgat în ceaţă. Cert este că, în alte zile, nu am să-i derranjez. De fapt, eu nu o să-i deranjez deloc. Prietenii ştiu de ce :)

Beogradul îţi zâmbeşte

Cu toate bombele pe care americanii le-au aruncat în capul lor şi cu tot naţionalismul de care au dat dovadă de-a lungul secolelor, sârbii sunt un popor foarte relaxat. Am văzut foarte multe feţe zâmbitoare şi oameni binevoitori în cele cinci zile de stat la Beograd. La un moment dat, când mergeam spre Sava Centar (unde era centrul de presă), am întâlnit, într-o piaţă, patru tipi care se pregăteau de un spectacol. Au acceptat imediat să pozeze şi chiar m-au rugat să le fac o fotografie şi cu aparatul lor. Înainte de acest moment, la balconul unei clădiri, două domnişoare (în imagine apare doar una dintre ele) îmi făceau cu mâna şi s-au bucurat să le fotografiez. La toate astea aş adăuga bunăvoinţa cu care îţi răspundeau la întrebări. Am povestit mai multe într-un post anterior.

O istorie, un fenomen

Pentru cine vrea să înţeleagă fenomenul numit Timişoara, pentru cei care vor să audă puţină istorie, există un link. Este, în special, pentru cei care iubim Timişoara, dar cred că toţi putem învăţa câte ceva.

Calator prin Beograd

Am scris acest text pentru calator.eu, un site pe care vi-l recomand cu fierbinţeala lunii lui cuptor şi îl postez şi pe blogul meu.
Dacă ai ales să mergi cu trenul până la Beograd, ai făcut o greşeală. Drumul este un mic coşmar. Pretenţii de tren internaţional, vagon de dormit clasa I, dar veeechiiiii... Când CFR-ul îşi uneşte forţele cu cumătrul din Serbia iese deranj mare. Atât de mare încât un drum de 12 ore se face în 16 ore. O variantă mai bună este IC Bucureşti - Timişoara (80 de lei la clasa a II-a), iar de la Timişoara cu autobuzul până la Beograd, adică vreo 120 de kilometri (120 -160 de kilometri). Aproximativ două ore cu maşina. Mai ieftin şi mai rapid. Avionul este o variantă acceptabilă. Cursa durează vreo cinci ore, că nu este linie directă Bucureşti - Beograd, şi costă vreo 600 – 700 de euro. În fine. După oboseala acumulată pe drum, trebuie să găseşti un hotel prietenos. E recomandat să nu alegi unul dintre cele vechi şi nerenovate. Sunt mai ieftine - la Excelsior am plătit 30 de euro pe camera single/noapte - dar serviciile sunt nenorocire. Recepţionerii se exprimă foarte anevoios într-o limbă străină, iar ospătarii te servesc cu o scârbă galactică. Despre vorbit limba engleză... vorbim altă dată. În ultimele două zile s-a defectat şi liftul, iar până la etajul şase a fost cale lungă. Este de ocolit şi Hotel Praga. Serviciile sunt la fel de proaste, dar este mai scump. Sigur, în Beograd găseşti şi hoteluri ok, dar la preţuri cam înalte.
Micul dejun, care era inclus, însemna ou fiert sau omletă cu brânză, şuncă sau alt ingredient. Aveai voie să alegi un singur fel, pentru al doilea trebuia să plăteşti. Şi era inexplicabil de scump. Cafeaua părea o spălătură de vase dar, cu mult lapte, devenea acceptabilă. Dacă mănânci în oraş, ai rezolvat problema. Beogradul este plin de mici fast-food-uri unde poţi mânca pleskavica (120 – 130 de dinari, adică aproximativ 6 lei). Chifla o prăjeşte pe un grătar cu cărbuni şi îţi poşi alege dintr-o gamă largă de ingrediente suplimentare, fără alte costuri. Poţi alege şi un fel de plăcintă cu brânză (cam 50 de dinari, adică 2,5 lei), dar reţeta sârbească. Şi la capitolul restaurante stau bine sârbii. Recomand cu suflet de gurmand restaurantul de la intrarea în parcul cetăţii Kalemegdan. Dacă ajungi acolo, comandă escalop de vită cu ciuperci. E nenorocire :) de delicios, iar preţul e undeva pe la 500 – 600 de dinari, adică 25 – 30 de lei o porţie din care se satură doi oameni. Un vin sârbesc sau muntenegrean se impune. În cetatea Kalemegdan mai este un resturant, mai select. Priveliştea este superbă, întrucât restaurantul este pe un deal, iar în vale se întâlneşte Dunărea cu Sava. Dacă eşti la Beograd, trebuie să mergi şi pe strada pietonală numai cu cafenele şi locuri de lounge.
Pe lângă strada cu cafenele şi cetatea Kamelegdan, vă mai recomand să vizitaţi şi Beograd Arena, sala în care s-a desfăşurat Eurovisionul. Este impresionantă. Obligatoriu mergeţi şi la unul din restaurantele de pe Sava. Sunt amplasate pe pontoane, oferă o privelişte superbă şi se mănâncă bine, mai ales fructe de mare. Iubitorii de fotbal nu au voie să rateze vizita pe Marakana belgrădeană (stadionul echipei Steaua Roşie) şi, dacă tot eşti acolo, mergi şi la Partizan, că e la vreo 500 de metri. Neinspiraţi, sârbii, când au construit stadioanele atât de aproape. Ies nişte bătălii :) ca la Podu Înalt între zvezdaşi (suporterii lui Steaua Roşie) şi grobari (cei ai lui Partizan). Steliştii şi dinamoviştii sunt fraţi de cruce, comparativ cu ei.
Oriunde trebuie să ajungi în Beograd, întreabă pe cineva pe pestradă. Sârbii sunt extrem de prietenoşi şi deschişi. Nu vă luaţi după ce spun cei care nici nu au călcat pe acolo. De vestă anti-glonţ ai mult mai mare nevoie la Bucureşti decât la Beograd. Dacă întrebi un belgrădean unde este un anumit loc şi nu ştie, întreabă pe altcineva, şi tot îţi spune. Toţi sârbii tineri, chiar şi cei trecuţi de 40 de primăveri, vorbesc engleza cel puţin la nivel conversaţional. La capitolul ăsta stau mai prost recepţionerii şi ospătarii, adică exact cei care ar trebui să ştie. Despre taximetriştii din Beograd se spune că ar fi „antrenorii celor din Bucureşti” la furat clienţii. Eu m-am dat cu un singur taxi, la miezul unei nopţi ploioase, dar şoferul a fost corect la tarif, pe chitanţă a scris exact cât a costat cursa, 299 de dinari. Totuşi, nişte colegi de la o altă agenţie de presă au avut o experienţă cam costisitoare cu un taximetrist care i-a dus de la aeroport până la hotel.
Mai trebuie să vedeţi în Beograd şi cele două clădiri bombardate de americani. Sunt amplasate în centrul oraşului şi arată scarry. Cred că orgoliul şi dorinţa de a se victimiza îi face să nu le reconstruiască sau demoleze. Probabil că vor să arate ce a înseamnat pentru ei „american way”, şi au dreptate.
Dacă mergi la Beograd, e bine să ştii că un dolar valorează 51 de dinari, un euro 80 de dinari, iar 100 de dinari înseamnă cam 5 lei noi. Beogradul este un oraş curat, mult mai curat decât Bucureştiul, aerisit, cu mult spaţiu verde, străzi spălate noaptea şi cu o viaţă nocturnă intensă. Am stat cinci zile la Beograd şi nu m-am plicitisit deloc.

Nu vindeţi ca ei

Înainte de a pleca la Beograd am vrut să-mi cumpăr un card reader, că am auzit nişte poveşti cam naşpa cu transferul imaginilor de pe aparatu foto direct pe laptop. Am făcut puţin research pe internet şi am descoperit nişte oferte excelente. Pe lângă preţ, care nu a fost principalul criteriu, am luat în seamă şi durata garanţiei, dar şi posibilitatea de a-l avea în ziua respectivă. Mi-a recomandat cineva un anumit model şi pe ăla îl vroiam. Din telefon în telefon am ajuns la o firmă, nu spun care :), şi am înfiripat un dialog cu omu de vânzări. M-am bucurat când am văzut pe site-ul lor că au şi cont pe messenger şi i-am apelat. Redau dialogul cu omul de vânzări. E halucinant cât de prost îşi fac unii jobul. Dialogul s-a petrecut prin 19 mai.
Catalin Cocos: bună ziua
tehnic_iscomputers: cu ce informatie va pot ajuta?
Catalin Cocos: mă interesează dacă aveţi pe stoc card reader A-data
Catalin Cocos: Card Reader extern A-Data - 52 in 1
COD: 52-in-1 Card Reader
Pret: 33.76 RON (cu TVA inclus)
tehnic_iscomputers: cu alta informatie va mai pot ajuta?
Catalin Cocos: păi nu mi-aţi răspuns la întrebare, ca să trecem mai departe
Catalin Cocos: vă mulţumesc mult pentru ajutor. E greu să găseşti atâta sprijin din partea unui om de vânzãri. O zi excelentã

Update: azi mi-am cumpărat acelaşi model, cu garanţie pe viaţă şi la un preţ şi mai bun. Trist este că nici angajaţii firmei de la care am luat nu au dat dovadă de mai multă ştiinţă în arta vânzărilor. Deşi formalităţile durau câteva minute, iar în birou erau mai multe scaune libere, nici măcar nu m-au poftit să iau loc. Restul nici nu mai contează.

NewsOut

Pentru cei care au lucrat la NewsIn, titlul nu trebuie explicat. Pentru ceilalţi, am să spun câteva cuvinte. Unul dintre cei care au plecat de la NewsIn a lansat conceptul de NewsOut. Dacă la început NewsIn era locul "to be in", de o vreme a devenit locul "to be out". Azi a fost o zi tristă de tot pentru mine. De fapt, e a doua zi conscutivă de depresie, frustrare şi tristeţe. Mi-am dat demisia de la NewsIn. După 22 de luni de lucru intens, perioadă în care am învăţat multe, nu mai vreau şi nu mai pot să lucrez în locul ăsta. De fapt, decizia am luat-o în ianuarie. Din acel moment a fost doar o chestiune de timp până la gestul demisiei. Trebuia doar să vină oferta convenabilă. Zilele trecute am bătut palma cu ... şi azi mi-am dat demisia. Fază tare de tot, la 15 minute după ce mi-am dat demisia, m-a sunat cineva de la resurse umane de la o revistă de business, nu spui care. În cei doi ani de Bucureşti am învăţat că trebuie să merg acolo unde primesc bani mai mulţi. Ăsta e şi sfatul primit de la cineva căruia îi port mult respect şi căruia îi datorez mult. Sper să am puterea să fac asta. Nu e stilul meu, dar poate reuşesc să mă adaptez. Despre ultimii aproape doi ani de la NewsIn ar fi multe de spus. Am lucrat cu oameni faini de tot. Ne înjuram şi ţineam unul la celălalt în acelaşi timp. Asta a dus la formarea unei echipe care timp de cel puţin jumătate de an a dictat agenda pe domeniul media. E mare lucru! Avem multe succese pe care ni le putem trece în CV, dar asta nu mai contează. Am rămas cu experienţe plăcute şi neplăcute. Toate astea ne-au întărit. Agenţia de presă e o şcoală de jurnalism şi o recomand oricui vrea să performeze în domeniul presei. Adio NewsIn, bine ai venit...

Două minute şi opt secunde

Cuvinte puţine rostesc, reportajul este mai grăitor. M-am uitat o singură dată la el şi m-am amuzat puţin. Nu mă cunoşteam în ipostaza asta, de intervievat, de om dat la TV. Interviul a apărut pe Romantica şi mi l-a luat o colegă de trust, de la Romantica, în ziua în care am avut vernisajul expoziţiei cu care v-am tot stresat. Am filmat peste 20 de minute şi asta este ceea ce a intrat pe post, fără burtieră şi alte elemente care încarcă imaginea, uneori inutil. Două minute şi opt secunde surprind doi ani din viaţa mea. Eram puţin stresat că mă gândeam la vernisaj, care era peste mai puţin de o oră. Am avut şi un mic incident. Trebuia să mergem cu o maşină de la redacţie, dar a făcut pană. Am filmat şi, în timpul ăsta, trebuia să ajungă o altă maşină, mai ales că lucrurile se întâmplau în parcarea din faţa Garsonierei Presei. Pe la şi 20 am plecat la autobuz, în ideea de a merge cu autobuzul şi metroul. Până la urmă, am mes o parte din drum cu o altă maşină de la redacţie şi cu metroul. Colega şi cameramanul au venit cu maşina şi au întârziat 40 de minute. Cam aşa se circulă prin Bucureşti. Vreau să îi salut şi să le mulţumesc şi colegilor din grupul de fotografie de pe yahoo. Fără ei nu ar fi existat acest interviu, pentru că nu aş fi expus.Nici nu ştiu cum să spun, dacă e amuzant sau doar dezamăgitor. Expoziţia a dispărut după o zi şi jumătate. Toate cele 40 de lucrări.Şi încă nu am aflat de ce. de fapt, ştiu. Am expus în ţara greşită. Dupa multe chinuri am reuşit să uploadez interviul pe contul de pe trilulilu. Have fun :)

Zdravo!

Zdravo, dobar dan, hvala lepo, cam asta aud de vreo şase - şapte ore, de când am ajuns la Beograd. Da, Beograd, pentru că în Timişoara mea natală aşa îi spune, Beograd, nu Belgrad. Când conlucrează CFR-ul din .ro cu cel din .yu iese deranj mare. Adică doi proşti se pun pe treabă. Şi le reuşeşte din plin. După ce că trenul face 12 ore de la Bucureşti la Beograd, a mai avut şi aprope patru ore întârziere. Aproape 16 ore o distanţă de vreo 750 de km. Damn, bicicleta era o soluţie demnă de luat în seamă. Noroc că am venit la vagonu de dormit şi am stat singur în garsonieră. În fine. Am ajuns la hotel... ca să fiu amabil cu ei. E o variantă foarte alternativă de hotel. Model străbun şi renovat ultima dată acu vreo trei secole. Măcar e în centru.
Despre Beograd am numai cuvinte de laudă. Curat, bulevarde adevărate, largi, foarte rar vezi câte o hârtie pe jos. Oamenii foarte amabili. Dacpă îi întrebi ceva şi nu ştiu întreabă pe alţii, şi tot îţi răspund. Şi vorbesc engleza. Sârboaicele... majoritatea sunt delicioase. Şi evident că am profitat de amabilitatea lor şi nu mai femei am întrebat unde e hotelul, unde e Beograd Arena şi Sava Centar.
Acum sunt într-una din multe săli de presă. Sunt meseriaşi sârbii la organizare. Am fost acum câteva săptămâni la Summit-ul NATO şi pot să vă spun că sârbii au făcut ceva asemănător. Dion ce am aflat de la organizatori, 2.500 de jurnalişti şi 1.500 de voluntari. Gata, acum am confirmarea, Nico şi Vlad s-au calificat în finală!

Noaptea muzeelor a fost mai mult Noapte erorilor

Muzee închise la miezul nopţii, exponate în umbră, cozi formate din mii de persoane, asta au găsit bucureştenii care au dorit să profite de Noaptea muzeelor. Deoarece anul acesta a fost primul an în care Noaptea muzeelor a fost organizată şi ca un tur pe la 12 muzee, pe un traseu gândit de organizatori, am decis să profit de oferta MNAR. Am considerat iniţiativa de a oferi bucureştenilor autobuze care să îi transporte gratuit de la un muze la altul o iniţiativă excelentă şi am profitat de ea. Până nu mi-a trecut pofta de a vizita muzee închise. Am plecat de pe Calea 13 Septembrie, la Palatul Parlamentului, care a fost ales ca loc de pornire, la ora 21.30. Autobuzele pornesc de aici la intervale de 15 minute. Prima oprire a constituit şi prima problemă de organizare. La Palatul Cotroceni, autobuzul ne-a lăsat la altă intrare, pe diagonală, nu la poarta pe care se intră pentru vizitarea muzeului. Am străbătut pe jos, împreună cu alte zeci de persoane, drumul până la poarta de intrare. Cei care doreau să viziteze Muzeul Cotroceni au format o coadă de aproape 200 de metri şi aproape 2.000 de persoane. Am renunţat la vedera mulţimii. Deşi seara era la început, nu îmi puteam permite să pierd, probabil, vreo două ore numai pentru a intra.
Am decis să merg mai departe. Mai aveam 11 muzee de văzut. Autobuzul pe care l-am aşteptat nu a mai oprit în acelaşi loc cu primul. După o alergătură de câteva zeci de metri până la noua staţie de autobuz, am reuşit să urc. Următoarea oprire a fost Muzeul Naţional Militar. Surprizele neplăcute au continuat şi aici. Majoritatea exponatelor din curte erau în întuneric. Cred că mai puţin de jumătate din tunurile, tancurile, TAB-urile şi celelate exponate erau iluminate. Nu am văzut pe nimeni din personalul instituţiei oferind explicaţii vizitatorilor, cum nu am văzut la niciun muzeu, în schimb, se auzeau acorduri de muzică fado. Printre miile de vizitatori era şi o pereche de tineri. Aceştia se aflau în hala cu avioane când el îi explica: „uite, avionul acesta are motorul mai mare decât cel de lângă, iar diferenţa este...”, la care replica prietenei lui a fost dezarmantă: „ei, şi?”.
După ce am părăsit Muzeul Naţional Militar, autobuzul, pe care l-am aşteptat 25 de munte, nu 15 cum era normal, ne-a transportat la Muzeul Ţăranului Român. Aici, altă coadă. Timpul trecea şi eu mai aveam de vizitat încă multe muzee. Cel puţin aşa credeam. După aproape zece minute de aşteptare, am reuşit să intru. În curtea interioară a muzeului erau videoproiecţii. M-am plimbat prin sălile de expoziţie şi, pe la ora 0.00, când vizitatorii au vrut să părăsească muzeul pentru a merge mai departe, li s-a spus că s-a închis şi că, din curtea interioară, trebuie să iasă prin spate, nu pe la intrarea principală. Am făcut un mic ocol, după care am traversat strada până la Muzeul Geologic.
Aici, o altă surpriză neplăcută. Era miezul nopţii şi instituţia şi-a închis porţile. Evident, multă lume nemulţumită, ceartă cu cei de la intrare, replici acide la adresa organizatorilor, cam asta s-a întâmplat. Nu am dezarmat şi am mers mai departe. Mi-am spus că, oricum, în zonă mai este un muzeu, Grigore Antipa, deci am ce vedea. Am calculat greşit, deoarece surprizele neplăcute s-au ţinut lanţ. O coadă de peste o sută de metri, formată din aproximativ 700 – 800 de persoane, dezarma pe oricine avea intenţia să-l viziteze. Astfel, după aproape trei ore de plimabat prin oraş, două muzee vizitate şi două încercări eşuate, am renunţat. Vorba unui tânăr dintr-unul din autobuze, care a spus că „oamenii normali merg ziua la muzeu, nu noaptea”.

Circuitul muzeal, primul de acest tip din Bucureşti, a fost realizat de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), cu ajutorul unei finanţări de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.
În premieră la cea de-a patra ediţie a Nopţii muzeelor, sărbătorită simultan în mai multe oraşe europene în apropierea datei de 18 mai, Ziua Internaţională a Muzeelor, instituţiile participante din Bucureşti, în număr de 12, s-au grupat într-un circuit, care va fi străbătut de o cursă specială de autobuz în noaptea dintre 17 şi 18 mai.

Primul vernisaj

A trecut şi primul vernisaj al unei expoziţii foto la care am participat cu o lucrare. Am avut ceva emoţii, dar au trecut. Mă bucur că am reuşit să fac ceva în cei doi ani de când m-am mutat la Bucureşti şi sper că ăsta este doar începutul. După cum vedeţi, nu sunt foarte inspirat şi scriu banalităţi. Am să pun o fotografie de la vernisaj, ca să şi vedeţi cum a fost. Am ajuns cu greu şi cu vreo 7-8 minute întârziere la vernisaj deoarece, înainte de eveniment, am dat un interviu pentru o colegă de breaslă şi trust de la Romantiiicaaaaa, după care maşina cu care trebuia să mergem la eveniment a făcut pană şi a durat ceva vreme până colega a găsit altă maşină care să ne ducă. De fapt, eu am mers doar până în Piaţa Victoriei cu maşina, după care am coborât la metrou. Dacă nu făceam mişcarea asta, întârziam vreo 40 de minute. Au fost prezenţi la vernisaj şi doi prieteni, cărora le mulţumesc mult de tot. Ştiu că au mai fost alături, dar cu gândul, şi alţi prieteni şi cunoscuţi. Tuturor le mulţumesc mult de tot. Revenind la expoziţie, vreau să spun că staţia de metrou Dristor 1 este una din cele mai urâte din Bucureşti. Veţi vedea în pozele publicate. E tristă de tot, dar sperăm că fotografiile noastre o vor înfrumuseţa. Partea bună este că vom schimba fotografiile peste două şi peste patru săptămâni. Vor fi, de fapt, trei expoziţii. Gata cu pălăvrăgeala, că am de editat fotografii.

Cum e posibil?

E greu să spui ceva după ce citeşti povestea asta. Mă întreb cât de jos poate ajunge specia umană. Nu mai spun nimic, e prea greu.

Cotidianul scrie de expoziţia foto

Cotidianul de azi, cel puţin în online, scrie despre expoziţia foto în care am şi eu o fotografie, dar cam exagerează cu laudele la adresa mea. Sper să nu se supere colegii de expoziţie, că intenţia mea era doar să mediatizez evenimentul.

În Dristor ai pe cinevaaaaaaa

Adică pe mine şi pe alţi 39 de pasionaţi de fotografie. Mă expun la Dristor şi vă invit cu mare drag. Este prima dată când îmi expun o fotografie într-un cadru organizat şi am oarece emoţii. Informaţiile "tehnice" sună cam aşa: Asociaţia "Bucureştiul meu drag", în colaborare cu Metrorex, organizează în staţia de metrou Dristor 1, în perioada 15 mai - 30 iunie, expoziţia foto bianuală "Bucureştiul meu drag", în care vor fi expuse 40 de fotografii cu imagini din Bucureşti. Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 15 mai, la ora 19.00, în staţia de metrou Dristor 1. Nu pun nicio fotografie în speranţa că v-am stârnit curiozitatea şi ne veţi face plăcerea de a fi la Dristor 1 în 15 mai la ora 19.00.

Prieten bun, intelectual, jurnalist, tată şi soţ, vinde Avensis

Luuuume, lumeeee... un foarte prieten bun, persoană de mare angajament intelectual, jurnalist, trainer în jurnalism, vinde Toyota Avensis aproape nouă. Omu pleacă puţin (adică doi ani) din ţară, iar maşina rămâne singură şi nesupravegheată. Aş face multe pentru omul ăsta, chiar i-aş cumpăra maşina, dacă ar fi în planurile mele de scurtă durată achiziţia unui autoturism.
Datele tehnice sună cam aşa: Toyota Avensis 1.8 vvti (benzina), 129 cp, culoarea Bordeaux (un visiniu-rubiniu foarte inchis, metalizat), echipare Luna (climatronic dual, servo, 9 airbag-uri, toate sistemele de siguranta - asistare la franare, abs, controlul stabilitatii, stergatoare cu pornire automata, faruri cu aprindere automata, volan si schimbator imbracate in piele etc.), 17.000 de km, 17.000 de oiro (preţul de catalog la dotările astea e de 21.000), achizitionata August 2007.

Despre pasiuni şi lipsa limitelor

Rămân puţine cuvinte de rostit după ce vezi aceste imagini cu fotografi care ar merge oriunde pe terra pentru o imagine genială. Luaţi de vedeţi nişte imagini superbe, amuzante, emoţionante şi amuzante.

Capetele luminate ne dau sfaturi digitale

Vorbim despre prima conferinta New Media cu speakeri de talie internationala, la Bucureşti. Organizatorii promit că conferinţa nu este înca unul dintre acele evenimente dirijate de capete vorbitoare, gen maraton de căscat şi de amorţit pe scaune, ci un eveniment extrem de diferit, pentru vremuri extrem de diferite. Există promisiunea că vom pleca echipaţi cu cunoştinţe necesare referitoare la campanii mobile, prezenţa online a brandului şi e-commerce. Printre cei mai aleşi dintre vorbitori se află Leon Levitt - Vice President, Digital Media, Cox Newspapers (USA), Petar Pavic (CRO) Head of R&D at Europapress Holding, Danny Dagan,New Media Consultant şi Prof.dr. Jo Groebel Director, The German Digital Institute(GER).

Presa din Vanuatu e mai liberă decât a noastră

Raportul anual despre libertatea presei dat publicităţii de Freedom House spune că .ro stă mai rău decât anul trecut la acest capitol. Dacă în 2007 România ocupa locul 90 (cu 42 de puncte), anul acesta am coborât patru poziţii, până pe 94, şi avem două puncte în plus (44). Atenţie, de data asta, punctele în plus înseamnă "mai rău", nu e ca la fotbal. În dreptul .ro, raportul Freedom House pomeneşte şi despre cazul "păsărică şi ţigancă împuţită", dar şi despre caseta difuzată de TVR 1 cu Decebal Traian Remeş.
Ca de obicei, ţările nordice au "îngheţat" pe primele poziţii şi tot ca de obicei, suntem în urma unor insule, petice de pământ şi străzi cu statut de ţară precum St. Lucia, Marshall Islands, St. Vincent & Grenadines, Bahamas, Micronesia, Trinidad & Tobago şi Vanuatu.

Răpuşi de Postul Paştelui

Cei doi se odihneau duminică după-amiaza în Piaţa Unirii din Timişoara. Păreau răpuşi de perioada de smerenie şi, probabil, post negru. Băieţii par din calendarul Smirnoff sau vreun alt sortiment de spirtoasă.

Sex sălbatic pe banii noştri

Excelentă campanie virală pentru salvarea Deltei Dunării iniţiată de un ONG. Piesa grupului Trooper, "Dispari din ochii mei", ilustreaza spotul viral al campaniei "Doneaza 2% pentru Salvati Delta! Unde-s 2%, natura creste!" derulat de Asociatia "Salvati Dunarea si Delta". Păi cum să nu dai 2% cu aşa o campanie virală?

Povestea unui om

Am să spun puţine cuvinte, povestea asta trebuie citită direct, nu auzită de la alţii. GSP-ul a publicat povestea unui fotbalist, Romică Gabor, care putea ajunge foarte mare. Nu a ajuns din diferite motive, dar nu din cauză că s-ar fi lăsat stăpânit de alcool, aşa cum s-au ratat mulţi sportivi. Romică a antrenat-o şi pe Poli, chiar în perioada în care lucram în presa timişoreană. Este un tip foarte fain, comunicativ. Nu a avut cine ştie ce rezultate, dar nici nu a avut cu cine. Citiţi şi luaţi aminte!

Lecţia de artă a Doamnei T

După recomandarea de carte făcută zilele trecute îndrăznesc să mai fac o recomandare, la teatru. Am primit pentru seara asta invitaţie la o piesă fermecătoare: Portretul Doamnei T, de Ana-Maria Bamberger, în regia Lianei Ceterchi. Am să spun un singur lucru: rolul Doameni T este interpretat de Olga Tudorache. Vă oblig să mergeţi la această piesă de teatru!

Imaginea şi valoarea ei

Imaginea din Timiş are un clar damf electoral, iar cealaltă spune cam totul despre oier şi suporterii lui. Fotografiile nu sunt făcute de mine, sunt primite pe email.

O sută de ani de zile savuroase

Îndrăznesc să fac prima recomandare de carte pe blog. Este vorba de cartea lui Ioan Groşan, "O sută de ani de zile la Porţile Orientului", editată de Polirom, care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru proza, editia 1992. Am primit-o de la Tolo, de Crăciun. Este un exemplu de umor de-a dreptul savuros şi e o plăcere să-o citeşti. Se pretează la cititul în tren, metrou, "la munte şi la mare, în orice-mprejurare", vorba unei reclame comuniste.
“- Nu e rea ideea, facu Sima-Voda. Si Papa ce a zis?
- Papa ne-a intrebat pe unde vine Moldova.
- Si?
- Si noi i-am zis.
- Si el ce-a zis?
- Cind a auzit pe unde vine, a zis ca deocamdata nu se baga, da’ sa mentinem legatura”
Acesta este numai un exemplu de dialog care colcăie de umor. Nu îmi permit să vă ofer cartea de Paste, aşa cum a făcut Cătălin Tolontan de Crăciun, care a avut un parteneriat cu Poliromul, dar o recomandare pot să fac. Asta este gratis :P. În acest moment este împrumutată, aşa că nu mi-o cereţi :)

Mihnea Măruţă lasă Cotidianul pentru Cluj

Redactorul-şef al variantei din print a Cotidianului, Mihnea Măruţă, a anunţat azi că lasă ziarul pentru a se întoarce acasă la Cluj. Informaţia e confirmată pentru NewsIn de Doru Buşcu, care a mai spus că, interimar, locul va fi ocupat de unul dintre adjuncţi, Liviu Avram. Mihnea Maruţă este cel care a condus campania editorială de relansare a ziarului "Cotidianul", demarată împreună cu Robert Turcescu în luna mai 2007.

Cargo, sâmbătă, Lăptărie, GuerriLIVE

Rock! Timişorenii de la Cargo performează sâmbătă în Lăptărie, în seria de concerte GuerriLIVE, gândită şi executată de Radio Guerrilla. De-a lungul timpului, în cadrul seriei de concerte GuerriLIVE, executată de Radio Guerrilla în Lăptăria lui Enache, au cântat nume precum Iris, Şuie Paparude, Ada Milea, Blazzaj, Cargo, Direcţia 5, Vama Veche, Trupa Veche, Kumm, Sarmalele Reci, Zob, Urma, Viţa de vie, Byron şi Blazzaj.

Tico rulzz

Somme fume

Gata. A trecut şi summitu ăsta. Vineri după amiază mergeam la job. Eram prin Piaţa Presei când am scos camera foto să fac nişte poze la culoarul unic şi poliţiştii din zonă. Nu toată ziua te întâlneşti cu un samit şi nişte măsuri de securitate de o asemenea amploare. Am făcut o singură poză şi în mai puţin de zece secunde purtam o conversaţie cu un jandarm. Evident că nu despre Patapievici, Bach, Chopin, Carl Orff sau Schopenhauer am discutat. Norocul meu că fusesem cu o seară înainte la un coctail la Garsonera Boborului şi păstrasem stickerul de la SPP. L-a văzut, i-am explicat că sunt acreditat, şi nu a mai spus nika. Nici măcar nu a vrut să vadă acreditarea. De altfel, acesta a fost singurul semn de încredere al forţelor de oridine pe toată durata summitului, cel puţin din experienţa mea. După aia m-am obrăznicit şi am mai comis cîteva fotografii. Am pus şi două imagini de la coctailurile oferite jurnaliştilor acreditaţi.

Mănânci aşa bine în fiecare zi?

Asta este întrebarea adresată de un jurnalist străin unei colege de breaslă românce la coctailul oferit de prezidentul Camerei Derutaţilor, Bogdan Olteanu, miercuri, la Garsoniera Poporului, jurnaliştilor acreditaţi la sommeu' NATO. Umilitor, evident. Bine, peisajul îmnpănat cu peşte, fructe de mare, curcani sau pui de o zi, cu globalizarea asta nu mai poţi fi sigur de nimic :), vinuri româneşti şi vodka de import îi oferă o scuză ziaristului străin. Din meniul coctailului nu a lipsit, din păcate, nici Loredana, cu Agurida ei cu tot. A dat-o pe zig-zaga, Ederlezi şi We are the champions, combinate cu ţigănească şi Sanie cu zurgălăi. Un cercetător albanez, fost ziarist, pe care Lori l-a luat de gât şi l-a pus să cânte, era ud după momentul respectiv. Am vorbit cu el şi nu îi venea să creadă că nu e Lori cea mai tare cântăcioasă din spaţiu ăsta mioritic. I-am explicat omului că e cam tristă. Cert este că a rămas mâncare că puteai sătura satul Flămânzi, chiar şi în sistem de bufet suedez.
Pe la 22.00, când în Foaierul Senatului mai rămăseseră puţin peste o sută de persoane, am pornit la vânătoare de jurnalişti străini prin barurile Bucureştiului. Pe Mark Deen, canadian de baştină, lucrător ca jurnalist la Bloomberg Londra, l-am întâlnit la ieşirea din Palatul Parlamentului discutând cu poliţiştii care asigurau paza în zonă. I-a întrebat cum poate ajunge la Caru’ cu bere, dar răspunsul poliţiştilor, într-o engleză tristă, nu l-a prea lămurit. I-am propus să-l conduc până la restaurant într-o plimbare pe jos, mai ales că nu a durat mai mult de un sfert de oră. A acceptat imediat şi, pe drum, s-a arătat impresionat de numărul forţelor de securitate prezente pe străzile Bucureştiului.
Mark s-a declarat stânjenit de faptul că traficul din capitala României a fost bulversat de summit, mai ales prin înfiinţarea acelui culoar unic. Era de aproximativ cinci ore în Bucureşti, deci prea multe opinii nu a putut să-şi facă, dar era impresionat de clădirile vechi renovate, nu şi de Căsoaia Poporului. "Este doar mare", a fost concluzia lui Mark. Probabil că nu văzuse nici stickerul de pe uşa unuia dintre WC-uri, care propovăduia viaţa fără cianuri. Faracianura.ro, mai exact. După o plimbare de un sfert de oră şi un mic ocol, accesul pe multe străzi fiind blocat, am ajuns la Caru’ cu bere. Mark a rămas impresionat de frumuseţea restaurantului şi de atmosfera plăcută. Aici erau deja vreo 20 de ziarişti englezi şi câteva angajate de la Ambasada Britanică din Bucale. Contrar ideilor preconcepute despre englezi, aceştia au fost foarte liniştiţi. După ce au mâncat ceva şi au băut câteva halbe de bere, cu un sfert de oră înainte de miezul nopţii, englezii au plătit consumaţia şi s-au îndreptat spre NH Hotel, acolo unde sunt cazaţi. În linişte, fără să vorbească tare sau să atragă atenţia prin ceva. Apropo de jurnalişti, aproape toţi presarii străini veniţi la somme au peste 35 de ani, spre deosebire de cei români, care sunt mai degrabă sub această vârstă. Maturitate, my friends, maturitate.
După despărţirea de colegii de breaslă britanici m-am plimbat prin zona Bucureştiului vechi în căutarea altor ziarişti dornici de distracţie. Am încercat, pe rând, la Market Caffe, Offside pub, Back Stage, Festival ’39 şi Casa Capşa. Peste tot era gol sau închis. Restaurantele şi cafenelele din Bucureşti nu au reuşit să le atragă atenţia străinilor veniţi la summit. Cel mai probabil, ora 1.00 din noapte i-a prins pe majoritatea jurnaliştilor în paturile de la hotel.

Realitatea îi trimite pe Turcescu în Spania şi pe Gheorghe în Italia

Realitatea TV investeşte aproximativ două milioane de oiro pentru înfiinţarea unui nou canal de ştiri, care va lua naştere până la sfârşitul acestui an sub denumirea Realitatea Internaţional. La Madrid şi Roma, Realitatea Internaţional a deschis deja staţii de televiziune care vor produce programe locale zilnice destinate comunităţilor româneşti. Robert Turcescu va deveni manager al Realitatea TV Spania, iar Andrei Gheorghe va conduce Realitatea TV Italia.
Comunicatul de presă al postului, care este şi sursa ştirii, mai conţine şi declaraţiile celor doi, dar sunt prea multe bla-bla-uri ca să le pun şi aici. Cred că ar fi o idee excelentă Realitatea TV China. Am şi o idee pentru postul de manager. Ce spuneţi de Albă ca Zăpada şi cei şapte tatulici? Vă daţi seama ce de interviuri ar lua? Câţi primari ar putea chema la microfon :)

TVR ne dă Liga Campionilor

Televiziunea publică va difuza, în următoarele două sezoane, prima opţiune din Liga Campionilor. O spune Tolo pe blogul său, dar şi pe Telesport, la Horia Ivanovici. pe site-ul UEFA nu am găsit nimik, poate mâine.

Acreditare cu greutate

Azi mi-am ridicat acreditarea pentru Summitul NATO. A fost destul de greu să o ridic. Nu o spun la figurat, datorită sistemului de securitate din zonă, ci la propriu. Trage aproape 3 kg la cântar. La aşa un eveniment important era normal să ai şi o acreditare cu greutate. Pe lângă legitimaţia de acces, într-un rucsac am mai primit nişte ghiduri ale Bucureştiului, broşuri cu restaurante, cafenele şi alte locuri din categoria HORECA, un DVD cu "4, 3, 2" a lui Mungiu, un catalog despre .ro şi o sticlă de Murfatlar - Conu' Alecu, din 2006. Mare domn, conu NATO, ăsta! Să fie primit!

Ghid de supravieţuire în Saigon

Nu sunt multe cuvinte de spus. Cred că au trecut vreo 100 k de persoane în intersecţia respectivă în trei minute şi jumătate de înregistrare. Aştept răspunsurile voastre la întrebarea: în cât timp se va ajunge în Bucureşti la situaţia asta?
Vă daţi seama cât ar trebui să dea un miliţian din mâini ca să dirijeze anarhia aia din trafic? Motociclişti din toate ţările, uimiţi-vă!. Dau si link, în caz că nu se vede altfel.

Antena 1 şi RCS&RDS au luat LigaI cu 85 milioane de euro

Consorţiul format din Antena 1 şi RCS&RDS este noua deţinătoare a drepturilor de difuzare a meciurlor de fotbal din Liga I, pe următoarele trei sezoane, după ce au oferit 85 milioane de euro plus TVA într-o licitaţie la care au mai participat consorţiul Realitatea Media - Telesport şi postul Kanal D.
Realitatea - Telesport s-au retras la 84,5 milioane, iar Kanal D au capotat primii, la 72,5 milioane.

Reportaj de suflet la Vaslui

Dau la vizionare, via prietenul Marius Mayer, un reportaj de suflet filmat la Vaslui. De urmărit cele două variante de traducere. Sunt bestiale.. Trebuie văzut de mai multe ori filmuleţul ca să înţelegeţi ce spune tanti aia, dar merită.

No, ceva fain vă dau să vedieţ

Am dat de un videosclipici foartie fain de pe youtube, via Andrei Crivăţ die la Cluj. Nu mai zâc multie cuvintie, că nu au rost. Punieţ mâna şi căscaţi pupila die vă uitaţi. Tipa e meseriaşă. Io am antrenat-o :)

... de doi ani...

Da, aţi citit bine, azi am doi ani de când m-am mutat în Bucureşti. Sărbătoresc cu bere Timişoreana. Nu am mai băut de mult Timişoreana. Cred că din facultate sau puţin după. Mulţumesc din nou Brad şi Brăduţ. Nu e o glumă şi niciun mişto. Brad m-a adus la Bucureşti, Brăduţ m-a adus la NewsIn. Ambii m-au ajutat moral, financiar când am avut nevoie, psihic, cu sfaturi şi cu tot ce au putut. Plecăciuni. Să ştiţi că am dat mai departe ajutorul vostru. I-am ajutat şi eu, la rândul meu, pe alţii. Cred că aşa e cel mai bine. Revenind la cei doi ani, pot să spun că au trecut repede, greu, pe nesimţite, chinuitor, frumos şi sângeros. Au fost doi ani de luptă cu mine, cu ce se întâmplă în jurul meu, cu stilul local (greu de înţeles şi digerat pentru cineva venit din exterior), dar doi ani interesanţi. Am făcut bine că am venit la Bucureşti. A fost o idee bună din punct de vedere profesional. Şi personal a fost bine, chiar dacă uneori a fost un mic infern. Am cunoscut oameni extraordinari, jeguri, profesionişti adevăraţi şi puroaie pe picioare. Dar, mai mult decât toţi aceşti oameni, am cunoscut pe cineva care m-a făcut să mă îndrăgostesc din nou. Acum fix un an am primit o busolă de la ea. A fost un cadou simbolic. Adevăratul cadou pe care l-am primit de la ea este altul şi nu are o valoare cuantificabilă. MULŢUMESC! Ai asigurat un loc "în faţă" la mine în suflet.
La Bucureşti am avut ocazia, neplăcută, de a vedea un bărbat de vreo 45 de ani fiind aproape să o ia la bătaie pe o femeie de vreo 55 de ani pentru un loc pe scaun în tramvai. Am fost şocat, sincer! Tot aici am văzut grătare făcute pe balcon, la etajul 3! Aici am luat un ou în piept doar pentru că mă aflam în acel loc, fără vreo altă vină. Tot la Bucureşti am făcut presă cu adevărat. Aici am avut ocazia să transmit de la Ateneu, de la TNB, de la Parlament şi din multe alte locuri. Aici am făcut presă de agenţie. În 20 de luni de presă de agenţie am învăţat mult mai multe decât în câţiva ani de presă în Timişoara. Agenda mea telefonică a "suferit" un update de peste 500 de numere. Asta e realitatea, chiar dacă e dureroasă pentru mândria noastră de bănăţeni. Aici m-am împrietenit cu băieţii de la Hara, i-am cunoscut pe Florin Chilian, Heluth Kohl şi mulţi alţii. Cel mai trist este faptul că tot de la Bucureşti aş putea obţine un job bun la Timişoara. Aici am reuşit să-mi satisfac un hobby, fotografia. E aşa frumos... Sunt multe de spus despre aceşti doi ani. Poate voi mai scrie. Ştiu că am făcut bine venind aici, dar nu ştiu dacă voi împlini 3 ani. Tind să cred că nu. Cine ştie? Habar nu am dacă să scriu "sfârşit". Va urma?

Post-tristum

Revin pe blog după ce în ultima vreme nu am prea avut inspiraţie şi subiecte pe care să le consider demne de un post pe blogul meu. Sau poate că nu le-am văzut. De data asta am un post trist. Aş putea să-i spun post-tristum. Unul dintre cei mai buni (după părerea mea) editorialişti contemporani, Radu Paraschivescu, a renunţat să mai scrie despre fotbal. Şi ce bine o făcea! E trist de tot. Omul se declară îngreţoşat de mizeria din fotbalul românesc, "Liga lu' Mitică" îi spun unii "mari trompetişti" şi coţohârle care prezintă ştirile sportive de mare audienţă şi infi(r)mă valoare şi care văd numai steauadinamorapid. Probabil că vă întrebaţi ce îmi pasă mie că Radu Paraschivescu nu mai scrie. Îmi pasă. Nu doar pentru că scria mult despre Poli. SCRIA BINE. Scria cum rar citesc la cineva. Vede lucrurile cu o claritate şi obiectivitate cum nu întâlneşti prea des. Îl iubeam când critica Poli. O făcea obiectiv şi asta contează enorm. Radu scria în GSP, pe violamania.ro şi Evenimentul zilei. Poate mai scrie şi pe altundeva. Dacă nu i-aţi citit editorialele, poate i-aţi citit cărţile. Una dintre ele, prima care îmi vine în minte, este "Ghidul nesimţitului".
În ultimul editorial din GSP, intitulat "La revedere", explică decizia de a renunţa la scrisul despre fotbal. Îi înţeleg fiecare motiv. E bine întemeiat. "Am hotărît să nu mai scriu şi să nu mai vorbesc despre sport. E o măsură de igienă personală într-o vreme cînd mizeria din fotbalul românesc se întinde galopant. Unii se retrag fiindcă au ars sau fiindcă nu mai au nimic de spus. Eu o fac fiindcă mă simt inundat de silă. Laşitate? Abandon comod? Cedare pripită? Nu-mi dau seama, dar nu mai pot. Am tot încercat să mă uit în altă parte.". Din păcate, din jegul ăsta de fenomen numit fotal pleacă cei curaţi, oamenii. "Motivele" pentru care Radu Paraschivescu a renunţat să mai scrie despre sport rămân în fotbal şi behăie, latră şi grohăie că îi fură "cavalerii dreptăţii".
La revedere, Radu, dar sper să revii.

Scurt-metraj despre viaţă

Fără prea multe cuvinte, vă dau link la un scurt-metraj de excepţie. Este un must see!
Vizionare plăcută.

Cerul

Portret de blonda cu ochii verzi

Am fost sambata la un salon de motoare la Romexpo. M-am amuzat, ca de obicei, văzând disperaţii cum se chinuie să facă fotografii în zonele intime ale manechinelor. Eu am făcut nişte portrete şi pun unul pe blog, ca să înţelegeţi de ce le-am făcut. Înainte de a declanşa, le-am întrebat pe fete dacă le pot face portrete. Mi se pare cel mai fair. Frumoasa din imagine mi-a cerut cartea de vizită.

Fanii lui Poli au pus stăpânire pe site-ul Gazetei

De ADMINISTRTOR pe 15.03.2008 la 20:26
#15
NE CEREM SCUZE PT UNELE ERORI TEHNICE SI PT FAPTUL CA DIN REPRIZA A DOUA, "COMENTARIUL LIVE" AL PARTIDEI A FOST REALIZAT DE UN HACKER, CEL MAI PROBABIL FAN POLI, CARE A SPART CODURILE DE ACCES ALE GSP
Acesta este mesajul care apărea pe site-ul "Gazetei sporturilor" în timpul meciului Poli - UTA, terminat cu scorul de 2-0. După victoria lui Poli în faţa echipei din suburbie, UTA, se pare că un ultras timişorean a pus stăpânire pe site-ul gazetei şi a scris cronica meciului. Hahaha. În urmă cu câteva săptămâni, directorul executiv al gazetei, Gusti Roman, îmi spunea că au investit 30.000 de oiro numai într-un server. Cred că ar trebui să se gândească şi la securitatea celor 'jde site-uri pe care le administrează echipa de la GSP. "Gazetarii" au primit şi nişte mesaje deloc laudative de la cititori din străinătate care se plângeau de calitatea transmisiilor online.

Andreea Raicu a devienit Megablogăriţă

Prietena sau fosta prietenă (cine mai ştie?) lui Tudor Chirilă, Andreea Raicu, a intrat în lumea bloggarilor. În timp ce Tudor blogăreşte de mult şi cu mult succes, iar zilele trecute s-a băgat în blogoseferă şi Andreea Marin Bănică, prezentatoarea megastarului s-a decis să ia şi ea tastatura în braţe şi să intre în blogosferă. Adresa (electronică) la care o puteţi găsi este andreearaicu.ro. Fotografia este luată de pe dlh.ro

Banc genial

Mi se întâmplă foarte rar să îmi placă un banc atât de mult încât să-l pun chiar şi pe blog, deşi trafichez 'jde bancuri pe săptămână. Nu mai spun nimic, doar bancul:
Toti oamenii de stiinta jucau de-a v-ati ascunsele in Rai. Se pune
Einstein si incepe sa numere. Toti se ascund pe unde gasesc, numai
Newton ia o creta,
traseaza un patrat cu latura de 1 metru si se asaza in mijlocul lui.
Dupa ce termina de numarat, Einstein se intoarce si, bineinteles, il
vede pe Newton.
Ii spune:
- Te-am vazut. Tu esti Newton.
- Imi pare rau, dar nu sunt eu.
- Cum adica nu esti tu? Te cunosc foarte bine. Esti Newton.
- Priveste mai atent. Ce vezi?
- Tu in mijlocul unui patrat cu latura de 1 metru.
- Si ce inseamna Newton pe metru patrat?
- Pascal.
- Pai vezi, el e!

Cesaria Evora revine la Bucureşti

Cesaria Evora şi Dulce Pontes vor cânta la prima ediţie a World Art Festival, eveniment dedicat artei şi tradiţiilor naţionale şi internaţionale, care se va desfăşura în perioada 28 iunie - 3 iulie. spune NewsIn.
Am fost anul trecut la concertul de la Sala Polivalentă şi a fost extraordinar modul în care a ridicat spectatorii în picioare şi i-a determinat să danseze. Evenimentele se vor desfăşura în Amfiteatrul Mihai Eminescu din Parcul Naţional. Cesaria va cânta pentru a patra oară la Bucureşti, în 3 iulie.

Cătălin Oprişan merge la Realitatea TV să facă revista presei la caterincă

Aveţi în continuare comunicatul de la Realitatea TV.

Cătălin Oprişan va realiza, în direct, un “ziar” în noua emisiune de la Realitatea TV,''Ultima oră''

Postul Realitatea TV oferă telespectatorilor săi o nouă emisiune, în cadrul căreia Cătălin Oprişan va realiza, în direct, un “ziar” aparte, care va conţine cele mai interesante şi spumoase evenimente şi imagini ale zilei. Emisiunea ''Ultima oră'' va fi difuzată începând de vineri, 14 martie, de la ora 23:10, şi va fi prezentată de cel mai nou component al echipei Realitatea TV, Cătălin Oprişan.

Emisiunea trece graniţa unei simple reviste a presei în care sunt citite pasaje din ziarele de a doua zi. “Ultima oră” va prezenta, în fiecare ediţie, subiecte alese de Cătălin Oprişan atât din ziare şi reviste, precum şi clipuri video şi poze trimise de telespectatori la adresa ultimaora@realitatea.net.
“Sunt bucuros să mă alătur echipei Realitatea TV, care se face remarcată prin ambiţia de a ţine la curent românii, în fiecare zi, cu cele mai noi informaţii. Deşi acest lucru presupune seriozitate şi muncă, cuvintele lui Chamfort nu trebuie uitate niciodată: 'Cea mai irosită dintre toate zilele noastre este cea în care n-am râs'. Tocmai de aceea, prin intermediul acestei noi emisiuni, ne propunem să îmbinăm în fiecare ediţie cele mai interesante informaţii şi imagini ale zilei şi să le prezentăm într-o manieră aparte”, a declarat prezentatorul emisiunii, Cătălin Oprişan.
Cătălin Oprişan (31 de ani) este licenţiat al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti şi şi-a început cariera în presă în 1993, la publicaţia „Salut“. De-alungul timpului a mai lucrat la „Dimineaţa“, „Sport XII“, „Jurnalul Naţional“ şi „Gazeta sporturilor” şi a comentat meciuri de fotbal la TVR, Prima TV şi Antena 1. La “Gazeta sporturilor” a devenit, la doar 24 de ani, cel mai tânăr redactor-şef din istoria publicaţiei. Din septembrie 2007 până în februarie 2008, a realizat la Telesport emisiunea “Revista presei sportive”.
Realitatea TV este prima staţie TV de ştiri creată în România, ocupând în acest moment poziţia de lider pe nişa televiziunilor de ştiri. Realitatea TV difuzează zilnic, în medie, 35 de transmisiuni în direct şi invită, în fiecare zi, aproximativ 10 analişti, jurnalişti şi specialişti care explică telespectatorilor evenimentele zilei. Realitatea TV face parte din trustul de presă Realitatea-Caţavencu, iar acesta mai deţine, printre altele, posturile Romantica TV şi The Money Channel, reţelele Radio Guerrilla şi Realitatea FM, agenţia de presă NewsIn şi publicaţiile ''Academia Caţavencu'', ''Cotidianul'', ''Business Standard'', ''Money Express'' şi ''Le Monde Diplomatique''.
Realitatea aruncă şi arma asta în lupta pentru audienţă pe care o poartă cu Mircea Badea şi cred că de data asta vor avea câştig de cauză.

Hara mai pierde un burlac

Trupa Hara, al cărui fan şi prieten sunt, mai pierde un burlac. M.sh.T.ru a avut de ales între burlăcie şi o frumoasă blondă. A ales emoţional şi îl înţeleg. Le doresc să fie fericiţi şi să fi făcut alegerea bună. Ambii. Ca să-l citez pe un prieten de-a tatălui meu, "că te însori devreme, că te însori târziu, tot ai să regreţi :)". Nu am să pun poze cu viitoarea soţie a lui M.sh.T.ru, din discreţie, dar cei care au acces la conturile lui de hi5 şi flickr, o pot vedea. După ce în 2006 s-a însurat Marius, violonistul, Hara mai pierde un burlac, pe Iulian, şi nici liderul trupei, Flavius, nu se simte prea bine, ca să spun aşa. Tuturor le urez să (le) fie într-un ceas bun (Seiko, dacă se poate, că e bun).

A apărut "Manual de România", am şi eu o contribuţie

Aşa cum anunţam mai demult într-un post, trustul în care (încă) mai lucrez, a editat o lucrare interesantă şi intitulată "Manual de România". Până la urmă, am trei fotografii în lucrare, nu patru, aşa cum era stabilit iniţial. Întrucât lucrarea e destul de groasă, s-a renunţat la unele texte şi, implicit, imagini. Publicaţia este bilingvă (română - engleză), are peste 300 de pagini, este integral color şi costă 19,5 lei. Aşadar, semnalez cu bucurie apariţia lucrării şi a faptului că apar în caseta redacţională, dar la rubrica Foto, nu la redactori, cum am tot apărut până acum. Zilele următoare am să pun şi o fotografie cu prima copertă. Deocamdată aştept să primesc şi bani, aşa cum am negociat, pentru contribuţia fotografică la lucrare.

Jurnalistul 3 în 1

Speram să nu ajung niciodată la o conferinţă de presă pe domeniul politic. Îmi e o scârbă galactică de lumea politică şi încerc să am cât mai puţin de a face cu domeniul. Cum în week-endul acest am fost de serviciu pe agenţie, duminică a trebuit să fac şi treaba ... (aici puneţi voi ce vreţi) de pe domeniul politic. Aşa am ajuns la conferinţă la Marean "Care Este" e-Vanghelie. Mi-a fost destul de scârbă să îmi văd colegii de breaslă comportându-se aşa cum s-au comportat. Un ziarist chiar din trustul în care lucrez a plecat cu trei pungi cu cadouri. Marean, băiat finuţ, le-a oferit puţinelor jurnaliste prezente la conferinţă un buchet de irişi şi o pungă în care se afla o cutie cu un parfum şi o cremă Givenchy, originale, nu chinezării. Colegul (offf, ce greu îmi e să-i spun aşa), s-a gândit, la finalul conferinţei, să ia trei pungi. Una, probabil, pentru el, iar celelalte două pentru colegele de redacţie de pe domeniul politic. DEGRADANT!. O fază tare s-a întâmplat în cele 25 de minute de întârziere cu care e-Vangherlie a venit la propria conferinţă de presă. Cameramanul de la N24 a rămas blocat în WC, deoarece s-a rupt clanţa. Asta a fost partea amuzantă a conferinţei, singura de altfel. Per total, am rămas cu un gust de fiere, adică amar, după prima mea conferinţă de presă pe domeniul politic. Aaaa, pentru cine se aşteaptă ca Marean să dea perle, văd că s-a mai şcolat sau poate nu era în ziua lui bună. A spus o singură frază memorabilă: "Despre ziua de vineri vă spun marţi". A spus, în schimb, ministrul culturii şi cultelor, sâmbătă, la Realitatea TV, o frază memorabilă: "Ca om de dreapta, mă trag din maimuţă, dar am şi ceva divin în mine".

Joaquin, dezbracă-te!

Aşa cum anunţam mai demult aici, sexosul dansator de flamenco, Joaquin Cortes, s-a înstors la Bucureşti. Nu o să-mi dau prea mult cu părerea despre prestaţia lui, măcar pentru că nu sunt critic de dans. Totuşi, îndrăznesc (cu riscul de a fi linşat de femei) să spun că nu m-a impresionat. Nu a dansat prea mult şi cred că cei, dar mai ales cele, prezenţi/prezente în sală se aşteptau la un show mai lung, nu a fost să fie. În 6 martie, cu o zi înaintea show-ului pentru publicul larg, Adevărul Holding a oferit prietenilor şi partenerilor un spectacol cu JC. Mulţumesc ziarului "Adevărul" pentru invitaţie. Show-ul lui Cortes a fost prefaţat de un moment artistic susţinut de Maia Morgenstern şi fiul ei, Tudor Aaron Istodor, alături de un cvartet de coarde. Nu am înţeles de ce s-a extaziat sala atât de mult când JC a declarat că este ţigan, ca şi cei care cântă alături de el. Ce mare dezvăluire? Spre sfârşitul prestaţiei, artistul a făcut şi un tur prin sală, urmat de vreo doi "îngeri păzitori", moment de leşin şi udat scaune pentru femeile din Sala Palatului. Ştiu, o să spuneţi că sunt misogin. Nu sunt, dar recunosc că a fost amuzant să văd femeile atât de extaziate doar că l-au avut pe JC prin preajmă. Parcă bărbaţii se manifestă mai cu duhul blândeţii chiar şi la un număr de streep-tease feminin, evident. Cel mai amuzant a fost când un grup de înfierbântate i-au strigat, în spaniolă, să se dezbrace. Spre marea lor dezamăgire, dansatorul a rămas cu cămaşa pe el, deşi pe afişul care anunţă spectacolul apare fără. Dau aici un link spre un video de pe youtube cu meseriaşul dansator de flamenco. Ce nu am înţeles eu este ce căutau în sală atâtea paralitice cu ruj pe dinţi, ale căror cel mai bun prieten este, de vreo 20 de ani, medicul de familie şi care au avut ultimul orgasm pe plaja din Mamaia, în sezonul '83. Ok, toată lumea are dreptul la distracţie, mai ales că a fost cu invitaţie, deci moca, dar măcar să fi venit cei care văd şi aud. Cred că unele dintre mamaiţe nici măcar nu ştiau unde se află. La mulţi ani, doamnelor, de Ziua Internaţională a Femeii! Azi este, alaltăieri a fost penzia.

Andreea Marin devine bloggariţă

Nici nu îmi vine să cred că pun două posturi consecutive despre Andreea Marin Bănică. De data asta chiar a produs ştiri şi cum blogul este şi de media, să dăm cu ştirile în populaţie. Zâna surprizelor s-a decis să blogărească. Andreea jr. a anunţat vineri seara, la emisiunea Ştirea zilei, moderată de Gabriela Vrânceanu Firea la A3. Adresa blogului este: andreeamarinbanica.acasa.ro
Fotografia e luată de pe 25h.ro

Andreea Marin revine la TVR1, de la toamnă

Grila de toamnă a TVR 1 o va cuprinde, din nou, şi pe zâna surprizelor, Andreea Marin, căsătorită (cu) Bănică, zice şi NewsIn. (pentru acces la stiri ai nevoie de abonament, daca nu e main pe departament sau agenţie). Chiar, nu ar trebui să se cheme Andreea Marin Bănică jr.? Aşadar, de la toamnă, rivala Mihaelei Rădulescu (ex Bănică jr.), va prezenta emisiunea "Preţuieşte viaţa", al cărei format îi aparţine şi pe care îl ţine secret. "Preţuieşte viaţa" va fi difuzată săptămânal, sâmbăta, probabil pe acelaşi slot cu "Surprize, Surprize...".

Megastar ratat sau mega-ratat?

Nu spun prea multe cuvinte. Nici nu prea ai ce să spui în cazuri dinastea. Ataşez videosclipiciu. E deosebită tipa. Voi "Ken Lee Without Me?"

Hiene sau fotoreporteri?

Aseară am trăit un moment în care m-am simţit jenat că am aparatul foto în mână. Deşi nu făcusem nimic de care să îmi fie jenă, atitudinea fotoreporterilor profesionişti din Bucureşti mi s-a părut deplasată. Am fost invitat de TVR 1 la restaurantul Carul cu bere la lansarea oficială a sezonului 2 al emisiunii "O dată-n viaţă". A fost frumos. Cu persoane mai mult sau mai puţin cunoscute, cu mâncare, cu băutură, atmosferă plăcută într-un loc frumos. La un moment dat, una dintre hostese, îmbrăcată în ţărăncuţă, a leşinat. I s-a făcut rău fetei şi nu a mai rezistat. Nimic deosebit, se întâmplă des. Câteva persoane, printre care şi Petre Roman, care era prin preajmă, au sărit să o ajute pe domnişoară să se ridice, i-au dat apă şi primul ajutor. Eee, fârtaţii fotoreporteri, care vânau orice moment mai deosebit, au sărit ca hienele să o fotografieze pe biata fată pe jos şi cu Petre Roman prin preajmă. Nici măcar nu o ţinea în braţe. Poate nici nu a atins-o. Dar, deh, fostul idol al muncitoarelor de la Apaca era pe lângă o domnişoară leşinată. Vă imaginaţi comentariile. M-am simţit efectiv jenat de modul în care au reacţionat fotoreporterii şi m-am retras. Aveam camera foto în mână, puteam să mă înghesui, dar mi s-a părut penibil, aşa că m-am retras şi m-am uitat la ei. Hmmm, oare asta înseamnă să fii fotoreporter? Eu cred că nu. De fapt, sunt chiar sigur.

T-REX face ravagii pe străzile bucureştene

Cine credea că Tiranosaurus-Rex, devenit mai celebru în zilele noastre decât atunci când trăia, a dispărut, se înşală. Circulă prin Bucureşti şi face ravagii, nenorociri, dezastre, calamităţi şi cum mai vreţi voi să le spuneţi. Mai ţineţi minte reclama la Matiz, "micul gigant". Na, ăla e aperitivul la ce face celebrul T-REX (adică Ticosaurus Rex)pe srăzile bucureştene. Am reuşit să-i fac o fotografie, dar a fost riscant.

Vizionarul de la Ligă

Incredibilllll! Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) ştie rezultatul unui meci care încă nu s-a disputat. Deşi e luni la prânz, iar partida Poli Timişoara - Unirea Urziceni se va disputa în această seară de la ora 20.30, pe site-ul LPF este afişat deja rezultatul meciului. Aş întreba la LPF pe ce loc va termina Poli în acest sezon, să ştiu dacă vom juca într-o cupă europeană sau nu, dar şi alte rezultate, să joc şi eu la pariuri sportive. Vă daţi seama ce de bani aş câştiga. Va fi interesant de văzut ce se va întâmpla dacă meciul chiar se va termina cu scorul de 2-1 (1-0) pentru Poli. Ce deranj va fi în fotbal. O să sară toţi hoţii din Bucale cu gura şi vor striga că: bănăţenii sunt hoţ, că nu are rost să mai joace, că pentru ce să mai alerge prin Bucureşti cu pungile cu bani ca să motiveze adversarele contracndidatelor la titlu de campioană şi alte cele. Nea' Miliţică, prea le ştii matale pe toate, mon'şer.

Poveste cu tâlc

Spuneam în postul anterior că nu de mult m-am înscris într-un grup de fotografie pe yahoo. Printre zeci de emailuri în care înveţi tehnică fotografică, schimbi impresii şi e-socializezi, am primit azi un email cu o poveste super. Cred că toti avem ceva de învăţat dn păţania povestitorului. De multe ori oamenii nu sunt ceea ce par. Nu mai pierdem vremea şi trecem la povestea omului.
Acu` fo 35 de ani am fost la un ziar de provincie, unde erau angajati doi fotografi. Subiectul la o bere era ca ei nu intelegeau de ce cind stau pe strada, aparatul Rolleiflex ( care avea 80 mm pe 6x6) prinde 3 blocuri si Smena ( 40mm pe 24x36) prinde 4 blocuri. Adicatelea Smena e mai bun. Si nu pricepeau nici ce e aia distanta focala nici cum devine cazu. Si erau fotografi profesionisti.
Azi lucrurile sunt cam la fel. Multa lume nu pricepe ce si cum, nu au cultura minima necesara pentru ca sa inteleaga. As putea sa va povestesc pina miine tot felul de chestii de puteti sa va raniti de ris.
Chiar azi faceam poze cu 40D cu live view la lansarea noului magazin F64 si vine un fotograf foarte profi si foarte comercial si foarte mare sa ma intrebe de ce fac misto de ei si nu duc aparatu la ochi. Cind i-am aratat cum devine cazu a cazut pe spate, a zis ca asa ceva nu se poate si ca e o prostie. Ei, pentru mine nu e. Asa merg lucrurile. Da` e dicstractiv, desigur.
Alta chestie. La magazin la hobbyfotoshop. Mai merg sa mai socializez cu unu cu altu si sa mai vad ce mai apare. La un moment dat, acu fo 3-4 luni, apare o maica. O maicutza. O tinara ca pe la 25-28 de ani, cu straie de maicutza, si o sarsana d`aia de piatza. Intreaba daca sunt aparate Nikon D3. I se spune ca este. Unu din multime intreaba cite ar vrea, ca de la 4 in sus se da unu gratis. Tipa face o figura trista si spune ca ar vrea numai unul. Bun… e intrebata de baiatu` de la tejghea daca stie cam cit costa. Tipa zice senin sigur, cam cinshpe mii de lei. SI ca mai vrea un 24-70 de 2,8. Mai fratilor, era o tipa pe care te-ai fi asteptat sa o vezi cu luminari la vecernie si nicidecum sa o vezi scotind doua caramizi de bani, doua sute de milioane, punindu-I pe masa si indesind in sarsana victorioasa cutiile de la body si de la obiectiv. A intrebat-o unu` daca stie sa le foloseasca; a spus ca da, ca are un Nikon D300, da ca astea le cere parintele staret; ei nu-I plac decit focalele fixe, si ca are un 85 de 1,4 si un 35 de 1,4 si un 20 de 2,8. Toate Nikon. Noi, perplecshi. Asa ca undeva intr-o biata si saracacioasa minastire din sudul Romaniei exista scule la care voi o sa baliti toata viata. Si chiar si eu. Bun, si pleaca maicutza.
Poanta acu vine.
Pleaca, si noi explodam, ca ce chestie, ca una, ca alta, inebunisem. Da, da vine inapoi. Si se uita asa la astia 5-6 din magazin si ne intreaba daca ne pricepem la computere. Noi zicem fortzosi ca da. Si ne intreaba daca stim cum sa codam un MP3 sa se auda pe Ipod ca nu merge direct si n-are mac si ca ce codec trebe..... Atunci chiar ca ne-a cazut fatza. Nu stiam nici unu` si a plecat cam dezamagita. Da nu am mai zis nimic de frica sa nu vina iar. Bre, s-a intors si a treia oara! A intrebat de compact flashuri de 16 Gb si I s-a spus ca nu mai sunt. Abia atunci a plecat de tot. Asta e fratilor.
Pe de alta parte nimic nu e ce pare. Nu e nici o garantie ca smekeru ala cu pozele neclare nu va fi peste un timp, sau chiar acu, un mare si adulat fotograf. Cine stie…
Nici marele Mihailopol, cel ami mare fotograf roman, nu le avea cu tehnica. Asta nu inseamna ca nu era cel mai mare. Asta nu inseamna ca toti avem datoria sa nu cunoastem nimic pen`ca putem fi mari fotografi si fara. Idealul e sa stii tot si sa uiti tot cind faci poza. Daca nu avem ce uita, mai greu cu toate cele…
Cele bune,
DL
Ei, ce spuneţi de asta?