O zi văzută prin obiectivul foto

Sâmbătă am ieşit cu lumea de pe Orasul.ro la fotogafiat. Traseul ofertant a început de la staţia de metrou Ştefan cel Mare şi s-a încheiat în Piaţa Unirii, via Foişorul de Foc. Din balconul edificiului, cândva cea mai mare clădire din Bucureşti, ai o privelişe interesantă. Am profitat de ocazie şi am tras câteva cadre de la înălţimea celor 42 de metri ai Foişorului. După ce am ajuns acasă, nu credeam că mai ies la fotografiat, însă viscolul aşternut aseară peste Bucureşti a oferit câteva imagini interesante. Am postat patru fotografii ca un preview la ce voi pune în zilele următoare pe blogul foto. Deocamdată mai am imagini de pe Lacul Morii.

Fotografie cu ţurţuri

M-am avântat zilele trecute la o plimbare prin Parcul Tineretului cu Loredana, ca doi ursuleţi polari, şi am tras şi o şedinţă foto nocturnă. Frig, coane, frig. Spre final, când strângeam trepiedul, simţeam că mă dor vârfurile degetelor de la frig, da' nu a fost prima experienţă de genul acesta şi cu siguranţă nici ultima. Drept dovadă, ieri m-am avântat, singur de data asta, pe Lacul Morii. Meniul a cuprins: soare, gheaţă, imagini cool, pescuitori la copcă. Frumos şi acolo, o să vedeţi când public fotografiile. Deocamdată aruncaţi un ochi critic aici.

Portofoliu

Gata, am terminat cursul foto pe care l-am urmat în ultimele luni. Am luat şi examenul cu o notă care nu contează (e mare, dar discuţia pentru portofoliu a fost mult mai uşoară decât mă aşteptam şi decât era normal). M-a bucurat faptul că mi-au spus doi dintre lectorii cu care am discutat fotografiile din portofoliu că mă invidiază pentru unele imagini şi că ar fi vrut să le realizeze ei. Bine, ei fac fotografii mult mai frumoase. Părerea mea, hic! Cert este că mai am o calificare într-un domeniu care îmi place extrem de mult: fotografia. Voi publica pe blogul foto cele cinci imagini din portofoliu. Pe unele dintre ele sigur le cunaoşteţi. Vă rog să vă simţiţi liberi să le comentaţi.

Autoportrete

Am început un curs foto, după cum ştiţi. Feri Vaida, un mare fotograf, ne-a pus să ne facem autorportrete. Am publicat pe blogul dedicat fotografiei două dintre autoportrete şi voi mai pune cel puţin unu. Intraţi să vedeţi dacă mă recunoaşteţi măcar într-una dintre imagini.

M-a găsit Nosferatu pe flickr

Sâmbătă m-a căutat Nosferatu pe flickr. Dovada este ataşată. Am intrat pe cont să văd dacă sunt comentarii noi şi alte chestii-trestii administrative şi m-am uitat şi la câte vizualizări am. Când colo... mi s-a zburlit părul de pe picioare. Să-mi sară cafeaua din ceaşcă, să-mi stea ceasu’, nu alta. Erau nici mai mult nici mai puţin de 16.666. Ptiu, drace!, am spus şi am scuipat în sân în timp ce-mi făceam cruce cu limba în cerul gurii. După care, repede-repede, am dat cu apă sfinţită şi tămâie pe monitor, să alung Necuratu’. Între timp, alţii au dat cu kliku pe fotografii şi astfel a dispărut semnu’ Împieliţatului, că a crescut număru de vizualizări. Fie-i clickăiala uşoară!

La Dristor ai pe cineva (reloaded)

Iuhuuuu! Ne expunem din nou. Expoziţie nouă la metrou la Dristor 1. Pădurea Cernica este subiectul. O veţi vedea prin ochii colegilor din grupul Bucureştiul meu drag. 44 de imagini vă vor prezenta "Cernica: primavara-toamna" aşa cum am văzut-o în cele două excursii foto pe care le-am făcut acolo. Vă aştept cu drag şi fotografii de calitate. Nu vă spun, deocamdată, cu ce imagine particip la expoziţie. Unii au mai văzut-o, pentru alţii va fi premieră. Aşadar, mercuri la ora 18.00, staţia de metrou Dristor 1. Ne vedem pe peron.

Fotoblog

De curând am început un curs foto. Este foarte interesant. Îmi place mult şi cred că am făcut o alegere bună. Şi puţin forţat de Feri Vaida, unul dintre profi, dar şi dintr-o dorinţă personală de a separa puţin lucrurile pe mediablog, mi-am făcut un blog special pentru fotografie. Mi-am propus să postez o fotografie pe zi. Să vedem câtă vreme o pot ţine în ritmul acesta. Lipsa timpului devine tot mai acută. Va invit să comentaţi imaginile de pe noul blog. Voi fi mult mai restrictiv când voi posta o fotografie. Am intrat într-o nouă etapă de dezvoltare pe latura asta şi vreau să fiu şi mai restrictiv în alegerea imaginilor pe care le public. Numele blogului a fost dat şi de necesitatea de a simplifica lucrurile şi de o identificare cât mai uşoară a posesorului. Am spus!

Badigarji andicapaţi

Întrucât nu aveam sculele foto la mine, am făcut fotografia cu telefonul. Partea importantă este în imagine.

Înger păzitor

The land of choice

Aşa arată o parte din Slănic Prahova în aşteptarea turiştilor. Mai spun şi că ultima coborâre în salină se face la ora 17.00. Pentru ce dracu să mai fac turism în mizeria asta de ţară în care cad clădirile peste mine şi îmi vine să-mi vărs maţele de la mirosul de alge de pe plajă?

Al doilea!...

Premiu şi loc. La asta mă refer în titlu. Da, după primul loc obţinut la concursul organizat de revista Flacăra, acum am luat locul secund. Important este că am câştigat acest premiu cu altă fotografie. Spre deosebire de primul premiu, care mi-a adus o plasă de cărţi poliţiste, de această dată este vorba şi de bani. O sumă frumuşică la care am mai pus şi eu ceva şi mi-am luat asta. Ştiu deja de vreo săptămână că am mai luat acest premiu foto, dar numai de câteva zile am aflat şi care este imaginea câştigătoare. Aici am postat o galerie cu imagini realizate cu ocazia evenimentului aviatic de la Mamaia.

Adunare

Marea, soarele, starea bună, Vama şi 2 Mai m-au inspirat în week-end şi m-am jucat puţin cu ideile şi cu aparatul foto. Nu spun mai multe, vă las pe voi să spuneţi dacă vă place sau nu.

Sibiu by night

Pentru fac şi altceva în viaţă în afară de a mă lupta pentru adevăr cu Adevărul, zilele astea am editat nişte fotografii realizate în iarnă. Puteţi vedea Sibiul prin ochii mei. Nu spun mai multe. Vizionare plăcută :)

Prietenul meu cu ochiu' pe stele

Am mai mulţi prieteni, cred, dintre care câţiva sunt pasionaţi de fotografie. Unul dintre ei, Laurenţiu, a pus pe picioare o expoziţie de fotografie cu temă astronomică. Având în vedere că trăiesc în Bucureşti, nu ştiu dacă voi ajunge, dar vă îndemn să mergeţi. Merită. Informaţiile necesare sunt în afişul evenimentului. Bravo, Laurenţiu, nesperată baftă îţi urez!

Concurs foto Epson

Postul acesta se adresează în special pasionaţilor de fotografie. Am dat Copy/Paste (fericit!) la textul anunţului:
Epson lansează concursul de fotografie „PE LOCURI! FII GATA! PRINT!”
Epson, lider la nivel mondial în realizarea de produse inovatoare în domeniul imaginii – imprimante, proiectoare şi LCD-uri, lansează, în perioada 15 aprilie-15 mai 2009, concursul de fotografie „Pe locuri! Fii gata! Print!”, adresat fotografilor profesionişti şi pasionaţilor de fotografie.
Participanţii sunt invitaţi să îşi înscrie lucrările pe pagina web a competiţiei, www.concursfotoepson.ro, la una dintre cele trei secţiuni: peisaj, portret, temă liberă. Lucrările vor fi evaluate la sfârşitul perioadei de înscriere de către un juriu din care fac parte fotografi recunoscuţi precum Dinu Lazăr, Simion Buia, Francisc Vaida, Bogdan Panait.
Pe lângă notorietatea de care se vor bucura fotografiile, participanţii la concurs au posibilitatea de a câştiga premii substanţiale. Câştigătorul locului I va fi recompensat cu o imprimantă foto profesională A2 Epson Stylus Pro în valoare de 4112 RON. Renumitul fotograf Dinu Lazăr îi va împărtăşi artistului fotograf clasat pe locul al II-lea din cunoştinţele şi trucurile sale în cadrul unui workshop special - „Fotografia şi miracolul printării”. Câştigătorul locului III îşi va putea stoca fotografiile pe un Multimedia Viewer Epson P-4000 cu memorie de 80GB, în valoare de 1974 RON.

Toţi fotografii înscrişi în concurs beneficiază de o reducere de 10% la achiziţia, prin magazinul F64, a mai multor echipamente foto profesionale Epson - imprimanta Epson Stylus Photo 1400, imprimanta Epson Stylus Photo R1900, imprimanta Epson Stylus Photo R2880, imprimanta Epson Stylus Pro 3800 şi Multimedia Viewer-ul P-6000.

În plus, 50 dintre fotografiile participante la concurs, selectate de către juriu, vor fi tipărite pe suport Fine Art la cele mai înalte standarde de calitate a printului, folosind tehnologia Epson, şi vor fi înmânate autorilor.

„Brandul Epson este asociat cu fotografiile de calitate şi, din acest motiv, ne face o deosebită plăcere să fim iniţiatorii sau parte a demersurilor care ţin de promovarea artiştilor fotografi contemporani, recunoscuţi sau în curs de afirmare. Valoarea artistică a unei fotografii se naşte din talentul artistului fotograf de a surprinde realitatea sau imaginarul prin filtrul unor principii estetice, dar şi din posibilitatea de a „întrupa” o idee într-un print perfect, care să nu ştirbească cu nimic mesajul artistic, ci să-l poată reda cu fidelitate şi chiar îmbogăţi”, declară Simona Decuseară, National Sales & Marketing Manager, Epson România.

Epson este lider în producţia de imprimante destinate pasionaţilor de fotografie şi fotografilor profesionişti. Aceştia pot avea acces la cele mai recente tehnologii de procesare a fotografiilor digitale şi îşi pot realiza propria „cameră obscură” pentru prelucrarea şi imprimarea imaginilor în formate variate, de la 10x15 cm până la 64 inci. Imprimantele foto Epson care folosesc cerneala UltraChrome™ au o rezoluţie de listare de până la 5760 x 1440 dpi optimizată pe medii de tipărire adecvate, rezultând imagini clare în culori naturale şi gradaţii fine, păstrând un echilibru perfect al nuanţelor de gri.

Poveste medievală de Annecy

În episodul acesta, care este şi ultimul, o să mă concentrez pe vizita în frumosul oraş medieval Annecy, aşternut pe pământuri franceze şi pe întoarcerea în patria-ciumă, ăăăă… mumă. Deşi pornisem cu ideea de a face un tur de lac, deoarece timp nu era suficient pentru a şi zăbovi în câteva locuri preţ de o oră, poate două, ne-am reorganizat din mers, vorba bancului, şi am călătorit în direcţia opusă. După un frumos parcurs rutier, prin două tuneluri (ciudă-ciudă, Maria şi Olivier, că am avut dreptate :) şi printre munţi înzăpeziţi, la vreo trei sferturi de oră de Geneva am ajuns în frumoasa aşezare medievală. Doamneee, iar o spun pe aia cu “bine că nu ne-ai dat aşa locuri, că le reamenajam în stil barbar”. La faţa locului am găsit una bucată lac, mai multe bucăţi munţi aşternuţi în jurul lui, o puşcărie în centrul oraşului, plasată strategic într-un vechi castel înconjurat de ape şi iluminat artistic, şi multe clădiri revoltător de bine întreţinute. Mi se pare că ar fi risipă de cuvinte să vă povestesc ce am văzut pe acolo. Mai bine vă invit să vă deplasaţi prin cele locuri şi să vedeţi cu pupila voastră. Păstrând cronologia, snoava cu alarma cu bombă de pe aeroport şi zborul zbuciumat le-am lăsat la final. Duminica dimineaţa, Olivier, elementul francez despre care am făcut vorbire în episodul trecut, m-a dus cu maşina până la aeroport. Merci, Olivier. Te aştept la Rrrromânica, să înţelegi de ce fugim noi, ăştia mai spălaţi, de ea. Am băut o cafea cu Olivier şi cu două amice românce de la Geneva, după care ei au plecat, că aveau treabă. Mă plimbam liniştit prin magazinele din aeroport când au apărut mai mulţi poliţişti şi le-au spus vânzătorilor să închidă magazinele. Discret, fără panică sau îmbrânceli pe scări, au întins banda şi au izolat o parte din aeroportul Geneva. Am întrebat care-i şmenu’, şi mi-au spus că e alarmă cu “bum-bum”. Mi-am amintit de bancul cu “toată lumea, toată lumea/ sare-acum cu mine”, dar cred că nu era momentul să fac pe spritualul, aşa că m-am abţinut. Se apropia ora îmbarcării şi nu ştiam pe unde o să trec, că zona utilă tocmai fusese aerisită. Până la urmă, am trecut toţi prin poarta destinată exclusive zborurilor spre Franţa. Fără pic de întârziere, îmbarcarea şi decolarea au decurs conform planului. Mi-am spus: “yesss, am avut parte şi de alarmă cu bombă!”. Dar să nu ne pripim, zic. Aventura nu s-a încheiat. Am ajuns în avion, am decolat uşor, fără incidente, a venit vremea să renunţăm la centura de siguranţă şi au început să curgă brânzeturile vinoasele, cafelele şi toate cele. La un moment-dat, avionul începuse să dea din aripi ca un vultur. Hopa, zic, hai că-i bine, iar ne dicxtrăm. Şi am avut dreptate. Am fost anunţaţi că ne îndreptăm spre o zonă cu turbulenţe şi că ar fi bine să ne cam punem bretelele. Iiiiihaaaaaaaa! Şi am trecut prin vreo trei zone cu nervozităţi atmosferice. A fost fain de tot. A treia m-a prins chiar la locul ăla strâmt de tot în care este bine să nu intri dacă eşti claustrofob şi dacă nu te strânge vezica extrem de convingător. Eram la toaleta din coada avionului şi noroc că mă ţineam cu o mână de bară, că mă dădeam cu capu’ de toţi pereţii pe acolo, mai abitir ca Ray Charles. Când am ieşit, toţi pasagerii îşi puseseră centura de siguranţă şi faţa lividă, de semi-panicat. După ce am aterizat pe naşparliul Otopeni, o tipă din preajma mea i-a spus unei colege că mai bine merge cu autobuzul, dacă va mai fi cazul, dar cu avionul sigur nu. Hehehe. Păi o invit la plimbări cu mine, că sigur ne lipim de un accident sau evenimente dixtractive.
No, copchiii moşului, cam asta o fo, în mare, povestea din Elveţia şi Franţa. Sper că v-a plăcut şi că am reuşit să vă fac să vedeţi, prin snoave şi imagini, cum e prin cele străinătăţuri. Am spus!

Experienţa Geneva III

Tic - tac
Mergem mai departe cu povestea elveţiană. Iubitori de artă, sensibili la frumos şi oameni cu carte, care ne aflăm la faţa locului, ne îndreptăm cinstitele moaşte spre muzeul de ceasuri Patek Philipe. Plăteşti simbolicul preţ de zece lei elveţieni şi pătrunzi într-un demo al Rai-ului. Nimic nu este întâmplător acolo. Mochetă impecabilă, totul îmbrăcat în lemn, ambianţă cu muzică clasică şi… ceasuri. Multe ceasuri. Mii de ceasuri. Istoria ceasului este aici, într-o clădire cu trei etaje, plus un nivel la subsol, situată în Plainpalais. Îţi laşi bagajele şi hainele groase într-un fel de vestiar şi urci cu liftul până la etajul al treilea. Începi visul de sus. Încă mă mai arde buza că nu am avut voie să fotografiez. Off, cum se mai zvârcoleşte sufletu’ în mine de durere. Asta este! Nu e voie, nu facem. Ceasurile, cu tot cu explicaţii, sunt foarte bine expuse. În unele cazuri există şi un sistem computerizat, cu subtitrare în două-trei limbi şi cu explicaţie video care curge pe un monitor. Levitam..., levitam..., levitam. Am inhalat aceste momente şi le ţin în mine. Nu o să le expir niciodată. Şi timpul trecea nemilos de repede… În mai puţin de trei ore nu am apucat să văd totul cum trebuie. Ar merita să petreci câte o zi la fiecare etaj. Unele ceasuri au şi explicaţii de genul: “a fost făcut la comanda persoanei X, care a plătit suma de Y franci pentru el”. Am găsit şi câteva ceasuri care au aparţinut unor domnitori români pe colea. Exploraţi muzeul măcar virtual. Este...
Revin cu picioarele pe pământ, urc în tren şi nu cobor până la Versoix. Ca în mai toate zilele petrecute prin cele străinătăţiuri, şi în ziua în care am decis să vizitez Versoix a nins/plouat. Dacă a fost ceva care mi-a fost potrivnic în concediul ăsta, apăi vremea este acel “ceva”. În fine. Am coborât în gara Versoix cu gândul de a ajunge cât mai rapid la lac. Şi am ajuns. Offf, Doamneeeeeeee, bine că nu ne-ai dat nouă, românilor, aşa locuri, le-am fi “reamenajat” în buna noastră tradiţie barbară cât ai zice “lac”. M-am plimbat pe malul gârlei, prin port, pe străzi şi mă gândeam: oare de ce ce nu putem şi noi să fim oameni? Eram în port şi mă uitam la yacht-uri şi bărci cum aşteptau liniştite să treacă încă o iarnă peste ele. Se legănau în amorţire şi visau la zilele însorite în care se zbenguie libere pe valurile lacului extrem de curat. Câteva raţe, dintre care una extrem de războinicăăăă… “mă-nţelegi, pac-pac", o alerga pe o alta. Nu departe de joaca lor, o lebădă, speriată probabil de prezenţa unui românache prin preajmă, şi-a băgat capul sub apă. Ori se ascundea, ori era mahmură şi încerca să se trezească de la apa foarte rece a gârlei. Am încercat şi uşa de la reşedinţa lui “le roix Mişu”. Mi-a spus un garcon că nu-i acasă, dar io cred că se gândea că sunt vreun colindător din acela de care nu mai scapi, aşa că nu am insistat.
Uităm pentru puţină vreme de plăcerile spiritului şi ne dedulcim la o poveste cu oareşce însufleţiri carnale. Cum Franţa începe unde se termină Geneva, între cele două fiind o vamă care arată mai mult a benzinărie părăsită, mi-am purtat cinstitele moaşte şi spre ţara lui La Fontaine, dar şi a apei Evian, ca să nu se simtă fizzoşii persiflaţi. Aici se cade să aduc mulţumiri deşănţate unui francez foarte de treabă, cu care m-am împrietenit de la prima întâlnire, Olivier. Întrucât în Elveţia “mai uşor cu plăcerile carnale pe scări”, e mai bine să le cauţi prin Franţa vecină. Cică ar fi pe colea un local al pierzaniei în care mergi cu partenerul/partenera. Intrarea costă 60 de oiro de cuplu, în care intră şi ceva consumaţie, de încălzire. Povestea Olivier că mergi cu o tipă, consumi ce consumi la bar, după care, dacă vrei, poţi să cobori în iadul spiritului. Cică jos se face sex în nişte spaţii amenajate, pe lângă alte cupluri, ba poţi chiar să faci schimb de perechi. Aşa că, dacă ţi s-a pus pata pe vecina, o inviţi cu soţul/prietenul la locul cu pricina, şi o prinzi la cotitură. Iartă-ne, Doamne, că de la prea-mărirea spiritului la muzeu şi Versoix, am ajuns la felinare roşii care prevestesc fierbinţeala trupului. Amin!
În buna tradiţie a blogului, am postat şi neşte imagini, pe care le găsiţi, ca de obicei, aici.

Experienţa Geneva II

Arestarea
Ehei, copiii moşului, a venit vremea celui de-al doilea episod din experienţa elveţiană. Puneţi capul în poala bunicului şi ascultaţi cu mare băgare de seamă. Se făcea că mă plimbam eu liniştit într-o seară cu lapoviţă pe cel mai meseriaş bulevard comercial din Geneva şi mă uitam la clădiri, la oameni şi la tot ce se întâmplă. La un moment-dat, am intrat într-un gang plin cu magazine (foto 2). Aveam camera foto în rucsac şi asta s-ar putea să mă fi scăpat de neplăceri cu autorităţile. În timp ce mă plimbam pe acolo, a început să se audă gălăgie, fapt total neobişnuit pentru Elveţia. Intensitatea zgomotului creştea cu fiecare pas pe care-l făceam. Mă gândeam că o fi vreun grup de puşti gălăgioşi care se joacă sau ceva de genul. Ei, după scurt timp, m-am lămurit. O duduie şi vreo patru bărbaţi, toţi poliţişti în civil, jucau “prinsa” cu un tip destul de bine crescut, cam până pe la 1.85, şi la fel de bine hrănit. Spre deosebire de noi, în copilărie, când ne dădeam “mâţa”, ei alergau şi strigau: “polis, polis, eşti arestat!”. Veneau de pe o stradă laterală şi când au ajuns în faţa mea, cam la vreo cinci metri, au reuşit să-i dea leapşa. L-au aşternut cu viteză la pământ şi i-¬au legat mâinile la spate cu cătuşele. Două perechi, ca la poker. Una era insuficientă la cât era de masiv tipu’. Se pare că omu nu păpase tot din farfurie şi nici nu era de acord cu jocul lor, că s-a cam împotrivit. E, cum stăteam eu şi priveam show-ul oferit bonus de autorităţi în cinstea vizitei mele, mă mânca în… mă înţelegeţi, să scot camera foto şi să imortalizez momentul. Mă gândeam că aş putea să fac nişte portrete interesante, să se aleagă şi poliţiştii, dar şi “prinsu” cu câteva amintiri. Îmi şi imaginam cum le strig: “brânzăăă:)” Pe de altă parte, nu prea ştiam care e treaba cu legislaţia. Băieţii fiind poliţişti sub acoperire, mă gândeam că poate nu apreciază pasiunea mea pentru fotografie şi gestul meu de prietenie şi, deja încălziţi fiind cu huiduma, mă leagă şi pe mine, înainte chiar de a mă dezmetici şi a înţelege care-i şmenu’. Adevărul e că era suficient să vină doamna, mai ales că nu aveam chef de alergat şi nici să mă opun jocului lor. În fine, am stat liniştit, dar mă enervează că nu am imortalizat arestarea. Depăşim momentul şi vă povestesc puţin despre transportul în comun. În Elveţia, ca şi în alte ţări penibil de civilizate, revoltător chiar, biletul se emite nu pentru o călătorie, ci pentru o anumită perioadă de timp. În fiecare staţie de tramvai sau autobus există nişte tonomate cu o hartă în două culori. Marci banu’, adică trei franci, şi, timp de o oră te dai cu ce vrei tu, inclusiv cu nişte şalupe care traversează lacul Leman. Ba, mai mult, cu acelaşi bilet poţi să te dai şi cu trenul prin cantonul Geneva. Trebuie doar să fii atent să nu ieşi din canton, că e bubă mare. Abonamentul pe o lună costă 75 de franci, iar cel săptămânal te lasă fără 35 de franci. Ca să înţelegeţi cam cât vine în leuşteni româneşti, un franc echivalează cu 2,2 lei. Un lucru care mi s-a părut ciudat şi care nu mi-a plăcut foare mult, dar cu care m-aş obişnui repede dacă ar fi cazul, este acela că Elveţia se închide la ora 19.00. Cu greu mai găseşti un “non-stop” deschis. În schimb, sunt restaurante şi baruri destule. Sitemul de restaurant de familie, cochet, în care te simţi ca acasă, este foarte apreciat prin cele locuri. Drept urmare, găseşti câte o cafenea sau un restaurant la fiecare cinci metri de trotuar şi toate sunt animate, mai ales la prânz şi seara. Spre deosebire de Rrromânica, în Elveţia poporul votează legile, mai ales pe cele importante. Se pune problema fumatului în locurile publice? Foarte bine, se invită stimatu’ contribuabil la secţia de votare să-şi exprime opţiunea. Parlamentu’ este mai mult de decor. În plus, fiecare canton are legislaţia după cum îl taie capu’ pe contribuabilul lui. Că doar legea este făcută pentru oameni, nu pentru politicieni. Simţiţi vreo asemănare cu .ro? Ştiu, nici eu. Păi, copchii moşului, cam pe aici mă opresc din istoriseală, că nu vrea moşu’ să vă împuie capul cu texte de lungimea Luceafărului. În buna tradiţie a blogului, am postat şi neşte imagini, pe care le găsiţi, ca de obicei, aici.

Experienţa Geneva

Am să povestesc vizita făcută în Geneva şi Franţa în mai multe episoade. Ar fi plicitisitor pentru vizitatorii blogului să o citească dintr-o bucată şi cred că nimeni nu ar rezista.
Este mult mai greu să scriu despre experienţa Geneva decât îmi imaginam. Sunt extrem de multe poveşti şi habar nu ştiu care să fie prima. Cred că voi începe totuşi cu începutul. În două ore şi jumătate am ajuns din total neprietenosul Bucureşti într-o altă lume, opusă celei din .ro. Ridicarea de la sol îţi dă un sentiment extraordinar, asta dacă nu îţi este teamă de zbor. Să vezi cum te ridici spe cer, cum treci prin primul strat de nori, prin al doilea şi, în sfârşit, ai numai cerul albastru deasupra. Fără pic de nor sau alt obstacol. Indiferent care este starea vremii pe pământ, deasupra este soare şi frumos. Uitându-mă în jos, mă gândeam: ia uite, aşa ne vede Dumnezeu. Uitându-mă în sus, am văzut albastrul infinit al cerului. În fine. Am aterizat la Geneva unde vremea nu era foarte prietenoasă. Ploua bacovian. Reîntâlnirea cu Maria, prietena care m-a invitat în Elveţia, a fost foarte plăcută. Apropo, mulţumesc mult, Maria! Sper să-ţi pot întoarce serviciul. Am ieşit la plimbare din prima seară. Malul lacului Leman este superb, chiar şi fără celebra fântână arteziană pornită. Pe aproape este şi cartierul băncilor, dar şi sediul unor companii cunoscute la nivel mondial. Ce te impresionează din start la Elveţia, chiar dacă ai mai văzut Occidentul şi dacă aşteptai să fie aşa, este curăţenia de pe străzi şi civilizaţia oamenilor. Am ajuns acolo vinerea şi până luni nu am auzit niciun claxon. Intrasem în panică. Probabil că dacă nu auzeam nici luni-marţi, aş fi intrat în sevraj :).
l'Escalade
Am nimerit într-o perioadă foarte frumoasă în care Geneva este în sărbătoare. l'Escalade, aşa cum se numeşte evenimentul, celebrează un moment din noaptea de 11 spre 12 decembrie 1602, când genevezii le-au dat leapşa savoyarzilor, i-au împins pe scări şi le-au lipit ciungă în păr, ca să-şi apere oraşul. Legenda spune că o geneveză supărată că au deranjat-o din pus murături le-a aruncat o marmită cu ciorbă fiartă în cap atacatorilor care urcau pe o scară pentru a escalada zidurile cetăţii. Cică acest moment i-a convins pe savoyarzi că nu este noaptea lor norocoasă şi că Nety Sandu avea dreptate când le-a citit horoscopul. În cinstea eroismului duduiei, genevezii sărbătoresc vreo zece zile. Şi vă asigur că, în ciuda a ceea ce se spune despre elveţieni, chiar ştiu să se distreze. Zilnic sunt organizate diferite evenimente, de la curse cu oameni mascaţi care aleargă pe străzile oraşului, la reproduceri ale bătăliilor şi parade de costume. Replici din ciocolată ale marmitei folosite de brava geneveză se vând la preţuri destul de piperate, marmita devenind un simbol al oraşului. Dacă o tablă din ciocolată costă cam 2-3 franci, pentru cea mai mică replică din ciocolată a oalei, la 145 de grame, licitaţia începe de pe la 14 franci. Deh, tradiţia. Undeva în cetate se află şi cea mai lungă bancă din Europa. Despre faptul că la Geneva se află sediile mai multor organizaţii internaţionale nu vă mai spun, asta găsiţi şi pe net. Deşi nu auzisem lucruri prea bune despre comunităţile de românache din strainatate, am mers la o biserică frecventată de compatrioţii noştri. A fost o surpriză plăcută să văd că românii care merg la acea biserică de la periferia Genevei sunt oameni faini. Am înţeles că, totuşi, românii de acolo sunt atât de uniţi încât merg la patru biserici. Ăştia suntem! Despre arestări în direct, mitinguri şi alte momente interesante am să vă povestesc când mă mai loveşte pofta de scris şi zeul timpului, Cronos, este generos cu mine. Găsiţi mai multe fotografii din Geneva, Verosix şi Franţa aici.

Zece mii

10.000 este numărul de afişări pe contul de fotografie. Mulţumesc mult! Promit să realizez imagini şi mai frumoase :)