... de doi ani...

Da, aţi citit bine, azi am doi ani de când m-am mutat în Bucureşti. Sărbătoresc cu bere Timişoreana. Nu am mai băut de mult Timişoreana. Cred că din facultate sau puţin după. Mulţumesc din nou Brad şi Brăduţ. Nu e o glumă şi niciun mişto. Brad m-a adus la Bucureşti, Brăduţ m-a adus la NewsIn. Ambii m-au ajutat moral, financiar când am avut nevoie, psihic, cu sfaturi şi cu tot ce au putut. Plecăciuni. Să ştiţi că am dat mai departe ajutorul vostru. I-am ajutat şi eu, la rândul meu, pe alţii. Cred că aşa e cel mai bine. Revenind la cei doi ani, pot să spun că au trecut repede, greu, pe nesimţite, chinuitor, frumos şi sângeros. Au fost doi ani de luptă cu mine, cu ce se întâmplă în jurul meu, cu stilul local (greu de înţeles şi digerat pentru cineva venit din exterior), dar doi ani interesanţi. Am făcut bine că am venit la Bucureşti. A fost o idee bună din punct de vedere profesional. Şi personal a fost bine, chiar dacă uneori a fost un mic infern. Am cunoscut oameni extraordinari, jeguri, profesionişti adevăraţi şi puroaie pe picioare. Dar, mai mult decât toţi aceşti oameni, am cunoscut pe cineva care m-a făcut să mă îndrăgostesc din nou. Acum fix un an am primit o busolă de la ea. A fost un cadou simbolic. Adevăratul cadou pe care l-am primit de la ea este altul şi nu are o valoare cuantificabilă. MULŢUMESC! Ai asigurat un loc "în faţă" la mine în suflet.
La Bucureşti am avut ocazia, neplăcută, de a vedea un bărbat de vreo 45 de ani fiind aproape să o ia la bătaie pe o femeie de vreo 55 de ani pentru un loc pe scaun în tramvai. Am fost şocat, sincer! Tot aici am văzut grătare făcute pe balcon, la etajul 3! Aici am luat un ou în piept doar pentru că mă aflam în acel loc, fără vreo altă vină. Tot la Bucureşti am făcut presă cu adevărat. Aici am avut ocazia să transmit de la Ateneu, de la TNB, de la Parlament şi din multe alte locuri. Aici am făcut presă de agenţie. În 20 de luni de presă de agenţie am învăţat mult mai multe decât în câţiva ani de presă în Timişoara. Agenda mea telefonică a "suferit" un update de peste 500 de numere. Asta e realitatea, chiar dacă e dureroasă pentru mândria noastră de bănăţeni. Aici m-am împrietenit cu băieţii de la Hara, i-am cunoscut pe Florin Chilian, Heluth Kohl şi mulţi alţii. Cel mai trist este faptul că tot de la Bucureşti aş putea obţine un job bun la Timişoara. Aici am reuşit să-mi satisfac un hobby, fotografia. E aşa frumos... Sunt multe de spus despre aceşti doi ani. Poate voi mai scrie. Ştiu că am făcut bine venind aici, dar nu ştiu dacă voi împlini 3 ani. Tind să cred că nu. Cine ştie? Habar nu am dacă să scriu "sfârşit". Va urma?