Speram să nu ajung niciodată la o conferinţă de presă pe domeniul politic. Îmi e o scârbă galactică de lumea politică şi încerc să am cât mai puţin de a face cu domeniul. Cum în week-endul acest am fost de serviciu pe agenţie, duminică a trebuit să fac şi treaba ... (aici puneţi voi ce vreţi) de pe domeniul politic. Aşa am ajuns la conferinţă la Marean "Care Este" e-Vanghelie. Mi-a fost destul de scârbă să îmi văd colegii de breaslă comportându-se aşa cum s-au comportat. Un ziarist chiar din trustul în care lucrez a plecat cu trei pungi cu cadouri. Marean, băiat finuţ, le-a oferit puţinelor jurnaliste prezente la conferinţă un buchet de irişi şi o pungă în care se afla o cutie cu un parfum şi o cremă Givenchy, originale, nu chinezării. Colegul (offf, ce greu îmi e să-i spun aşa), s-a gândit, la finalul conferinţei, să ia trei pungi. Una, probabil, pentru el, iar celelalte două pentru colegele de redacţie de pe domeniul politic. DEGRADANT!. O fază tare s-a întâmplat în cele 25 de minute de întârziere cu care e-Vangherlie a venit la propria conferinţă de presă. Cameramanul de la N24 a rămas blocat în WC, deoarece s-a rupt clanţa. Asta a fost partea amuzantă a conferinţei, singura de altfel. Per total, am rămas cu un gust de fiere, adică amar, după prima mea conferinţă de presă pe domeniul politic. Aaaa, pentru cine se aşteaptă ca Marean să dea perle, văd că s-a mai şcolat sau poate nu era în ziua lui bună. A spus o singură frază memorabilă: "Despre ziua de vineri vă spun marţi". A spus, în schimb, ministrul culturii şi cultelor, sâmbătă, la Realitatea TV, o frază memorabilă: "Ca om de dreapta, mă trag din maimuţă, dar am şi ceva divin în mine".
duminică, 9 martie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
nu mi se pare chiar exagerat de mare diferenta dintre politica de Buc si cea din TM. Incet incet "va" ajungem din urma :( . Din pacate.
Trimiteți un comentariu