Cum se scrie în presa românescă

Zilele trecute am descoperit, total întâmplător, un articol din Cotidianul, ziarul pe care îl consider cel mai calitativ din presa românească. Este un reportaj de la Noaptea muzeelor 2008. "Reportajul" a fost făcut de pe blogul meu. Autoarea nu s-a deranjat să schimbe prea mult la text. S-a inspirat cu încredere de pe blog. Asta am scris eu pe blog, iar asta a scris Cotdianul. Nu seamănă textele izbitor? Cam penibil pentru un cotidian, deşi cred că şefii ei nu ştiu ce ciordeală a făcut.

Sibiu by night

Pentru fac şi altceva în viaţă în afară de a mă lupta pentru adevăr cu Adevărul, zilele astea am editat nişte fotografii realizate în iarnă. Puteţi vedea Sibiul prin ochii mei. Nu spun mai multe. Vizionare plăcută :)

Scriu şi alţii

Ieri, Brăduţ Ulmanu a scris pe blogul său ceva foarteechidistant, pentru care îi mulţumesc. Oana Anghel, fost corector la Adevărul, a scis şi ea pe blog despre ce înseamnă "şansa" de a lucra la cel mai vândut ziar de calitate din .ro.

Jurnal de război - ziua a doua

Azi am avut parte de o nouă surpriză. Am ajuns dimineaţa la redacţia celui mai vândut ziar de calitate din România şi mi-am găsit biroul gol. După ce ieri îmi luaseră calculatorul, azi îmi luaseră toate lucrurile, le-au pus într-o cutie pe care au sigilat-o şi au pus-o pe noul meu birou. Noul meu birou este izolat undeva prin redacţie şi este mult mai mic decât celălalt. Evident, nu are calculator. Am văzut că i-au dat calculatorul meu celei pe care au adus-o să mă înlocuiască (nu îi spun numele, ea nu are nicio vină în toată povestea asta), deşi eu semnasem pentru el! Va urma...

Jurnal de război

Azi am lucrat "wireless". Am ajuns dimineaţă la redacţie şi am constatat cu stupoare că Adevărul s-a întors prin anul 1990. Cel puţin în ceea ce mă priveşte. Nu mai aveam computer! Mi-a fost luat, deşi semnasem pentru el. Fără vreo hârtie oficială, fără lămuriri. Am mers la IT, ştiind că ei se ocupă cu mutatul calculatoarelor. Băieţii au ridicat din umeri de parcă au fost la cules de panseluţe de aseară (când încă mai aveam calculator) şi până azi dimineaţă. O umbră de lămuriri, atât am primit. Să merg să vorbesc cu Adrian Halpert. Am mers la secretariat la el, dar nu era. Azi nu l-am văzut pe la lucru. Şi mâine este o zi, nu?

La comemorare

UPDATE: Începând de azi, blogul meu nu mai poate fi accesat de pe calculatoarele de la Adevărul. Ăsta este semn că i-a deranjat postarea de mai jos. Mie faza asta penibilă îmi aminteşte de actele de cenzură de genul acesta şi acesta . Ce mare minciună a devenit Adevărul!
UPDATE 2: De vreo două zile este blocat accesul şi pe blogul lui Tiberiu Lovin, iar de azi am înţeles că este oprit accesul la toate blogurile de pe platforma blogspot, nu doar la al meu.

De obicei, când trece o anumită perioadă de când faci ceva, te-ai mutat undeva sau lucrezi într-un anumit loc, serbezi sau marchezi momentul într-un mod. Şi eu fac la fel. Doar că nu serbez ci comemorez. Comemorez un an de când lucrez la Adevărul. Am avut şi momente foarte bune, dar acestea sunt umbrite de cele din prezent. Cineva din conducerea editorială îmi spunea că în presă se reţin numai lucrurile rele pe care le faci, nu şi cele bune. Mai pe scurt: nu ne interesează ce faci bine, te sancţionăm pentru ce faci rău. "Sutem incorecţi, dar asta este." În urmă cu un an scriam asta. Acum nici nu îmi mai vine să scriu. S-au strâns atâtea nemulţumiri, atâtea mizerii din partea managementului „celui mai vândut ziar de calitate” şi din partea unora dintre colegi, încât nici nu îmi mai vine să mă gândesc. Merg în fiecare dimineaţă la lucru cu sentimentul pe care-l aveam când se termina permisia şi mă întorceam în unitate. Incredibil! Chiar nu credeam că voi trăi vreodată un sentiment atât de urât referitor la job. Mai ales că fac o meserie care îmi place enorm, pentru care mi-am lăsat familia, prietenii, oraşul, viaţa. În primele trei luni de Adevărul, unii colegi îmi spuneau doar strictul necesar: „bună” şi câteva cuvinte referitoare la job. Ulterior, am aflat că e în tradiţia lor să se poarte mizerabil cu noii veniţi şi că cineva mă f...tea doar pentru că putea, fără un motiv real. Deh, „oameni suntem, porci mâncăm” – este o vorbă de-a mea. Să depăşim momentul. Ultima perioadă la Adevărul este de povestit nepoţilor şi de învăţat să nu facă niciodată aşa. Vă imaginaţi că la „cel mai vândut ziar quality” eşti pus să scrii la comandă? Şi că dacă vrei să-ţi păstrezi coloana dreaptă eşti amendat. Am refuzat să mă bag în lăturile dintre Adevărul şi Intact şi am primit amendă!!! Da, la Adevărul, nu la Gardianul sau la cine ştie ce altă mizerie de ziar. Ei, din acel moment, a început circul. Manajerii nici măcar nu vor să îmi dea o copie a fiecărei sancţiuni, iar când au aflat că sunt membru sindical, au luat foc. Periodic, primesc câte o amendă ilegală sau avertisment neîntemeiat. Astea se strâng şi va veni ziua în care voi lovi eu. O voi face temeinic, vă asigur! Acum sunt personna non-grata în redacţie. Hehehe. Mi s-a schimbat subiectul de vreo două ori cu o oră înainte de termenul de predare a materialului, tocmai ca să mă pună în dificultate. M-am descurcat de fiecare dată şi graţie prietenilor care m-au ajutat cu ce a fost nevoie (merci, Cosmin). Mergem mai departe. Om vedea până când. Cert este că nu cedez şi că o să le arăt ce înseamnă să îmi facă toate mizeriile astea.

Le-a fluierat trenul în redacţie

Scriu în acest moment un material despre publicaţiile companiilor de călătorii (Tarom, Blue Air etc.) şi am dat peste revista InterCity Magazin. Îmi este greu să înţeleg cum a putut cineva să scrie PR în halul în care au făcut-o ei. Practic, au scris exact cum se aude... Oamenii mai au o greşeală mare: au pierdut pe drum un "r" din numele revistei. O fi printre traverse. Incredibillllllll!!!! Probabil că iau bani frumoşi de la CFR pentru asta. Ce să mai spun?