Că pe om nu e bine să-l laşi să stea, fiindcă îi vin idei, este deja ştiut. În armată, spre exemplu,ţi se dă tot timpul ceva de lucru, ca să nu stai. Stai, începi şi te gândeşti. Gândeşti, adică îţi vin idei. În armată, cam toate ideile care îţi vin sunt nebunii. Deci nu e bine. În situaţia asta am fost când am plecat la Venezia. Avionul cu care am mers a avut vreo patru - cinci ore întârziere, aşa că am avut timp suficient să ne vină idei. La un moment dat, pe aeroportul din Tmişoara, a fost anunţat avionul care venea de la Bucureşti. Hoapaaaa şi ideeaaaaaa! Puteţi vedea în fotografie despre ce idee ste vorba :)
sâmbătă, 21 martie 2009
Aşteptând avionul de Bucureşti
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu