Experienţa Geneva III

Tic - tac
Mergem mai departe cu povestea elveţiană. Iubitori de artă, sensibili la frumos şi oameni cu carte, care ne aflăm la faţa locului, ne îndreptăm cinstitele moaşte spre muzeul de ceasuri Patek Philipe. Plăteşti simbolicul preţ de zece lei elveţieni şi pătrunzi într-un demo al Rai-ului. Nimic nu este întâmplător acolo. Mochetă impecabilă, totul îmbrăcat în lemn, ambianţă cu muzică clasică şi… ceasuri. Multe ceasuri. Mii de ceasuri. Istoria ceasului este aici, într-o clădire cu trei etaje, plus un nivel la subsol, situată în Plainpalais. Îţi laşi bagajele şi hainele groase într-un fel de vestiar şi urci cu liftul până la etajul al treilea. Începi visul de sus. Încă mă mai arde buza că nu am avut voie să fotografiez. Off, cum se mai zvârcoleşte sufletu’ în mine de durere. Asta este! Nu e voie, nu facem. Ceasurile, cu tot cu explicaţii, sunt foarte bine expuse. În unele cazuri există şi un sistem computerizat, cu subtitrare în două-trei limbi şi cu explicaţie video care curge pe un monitor. Levitam..., levitam..., levitam. Am inhalat aceste momente şi le ţin în mine. Nu o să le expir niciodată. Şi timpul trecea nemilos de repede… În mai puţin de trei ore nu am apucat să văd totul cum trebuie. Ar merita să petreci câte o zi la fiecare etaj. Unele ceasuri au şi explicaţii de genul: “a fost făcut la comanda persoanei X, care a plătit suma de Y franci pentru el”. Am găsit şi câteva ceasuri care au aparţinut unor domnitori români pe colea. Exploraţi muzeul măcar virtual. Este...
Revin cu picioarele pe pământ, urc în tren şi nu cobor până la Versoix. Ca în mai toate zilele petrecute prin cele străinătăţiuri, şi în ziua în care am decis să vizitez Versoix a nins/plouat. Dacă a fost ceva care mi-a fost potrivnic în concediul ăsta, apăi vremea este acel “ceva”. În fine. Am coborât în gara Versoix cu gândul de a ajunge cât mai rapid la lac. Şi am ajuns. Offf, Doamneeeeeeee, bine că nu ne-ai dat nouă, românilor, aşa locuri, le-am fi “reamenajat” în buna noastră tradiţie barbară cât ai zice “lac”. M-am plimbat pe malul gârlei, prin port, pe străzi şi mă gândeam: oare de ce ce nu putem şi noi să fim oameni? Eram în port şi mă uitam la yacht-uri şi bărci cum aşteptau liniştite să treacă încă o iarnă peste ele. Se legănau în amorţire şi visau la zilele însorite în care se zbenguie libere pe valurile lacului extrem de curat. Câteva raţe, dintre care una extrem de războinicăăăă… “mă-nţelegi, pac-pac", o alerga pe o alta. Nu departe de joaca lor, o lebădă, speriată probabil de prezenţa unui românache prin preajmă, şi-a băgat capul sub apă. Ori se ascundea, ori era mahmură şi încerca să se trezească de la apa foarte rece a gârlei. Am încercat şi uşa de la reşedinţa lui “le roix Mişu”. Mi-a spus un garcon că nu-i acasă, dar io cred că se gândea că sunt vreun colindător din acela de care nu mai scapi, aşa că nu am insistat.
Uităm pentru puţină vreme de plăcerile spiritului şi ne dedulcim la o poveste cu oareşce însufleţiri carnale. Cum Franţa începe unde se termină Geneva, între cele două fiind o vamă care arată mai mult a benzinărie părăsită, mi-am purtat cinstitele moaşte şi spre ţara lui La Fontaine, dar şi a apei Evian, ca să nu se simtă fizzoşii persiflaţi. Aici se cade să aduc mulţumiri deşănţate unui francez foarte de treabă, cu care m-am împrietenit de la prima întâlnire, Olivier. Întrucât în Elveţia “mai uşor cu plăcerile carnale pe scări”, e mai bine să le cauţi prin Franţa vecină. Cică ar fi pe colea un local al pierzaniei în care mergi cu partenerul/partenera. Intrarea costă 60 de oiro de cuplu, în care intră şi ceva consumaţie, de încălzire. Povestea Olivier că mergi cu o tipă, consumi ce consumi la bar, după care, dacă vrei, poţi să cobori în iadul spiritului. Cică jos se face sex în nişte spaţii amenajate, pe lângă alte cupluri, ba poţi chiar să faci schimb de perechi. Aşa că, dacă ţi s-a pus pata pe vecina, o inviţi cu soţul/prietenul la locul cu pricina, şi o prinzi la cotitură. Iartă-ne, Doamne, că de la prea-mărirea spiritului la muzeu şi Versoix, am ajuns la felinare roşii care prevestesc fierbinţeala trupului. Amin!
În buna tradiţie a blogului, am postat şi neşte imagini, pe care le găsiţi, ca de obicei, aici.