Poate doriţi să o vedeţi pe Olga Tudorache

Am primit zilele trecute pe emailul de serviciu programul de la Teatrul Metropolis şi îmi face plăcere să îl postez şi pe blog. Printre artişti se numără nume importnte ale scenei româneşti precum Olga Tudorache. Iată ce piese puteţi vedea în următoarea perioadă:
Duminica 1 februarie, ora 19.00
PESTE CU MAZARE
de Ana-Maria Bamberger
regia Olga TUDORACHE
cu: Olga TUDORACHE, Tamara CRETULESCU
durata spectacolului: 1h 20 min (fara pauza)
Joi 5 februarie, ora 19.00
AJUTORUL
de György SCHWAJDA
traducerea Bara Hajnal
cu: LUMINITA GHEORGHIU, MIHAI CONSTANTIN,
Ioana Anastasia ANTON, Diana Andreea BOCAN
cu participarea actorilor: Dan ASTILEAN şi Corina NEGRITESCU
Scenografia: Sorina IUGANU si Vladimir IUGANU
Un spectacol de
ALICE BARB
Spectacol realizat in colaborare cu ArCuB
durata spectacolului: 1h 20 min (fara pauza)
Vineri 6 februarie, ora 19.00
AJUTORUL
Sambata 7 februarie, ora 19.00
BUZUNARUL CU PAINE
Duminica 8 februarie, ora 19.00
SPECTATORUL CONDAMNAT LA MOARTE
de Matei Visniec
regia Gina Lazar
cu: Elena RUSU, Adrian HOSTIUC, Alexandra TIMOFTE, Larisa AVRAM,
Adrian RADULESCU, Vlad CORBEANU, Bogdan DURLICIOIU
Spectacolul face parte din programul ICAR
durata spectacol 1h 40 min(cu pauza)
Pret bilet: 15,90
Rezervari bilete: 021/2105108
0728138265

Cu bebeluşul la pub

Se dă următoarea situaţie, la finalul căreia se pune o întrebare. Aşadar, faptele. Marţi seara, ora 22.00, un pub din Bucureştiul Vechi, fum de ţigară, gălăgie, întuneric. Stau la o masă cu o domnişoară căreia nu îi divulg identitatea şi beau o bere. Domnişoara bea gin tonic. Urmează cafeaua (nu cea de dinainte, pentru cei care ştiu bancul). Discutăm despre viaţă, despre relaţii, despre călătorii. La masa de lângă noi, mai mulţi tineri. Cam toţi erau cu vârsta undeva între 25 şi 35 de ani. Printre ei era un tip la costum, undeva pe la 25-28 de ani. Era un fericit. I-a dat Dumnezeu un copil (cel puţin unul). Îl ţinea într-un "coş" din acela special pentru bebeluşi. Îl legăna. În pub era zgomot mult, deranjant, era fum de ţigară şi atmosferă normală, de bar. Acum vine întrebarea: ce părere aveţi despre acest bărbat (vedeţi, evit să îi spun tată)?. Dacă aveţi o opinie, scrieţi-o la finalul postului.

Poveste medievală de Annecy

În episodul acesta, care este şi ultimul, o să mă concentrez pe vizita în frumosul oraş medieval Annecy, aşternut pe pământuri franceze şi pe întoarcerea în patria-ciumă, ăăăă… mumă. Deşi pornisem cu ideea de a face un tur de lac, deoarece timp nu era suficient pentru a şi zăbovi în câteva locuri preţ de o oră, poate două, ne-am reorganizat din mers, vorba bancului, şi am călătorit în direcţia opusă. După un frumos parcurs rutier, prin două tuneluri (ciudă-ciudă, Maria şi Olivier, că am avut dreptate :) şi printre munţi înzăpeziţi, la vreo trei sferturi de oră de Geneva am ajuns în frumoasa aşezare medievală. Doamneee, iar o spun pe aia cu “bine că nu ne-ai dat aşa locuri, că le reamenajam în stil barbar”. La faţa locului am găsit una bucată lac, mai multe bucăţi munţi aşternuţi în jurul lui, o puşcărie în centrul oraşului, plasată strategic într-un vechi castel înconjurat de ape şi iluminat artistic, şi multe clădiri revoltător de bine întreţinute. Mi se pare că ar fi risipă de cuvinte să vă povestesc ce am văzut pe acolo. Mai bine vă invit să vă deplasaţi prin cele locuri şi să vedeţi cu pupila voastră. Păstrând cronologia, snoava cu alarma cu bombă de pe aeroport şi zborul zbuciumat le-am lăsat la final. Duminica dimineaţa, Olivier, elementul francez despre care am făcut vorbire în episodul trecut, m-a dus cu maşina până la aeroport. Merci, Olivier. Te aştept la Rrrromânica, să înţelegi de ce fugim noi, ăştia mai spălaţi, de ea. Am băut o cafea cu Olivier şi cu două amice românce de la Geneva, după care ei au plecat, că aveau treabă. Mă plimbam liniştit prin magazinele din aeroport când au apărut mai mulţi poliţişti şi le-au spus vânzătorilor să închidă magazinele. Discret, fără panică sau îmbrânceli pe scări, au întins banda şi au izolat o parte din aeroportul Geneva. Am întrebat care-i şmenu’, şi mi-au spus că e alarmă cu “bum-bum”. Mi-am amintit de bancul cu “toată lumea, toată lumea/ sare-acum cu mine”, dar cred că nu era momentul să fac pe spritualul, aşa că m-am abţinut. Se apropia ora îmbarcării şi nu ştiam pe unde o să trec, că zona utilă tocmai fusese aerisită. Până la urmă, am trecut toţi prin poarta destinată exclusive zborurilor spre Franţa. Fără pic de întârziere, îmbarcarea şi decolarea au decurs conform planului. Mi-am spus: “yesss, am avut parte şi de alarmă cu bombă!”. Dar să nu ne pripim, zic. Aventura nu s-a încheiat. Am ajuns în avion, am decolat uşor, fără incidente, a venit vremea să renunţăm la centura de siguranţă şi au început să curgă brânzeturile vinoasele, cafelele şi toate cele. La un moment-dat, avionul începuse să dea din aripi ca un vultur. Hopa, zic, hai că-i bine, iar ne dicxtrăm. Şi am avut dreptate. Am fost anunţaţi că ne îndreptăm spre o zonă cu turbulenţe şi că ar fi bine să ne cam punem bretelele. Iiiiihaaaaaaaa! Şi am trecut prin vreo trei zone cu nervozităţi atmosferice. A fost fain de tot. A treia m-a prins chiar la locul ăla strâmt de tot în care este bine să nu intri dacă eşti claustrofob şi dacă nu te strânge vezica extrem de convingător. Eram la toaleta din coada avionului şi noroc că mă ţineam cu o mână de bară, că mă dădeam cu capu’ de toţi pereţii pe acolo, mai abitir ca Ray Charles. Când am ieşit, toţi pasagerii îşi puseseră centura de siguranţă şi faţa lividă, de semi-panicat. După ce am aterizat pe naşparliul Otopeni, o tipă din preajma mea i-a spus unei colege că mai bine merge cu autobuzul, dacă va mai fi cazul, dar cu avionul sigur nu. Hehehe. Păi o invit la plimbări cu mine, că sigur ne lipim de un accident sau evenimente dixtractive.
No, copchiii moşului, cam asta o fo, în mare, povestea din Elveţia şi Franţa. Sper că v-a plăcut şi că am reuşit să vă fac să vedeţi, prin snoave şi imagini, cum e prin cele străinătăţuri. Am spus!

Experienţa Geneva III

Tic - tac
Mergem mai departe cu povestea elveţiană. Iubitori de artă, sensibili la frumos şi oameni cu carte, care ne aflăm la faţa locului, ne îndreptăm cinstitele moaşte spre muzeul de ceasuri Patek Philipe. Plăteşti simbolicul preţ de zece lei elveţieni şi pătrunzi într-un demo al Rai-ului. Nimic nu este întâmplător acolo. Mochetă impecabilă, totul îmbrăcat în lemn, ambianţă cu muzică clasică şi… ceasuri. Multe ceasuri. Mii de ceasuri. Istoria ceasului este aici, într-o clădire cu trei etaje, plus un nivel la subsol, situată în Plainpalais. Îţi laşi bagajele şi hainele groase într-un fel de vestiar şi urci cu liftul până la etajul al treilea. Începi visul de sus. Încă mă mai arde buza că nu am avut voie să fotografiez. Off, cum se mai zvârcoleşte sufletu’ în mine de durere. Asta este! Nu e voie, nu facem. Ceasurile, cu tot cu explicaţii, sunt foarte bine expuse. În unele cazuri există şi un sistem computerizat, cu subtitrare în două-trei limbi şi cu explicaţie video care curge pe un monitor. Levitam..., levitam..., levitam. Am inhalat aceste momente şi le ţin în mine. Nu o să le expir niciodată. Şi timpul trecea nemilos de repede… În mai puţin de trei ore nu am apucat să văd totul cum trebuie. Ar merita să petreci câte o zi la fiecare etaj. Unele ceasuri au şi explicaţii de genul: “a fost făcut la comanda persoanei X, care a plătit suma de Y franci pentru el”. Am găsit şi câteva ceasuri care au aparţinut unor domnitori români pe colea. Exploraţi muzeul măcar virtual. Este...
Revin cu picioarele pe pământ, urc în tren şi nu cobor până la Versoix. Ca în mai toate zilele petrecute prin cele străinătăţiuri, şi în ziua în care am decis să vizitez Versoix a nins/plouat. Dacă a fost ceva care mi-a fost potrivnic în concediul ăsta, apăi vremea este acel “ceva”. În fine. Am coborât în gara Versoix cu gândul de a ajunge cât mai rapid la lac. Şi am ajuns. Offf, Doamneeeeeeee, bine că nu ne-ai dat nouă, românilor, aşa locuri, le-am fi “reamenajat” în buna noastră tradiţie barbară cât ai zice “lac”. M-am plimbat pe malul gârlei, prin port, pe străzi şi mă gândeam: oare de ce ce nu putem şi noi să fim oameni? Eram în port şi mă uitam la yacht-uri şi bărci cum aşteptau liniştite să treacă încă o iarnă peste ele. Se legănau în amorţire şi visau la zilele însorite în care se zbenguie libere pe valurile lacului extrem de curat. Câteva raţe, dintre care una extrem de războinicăăăă… “mă-nţelegi, pac-pac", o alerga pe o alta. Nu departe de joaca lor, o lebădă, speriată probabil de prezenţa unui românache prin preajmă, şi-a băgat capul sub apă. Ori se ascundea, ori era mahmură şi încerca să se trezească de la apa foarte rece a gârlei. Am încercat şi uşa de la reşedinţa lui “le roix Mişu”. Mi-a spus un garcon că nu-i acasă, dar io cred că se gândea că sunt vreun colindător din acela de care nu mai scapi, aşa că nu am insistat.
Uităm pentru puţină vreme de plăcerile spiritului şi ne dedulcim la o poveste cu oareşce însufleţiri carnale. Cum Franţa începe unde se termină Geneva, între cele două fiind o vamă care arată mai mult a benzinărie părăsită, mi-am purtat cinstitele moaşte şi spre ţara lui La Fontaine, dar şi a apei Evian, ca să nu se simtă fizzoşii persiflaţi. Aici se cade să aduc mulţumiri deşănţate unui francez foarte de treabă, cu care m-am împrietenit de la prima întâlnire, Olivier. Întrucât în Elveţia “mai uşor cu plăcerile carnale pe scări”, e mai bine să le cauţi prin Franţa vecină. Cică ar fi pe colea un local al pierzaniei în care mergi cu partenerul/partenera. Intrarea costă 60 de oiro de cuplu, în care intră şi ceva consumaţie, de încălzire. Povestea Olivier că mergi cu o tipă, consumi ce consumi la bar, după care, dacă vrei, poţi să cobori în iadul spiritului. Cică jos se face sex în nişte spaţii amenajate, pe lângă alte cupluri, ba poţi chiar să faci schimb de perechi. Aşa că, dacă ţi s-a pus pata pe vecina, o inviţi cu soţul/prietenul la locul cu pricina, şi o prinzi la cotitură. Iartă-ne, Doamne, că de la prea-mărirea spiritului la muzeu şi Versoix, am ajuns la felinare roşii care prevestesc fierbinţeala trupului. Amin!
În buna tradiţie a blogului, am postat şi neşte imagini, pe care le găsiţi, ca de obicei, aici.