Racolaţi, racolaţi şi iar racolaţi!

În bunul stil împământenit, Adevărul Holding continuă racolările de oameni pentru revista glossy pe care o au în plan. Azi dimineaţă, mergând spre redacţie, prin parcare pe la Connect am auzit o domnişoară că vrea să ajungă la Adevărul. Amabil cum mă ştiţi, m-am oferit să o conduc. Viitoarea colegă, deşi îi doresc din suflet să nu fie, lucrează la trustul original, adică Ringier (dacă mai era cineva care nu ştia că Ringier este originalul, AH doar o copie). Am avut timp pentru un scurt schimb de replici în care mi-a spus că vine pentru noul proiect: o revistă glossy. Să fie primită, Amin!
PS: Tiberiu Lovin scrie şi el ceva asemănător pe reportervirtual.

Badigarji andicapaţi

Întrucât nu aveam sculele foto la mine, am făcut fotografia cu telefonul. Partea importantă este în imagine.

Înger păzitor

Antena 1 vrea audienţă cu amintiri

Principalul post TV din portofoliul trustului Intact a difuzat azi primul episod din serialul "Familia Bundy". Cam trist. ProTV, postul după care aleargă Antena 1 de ani de zile, a difuzat serialul acum câţiva ani. Cam cu câţi este în urmă Antena faţă de Pro.

Am împlinit doi ani!

Azi a împlinit blogul doi anişori de viaţă. Când am scris primul text, intenţionam să fie un blog de media - fotografie - personal şi nu mă gândeam că va fi nevoie să-l folosesc într-un război atât de jegos cum e cel cu lăturle de la bla-bla ziar din .ro. În fine, despre morţi numai de bine! Aceasta este postarea cu numărul 256. Nu mi-am propus să fie multe, ci valoroase. Şi încă ceva: am observat că e 11 septembrie după ce am publicat acel prim post :). În continuare sunt aşteptaţi în acest loc virtual oameni care au ceva interesant de spus şi care au curajul să-şi decline identitatea atunci când exprimă o opinie. Să sperăm că vom comenta şi la 100 de ani de blog.

Adevărul respectă legea! Forţat de ITM

Luminiţa Bogdan şi-a cerut drepturile şi le-a primit. În speţă, este vorba despre salariul reţinut de şefii de la Adevărul pentru a plăti internetul pe care Luminiţa l-a folosit să-şi facă treaba de jurnalist la Chişinău. O aberaţie marca Adevărul! Detalii găsiţi la Tiberiu Lovin. Şi la mai mare! Sper să le iei şi daune morale, Luminiţa.

Lei sau miei?

Muşcă din senatori şi deputaţi, îi atacă pe moguli, fac dezvăluiri care îi pun în situaţii neplăcute pe potentaţii vremii şi urlă în gura mare că „x” sau „y” fură. Au reuşit să provoace demisiile unor miniştri. Atacă pe oricine în paginile ziarelor sau pe blogurile personale şi sunt zmei când trebuie să apere interesul public. Au nervi răbdare şi CURAJ, dar numai când este vorba despre alţii. Când vine vorba despre propriul interes, „merg pe burtă”. Sunt cei care pot fi citiţi zilnic în paginile unor ziare cu tiraje de zeci de mii de exemplare. I-aţi recunoscut? Sunt ziariştii! Breasla jurnaliştilor traversează o perioadă dificilă. Până şi marile trusturi dau vina pe criza financiară pentru a face concedieri sau pentru a reduce salariile angajaţilor de rând şi chiar pe cele ale vedetelor. Astea sunt fapte recente. Însă problemele mai grave sunt cele vechi. Scrisul la comandă este cea mai mare dintre ele. Fie că trebuie să scrie după dictare, fie că nu le sunt respectate nici cele mai elementare drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic pe ramura mass-media (sporuri, sâmbete şi duminici lucrate, salarii plătite la timp), majoritatea tac şi înghit. Ce le lipseşte să-şi apere propriul interes? Am întrebat mai mulţi oameni din breaslă de ce se transformă zmeii în miei. Mi-am permis să subliniez din citatul fiecăruia ceea ce mi s-a părut mai interesant. Iată ce cred aceştia:

Cătălin Tolontan - jurnalist, scrie pe tolo.ro
"Cred ca dreptul fundamental al jurnalistului e să-şi facă liber meseria. De aici, decurg toate celelalte. Dacă îţi practici corect profesia vei observa că se produce un mic miracol: ceea ce scrii onest plasează publicul tău pe picior de egalitate cu preşedintele ţării sau cu cei mai bogaţi oameni din România. Din păcate, cultura independenţei e subminată azi de ideea că ceea ce a scris un ziarist trebuie să stea sub presiunea ideii că . Fals! Locul de muncă stă sub presiune, nu regulile profesiei în sine. Pentru asta merită să se bată jurnaliştii."

Mulţi ziarişti nu ştiu ce drepturi au
Brăduţ Ulmanu - jurnalist, trainer şi asistent universitar, scrie pe jurnalismonline.ro
Bănuiesc că e vorba despre drepturile lor de angajați, pentru că știu că duci o luptă și că ai devenit recent omu' cu sindicatul la „Adevărul”, ziarul pentru care lucrezi și cu care te afli în conflict. Nu am destule date ca să afirm cu certitudine că ziariștii în general nu-și apără drepturile, însă cunosc și eu cazuri în care oamenii ar vrea mai multe, dar nu cer. Nu e neapărat vorba de lipsă de curaj. Este o combinaţie de factori care pot acţiona independent sau separat. Motivele pot fi diferite și o să enumăr mai jos câteva, fără a avea pretenția că le-am epuizat:
- Pentru că mulți nu acționează, ci reacționează. Cu alte cuvinte, dacă nu sunt afectați direct de anumite decizii (să spunem concedieri abuzive), stau liniștiți.
- Din neștiință. Mulți nu cunosc ce drepturi au.
- Din obișnuință. La multe ziare mici, mai ales în afara Bucureștiului, meseria de ziarist e din start văzută ca una ce implică anumite compromisuri și privațiuni. În plus, probabil că există încă la nivelul breslei un reflex de supunere, în condițiile în care poți să-ți pierzi jobul dacă ești prea obraznic. Cu ani în urmă, ziariștii știau că exista între marii șefi din presă un protocol potrivit căruia dacă erai dat afară dintr-o redacție fostul tău șef putea să ceară să nu mai fi angajat. Atitudinea celor care controlau presa atunci a făcut ca inițiativele de înființare a sindicatelor în presă să fie înăbușite în fașă sau pur și simplu să nu existe deloc.
- Din prudență și spirit de autoconservare.
- Din realism. Mulți jurnaliști sunt conștienți că unele instituții de presă n-ar supraviețui sau ar fi nevoite să ia măsuri dramatice (concedieri, renunțarea la anumite secțiuni etc.) dacă ar adopta o politică de personal mai generoasă.
- Din cauză că sindicatul nu este mai eficient în recrutare și în comunicarea cu angajații. Cu tot respectul pe care îl am pentru actualele structuri sindicale și pentru modul în care au evoluat, cred că ele nu au, încă, resursele pentru a-și transmite mai eficient mesajul către jurnaliști.
Sigur, în multe cazuri este o combinație de factori ce determină un anumit tip de atitudine a jurnaliștilor. Poate fi vorba, de exemplu, de realism, prudență, neștiință și obișnuință la un loc.

„Meseria de jurnalist este o meserie a individualităţilor”
Cezar Ion, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR)
Varianta scurtă este: de frică. Frica de consecinţe.
Varianta lungă… În primul rând, există trei situaţii posibile.
Prima: jurnalistul nu are niciun fel de probleme. Este mulţumit, punct.
A doua: jurnalistul este „uşor” nemulţumit de condiţia lui, dar nu suficient încât să facă scandal. Atunci îşi spune: „ce rost are să-mi bat singur cuie în talpă?”. Şi-şi spune acest lucru pentru că a observat de-a lungul timpului că a-ţi clama drepturile este considerat un act ostil de către superiorii ierarhici/angajatori care gândesc în şablonul “zi, bă, mersi că-ţi dau o pâine să duci acasă”. Aşadar, mai bine stai cuminte în banca ta, decât să atragi nemulţumirea celui/celor care te poate/pot lăsa fără sursa de venituri.
A treia situatie este atunci când un jurnalist are „probleme de muncă” (de natură sindicală sau profesională). De regulă, le are cu şefii ierarhici, respectiv cu cei care decid politica editorială şi managerială. În cazul ăsta intră în funcţiune un alt mecanism instinctual de conservare-supravieţuire în două trepte. Prima treaptă: expectaţia – „nu şti niciodată în câinele cui dai, aşa că mai bine nu te pui cu şefu’ pentru ca nu şti cine este în spatele lui”. În consecinţă, jurnalistul îndură. Şi n-ai să crezi câte umilinţe pot să înghită unii dintre jurnalişti. De ce? Păi să vedem: rate, familie, copii etc… Dacă în această etapă nu se aplanează conflictul urmează a doua etapă: lupta. Şi cum cea mai bună apărare este atacul, iată pac la războiu!
Dar n-ai să întâlneşti, decât cu foarte rare excepţii, solidaritate manifestă cu aşa-numiţii „răzvratiţi”. Şi asta pentru că şefii acestora sunt şi cei care au un cuvânt greu de spus în politica de personal pe parte editorială. Respectiv, pe o piaţă a muncii care este... scuză-mă, mogulizată. Iar meseria asta de jurnalist este o meserie a individualităţilor „independente” şi deloc a colectivelor „de oameni ai muncii”. În astfel de situaţii (conflicte de muncă) se vede cum calităţile profesionale ale jurnalistului devin propriile slăbiciuni.
Nu în ultimul rând, vreau să-ţi atrag atenţia şi asupra ipotezei sindicale. Sindicatul este şi binele şi răul. Este binele, cand te uiţi ierarhic de jos în sus. Este răul, evident, cand te uiţi de sus în jos. Ceea ce este ok. Dar dincolo de bine şi de rău este realitatea următoare: sindicatele au o imagine şi o activitate rudimentare în România. Şi nu vreau să-ţi faci iluzii în ceea ce priveşte sindicalismul de presă.

Din ce în ce mai mulţi jurnalişti au început să-şi ceară drepturile.
Cristi Godinac, preşedinte MediaSind
Nu cred că este vorba de o lipsă de curaj. Într-adevăr, jurnaliştii sunt o specie aparte. Se bat cu oricine pentru drepturile altora, dar nu şi pentru drepturile lor. Când este vorba să se bată cu politicieni, oameni de afaceri, cu interlopi etc., nu au mamă şi nici tată. Când trebuie să-şi ceară drepturile elementare de la propriul patron, aplica politica struţului. Inexplicabil, la prima vedere. Cert este că sunt mai multe categorii de jurnalişti. Unii, pur şi simplu, nu-şi cunosc drepturile din contractul colectiv şi semneazş propriul contract „ca primarul”. Alţii, mai curioşi, le cunosc dar nu le pasă. Consideră că "las' că merge şi aşa", se mulţumesc cu acele contracte de drepturi de autor folosite de majoritatea patronilor în mod abuziv şi ilegal, contracte care nu le asigură nicio protecţie socială.
Din fericire, observăm că acum există şi o altă categorie de jurnalişti. Mai ales în această perioadă, din ce în ce mai mulţi jurnalişti au început să-şi ceară drepturile. În prezent, Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind este implicată în peste 20 de procese, majoritatea împotriva unor trusturi de presă puternice cum ar fi Adevărul, Ringier şi România Liberă. Iată că se poate, mai ales că prevederile Contractului pe ramura mass-media au putere de lege pentru întreaga breaslă. Patronatul, dar mai ales administratorii societăţilor din industria de media, trebuie să înţeleagă că nu sunt mai presus de lege şi că o mentalitate învechită de tip moşier-sclav duce doar la falimentul presei. Trebuie să înţeleagă că resursa umană este cea mai importantă investiţie într-o societate normală şi că jurnaliştii au şi drepturi nu numai obligaţii.

„Este o tristeţe generală peste această breaslă”
Tiberiu Lovin - jurnalist, scrie pe reportervirtual.ro: Nu au curaj pentru că se tem pentru pâinea lor şi pentru că ştiu că nu contează cât de bun eşti. În general, ziariştii critică tocmai ce fac ei sau şefii lor. Sunt închişi la comunicare, acceptă cu capul plecat încălcarea drepturilor, se umilesc etc.
Suntem ca nişte funcţionari anonimi. Dovada că oricine poate zbura dacă nu este simpatizat de şef a fost făcută de „n” ori până acum, indiferent de rang, de premii, de trafic, de audienţă sau de notorietate. Este o tristeţe generală peste această breaslă. Este formată de mulţi neaveniţi, din cei cu pile, din şefi incompetenţi şi din oameni slabi. Nici ziariştii nu mai cred în forţa presei. Văd cu ochii lor nedreptăţile şi înghit. Mai sunt şi nebuni care au gura mare. Ei zboară din sistem şi ajung freelanceri. În altă ordine de idei, nici jurnaliştii nu-şi cunosc drepturile şi sunt greu de urnit. Sindicatul se zbate, dar întâmpină rezistenţă chiar de la cei pe care vrea să-i salveze de la înec. Lipsa curajului i-a adus aici pe cei mai mulţi. Păcat de ei. Cine nu luptă, pierde sigur.

Când "acasă" este tot ce contează

Azi m-am întors de la redacţie şi am găsit o surpriză. Plăcută. Este ceea ce oricine îşi doreşte să găsească. Este mai mult decât un fel de mâncare. Este... Mulţumesc mult, Loredana. Eşti minunată!

Cerbul de Aur cântă la chitară

Una din puţinele surprize plăcute de la Cervus Elaphus de Aur de anul acesta (va fi unul dintre meseriaşii chitarei: Steve Vai. Cele două veşti proaste sunt ploaia şi Loredana, care interpretează înaintea lui Steve. Un alt nume important care va urca pe scena din Piaţa Sfatului din Braşov este Tiziano Ferro . TVR i-a deshumat şi pe Hot Chocolate. Din şoubizu autohton vor fi Vama (care vor cânta sâmbătă, în timpul meciului Franţa - România), Holograf şi Direcţia 5. Printre membrii juriului se numără Paula Selling, dar şi inepuizabila Didaaaaaaaaaa Drăgaaaannn, care este şi membru în CA al televiziunii publice. Macio menu' Relu Temişan, alături de încă un tip şi două vrăbiuţe selectate după contu' de hai faif vor prezenta. Mă înteb ce cultură muzicală au pitzi astea două, pe bune. Alte detalii găsiţi aici. Oricum, speranţa rămâne în Steve Vai. Am zis!

The land of choice

Aşa arată o parte din Slănic Prahova în aşteptarea turiştilor. Mai spun şi că ultima coborâre în salină se face la ora 17.00. Pentru ce dracu să mai fac turism în mizeria asta de ţară în care cad clădirile peste mine şi îmi vine să-mi vărs maţele de la mirosul de alge de pe plajă?

Să nu uităm!

Azi am primit un email care m-a mişcat. Nu spun nimic mai mult. Vizionaţi filmul. Cu siguranţă că merită!

O primă victorie!

După ce am făcut scandal şi mi-am cerut drepturile salariale (sporuri) vreo două-trei luni, au început să mi le şi plătească. Pot considera asta ca o victorie asupra celor care refuzau să îmi achite sporurile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic pe Ramura Mass-media. În fluturaşul aferent lunii iulie apar trecute sporuri de 600 de lei. Nu este nicio precizare referitoare la cel fel de sporuri. Nu scrie dacă sunt de vechime, de confidenţialitate sau de alt fel, doar „sporuri”. În orice caz, asta arată că dacă faci scandal şi îţi ceri drepturile se poate să le şi primeşti. În fluturaşul aferent lunii iunie scrie că am primit primă de 600 de lei, deşi nu am semnat (aşa cum se face la Adevărul) pe niciun document. Am întrebat la HR ce este cu acea primă şi mi s-a spus că, de fapt, este vorba despre sporuri. Aşadar, acesta este un semnal şi pentru colegii de la Adevărul. Cereţi-vă drepturile, le veţi primi. Uniţi într-un sindicat, ceea ce fac acolo, am fi mai eficienţi, vocea noastră s-ar auzi mai bine.
Altfel, dacă vă întrebaţi ce mai fac, păi fac bine. Merg zilnic la redacţie pentru a-mi respecta contractul de muncă pe care l-am semnat cu Adevărul, întreb ce am de făcut (mi se spune invariabil că nimic), propun subiecte, citesc şi rezist. Nu este o situaţie plăcută, dar viaţa nu este un câmp cu flori. Azi am avut chiar o surpriză plăcută: am primit din nou fise de cafea. Mi-au dat lacrimile în colţul ochilor de emoţii, nu alta :). Mâine-poimâine mă trezesc că îmi redă managementu' biroul şi calculatorul, abonamentul de telefon şi adresa de email şi mă face şi şef de secţie. Hehehehe...

Andrei Gheorghe, la cuţite cu trustu lui Vântu

După ce au auzit că Andrei Gheorghe a semnat cu Kanal D pentru show-ul „Rătăciţi în Panama”, managerii din trustul lui Vântu i-au pus acestuia în vedere să renunţe la contractul cu postul de televiziune turcesc, spun voci din trustu' media. Vedeta a fost ameninţată de cineva din managementul Realităţii cu distrugerea carierei şi a afacerilor. „Nu mai apari în nicio publicaţie şi pe niciun post de radio sau TV din trust”, ar fi auzit urechile lui Gheorghe. În ciuda acestor ameninţări, Andrei Gheorghe pleacă vineri în Panama pentru filmări.
Pe manajerii din Realitatea - Caţavencu i-a deranjat asocierea lui Gheorghe cu „postul ăla jegos”, mai afirmă sursele de la Realitatea. Andrei Gheorghe avea un contract de prestări servicii cu Realitatea Caţavencu, pentru Radio Guerrilla, şi ar fi urmat să continue în paralel, la Guerrilla şi la Kanal D.

Al doilea!...

Premiu şi loc. La asta mă refer în titlu. Da, după primul loc obţinut la concursul organizat de revista Flacăra, acum am luat locul secund. Important este că am câştigat acest premiu cu altă fotografie. Spre deosebire de primul premiu, care mi-a adus o plasă de cărţi poliţiste, de această dată este vorba şi de bani. O sumă frumuşică la care am mai pus şi eu ceva şi mi-am luat asta. Ştiu deja de vreo săptămână că am mai luat acest premiu foto, dar numai de câteva zile am aflat şi care este imaginea câştigătoare. Aici am postat o galerie cu imagini realizate cu ocazia evenimentului aviatic de la Mamaia.

Bahmu' reloaded

Adriana Bahmuţeanu va semna zilele astea un nou contract cu postul Kanal D şi începând cu grila de toamnă, care va fi lansată în septembrie, va reveni pe sticlă. Cică în perioada în care a fost înlocuită de Adi Minune, show-ul a cam pierdut din credibilitate. Turcii nu vor să renunţe la colaborarea cu nevasta lu Silviu pentru că e de bază pe acolo. Mare la sfat e şi Cove care, contrar unor zvonuri din piaţă, nu părăseşte nici el Kanalu. Foarte curând (probabil diseară), vă servesc un meniu interesant: o listă cu vedete care au fost în vorbe cu turcii pentru un reality-show de la care trustu Dogan are mari aşteptări.

Se îngroaşă gluma

Scrie Tiberiu Lovin (ştiam de câteva zile, dar am fost cam ocupat) pe blogul său că şi alţi angajaţi de la Adevărul au probleme cu primirea documentelor şi a banilor care li se cuvin. Ştiam eu că nu sunt singur :) Şi la mai mare, băieţi, şi la mai mare!

Să facem sindicat la Adevărul

Tocmai am fost împuternicit de MediaSind să fac sindicat la Adevărul. Deja am oameni care vor, nu mulţi, dar sunt câţiva. O colegă, nu spun cine ca să nu îi fac probleme, a venit la mine şi mi-a spus că semnează orice, atât e de scârbită de ei.
Cam aşa sună docomentu' primit de Corneţeanu de la uniunea sindicală:

"Împuternicire
Comitetul Executiv al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind îl împuterniceşte pe dl. Cătălin Cocoş, legitimat cu CI, seria .. nr. ..., eliberat de SPCLEP Timişoara, membru al Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti, afiliat Federaţiei MediaSind, să reprezinte interesele membrilor de sindicat din SC Adevărul SA şi SC Adevărul Holding SRL.
De asemenea, dl. Cătălin Cocoş este împuternicit să întreprindă toate demersurile necesare pentru înfiinţarea unui sindicat în cadrul celor două societăţi.
Solicităm conducerii SC Adevărul SA şi SC Adevărul Holding SRL să acorde, conform Legii 54/2003, tot sprijinul necesar pentru a duce la îndeplinire îndatoririle primite conform funcţiei sale.
Comitetul Executiv al FRJ MediaSind,
Preşedinte Cristi Godinac"

Îi invit pe colegii care vor să le fie apărate drepturile salariale şi nu numai să vină la mine în redacţie sau să îmi lase mesaj la catalincd coadă de macau gmail punct com. Toată lumea de la Adevărul ar trebui să ştie că nu ni se plătesc mai multe sporuri. Însumate, acestea ne-ar aduce câteva milioane bune la salariu. Sunt banii pe care Contractul Colectiv de Muncă pe ramura mass-media îi prevede.

Adunare

Marea, soarele, starea bună, Vama şi 2 Mai m-au inspirat în week-end şi m-am jucat puţin cu ideile şi cu aparatul foto. Nu spun mai multe, vă las pe voi să spuneţi dacă vă place sau nu.

Dialog surdo-mut

După ce mi-au luat calculatorul, obiectele personale (pe care le-au băgat într-o cutie şi le-au mutat pe noul "birou"), adresa de email, abonamentul la telefonia mobilă (plătit din banii mei), contul de la copiator şi posibilitatea de a mai scrie în ziarul la care încă lucrez, şefii de la Adevărul nu mai vor să primească nici notificările de la mine. Deoarece refuză să-mi înregistreze notificările pe care le las atunci când este cazul, mai-marii de la cel mai vândut ziar de calitate din .ro au refuzat să primească un plic trimis de mine prin poştă. Este un plic cu valoare declarată şi confirmare de primire prin care îi notificam că mi-au tăiat abonamentul la mobil şi adresa de email. Partea bună este că există şi varianta de a-i obliga să-l primească. Ce poţi să mai spui?
Şi acum ceva pentru cei care mă tot atacă pe blog: niciunul nu aveţi curajul să semnaţi cu numele vostru sau să veniţi la mine la birou şi să îmi spuneţi asta în faţă. Vă ascundeţi în spatele semnăturii "anonim". Ceea ce veţi rămâne toată viaţa. Probabil că sunteţi printre cei care îmi zâmbesc zilnic prin redacţie. Îmi zâmbesc fals, evident. Amin!

... and the winner is...

Săptămâna trecută am fost în concediu. La mare. Până aici, nimic deosebit. Partea frumoasă acum începe. Am participat ca fotograf la un eveniment aviatic organizat de RAS Tuzla. Pe lângă concursul organizat de RAS, a mai fost unul organizat de revista Flacăra. Şi am câştigat :) A fost un singur premiu şi circa 15 competitori. Acesta este primul concurs foto câştigat! Bine, am mai participat la vreo două-trei, nu la 'jde mii. Fotografia este despre o contradicţie: avioane şi bariere.