joi, 7 ianuarie 2010

Sporuri la tot cartieru'

Începem anul cu o veste bună pentru angajaţii de la Adevărul Holding. În lupta mea cu Adevărul, am punctat din nou. După victoriile prin care i-am determinat să-mi achite sporurile de vechime şi de fidelitate şi după ce au cedat şi mi-au restructurat postul (au văzut că nu îmi dau demisia), ceea ce este de nedorit, am obţinut trecerea unor sporuri pe Contractul de Muncă. În urma sesizării pe care am făcut-o la Inspecţia Muncii şi după vizita angajaţilor de la această instituţie la Adevărul Holding, s-a mai schimbat ceva. De câteva săptămâni bune, aproape toţi angajaţii din companie au trecut pe la Resurse Umane să semneze noile contracte. Spun „aproape toţi” deoarece pe mine nu m-au chemat. Asta înseamnă că am avut dreptate când am cerut trecerea sporurilor pe Cartea de Muncă şi plata lor. Bine, să nu vă imaginaţi că oamenilor le-au crescut salariile. Nu, doar că le-au scăzut contractele pe drepturi de autor şi le-au fost trecute aceste sporuri pe Contractul de Muncă. Ceea ce tot în avantajul angajaţilor este. Asta dovedeşte că până şi în compania în care dreptul la propria opinie mi-a fost interzis (aşa a crezut persoana care a încercat) se poate să se respecte legea. Măcar parţial şi forţat. Cu multă ambiţie, curaj, demnitate, răbdare şi nervi de oţel, se pot obţine şi alte drepturi. Totul este să înţeleagă oamenii că împreună pot face mai multe pentru binele lor. Eu mai am contract cu Adevărul până pe 15 ianuarie, când îmi expiră preavizul. Mi-au restructurat postul în plin proces, ceea ce era previzibil din partea lor. Să vedem dacă vor fi şi alţi oameni care să se lupte pentru drepturile lor şi ale celorlalţi. Contractul Unic pe Ramura Mass-Media spune clar că sporurile sunt stipulate şi plătite separat, peste salariul negociat. Pam-pam!
Şi, apropo, se pare că nu toată lumea înţelege ce vreau eu. Nu am cerut niciodată să se lucreze opt ore în presă, ar fi absurd. Prin natura meseriei nu se poate. Am solicitat doar să se plătească orele suplimentare, sâmbetele, duminicile şi zilele de sărbătoare lucrate şi, în primul rând, RESPECT pentru angajaţi. Asta mi se pare cel mai greu de obţinut. Drept dovadă, au refuzat să-mi dea cele două zile de concediu de odihnă la care mai aveam dreptul şi pe care m-au forţat să mi le ţin pentru perioada sărbătorilor. Mi-au dat doar o zi, motivând că atât mi-a mai rămas deoarece am avut mai multe zile de concediu medical. Ce aberaţie! Rămânând la şicanele pe care mi le face Adevărul, vă mai spun că m-au informat că pot veni doar patru ore pe zi în perioada de preaviz (ceea ce este ok şi legal), dar că au decis să vin de la 14.00 la 18.00. Le-am spus că după-amiaza am programate interviuri pentru găsirea unui nou loc de muncă, dar mi s-a replicat că aşa a decis compania. Ce să mai spui?

2 comentarii:

Cristiana Mitroi spunea...

Baftaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa si am fost deschizatoare de drumuri ...Cristiana Mitroi.

Sursa www.paparazza.ro va doreste doar de bine si un an de 10 si pateticul cu baftaaaaa sa fieeee!

Anonim spunea...

Nu te lasa calcat!Sa nu crezi ca te va ajuta careva dintre colegii tai,trebuie sa realizezi ca esti singur!Am fost si eu in situatia ta,e drept ca intr-o fabrica,dar toti s-au dat deoparte cu toate ca eu si pentru drepturile lor luptam,ca lider de sindicat.Dumnezeu sa te ajute!Ma voi ruga pentru tine.