luni, 10 martie 2008

A apărut "Manual de România", am şi eu o contribuţie


Aşa cum anunţam mai demult într-un post, trustul în care (încă) mai lucrez, a editat o lucrare interesantă şi intitulată "Manual de România". Până la urmă, am trei fotografii în lucrare, nu patru, aşa cum era stabilit iniţial. Întrucât lucrarea e destul de groasă, s-a renunţat la unele texte şi, implicit, imagini. Publicaţia este bilingvă (română - engleză), are peste 300 de pagini, este integral color şi costă 19,5 lei. Aşadar, semnalez cu bucurie apariţia lucrării şi a faptului că apar în caseta redacţională, dar la rubrica Foto, nu la redactori, cum am tot apărut până acum. Zilele următoare am să pun şi o fotografie cu prima copertă. Deocamdată aştept să primesc şi bani, aşa cum am negociat, pentru contribuţia fotografică la lucrare.

0 comentarii: