Experienţa Geneva II

Arestarea
Ehei, copiii moşului, a venit vremea celui de-al doilea episod din experienţa elveţiană. Puneţi capul în poala bunicului şi ascultaţi cu mare băgare de seamă. Se făcea că mă plimbam eu liniştit într-o seară cu lapoviţă pe cel mai meseriaş bulevard comercial din Geneva şi mă uitam la clădiri, la oameni şi la tot ce se întâmplă. La un moment-dat, am intrat într-un gang plin cu magazine (foto 2). Aveam camera foto în rucsac şi asta s-ar putea să mă fi scăpat de neplăceri cu autorităţile. În timp ce mă plimbam pe acolo, a început să se audă gălăgie, fapt total neobişnuit pentru Elveţia. Intensitatea zgomotului creştea cu fiecare pas pe care-l făceam. Mă gândeam că o fi vreun grup de puşti gălăgioşi care se joacă sau ceva de genul. Ei, după scurt timp, m-am lămurit. O duduie şi vreo patru bărbaţi, toţi poliţişti în civil, jucau “prinsa” cu un tip destul de bine crescut, cam până pe la 1.85, şi la fel de bine hrănit. Spre deosebire de noi, în copilărie, când ne dădeam “mâţa”, ei alergau şi strigau: “polis, polis, eşti arestat!”. Veneau de pe o stradă laterală şi când au ajuns în faţa mea, cam la vreo cinci metri, au reuşit să-i dea leapşa. L-au aşternut cu viteză la pământ şi i-¬au legat mâinile la spate cu cătuşele. Două perechi, ca la poker. Una era insuficientă la cât era de masiv tipu’. Se pare că omu nu păpase tot din farfurie şi nici nu era de acord cu jocul lor, că s-a cam împotrivit. E, cum stăteam eu şi priveam show-ul oferit bonus de autorităţi în cinstea vizitei mele, mă mânca în… mă înţelegeţi, să scot camera foto şi să imortalizez momentul. Mă gândeam că aş putea să fac nişte portrete interesante, să se aleagă şi poliţiştii, dar şi “prinsu” cu câteva amintiri. Îmi şi imaginam cum le strig: “brânzăăă:)” Pe de altă parte, nu prea ştiam care e treaba cu legislaţia. Băieţii fiind poliţişti sub acoperire, mă gândeam că poate nu apreciază pasiunea mea pentru fotografie şi gestul meu de prietenie şi, deja încălziţi fiind cu huiduma, mă leagă şi pe mine, înainte chiar de a mă dezmetici şi a înţelege care-i şmenu’. Adevărul e că era suficient să vină doamna, mai ales că nu aveam chef de alergat şi nici să mă opun jocului lor. În fine, am stat liniştit, dar mă enervează că nu am imortalizat arestarea. Depăşim momentul şi vă povestesc puţin despre transportul în comun. În Elveţia, ca şi în alte ţări penibil de civilizate, revoltător chiar, biletul se emite nu pentru o călătorie, ci pentru o anumită perioadă de timp. În fiecare staţie de tramvai sau autobus există nişte tonomate cu o hartă în două culori. Marci banu’, adică trei franci, şi, timp de o oră te dai cu ce vrei tu, inclusiv cu nişte şalupe care traversează lacul Leman. Ba, mai mult, cu acelaşi bilet poţi să te dai şi cu trenul prin cantonul Geneva. Trebuie doar să fii atent să nu ieşi din canton, că e bubă mare. Abonamentul pe o lună costă 75 de franci, iar cel săptămânal te lasă fără 35 de franci. Ca să înţelegeţi cam cât vine în leuşteni româneşti, un franc echivalează cu 2,2 lei. Un lucru care mi s-a părut ciudat şi care nu mi-a plăcut foare mult, dar cu care m-aş obişnui repede dacă ar fi cazul, este acela că Elveţia se închide la ora 19.00. Cu greu mai găseşti un “non-stop” deschis. În schimb, sunt restaurante şi baruri destule. Sitemul de restaurant de familie, cochet, în care te simţi ca acasă, este foarte apreciat prin cele locuri. Drept urmare, găseşti câte o cafenea sau un restaurant la fiecare cinci metri de trotuar şi toate sunt animate, mai ales la prânz şi seara. Spre deosebire de Rrromânica, în Elveţia poporul votează legile, mai ales pe cele importante. Se pune problema fumatului în locurile publice? Foarte bine, se invită stimatu’ contribuabil la secţia de votare să-şi exprime opţiunea. Parlamentu’ este mai mult de decor. În plus, fiecare canton are legislaţia după cum îl taie capu’ pe contribuabilul lui. Că doar legea este făcută pentru oameni, nu pentru politicieni. Simţiţi vreo asemănare cu .ro? Ştiu, nici eu. Păi, copchii moşului, cam pe aici mă opresc din istoriseală, că nu vrea moşu’ să vă împuie capul cu texte de lungimea Luceafărului. În buna tradiţie a blogului, am postat şi neşte imagini, pe care le găsiţi, ca de obicei, aici.

Experienţa Geneva

Am să povestesc vizita făcută în Geneva şi Franţa în mai multe episoade. Ar fi plicitisitor pentru vizitatorii blogului să o citească dintr-o bucată şi cred că nimeni nu ar rezista.
Este mult mai greu să scriu despre experienţa Geneva decât îmi imaginam. Sunt extrem de multe poveşti şi habar nu ştiu care să fie prima. Cred că voi începe totuşi cu începutul. În două ore şi jumătate am ajuns din total neprietenosul Bucureşti într-o altă lume, opusă celei din .ro. Ridicarea de la sol îţi dă un sentiment extraordinar, asta dacă nu îţi este teamă de zbor. Să vezi cum te ridici spe cer, cum treci prin primul strat de nori, prin al doilea şi, în sfârşit, ai numai cerul albastru deasupra. Fără pic de nor sau alt obstacol. Indiferent care este starea vremii pe pământ, deasupra este soare şi frumos. Uitându-mă în jos, mă gândeam: ia uite, aşa ne vede Dumnezeu. Uitându-mă în sus, am văzut albastrul infinit al cerului. În fine. Am aterizat la Geneva unde vremea nu era foarte prietenoasă. Ploua bacovian. Reîntâlnirea cu Maria, prietena care m-a invitat în Elveţia, a fost foarte plăcută. Apropo, mulţumesc mult, Maria! Sper să-ţi pot întoarce serviciul. Am ieşit la plimbare din prima seară. Malul lacului Leman este superb, chiar şi fără celebra fântână arteziană pornită. Pe aproape este şi cartierul băncilor, dar şi sediul unor companii cunoscute la nivel mondial. Ce te impresionează din start la Elveţia, chiar dacă ai mai văzut Occidentul şi dacă aşteptai să fie aşa, este curăţenia de pe străzi şi civilizaţia oamenilor. Am ajuns acolo vinerea şi până luni nu am auzit niciun claxon. Intrasem în panică. Probabil că dacă nu auzeam nici luni-marţi, aş fi intrat în sevraj :).
l'Escalade
Am nimerit într-o perioadă foarte frumoasă în care Geneva este în sărbătoare. l'Escalade, aşa cum se numeşte evenimentul, celebrează un moment din noaptea de 11 spre 12 decembrie 1602, când genevezii le-au dat leapşa savoyarzilor, i-au împins pe scări şi le-au lipit ciungă în păr, ca să-şi apere oraşul. Legenda spune că o geneveză supărată că au deranjat-o din pus murături le-a aruncat o marmită cu ciorbă fiartă în cap atacatorilor care urcau pe o scară pentru a escalada zidurile cetăţii. Cică acest moment i-a convins pe savoyarzi că nu este noaptea lor norocoasă şi că Nety Sandu avea dreptate când le-a citit horoscopul. În cinstea eroismului duduiei, genevezii sărbătoresc vreo zece zile. Şi vă asigur că, în ciuda a ceea ce se spune despre elveţieni, chiar ştiu să se distreze. Zilnic sunt organizate diferite evenimente, de la curse cu oameni mascaţi care aleargă pe străzile oraşului, la reproduceri ale bătăliilor şi parade de costume. Replici din ciocolată ale marmitei folosite de brava geneveză se vând la preţuri destul de piperate, marmita devenind un simbol al oraşului. Dacă o tablă din ciocolată costă cam 2-3 franci, pentru cea mai mică replică din ciocolată a oalei, la 145 de grame, licitaţia începe de pe la 14 franci. Deh, tradiţia. Undeva în cetate se află şi cea mai lungă bancă din Europa. Despre faptul că la Geneva se află sediile mai multor organizaţii internaţionale nu vă mai spun, asta găsiţi şi pe net. Deşi nu auzisem lucruri prea bune despre comunităţile de românache din strainatate, am mers la o biserică frecventată de compatrioţii noştri. A fost o surpriză plăcută să văd că românii care merg la acea biserică de la periferia Genevei sunt oameni faini. Am înţeles că, totuşi, românii de acolo sunt atât de uniţi încât merg la patru biserici. Ăştia suntem! Despre arestări în direct, mitinguri şi alte momente interesante am să vă povestesc când mă mai loveşte pofta de scris şi zeul timpului, Cronos, este generos cu mine. Găsiţi mai multe fotografii din Geneva, Verosix şi Franţa aici.

Zece mii

10.000 este numărul de afişări pe contul de fotografie. Mulţumesc mult! Promit să realizez imagini şi mai frumoase :)

Leapsa de Craciun

Am primit zilele trecute o leapsa pe blog de la Ghery. Omul imi cere sa spun care e treaba cu cadourile de Craciun si cam ce se intampla in perioada asta. Pai la mine e simplu. Mi se rupe de perioada sarbatorilor si ard de nerabdare sa treaca. Nu sunt "penetrat" de Spiritul Craciunului de nicio culoare. Cu toate astea, fac cadouri multora dintre prietenii apropiati si, evident, familiei. Asa era pana acum. De data asta, lucrurile vor sta putin mai egost, daca pot spune asa. Anul acesta mi-am facut cadou un sejur de vreo zece zile in Elvetia si Franta, gratie Mariei, careia ii multumesc frumos. Asa stand lucrurile, nu mai am bani si pentru altii :). Cei care tin la mine o sa ma ierte. Ceilalti nu conteaza. Despre cum este la Geneva, Versoix si alte locuri civilizate, povestesc la intoarcere. Si va fac cadou o serie de imagini superbe. Asta ca sa nu spuneti ca nu m-am gandit chiar deloc la voi :). Lepsa merge mai departe la Bradutz si la Corina.

PNListele cu proşti

Ia ascultaţi aici ce reacţie au avut două liberale la un mişto profesoral şi "profesionist". Faza este reală şi s-a petrecut într-un orăşel din Românica zilelor noastre, în duminica alegerilor. Locaţie: supermarket (vezi, Angi, i-am spus supermarket. Asta înseamnă că la voi în sat există supermarket! Jdioaaaaa! hehehe). Doamna profesoară ieşise la cumpărături şi a fost întâmpinată de două vaci cu pedale de la PNL care au intrebat-o daca a votat. Doamna profesoară le-a răspuns: "cu voi, de doua ori" şi proastele, fericite: "aaa, uite, susţinătorii din umbră sunt cei mai importanţi!!!" Ce draku să mai spui? Cât de imbecil trebuie să fii ca să nu te prinzi de mişto?

Despot are dreptate

Am primit mai înainte un link de la un coleg de breaslă. Maimuţa aia rujată mă face să mă simt penibil când mă uit cine practică meseria de jurnalist. Îi răspunde bine Despot. Şi-o merită din plin, pe bune. Voi ce credeţi?
LATER EDIT: De pe Youtube a dispărut filmuleţul cu proasta, aşa că dau link aici la interviu. Have fun :)

Jazzy night

Îmi face mare plăcere să fac o recomandare de club de jazz şi piano cafe. De fapt, nu se limitează doar la genurile astea, merg mult mai departe. Meniul cultural îl aveţi aici, iar recomandarea mea este să mergeţi măcar odată. După ce încercaţi locul, o să vedeţi că vă doriţi să reveniţi. Am mers acolo de două ori. Prima dată a fost la inaugurare şi mă întrebam de ce m-au invitat oamenii ăia acolo. Erau personaje dintr-o lume căreia nu-i voi aparţine niciodată, cea mondenă. Muzica a fost pe placul meu, dar personajele nu. Săptămâna trecută am vizitat locul din nou şi a fost cu totul altceva. Am băut un coctail foarte bun care avea în compoziţie o plantă care-mi aducea aminte de ceaiurile din copilărie. Nu reuşesc să-mi amintesc de la ce plantă venea gustul. În fine, cert este că mi-a plăcut. Locul de fapt nu este un cuib de mondenităţi, ceea ce e bine. Măcar cluburile de jazz şi piano să ni le lase neîmbâxite. Doritorii de băuturi fine şi fumătorii de trabuc se vor simţi ca în Rai, dar trebuie să ştie că nu sunt la preţ de cinzeacă la buticu de la colţul străzii. Au tot ce le trebuie pe un fond muzical de calitate. Nu mai spun nimic altceva, doar că iubitorii de jazz şi lounge nu vor regreta dacă merg în XO Piano Cafe. Găsiţi locul acesta pe Schitu Magureanu, foarte aproape de Podul Izvor.

Sar aşchiile din limba asta de lemn

Ia uitaţi ce titlu are o ştire de pe fluxul agenţiei NewsIn, cea la care am lucrat timp de doi ani. Vă rog să mă credeţi că nu semnalez titlul acesta cu răutate. Pur şi simplu, este limbaj de lemn. Sar aşchii, nu alta! "Primele tipărituri din Ţările Române au fost aduse vederii publicului la Muzeul Cotroceni" Vă dau şi primele trei paragrafe dintr-o ştire foarte foarte lungă. Nu vă sună a propagandă electorală? "Expoziţia "Macarie şi urmaşii săi", inaugurată la Muzeul Naţional Cotroceni, a constituit, pentru preşedintele Traian Băsescu şi Patriarhul Daniel, un prilej de evocare a ieromonahului Macarie, autorul Liturghierului, prima carte tipărită, acum 500 de ani, în spaţiul românesc.
Şeful statului s-a declarat bucuros că împlinirea a 500 de ani de la prima carte tipărită în Ţările Române este celebrată şi la Muzeul Naţional Cotroceni, "în spaţiile care s-au păstrat din timpul domniei lui Şerban Cantacuzino, fondatorul aşezămintelor de la Cotroceni şi mare susţinător al tiparului românesc".
Şeful statului a prezentat un curs succint de istoria literaturii române vechi - evoluţia tiparului în spaţiul românesc după apariţia în anul 1508 a Liturghierului în limba slavonă de către ieromonahul sârb Macarie. "Macarie a fost cel care a inaugurat astfel cultura tipărită în Ţările Române. Eforturile sale au fost urmate şi dezvoltate în sensul unităţii de limbă, spiritualitate şi cultură românească înainte ca acest sens să fi fost configurat politic. Rapiditatea cu care tiparul s-a răspândit mai ales în Occident a fost remarcabilă, este cu atât mai demnă de laudă iniţiativa domnilor români de a susţine în ţările Române această invenţie care a revoluţionat lumea culturii. Este în acelaşi timp o probă a relaţiilor care existau atunci între Ţările Române şi Occident", a arătat şeful statului."

Remember Ace of Base

O imagine de la condferinţa de presă a suedezilor de la Ace of Base.

Transport local în Sinaia

Fotojurnalism

Am primit azi, via Bogdan I. Stanciu, coleg din grupul de fotografie, un scurt metraj cu o poveste dramatică din fotojurnalism. Uite, de asta nu poate oricine să fie fotojurnalist adevărat. Impresionant!

Muzică, nu vorbe

Îmi face plăcere să vă recomand un duet pop-rock acustic. Ea, Alexandra, îmi este şi colegă de scârbici, dar nu de asta o recomand, ci pentru vocea şi muzica faine cu care apare pe scenă. Aveţi un videosclipici

Alexandra Ivan si Alec Şandor www.monden.info
Vezi mai multe video din Muzica » dacă dai căutare Alexandra Ivan şi vă mai dau un link. Vă invit să-i votaţi aici. Trebuie să vă faceţi cont pentru a-i putea vota. Durează puţin. Merită!

Loterie rusească

Poate vreţi să aflaţi cum aleg ruşii numerele la loto. E demenţăăăăăăă!!!

Reclame care nu plac CNA

Luaţi de aici trei variante de reclamă la Folten care nu au plăcut de nicio culoare membrilor CNA. Şi pentru că nu le-au plăcut, le-au oprit de la difuzare. Simplu, nu? De asta ar trebui să se intre în CNA în urma unui concurs de competenţă, nu a unei numiri politice.

Sunt prost de Sting!

Iupyyyyyyyyyyy! Iiiiiihhaaaaa!!! iba-iba, andre-andre! Vine Sting din nou la Bucureşti!!! Ştirea este aici. Restul se va petrece în data de 10 februarie, la Sala Palatului. Aveţi aici link la una dintre cele mai frumoase piese interpretate de Sting. Cine mai vine?

Uite, de asta sunt mândru că-s timişorean

Dacă cineva se mai întreabă de ce ţin eu cu Poli şi de ce sunt atât de mândru că sunt timişorean, răspunsul este aici. Prima imagine este fotografie, clipul este sub. Ascultaţi ca să înţelegeţi. Am fiori de câte ori văd imaginile alea. De asta nu ne va putea învinge niciun sistem, oricât de corupt ar fi. O singură precizare: nu acesta este imnul lui Poli. Imnul nostru este "Zi cu soare fără soare". SUNTEM UNIŢI ÎN DRAGOSTEA PENTRU POLI ŞI TIMIŞOARA!

GSP TV ne crede proştii campionatului

Ia ascultaţi aici ce proşti ne cred şmecherii de la GSP TV. Au difuzat imagini dintr-un meci de fotbal, nici nu contează care, atenţie: DIN GREŞEALĂ! Nu-i aşa că suntem proşti şi credem? Trist este că membrii CNA chiar sunt proşti şi i-au crezut sau s-au făcut că îi cred. Singura pedeapsă primită de GSP TV a fost o somaţie publică, adică o scrisoare şi obligativitatea de a prezenta câteva secunde pe ecran un text. Directorul general al Antena 1, Dan Matiescu, a recunoscut această greşeală, însă i-a rugat pe membrii CNA să ţină cont de faptul că acest lucru nu a fost făcut intenţionat şi, de asemenea, să ţină cont şi de faptul că TVR nu a fost prejudiciat, având în vedere că meciul a fost difuzat la o oră la care audienţa a fost zero. Matiescu a spus că GSP TV a avut dreptul să transmită în direct acest meci, însă nu a avut voie să difuzeze secvenţe ulterioare desfăşurării meciului. României a învins cu 5-0 Lituania, într-un meci din preliminariile Campionatului European de fotbal pentru juniori U-17.
LATER EDIT: S-a aflat cine a rupt fotografiile. Ia ascultaţi aici ce am primit pe grupul de fotografie: firma de curatenie a dat jos fotografiile, ciudat este ca numai fotografiile, alte afise, jegoase si rupte, ramanand la locul lor.
Rămâne cum am stabilit mai sus.

ANTI ROMÂNIA!!!

Vă previn încă de la primele cuvinte că acesta este un mesaj dur, fără menajamente pentru tot ceea ce înseamnă România şi românism. Pentru cei care nu mă cunosc, sunt român - ortodox şi nu am pic de sânge unguresc sau de altă naţionalitate, din păcate. Asta ca să nu se gândească cineva la influenţe iredentiste sau de alt fel. După cum ştiţi, fac fotografie. Uneori mai bună, alteori mai proastă, cum mă pricep. Din când în când, o mai şi expun. Alături de colegii din grupul de fotografie de pe yahoo ne mai băgăm şi noi în seamă, prin canale, că aşa se poartă unii dintre cei care ar trebui să treacă pe lângă fotografii măcar, dacă nu vor să le privească. Aşadar, din când în când, expunem la metrou. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă, când Marea Stână, că altceva nu este Bucureştiul, a serbat 549 de ani de la prima atestare documentară. Satana ne pune să cheltuim timp şi bani, că pasiunea nu o mai punem la socoteală, pentru a ne expune fotografiile. În ţara asta de căcat, în lătura asta de Românie, în afară de a da cu toporu în capul celorlalţi, de a asculta manele la maxim, de a vandaliza tot ce ne iese în cale, de a-i agresa pe ceilalţi şi de a face orice rău posibil, nu se poate face altceva. Am vernisat expoziţia sâmbătă la ora 18.00 şi luni dimineaţa, pe la ora 6.00, am semnale că încă mai existau cele 20 de fotografii. Până la ora 11.00 când am trecut pe acolo nu mai era nicio lucrare. TOATE au fost rupte. M-am enervate atât de tare când am văzut asta încât nici nu am mai putut să citesc. Am băgat cartea în geantă şi am avut nevoie de câteva ore să mă calmez. Nu este prima dată când se întâmplă asta. Din prima serie de fotografii de la Dristor 1 nu ştiu dacă a mai rămas vreuna ne ruptă. Din a doua serie au fost vandalizate câteva, iar din a treia serie nu ştiu dacă a fost distrusă vreuna. Să revenim la oile, vacile, maimuţele şi piţipoancele noaste. Luni, când m-am întors de la redacţie, m-am abătut pe la biroul miliţienilor din staţia de metrou Piaţa Victoriei. După primele schimburi de replici mi-am dat seama că viaţa a fost extrem de dură cu unii, cum ar fi miliţienii. Să nu vă mai luaţi de bietul e-Vanghelie. E trist, dar nu singurul. Nici miliţienii nu sunt mai prejos. Reproduc din discursul miliţianului cu care am vorbit: “care este, care noi nu ni s-a spus să păzim şi afişele alea, cum ar veni. Uitaţi, afişul ăla de pe stâlp, care se vede de aici, ne mai uităm la el. De afişele alea nu ne-a spus nimeni de ele. Nu sunt în grija noastră”. Evident că mi-am pierdut orice nădejde că pot purta un dialog cu gărcicu’. Am mers împreună pe peron şi i-am arătat unde au fost 20 de fotografii. A spus că a mai fost unul dintre colegi pe acolo şi că l-au trimis la Piaţa Unirii, unde o fi Manhattanul miliţiei, probabil. Individu mi-a mai şi spus că, pe lângă miliţie, mai sunt şi nişte firme private însărcinate cu paza staţiilor de metrou, nu doar a metrourilor. Contează? De fapt, în jegu ăsta de lătură numită România nu contează decât câţi bani ai şi cât de şmecher te dai. Subcultura a pus stăpânire pe tot. Intenţionez să fac un experiment. Printez zece fotografii făcute de mine şi le lipesc pe pereţi într-un grajd populat cu vaci şi boi, să văd cât rezistă. O altă idee ar fi să fac o expoziţie într-un sat îndepărtat de Marea Stână. Să vedem dacă există vreo diferenţă între primatele care trăiesc în Marea Stână şi ţăranii care trăiesc într-un sat. Pentru ţara asta există o singură şansă: aruncată în aer, o săptămână foc de napalm, ras 10 metri sub pământ, repopulată cu suedezi şi norvegieni şi reconstruită din temelii. Altă variantă nu există! Vă rog să mă înjuraţi şi pe mine ca şi pe Sabin Gherman, semnatarul textului „M-am săturat de România”. Dacă vreţi şi alte motive pentru care m-am săturat de căcatu ăsta de ţară, luaţi de aici: Năstase, Iliescu, Băsescu, Hrebenciuc, Remeş, Mitică, Mircea Sandu, Piţurcă, Iorgulescu, Prunea, Lupescu, Becali, Borcea, Minune. Şi lista este deschisă. Vă invit să o completaţi: LATER EDIT: înregistrarea unei ştiri difuzate pe Radio România Cultural.

Cum mai marcam noi cu creionul Timişoara, Sibiul, Braşovul, Baia Mare sau Constanţa prin şcoala generală... Vă mai amintiţi de hărţile acelea cu gaură în dreptul oraşelor? Erau din plastic şi costau foarte puţin. Fiecare avea una. Îmi amintesc că o mai şi aruncam prin clasă, ca pe cercul de frisby. Cum mai marcam noi conturul .ro cu creionul. Ce naşpa era când mişcam harta şi trebuia să refacem sau să ştergem cu guma urma de creion. Offf, ce amintiri frumoase. Probabil că vă întrebaţi ce m-a apucat, ce m-a făcut să scriu despre acea hartă. Ei bine, am revăzut harta aia ieftină din plastic într-un loc în care nici nu visaţi. Eram la un party în Hard Rock Cafe, invitat de Prima TV, când a apărut o colegă de trust cu o pungă din plastic din care se întrezărea o hartă dinasta. Evident că i-am cerut-o să îi fac câteva poze. Aşa mi-am amintit de cordeluţă, matricolă, harta din plastic şi ce mare şi agăţată de un suport la tablă, la care am învăţat geografia .ro şi a lumii, şi de multe altele. Hai să vedem de ce îşi mai aminteşte fiecare dintre voi din şcoala generală. Scrieţi măcar două-trei obiecte de care vă amintiţi. Sau spuneţi o poveste.

Ne vedem în Victoriei

Lumeee, lumeee... coborâm din nou la metrou să ne expunem. De data asta ajungem mai în centru, adică pe peronul de la Victoriei, direcţia de mers spre Romană. De această dată, tema este "Dambovita apa dulce, cin' te bea nu se mai duce....", ca să citez exact titlul de pe afiş. Expoziţia este legată de numărul 20. 20 de fotografi, 20 de lucrări, 20 septembrie - 03 octombrie este perioada, 20 septembrie ziua Bucurestiului. Anul acesta se implinesc 549 de ani de la prima atestare documentara a orasului, in perioada lui Vlad Tepes. Vernisăm sambăta 20 septembrie, spre înserat, adică la ora 18.00, şi vă aşteptăm cu drag.