... de trei ani...

Trei ani de Bucureşti. Da, în urmă cu trei ani, exact într-o zi de 26 martie, mi-am părăsit oraşul, familia, prietenii, viaţa aş putea spune, şi luam drumul Bucureştiului. Habar nu am dacă asta înseamnă mult sau puţin. Nu ştiu dacă este bine sau dacă este rău şi nici nu cred că mă voi lămuri prea curând. Vorba lui Chirilă: Oamenii nu au timp sa mai fie viteji...unii dintre ei spun ca viata e o lupta dar foarte rar aud pe cineva care sa fie sigur ca a cistigat sau a pierdut. Cert este că anul trecut, când scriam pe blog că am împlinit doi ani de Bucureşti, eram foarte sceptic că va exista şi aniversarea de trei ani. Am venit aici pentru presă, pentru job, dar sunt tot mai puţin convins că preţul pe care îl plătesc merită. Sunt trei ani în care am trecut de la o revistă de agricultură la una de business, după care am făcut doi ani de presă de agenţie, iar de vreo nouă luni fac presă la un cotidian. Nu cred că voi împlini un an aici, se întâmplă lucruri prea neplăcute, dar asta este altă poveste. Sunt trei ani în care am pornit de la dorinţa de a avea un aparat foto (visam la un Konica Minolta Z5 :) ) şi am ajuns la Canon 400 D şi obiectiv Canon 70-200 f4. Dar, mai important decât aparatura, este faptul că am avut câteva expoziţii foto de grup şi că fac asta. Sunt trei ani în care mi-a fost şi bine, dar mi-a fost şi rău. Sunt ani în care am întâlnit oameni minunaţi, şi aici vreau să le mulţumesc lui Brad şi Brăduţ (nu e glumă, deşi aşa pare). Brad m-a adus la Bucureşti, Brăduţ m-a dus la NewsIn. Ambii m-au ajutat moral, financiar când am avut nevoie, psihic, cu sfaturi şi cu tot ce au putut. Plecăciuni. Să ştiţi că am oferit mai departe ajutorul vostru. Cred că aşa este cel mai bine. În Bucureşti am trăit o poveste înălţătoare cu Irina, căreia îi mulţumesc pentru toate clipele minunate pe care le-am trăit împreună. Anii aceştia m-au făcut să scriu asta şi asta şi mi-au adus multe drumuri spre mare, cu Chilian şi Vama în vene. Dar sunt şi ani în care dădeam şi cinci telefoane într-o zi pentru a găsi pe cineva cu care să beau o bere. Şi nu găseam. Nu puteam spune precum Vama: „...în Dristor ai pe cineva”. Cert este că pentru mine „acasă” tot Timişoara înseamnă. Şi aşa va fi pentru toată viaţa. Promit! Deşi sunt de trei ani aici, prieteni adevăraţi tot la Timişoara am. Puteţi spune că sunt un neadaptat sau că nu sunt sociabil. Nu mă interesează pentru că nu este aşa. De fiecare dată când vine câte un prieten din Timişoara, iau o gură de prietenie. De ceea ce înţelegem noi prin prietenie. Revenind la Bucureşti, îmi este destul de greu să privesc înainte şi să anticipez puţin viitorul. Îl văd cam în ceaţă. Va continua?

Aşteptând avionul de Bucureşti

Că pe om nu e bine să-l laşi să stea, fiindcă îi vin idei, este deja ştiut. În armată, spre exemplu,ţi se dă tot timpul ceva de lucru, ca să nu stai. Stai, începi şi te gândeşti. Gândeşti, adică îţi vin idei. În armată, cam toate ideile care îţi vin sunt nebunii. Deci nu e bine. În situaţia asta am fost când am plecat la Venezia. Avionul cu care am mers a avut vreo patru - cinci ore întârziere, aşa că am avut timp suficient să ne vină idei. La un moment dat, pe aeroportul din Tmişoara, a fost anunţat avionul care venea de la Bucureşti. Hoapaaaa şi ideeaaaaaa! Puteţi vedea în fotografie despre ce idee ste vorba :)

O mâna ajută pe cealaltă

Haideţi să facem ceva bun împreună! Spre exemplu, să ne gândim cum îi putem ajuta pe copiii mai puţin norocoşi, pe cei care nu cresc în familie, alături de părinţi, ci au o mamă socială. Ceea ce putem face este foarte simplu. Este vorba de a direcţiona cei 2% din impozitul pe care oricum îl plătim către un anumit ONG. Este vorba despre SOS Satele Copiilor. De ce acesta şi nu altul? Pentru că au grijă de copiii orfani, pentru că fac ceea ce trebuie şi, nu în ultimul rând, pentru că sunt membru în AG. Există mai multe astfel de "sate" în care sunt construite case în care locuiesc cate 6-8 copii. De aceşti copii au grijă aşa-numitele "mame sociale". Gică Popescu a fost "ambasadorul" organizaţiei în urmă cu un an sau doi, iar Hara a compus un imn al organizaţiei. Ce trebuie să faci pentru aceşti copii orfani? Să completezi formularul 230 şi să-l depui la circa financiară când depui/trimiţi declaraţia de venit. Atât! MULŢUMESC.

Validation

Turul României în 80 de hosteluri

Întrucât în concediul care tocmai a trecut mi-am propus să-mi plimb cinstitele moaşte prin Transilvania şi Veneţia, ceea ce însemna ceva cheltuieli, am ales variante studenţeşti de cazare. Statul la un hostel are avantaje şi dezavantaje. Pe jumătatea cu avantaje scriem socializarea, costurile mici de cazare (40-50 de lei pe noapte) şi atmosfera prietenoasă (de cele mai mule ori), iar pe jumătatea cu dezavantaje trecem lipsa unui grad mare de intimitate şi, probabil au fost cazuri, eventualele furturi. Eu am bântuit în concediul ăsta în trei hosteluri şi a fost foarte fain în toate. Am şi avut noroc de extrasezon în România şi am fost singur în cameră la Braşov şi la Sibiu. La Hostel Mara din Braşov, care este ţinut de doi fraţi foarte de treabă, ieşeam din curte şi eram în Piaţa Sfatului, adică în buricul târgului. Foarte fain. Condiţii bune: căldură, curat, internet wireless şi linişte. Vă vând un pont: dacă vreţi să mergeţi la Cerb, faceţi-vă rezervare din timp şi intraţi moca la show, pentru că din curte dai direct în piaţă :).
După trei zile de Braşov, m-am mutat la Sibiu. Alt hostel, altă atmosferă faină. La Chess Hostel zici că e casa din Friends. Tot timpul erau prietenii gazdelor (un tip şi o tipă tineri şi foarte faini oameni) în vizită. La subsol au amenajată o cameră în care ascultă muzică şi vizionează filme. Super de treabă şi prietenii lor şi foarte deschişi, mai ales că aveam avantajul de a fi timişorean. Şi aici eşti aproape de Piaţa Mare şi alte puncte de interes. Până în locurile cele mai vizitate de turişti făceam cam 7-8minute pe jos. Îmi place Transilvania pentru că are ceva ce Regatul nu va putea avea niciodată: cetăţile medievale şi austro-ungare, cu arhitectura şi atmosfera de burg şi cu oamenii foarte calzi şi deschişi. Şi relaxaaaţiii, ca să nu spun molcomi :) Clar, acolo timpul trece altfel. Dacă vrei să cunoşti oameni faini, ăla e locul în care trebuie să-i cauţi. Dacă ajungeţi prin Sibiu, obligatoriu mergeţi şi la Muzeul Astra, aveţi ce vedea. Eu am avut noroc să ningă non-stop cât am stat în Transilvania, aşa că la Muzeul Satului "Astra" era un peisaj incredibil de frumos.
Al treilea hostel în care am stat a fost la Veneţia. De fapt, nu a fost un hostel ci o vilă. Super condiţii, iar preţul a fost studenţesc: 16 euro pe noapte, cu mic dejun inclus. Este adevărat, nu e pe insulă, ci pe continent, cam la 12 kilometri de insulă, dar este foarte fain. Cert este că italienii ştiu să facă turism. Deşi era extra-sezon, Veneţia era plină de turişti de toate naţiile. De la europeni, la nelipsiţii asiatici, nu aveai loc să te mişti. Şi pentru că sunt băieţi deştepţi, s-au adaptat dorinţei de plimbare a turiştilor şi au inventat mici patiserii de unde-ţi iei ceva de mâncare şi mergi mai departe. O felie mare de pizza, cam cât un sfert de pizza de la noi, se vinde cu doi euro. O luai şi mergeai mai departe, nu pierdeai vremea la masă. Sigur, poţi şi să te aşezi la o masă într-un restaurant şi să comanzi o pizza al cărei preţ începe de pe la 7 euro şi ajunge până la 15-18 euro sau paste, dar dura mai mult. Cât despre locuri, nu este mare lucru de spus. Venezia este un "must see"! Străduţele acelea extrem de înguste, casele cu flori la geamuri, magazine şi magazinaşe cât vezi cu ochii, totul este menit să-ţi ia minţile şi banii. Nu exagerez dacă spun că am văzut zeci de mii de măşti veneţiene de vânzare. Siur, unde altundeva să vezi măşti veneţiene de vânzare dacă nu chiar la Veneţia? Am pus pe contul de flickr mai multe imagini din Veneţia şi mai urmează vreo două serii, plus cele din Sibiu şi Braşov.

Cine mai vrea să împrumute bani?

Cred că după ce vezi o reclamă ca asta nu te mai bate gândul să împrumuţi bani de la cămătari. Spotul ăsta mă duce cu gându la reclamele la erdeesh.
Oricum, ideea e faină.

Un deceniu de măreţe împliniri pentru Proconsul

Seară faină de tot în Hard Rock Cafe. Trupa Proconsul, care a marcat un deceniu de activitate printr-un concert, a strâns multă lume. De la Berti Barbera, fost membru al trupei, până la senatoarea aia jegoasă care este cunoscută pentru două lucruri: "ciocu mic, acum noi suntem la putere" şi pentru că i-a aruncat paharul cu apă în faţă unui senator, fapt pentru care a primit aceeaşi răsplată, locul a fost plin. Cam "dezorganizată organizarea", dar trecem peste asta. Prefer să văd că lumea s-a simţit bine, a dansat şi a cântat împreună cu cu Bodo, Robert, Florin şi ceilalţi membri ai trupei. Nu trebuie să te numeri printre fanii înfocaţi ca să te simţi bine la un concert de-al lor. Chiar mi-a plăcut mult şi le mulţumesc (în special lui Robert) pentru seara faină pe care au oferit-o spectatorilor. Am comis şi ceva fotografii la eveniment. Mă bucur că am reuşit să îmi mai plătesc din "datoria" de la Sting Roxanei. Hehe.

Vine o zi în care-ţi iubeşti şeful

Reclama foarte faina. Cam macabră, dar faină. Prea multe cuvinte nu sunt de spus. Când vom vedea şi la noi pe TV spoturi care să facă haz de necaz la modul ăsta? Eu de abia aştept!