Experienţa Geneva II

Arestarea
Ehei, copiii moşului, a venit vremea celui de-al doilea episod din experienţa elveţiană. Puneţi capul în poala bunicului şi ascultaţi cu mare băgare de seamă. Se făcea că mă plimbam eu liniştit într-o seară cu lapoviţă pe cel mai meseriaş bulevard comercial din Geneva şi mă uitam la clădiri, la oameni şi la tot ce se întâmplă. La un moment-dat, am intrat într-un gang plin cu magazine (foto 2). Aveam camera foto în rucsac şi asta s-ar putea să mă fi scăpat de neplăceri cu autorităţile. În timp ce mă plimbam pe acolo, a început să se audă gălăgie, fapt total neobişnuit pentru Elveţia. Intensitatea zgomotului creştea cu fiecare pas pe care-l făceam. Mă gândeam că o fi vreun grup de puşti gălăgioşi care se joacă sau ceva de genul. Ei, după scurt timp, m-am lămurit. O duduie şi vreo patru bărbaţi, toţi poliţişti în civil, jucau “prinsa” cu un tip destul de bine crescut, cam până pe la 1.85, şi la fel de bine hrănit. Spre deosebire de noi, în copilărie, când ne dădeam “mâţa”, ei alergau şi strigau: “polis, polis, eşti arestat!”. Veneau de pe o stradă laterală şi când au ajuns în faţa mea, cam la vreo cinci metri, au reuşit să-i dea leapşa. L-au aşternut cu viteză la pământ şi i-¬au legat mâinile la spate cu cătuşele. Două perechi, ca la poker. Una era insuficientă la cât era de masiv tipu’. Se pare că omu nu păpase tot din farfurie şi nici nu era de acord cu jocul lor, că s-a cam împotrivit. E, cum stăteam eu şi priveam show-ul oferit bonus de autorităţi în cinstea vizitei mele, mă mânca în… mă înţelegeţi, să scot camera foto şi să imortalizez momentul. Mă gândeam că aş putea să fac nişte portrete interesante, să se aleagă şi poliţiştii, dar şi “prinsu” cu câteva amintiri. Îmi şi imaginam cum le strig: “brânzăăă:)” Pe de altă parte, nu prea ştiam care e treaba cu legislaţia. Băieţii fiind poliţişti sub acoperire, mă gândeam că poate nu apreciază pasiunea mea pentru fotografie şi gestul meu de prietenie şi, deja încălziţi fiind cu huiduma, mă leagă şi pe mine, înainte chiar de a mă dezmetici şi a înţelege care-i şmenu’. Adevărul e că era suficient să vină doamna, mai ales că nu aveam chef de alergat şi nici să mă opun jocului lor. În fine, am stat liniştit, dar mă enervează că nu am imortalizat arestarea. Depăşim momentul şi vă povestesc puţin despre transportul în comun. În Elveţia, ca şi în alte ţări penibil de civilizate, revoltător chiar, biletul se emite nu pentru o călătorie, ci pentru o anumită perioadă de timp. În fiecare staţie de tramvai sau autobus există nişte tonomate cu o hartă în două culori. Marci banu’, adică trei franci, şi, timp de o oră te dai cu ce vrei tu, inclusiv cu nişte şalupe care traversează lacul Leman. Ba, mai mult, cu acelaşi bilet poţi să te dai şi cu trenul prin cantonul Geneva. Trebuie doar să fii atent să nu ieşi din canton, că e bubă mare. Abonamentul pe o lună costă 75 de franci, iar cel săptămânal te lasă fără 35 de franci. Ca să înţelegeţi cam cât vine în leuşteni româneşti, un franc echivalează cu 2,2 lei. Un lucru care mi s-a părut ciudat şi care nu mi-a plăcut foare mult, dar cu care m-aş obişnui repede dacă ar fi cazul, este acela că Elveţia se închide la ora 19.00. Cu greu mai găseşti un “non-stop” deschis. În schimb, sunt restaurante şi baruri destule. Sitemul de restaurant de familie, cochet, în care te simţi ca acasă, este foarte apreciat prin cele locuri. Drept urmare, găseşti câte o cafenea sau un restaurant la fiecare cinci metri de trotuar şi toate sunt animate, mai ales la prânz şi seara. Spre deosebire de Rrromânica, în Elveţia poporul votează legile, mai ales pe cele importante. Se pune problema fumatului în locurile publice? Foarte bine, se invită stimatu’ contribuabil la secţia de votare să-şi exprime opţiunea. Parlamentu’ este mai mult de decor. În plus, fiecare canton are legislaţia după cum îl taie capu’ pe contribuabilul lui. Că doar legea este făcută pentru oameni, nu pentru politicieni. Simţiţi vreo asemănare cu .ro? Ştiu, nici eu. Păi, copchii moşului, cam pe aici mă opresc din istoriseală, că nu vrea moşu’ să vă împuie capul cu texte de lungimea Luceafărului. În buna tradiţie a blogului, am postat şi neşte imagini, pe care le găsiţi, ca de obicei, aici.

Experienţa Geneva

Am să povestesc vizita făcută în Geneva şi Franţa în mai multe episoade. Ar fi plicitisitor pentru vizitatorii blogului să o citească dintr-o bucată şi cred că nimeni nu ar rezista.
Este mult mai greu să scriu despre experienţa Geneva decât îmi imaginam. Sunt extrem de multe poveşti şi habar nu ştiu care să fie prima. Cred că voi începe totuşi cu începutul. În două ore şi jumătate am ajuns din total neprietenosul Bucureşti într-o altă lume, opusă celei din .ro. Ridicarea de la sol îţi dă un sentiment extraordinar, asta dacă nu îţi este teamă de zbor. Să vezi cum te ridici spe cer, cum treci prin primul strat de nori, prin al doilea şi, în sfârşit, ai numai cerul albastru deasupra. Fără pic de nor sau alt obstacol. Indiferent care este starea vremii pe pământ, deasupra este soare şi frumos. Uitându-mă în jos, mă gândeam: ia uite, aşa ne vede Dumnezeu. Uitându-mă în sus, am văzut albastrul infinit al cerului. În fine. Am aterizat la Geneva unde vremea nu era foarte prietenoasă. Ploua bacovian. Reîntâlnirea cu Maria, prietena care m-a invitat în Elveţia, a fost foarte plăcută. Apropo, mulţumesc mult, Maria! Sper să-ţi pot întoarce serviciul. Am ieşit la plimbare din prima seară. Malul lacului Leman este superb, chiar şi fără celebra fântână arteziană pornită. Pe aproape este şi cartierul băncilor, dar şi sediul unor companii cunoscute la nivel mondial. Ce te impresionează din start la Elveţia, chiar dacă ai mai văzut Occidentul şi dacă aşteptai să fie aşa, este curăţenia de pe străzi şi civilizaţia oamenilor. Am ajuns acolo vinerea şi până luni nu am auzit niciun claxon. Intrasem în panică. Probabil că dacă nu auzeam nici luni-marţi, aş fi intrat în sevraj :).
l'Escalade
Am nimerit într-o perioadă foarte frumoasă în care Geneva este în sărbătoare. l'Escalade, aşa cum se numeşte evenimentul, celebrează un moment din noaptea de 11 spre 12 decembrie 1602, când genevezii le-au dat leapşa savoyarzilor, i-au împins pe scări şi le-au lipit ciungă în păr, ca să-şi apere oraşul. Legenda spune că o geneveză supărată că au deranjat-o din pus murături le-a aruncat o marmită cu ciorbă fiartă în cap atacatorilor care urcau pe o scară pentru a escalada zidurile cetăţii. Cică acest moment i-a convins pe savoyarzi că nu este noaptea lor norocoasă şi că Nety Sandu avea dreptate când le-a citit horoscopul. În cinstea eroismului duduiei, genevezii sărbătoresc vreo zece zile. Şi vă asigur că, în ciuda a ceea ce se spune despre elveţieni, chiar ştiu să se distreze. Zilnic sunt organizate diferite evenimente, de la curse cu oameni mascaţi care aleargă pe străzile oraşului, la reproduceri ale bătăliilor şi parade de costume. Replici din ciocolată ale marmitei folosite de brava geneveză se vând la preţuri destul de piperate, marmita devenind un simbol al oraşului. Dacă o tablă din ciocolată costă cam 2-3 franci, pentru cea mai mică replică din ciocolată a oalei, la 145 de grame, licitaţia începe de pe la 14 franci. Deh, tradiţia. Undeva în cetate se află şi cea mai lungă bancă din Europa. Despre faptul că la Geneva se află sediile mai multor organizaţii internaţionale nu vă mai spun, asta găsiţi şi pe net. Deşi nu auzisem lucruri prea bune despre comunităţile de românache din strainatate, am mers la o biserică frecventată de compatrioţii noştri. A fost o surpriză plăcută să văd că românii care merg la acea biserică de la periferia Genevei sunt oameni faini. Am înţeles că, totuşi, românii de acolo sunt atât de uniţi încât merg la patru biserici. Ăştia suntem! Despre arestări în direct, mitinguri şi alte momente interesante am să vă povestesc când mă mai loveşte pofta de scris şi zeul timpului, Cronos, este generos cu mine. Găsiţi mai multe fotografii din Geneva, Verosix şi Franţa aici.

Zece mii

10.000 este numărul de afişări pe contul de fotografie. Mulţumesc mult! Promit să realizez imagini şi mai frumoase :)

Leapsa de Craciun

Am primit zilele trecute o leapsa pe blog de la Ghery. Omul imi cere sa spun care e treaba cu cadourile de Craciun si cam ce se intampla in perioada asta. Pai la mine e simplu. Mi se rupe de perioada sarbatorilor si ard de nerabdare sa treaca. Nu sunt "penetrat" de Spiritul Craciunului de nicio culoare. Cu toate astea, fac cadouri multora dintre prietenii apropiati si, evident, familiei. Asa era pana acum. De data asta, lucrurile vor sta putin mai egost, daca pot spune asa. Anul acesta mi-am facut cadou un sejur de vreo zece zile in Elvetia si Franta, gratie Mariei, careia ii multumesc frumos. Asa stand lucrurile, nu mai am bani si pentru altii :). Cei care tin la mine o sa ma ierte. Ceilalti nu conteaza. Despre cum este la Geneva, Versoix si alte locuri civilizate, povestesc la intoarcere. Si va fac cadou o serie de imagini superbe. Asta ca sa nu spuneti ca nu m-am gandit chiar deloc la voi :). Lepsa merge mai departe la Bradutz si la Corina.

PNListele cu proşti

Ia ascultaţi aici ce reacţie au avut două liberale la un mişto profesoral şi "profesionist". Faza este reală şi s-a petrecut într-un orăşel din Românica zilelor noastre, în duminica alegerilor. Locaţie: supermarket (vezi, Angi, i-am spus supermarket. Asta înseamnă că la voi în sat există supermarket! Jdioaaaaa! hehehe). Doamna profesoară ieşise la cumpărături şi a fost întâmpinată de două vaci cu pedale de la PNL care au intrebat-o daca a votat. Doamna profesoară le-a răspuns: "cu voi, de doua ori" şi proastele, fericite: "aaa, uite, susţinătorii din umbră sunt cei mai importanţi!!!" Ce draku să mai spui? Cât de imbecil trebuie să fii ca să nu te prinzi de mişto?

Despot are dreptate

Am primit mai înainte un link de la un coleg de breaslă. Maimuţa aia rujată mă face să mă simt penibil când mă uit cine practică meseria de jurnalist. Îi răspunde bine Despot. Şi-o merită din plin, pe bune. Voi ce credeţi?
LATER EDIT: De pe Youtube a dispărut filmuleţul cu proasta, aşa că dau link aici la interviu. Have fun :)