Ministerul Adevărului este în Casa Poporului

Vă amintiţi de Ministerul Adevărului din complicata operă "1984" a lui George Orwell? Ministerul ăsta stabilea Adevărul. La noi, Gică Funar loveşte face politica electorală a presei. Acum, cu mai multă putere, deoarece lucrează în cârdăşie cu derutatul PNL Ioan Ghişe. Capetele lor pătrate le dictează că posturile de radio şi TV trebuie să bage în noi ştiri negative şi pozitive în egală măsură, că altfel ne stricăm la tărtăcuţă, ne cuprinde angoasa şi ne strâmbăm pe stradă la trecători.
Asta e ştirea: Senatul a adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi, o propunere legislativă care îi are drept iniţiatori pe senatorul PRM Gheorghe Funar şi deputatul PNL Ioan Ghişe, proiect care vizează modificarea şi completarea Legii audiovizualului 504/2002 în sensul că programele de ştiri ale posturilor de televiziune şi de radio vor trebui să conţină, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi, respectiv negative. Conform motivării iniţiatorilor, scopul acestei propuneri este "de a îmbunătăţi climatul general şi de a oferi şansa publicului să aibă percepţii echilibrate asupra vieţii cotidiene, atât din punct de vedere psihic, cât şi emoţional". Potrivit autorilor legii, studiile de specialitate evidenţiază, fără echivoc, escaladarea bolilor cronice ca urmare a stărilor psihice depresive, iar stările emoţionale şi psihice depresive conduc în mod cert la îmbolnăviri. Cei doi parlamentari afirmă că justeţea propunerii legislative este confirmată de "exemple preluate din cărţi", ei invocând, pe larg, pasaje despre sănătate şi învăţare din "Tehnica învăţării rapide", de Sheila Ostrander şi din "Strategii pozitive de muncă şi viaţă", de Tom Rath, în care se arată că "negativismul ucide".
Reacţiile la inepţia oligofrenilor, să mă scuze cititorii oligofreni ai blogului :) (dar nu cred să existe un astfel de cititor), au venit din toate părţile. Realitatea TV, Pro TV, CNA, AJR, CRP, AMP au criticat sau chiar miştocărit ceea ce senatorii au votat în unanimitate. Cea mai faină reacţie a venit de la AJR. Ia uitaţi ce spune preşedintele asociaţiei, Cezar Ion. "Cred că alunecă în derizoriu cu acest demers. Ştirea bună e ca unii parlamentari se preocupă de starea de sănătate a populaţiei. Ştirea proastă e că populaţia nu se preocupă starea de sănătate a unora dintre parlamentari. Nu poţi decât să faci haz de necaz", a declarat Cezar Ion. Hai să facem nişte scenarii de ştiri negative dublate de ştiri pozitive sau chiar combinate. Unul dintre poliţiştii şpăgari din Argeş (până aici e negativă) şi-a construit o vilă cu două etaje într-un cartier de lux din Piteşti (aici e pozitivă, omul a investit şi are unde să locuiască). De acum să vedeţi ce echilibristică jurnalistică fac :)

Sagrada Famiglia

Am primit azi pe mess un link la asta şi mi se pare foarte fain. Trebuie să vă uitaţi până la final, merită.

Stairs and Windows

Doua imagini realizate în Timişoara. Restul pe contul de flickr.

Kitsch-me, kitsch-me

Promit să spun adevărul şi numai adevărul. La ziarul Adevărul

Da, NewsIn e deja istorie. Ieri am făcut drumul acela sinuos dintre birouri precum resurse (in)umane, IT şi altele, care se încheie la contabilitate. Deşi se află toate în aceeaşi clădire (garsoniera Presei), tot a durat vreo 30-40 de minute. Am fost norocos. la alţii durează zile întregi. După ce semnează şi contabila, gata, am terminat. După aproape doi ani de NewsIn (lipsesc şase săptămâni), cu bune şi rele, dar cu un real câştig profesional pentru mine, merg mai departe. Am rămas cu un gust amar când directorul executant al agenţiei mi-a spus că am rămas dator companiei. Hmmmmmm. E opinia lui, foarte discutabilă. Nu am avut chef de discuţii de genul "ar fi putut să fie frumos" şi nici să-i reamintesc că în decembrie mi-a promis ceva, iar în ianuarie s-a făcut că uită că am avut o discuţie, nu ceea ce am discutat. De promisiuni onorate nu poate fi vorba. Josnic. E inutil să precizez că redactorul-şef nu m-a întrebat de ce plec şi nici unde. Mi-a spus un sec "succes", i-am mulţumit şi i-am urat la fel şi asta a fost toată discuţia. În fine. Să depăşim momentul. Este elocvent faptul că o parte dintre cei plecaţi de la NewsIn s-au strâns săptămâna trecută la o bere şi cineva a avut iniţiativa unor insigne "NewsOut", ceea ce spune multe. O voi primi şi eu cât de curând. Cert este că la NewsIn am avut plăcerea să cunosc oameni faini de tot. Şi credeţi-mă că am standarde înalte din punctul ăsta de vedere. Am rămas prieten cu ei. Am lucrat şi cu lături pe două picioare. Nu poţi să-i eviţi, sunt prea mulţi. Scuipăm şi mergem mai departe. Concluzionând, NewsIn a fost o experienţă benefică pentru mine. Am învăţat multe pe bani frumoşi. Cum am spus şi într-un post anterior, recomand cu insistenţă măcar un an de agenţie de presă oricui vrea să lucreze în presă. E cea mai bună şcoală. Am trimis şi un email colaboratorilor şi unor posibili colaboratori prin care am anunţat despărţirea de NewsIn. Iată-l:
Stimati colaboratori,
Vă anunţ că joi va fi ultima mea zi la NewsIn. Nu voi dezvălui aici
motivele pentru care plec de la NewsIn. Sunt multe şi prea neplăcute.
Începând de luni voi lucra la cotidianul "Adevărul", tot pe domeniul
media. Numărul de telefon 0728.855.226 nu va mai fi al meu. Voi comunica
săptămâna viitoare numărul de telefon. Rămâne valabil numărul de telefon
personal (07xxxxxxxx). Noua adresa de email va fi catalin.cocos@adevarul.ro.
Promit să incerc să-mi fac treaba cât mai profi şi în continuare.
O zi minunată,
Catalin Cocos
Luni începe o altă etapă profesională. Adevărul. Evident că am speranţe, dar ştiu că cel mai important este ce faci tu pentru tine să-ţi fie bine. Sper să învăţ şi mai multe şi pe mai mulţi bani :). Mai pe scurt, l-am lăsat pe Vântu pentru Patriciu.

Unii dansează

Tipu' ăsta întrece orice limite. Mă întreb dacă nu e robot. La cum se mişcă, prea multe comentarii nu sunt de făcut.

Cum daţi firul?

Anunţul tronează pe stâlpii din Timişoara, iar cele două zile în care coaforul cumpără păr au cam trecut. Poate la anu'. Nu stiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la păr, mă apucă nostalgia. Ce coamă blondă, ce păr vâlvoi, Bon Jovi, nu alta. Excplicaţiile alea cu "mai scump ca alţii... sur...25 cm..." m-au cam băgat în ceaţă. Cert este că, în alte zile, nu am să-i derranjez. De fapt, eu nu o să-i deranjez deloc. Prietenii ştiu de ce :)

Beogradul îţi zâmbeşte

Cu toate bombele pe care americanii le-au aruncat în capul lor şi cu tot naţionalismul de care au dat dovadă de-a lungul secolelor, sârbii sunt un popor foarte relaxat. Am văzut foarte multe feţe zâmbitoare şi oameni binevoitori în cele cinci zile de stat la Beograd. La un moment dat, când mergeam spre Sava Centar (unde era centrul de presă), am întâlnit, într-o piaţă, patru tipi care se pregăteau de un spectacol. Au acceptat imediat să pozeze şi chiar m-au rugat să le fac o fotografie şi cu aparatul lor. Înainte de acest moment, la balconul unei clădiri, două domnişoare (în imagine apare doar una dintre ele) îmi făceau cu mâna şi s-au bucurat să le fotografiez. La toate astea aş adăuga bunăvoinţa cu care îţi răspundeau la întrebări. Am povestit mai multe într-un post anterior.

O istorie, un fenomen

Pentru cine vrea să înţeleagă fenomenul numit Timişoara, pentru cei care vor să audă puţină istorie, există un link. Este, în special, pentru cei care iubim Timişoara, dar cred că toţi putem învăţa câte ceva.

Calator prin Beograd

Am scris acest text pentru calator.eu, un site pe care vi-l recomand cu fierbinţeala lunii lui cuptor şi îl postez şi pe blogul meu.
Dacă ai ales să mergi cu trenul până la Beograd, ai făcut o greşeală. Drumul este un mic coşmar. Pretenţii de tren internaţional, vagon de dormit clasa I, dar veeechiiiii... Când CFR-ul îşi uneşte forţele cu cumătrul din Serbia iese deranj mare. Atât de mare încât un drum de 12 ore se face în 16 ore. O variantă mai bună este IC Bucureşti - Timişoara (80 de lei la clasa a II-a), iar de la Timişoara cu autobuzul până la Beograd, adică vreo 120 de kilometri (120 -160 de kilometri). Aproximativ două ore cu maşina. Mai ieftin şi mai rapid. Avionul este o variantă acceptabilă. Cursa durează vreo cinci ore, că nu este linie directă Bucureşti - Beograd, şi costă vreo 600 – 700 de euro. În fine. După oboseala acumulată pe drum, trebuie să găseşti un hotel prietenos. E recomandat să nu alegi unul dintre cele vechi şi nerenovate. Sunt mai ieftine - la Excelsior am plătit 30 de euro pe camera single/noapte - dar serviciile sunt nenorocire. Recepţionerii se exprimă foarte anevoios într-o limbă străină, iar ospătarii te servesc cu o scârbă galactică. Despre vorbit limba engleză... vorbim altă dată. În ultimele două zile s-a defectat şi liftul, iar până la etajul şase a fost cale lungă. Este de ocolit şi Hotel Praga. Serviciile sunt la fel de proaste, dar este mai scump. Sigur, în Beograd găseşti şi hoteluri ok, dar la preţuri cam înalte.
Micul dejun, care era inclus, însemna ou fiert sau omletă cu brânză, şuncă sau alt ingredient. Aveai voie să alegi un singur fel, pentru al doilea trebuia să plăteşti. Şi era inexplicabil de scump. Cafeaua părea o spălătură de vase dar, cu mult lapte, devenea acceptabilă. Dacă mănânci în oraş, ai rezolvat problema. Beogradul este plin de mici fast-food-uri unde poţi mânca pleskavica (120 – 130 de dinari, adică aproximativ 6 lei). Chifla o prăjeşte pe un grătar cu cărbuni şi îţi poşi alege dintr-o gamă largă de ingrediente suplimentare, fără alte costuri. Poţi alege şi un fel de plăcintă cu brânză (cam 50 de dinari, adică 2,5 lei), dar reţeta sârbească. Şi la capitolul restaurante stau bine sârbii. Recomand cu suflet de gurmand restaurantul de la intrarea în parcul cetăţii Kalemegdan. Dacă ajungi acolo, comandă escalop de vită cu ciuperci. E nenorocire :) de delicios, iar preţul e undeva pe la 500 – 600 de dinari, adică 25 – 30 de lei o porţie din care se satură doi oameni. Un vin sârbesc sau muntenegrean se impune. În cetatea Kalemegdan mai este un resturant, mai select. Priveliştea este superbă, întrucât restaurantul este pe un deal, iar în vale se întâlneşte Dunărea cu Sava. Dacă eşti la Beograd, trebuie să mergi şi pe strada pietonală numai cu cafenele şi locuri de lounge.
Pe lângă strada cu cafenele şi cetatea Kamelegdan, vă mai recomand să vizitaţi şi Beograd Arena, sala în care s-a desfăşurat Eurovisionul. Este impresionantă. Obligatoriu mergeţi şi la unul din restaurantele de pe Sava. Sunt amplasate pe pontoane, oferă o privelişte superbă şi se mănâncă bine, mai ales fructe de mare. Iubitorii de fotbal nu au voie să rateze vizita pe Marakana belgrădeană (stadionul echipei Steaua Roşie) şi, dacă tot eşti acolo, mergi şi la Partizan, că e la vreo 500 de metri. Neinspiraţi, sârbii, când au construit stadioanele atât de aproape. Ies nişte bătălii :) ca la Podu Înalt între zvezdaşi (suporterii lui Steaua Roşie) şi grobari (cei ai lui Partizan). Steliştii şi dinamoviştii sunt fraţi de cruce, comparativ cu ei.
Oriunde trebuie să ajungi în Beograd, întreabă pe cineva pe pestradă. Sârbii sunt extrem de prietenoşi şi deschişi. Nu vă luaţi după ce spun cei care nici nu au călcat pe acolo. De vestă anti-glonţ ai mult mai mare nevoie la Bucureşti decât la Beograd. Dacă întrebi un belgrădean unde este un anumit loc şi nu ştie, întreabă pe altcineva, şi tot îţi spune. Toţi sârbii tineri, chiar şi cei trecuţi de 40 de primăveri, vorbesc engleza cel puţin la nivel conversaţional. La capitolul ăsta stau mai prost recepţionerii şi ospătarii, adică exact cei care ar trebui să ştie. Despre taximetriştii din Beograd se spune că ar fi „antrenorii celor din Bucureşti” la furat clienţii. Eu m-am dat cu un singur taxi, la miezul unei nopţi ploioase, dar şoferul a fost corect la tarif, pe chitanţă a scris exact cât a costat cursa, 299 de dinari. Totuşi, nişte colegi de la o altă agenţie de presă au avut o experienţă cam costisitoare cu un taximetrist care i-a dus de la aeroport până la hotel.
Mai trebuie să vedeţi în Beograd şi cele două clădiri bombardate de americani. Sunt amplasate în centrul oraşului şi arată scarry. Cred că orgoliul şi dorinţa de a se victimiza îi face să nu le reconstruiască sau demoleze. Probabil că vor să arate ce a înseamnat pentru ei „american way”, şi au dreptate.
Dacă mergi la Beograd, e bine să ştii că un dolar valorează 51 de dinari, un euro 80 de dinari, iar 100 de dinari înseamnă cam 5 lei noi. Beogradul este un oraş curat, mult mai curat decât Bucureştiul, aerisit, cu mult spaţiu verde, străzi spălate noaptea şi cu o viaţă nocturnă intensă. Am stat cinci zile la Beograd şi nu m-am plicitisit deloc.