Experienţa Tuzla

Uuuuiiihhhhaaaaaa, faină experienţă am trăit uichendu' trecut. Deşi am plecat de la lucru cu strâmbături din nas din partea unora şi pe drum mi s-a rupt o roată de la troler, restul a fost excelent. Am ajuns rapid la gară de unde foarte rapid am prins un microbuz care face transport pe ruta Bucureşti - Constanţa. Am ajuns seara la Tuzla şi am găsit aerodromul destul de repede. Am făcut rapid cunoştinţă cu restul băieţilor din grupu' de fotografie şi de aici până la un uichend fain nu a mai rămas nici măcar un pas, era deja făcut. Nu am dormit deloc în prima noapte. Deşi am obişnuinţa concediilor montane făcute în cort, nu a fost chip să adorm într-un cort cu alte cinci persoane, dintre care două sforăitoare :). E, asta e. Partea interesantă este că sâmbătă nu m-am resimţit deloc. Aici începe show-ul. Am avut mare noroc şi m-am lipit se un zbor cu avonul acela care trage bannerul pe litoral, unul fără portanţă (asta înseamnă că dacă se opreşte motorul... ceau, gata, te înfigi în nas). Nu visam să dureze 100 de minute, dar a fost mult mai bine decât speram. Pilotul, domnu' Victor, un tip foarte de treabă, m-a întors pe toate feţele cu avionul, mai ales că a văzut că nu am nicio problemă. Am zburat Tuzla - Constanţa- Agigea şi retur până în Vamă, după care ne-am întors la Tuzla. Am văzut o grămadă de vile de jemcheri, singurul submarin al flotei româneşti, porturi şi tot litoralul. A fost betiallllllll. Cireaşa de pe tort a fost când m-a lăsat să pilotez avionul. Iiihhhaaaaaa... super senzaţie!!! Săracu' om nu ştia că am avut deja accident cu role, bicicletă, sanie, saltea gonflabilă pe râu de munte, scuter, maşină, tramvai şi autocar. Îmi lipsesc trenul şi avionul din palmares, dar nu mi-am pierdut speranţa :) Ce puteam să îmi doresc mai mult decât să fac poze din avion şi să mai şi pilotez. Merci mult, domnu' Victor! Respekt maxim! Apropo, să duceţi avionul cu bine până în primul uichend din septembrie :) După experienţa din aer, a urmat alta, pe pământ. A început show-ul aviatic pentru care mersesem la mare. Am făcut o grămadă de poze. Unele chiar faine, dacă ar fi să mă iau după reacţiile primite. Bere, baie, soare, avioane, poze, pilotaj, redbull - cam ăsta a fost meniul întregului week-end. Sâmbătă noapte am dormit în Vamă, unde ne rezervaseră gazdele de la Aerodromul Tuzla trei camere. Da, am spus bine că am dormit. Chiar am dormit. Duminică dimineaţă am servit ceaţă, dar meniul a durat până pe la vreo 11-12. După ce s-a ridicat ceaţa am avut parte de a doua surpriză frumoasă tradusă printr-un zbor. De data asta am fost trei fotografi şi a durat numai vreo 30-40 de minute, nici nu mai ştiu. Unul dintre noi nu a prea făcut faţă dixtracţiei şi a cam suflat în pungă, precum aurolacii. Săracul, i-au trebuit două zile să-şi revină. Evident că am profitat şi am mai tras nişte cadre din aer. Trebuie să-i mulţumesc şi lui Despinel, care mi-a oferit un obiectiv fisheye, cu care am tras câteva cadre care îmi plac. Seara s-a încheiat cu un party pe aerodrom şi cu Metallica la maxim în hangar. Ce senzaţie faină mi-a dat. Greu de descris. Pe la 22.30 am urcat în maşină şi pe nişte drumuri mai ferite de nebunia traficului litoral - Bucureşti, am ajuns pe A2 şi, pe la 3 dimineaţa, acasă. Cam asta este povestea experienţei Tuzla. Aş repeta tot ce am făcut acolo oricând. mai ales zborul, pilotajul şi fotografiatul din aer. Uauuu!

MINUNEA de a fi mamă

Vă invit să citiţi aici unul dintre cele mai emoţionante texte pe care l-am citit în viaţa mea. În războiul sexelor, este 3-0 pentru femei. Este maximum de fericire pe care o poţi trăi în viaţă. Atât am de spus.

Cred că nu i-a plăcut şcoala

Material din plin pentru cârcotaşi şi cronica perlelor din televiziuni. După carboteleviziunile Naţional TV şi N24, le livrez marfă chiar de la ei din ogradă. Colegul lor, reporter de meserie, şi-a amintit de diriginta din liceu chiar în timpul unei transmisiuni în direct. Ascultaţi ce urări de bine îi face dirigintei. Materialul a ajuns la mine via (Elena LATER EDIT: via Alina Oprea) şi îi mulţumesc pentru atenţie.

Popcorn mobil

Vă mai amintiţi cum se făceau floricelele de porumb pe vremea când nu avem tot timpul curent, cu atât mai puţin internet de mare viteză? Erau cuştile aceela din plasă foarte fină plimbată pe o şină metalică deasupra jarului. Ce mai săreau floricelele şi ce miros îmbietor! Uitaţi metoda. Uitaţi de tigaia plimbată pe aragaz, uitaţi şi de punga de popcorn specială pentru microunde. Toate sunt metode străvechi, din preistoria civilizaţiei. Japonezii, cine naiba putea să descopere asta?, au găsit o metodă la îndemâna oricui. Vă invit să o vedeţi aici şi să vă spuneţi părerea. Nu vă mai miraţi dacă miroase a creier încins când vorbiţi la molecular.

Hiroşima, mon amour

Da, aţi citit bine, Hiroşima, cu ş nu cu sh. Dacă la teveu aşa se zice, înseamnă că aşa e corect. Televiziunile carbogazoase N24 şi Naţional TV au difuzat miercuri o ştire referitoare la comemorarea a 63 de ani de la bombardamentul de la Hiroshima. Este chiar atât de greu să-l întrebi pe vecinul gogule şi să vezi cum se scrie numele unui oraş în care americanii au aruncat prima bombă nucleară? La o simplă căutare primeşti multe rezultate foarte concludente. Scuzaţi calitatea cam tristă a imaginii, dar tembelizorul meu este model mai vechi. Cred că nu mai este nimic de spus.

Marele Dezastru de la Micul Trianon

Este în codul nostru genetic să ne batem joc de tot ce au construit alţii. Exemple sunt "fără număr" dar am să mă limitez la unul. La 20 de kilometri de Ploieşti, în comuna Floreşti, este un palat numit Micul Trianon, construit de famila Cantacuzino. Am fost în urmă cu o săptămână acolo să fac fotografie pentru mine şi un portofoliu de imagini unei prietene actriţe. Am mers cu maşina şi, deşi suntem doi oameni şcolarizaţi, am nimerit intrarea spre palat din a treia încercare. Niciun indicator turistic!!! Nici măcar unul, cât de mic. Nici măcar o crenguţă de cireş ruptă şi orientată spre intrare, ca în poveştile cu zâne şi prinţi. Cum spuneam şi la începutul postului, stă în firea noastră să dărâmăm, nicidecum să construim. A fost odată un palat maiestuos, cu 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului. Acum sunt doar nişte ruine şi un cal care paşte. Nenorociţii ăia care şi-au lăsat amprenta fesierilor pe scaunul primăriei din Floreşti nu au fost capabili să pună un indicator. Nu vorbim aici despre exploatarea unui obiectiv turistic, ci de o bucată de tablă vopsită pe care să scrie "Spre palatul Micul Trianon". Pe pereţii fostului palat scrie: "Pericol de prăbuşire" şi "Nu intraţi!" şi nimeni nu s-a gândit să amenajeze locul pentru atragerea turiştilor. De asta merită bătut cu lopata şi lăsat în mijlocul drumului cocalaru ăla de primar din Floreşti. Dacă vă puteţi imagina, o prietenă din Ploieşti nu ştia că i se spune "Micul Trianon", atât este de mediatizat. Nici măcar la 20 de km nu se ştie de el. Ultimul să stingă becul. Ţara asta nu are niciun rost!