Nu vindeţi ca ei

Înainte de a pleca la Beograd am vrut să-mi cumpăr un card reader, că am auzit nişte poveşti cam naşpa cu transferul imaginilor de pe aparatu foto direct pe laptop. Am făcut puţin research pe internet şi am descoperit nişte oferte excelente. Pe lângă preţ, care nu a fost principalul criteriu, am luat în seamă şi durata garanţiei, dar şi posibilitatea de a-l avea în ziua respectivă. Mi-a recomandat cineva un anumit model şi pe ăla îl vroiam. Din telefon în telefon am ajuns la o firmă, nu spun care :), şi am înfiripat un dialog cu omu de vânzări. M-am bucurat când am văzut pe site-ul lor că au şi cont pe messenger şi i-am apelat. Redau dialogul cu omul de vânzări. E halucinant cât de prost îşi fac unii jobul. Dialogul s-a petrecut prin 19 mai.
Catalin Cocos: bună ziua
tehnic_iscomputers: cu ce informatie va pot ajuta?
Catalin Cocos: mă interesează dacă aveţi pe stoc card reader A-data
Catalin Cocos: Card Reader extern A-Data - 52 in 1
COD: 52-in-1 Card Reader
Pret: 33.76 RON (cu TVA inclus)
tehnic_iscomputers: cu alta informatie va mai pot ajuta?
Catalin Cocos: păi nu mi-aţi răspuns la întrebare, ca să trecem mai departe
Catalin Cocos: vă mulţumesc mult pentru ajutor. E greu să găseşti atâta sprijin din partea unui om de vânzãri. O zi excelentã

Update: azi mi-am cumpărat acelaşi model, cu garanţie pe viaţă şi la un preţ şi mai bun. Trist este că nici angajaţii firmei de la care am luat nu au dat dovadă de mai multă ştiinţă în arta vânzărilor. Deşi formalităţile durau câteva minute, iar în birou erau mai multe scaune libere, nici măcar nu m-au poftit să iau loc. Restul nici nu mai contează.

NewsOut

Pentru cei care au lucrat la NewsIn, titlul nu trebuie explicat. Pentru ceilalţi, am să spun câteva cuvinte. Unul dintre cei care au plecat de la NewsIn a lansat conceptul de NewsOut. Dacă la început NewsIn era locul "to be in", de o vreme a devenit locul "to be out". Azi a fost o zi tristă de tot pentru mine. De fapt, e a doua zi conscutivă de depresie, frustrare şi tristeţe. Mi-am dat demisia de la NewsIn. După 22 de luni de lucru intens, perioadă în care am învăţat multe, nu mai vreau şi nu mai pot să lucrez în locul ăsta. De fapt, decizia am luat-o în ianuarie. Din acel moment a fost doar o chestiune de timp până la gestul demisiei. Trebuia doar să vină oferta convenabilă. Zilele trecute am bătut palma cu ... şi azi mi-am dat demisia. Fază tare de tot, la 15 minute după ce mi-am dat demisia, m-a sunat cineva de la resurse umane de la o revistă de business, nu spui care. În cei doi ani de Bucureşti am învăţat că trebuie să merg acolo unde primesc bani mai mulţi. Ăsta e şi sfatul primit de la cineva căruia îi port mult respect şi căruia îi datorez mult. Sper să am puterea să fac asta. Nu e stilul meu, dar poate reuşesc să mă adaptez. Despre ultimii aproape doi ani de la NewsIn ar fi multe de spus. Am lucrat cu oameni faini de tot. Ne înjuram şi ţineam unul la celălalt în acelaşi timp. Asta a dus la formarea unei echipe care timp de cel puţin jumătate de an a dictat agenda pe domeniul media. E mare lucru! Avem multe succese pe care ni le putem trece în CV, dar asta nu mai contează. Am rămas cu experienţe plăcute şi neplăcute. Toate astea ne-au întărit. Agenţia de presă e o şcoală de jurnalism şi o recomand oricui vrea să performeze în domeniul presei. Adio NewsIn, bine ai venit...

Două minute şi opt secunde

Cuvinte puţine rostesc, reportajul este mai grăitor. M-am uitat o singură dată la el şi m-am amuzat puţin. Nu mă cunoşteam în ipostaza asta, de intervievat, de om dat la TV. Interviul a apărut pe Romantica şi mi l-a luat o colegă de trust, de la Romantica, în ziua în care am avut vernisajul expoziţiei cu care v-am tot stresat. Am filmat peste 20 de minute şi asta este ceea ce a intrat pe post, fără burtieră şi alte elemente care încarcă imaginea, uneori inutil. Două minute şi opt secunde surprind doi ani din viaţa mea. Eram puţin stresat că mă gândeam la vernisaj, care era peste mai puţin de o oră. Am avut şi un mic incident. Trebuia să mergem cu o maşină de la redacţie, dar a făcut pană. Am filmat şi, în timpul ăsta, trebuia să ajungă o altă maşină, mai ales că lucrurile se întâmplau în parcarea din faţa Garsonierei Presei. Pe la şi 20 am plecat la autobuz, în ideea de a merge cu autobuzul şi metroul. Până la urmă, am mes o parte din drum cu o altă maşină de la redacţie şi cu metroul. Colega şi cameramanul au venit cu maşina şi au întârziat 40 de minute. Cam aşa se circulă prin Bucureşti. Vreau să îi salut şi să le mulţumesc şi colegilor din grupul de fotografie de pe yahoo. Fără ei nu ar fi existat acest interviu, pentru că nu aş fi expus.Nici nu ştiu cum să spun, dacă e amuzant sau doar dezamăgitor. Expoziţia a dispărut după o zi şi jumătate. Toate cele 40 de lucrări.Şi încă nu am aflat de ce. de fapt, ştiu. Am expus în ţara greşită. Dupa multe chinuri am reuşit să uploadez interviul pe contul de pe trilulilu. Have fun :)

Zdravo!

Zdravo, dobar dan, hvala lepo, cam asta aud de vreo şase - şapte ore, de când am ajuns la Beograd. Da, Beograd, pentru că în Timişoara mea natală aşa îi spune, Beograd, nu Belgrad. Când conlucrează CFR-ul din .ro cu cel din .yu iese deranj mare. Adică doi proşti se pun pe treabă. Şi le reuşeşte din plin. După ce că trenul face 12 ore de la Bucureşti la Beograd, a mai avut şi aprope patru ore întârziere. Aproape 16 ore o distanţă de vreo 750 de km. Damn, bicicleta era o soluţie demnă de luat în seamă. Noroc că am venit la vagonu de dormit şi am stat singur în garsonieră. În fine. Am ajuns la hotel... ca să fiu amabil cu ei. E o variantă foarte alternativă de hotel. Model străbun şi renovat ultima dată acu vreo trei secole. Măcar e în centru.
Despre Beograd am numai cuvinte de laudă. Curat, bulevarde adevărate, largi, foarte rar vezi câte o hârtie pe jos. Oamenii foarte amabili. Dacpă îi întrebi ceva şi nu ştiu întreabă pe alţii, şi tot îţi răspund. Şi vorbesc engleza. Sârboaicele... majoritatea sunt delicioase. Şi evident că am profitat de amabilitatea lor şi nu mai femei am întrebat unde e hotelul, unde e Beograd Arena şi Sava Centar.
Acum sunt într-una din multe săli de presă. Sunt meseriaşi sârbii la organizare. Am fost acum câteva săptămâni la Summit-ul NATO şi pot să vă spun că sârbii au făcut ceva asemănător. Dion ce am aflat de la organizatori, 2.500 de jurnalişti şi 1.500 de voluntari. Gata, acum am confirmarea, Nico şi Vlad s-au calificat în finală!

Noaptea muzeelor a fost mai mult Noapte erorilor

Muzee închise la miezul nopţii, exponate în umbră, cozi formate din mii de persoane, asta au găsit bucureştenii care au dorit să profite de Noaptea muzeelor. Deoarece anul acesta a fost primul an în care Noaptea muzeelor a fost organizată şi ca un tur pe la 12 muzee, pe un traseu gândit de organizatori, am decis să profit de oferta MNAR. Am considerat iniţiativa de a oferi bucureştenilor autobuze care să îi transporte gratuit de la un muze la altul o iniţiativă excelentă şi am profitat de ea. Până nu mi-a trecut pofta de a vizita muzee închise. Am plecat de pe Calea 13 Septembrie, la Palatul Parlamentului, care a fost ales ca loc de pornire, la ora 21.30. Autobuzele pornesc de aici la intervale de 15 minute. Prima oprire a constituit şi prima problemă de organizare. La Palatul Cotroceni, autobuzul ne-a lăsat la altă intrare, pe diagonală, nu la poarta pe care se intră pentru vizitarea muzeului. Am străbătut pe jos, împreună cu alte zeci de persoane, drumul până la poarta de intrare. Cei care doreau să viziteze Muzeul Cotroceni au format o coadă de aproape 200 de metri şi aproape 2.000 de persoane. Am renunţat la vedera mulţimii. Deşi seara era la început, nu îmi puteam permite să pierd, probabil, vreo două ore numai pentru a intra.
Am decis să merg mai departe. Mai aveam 11 muzee de văzut. Autobuzul pe care l-am aşteptat nu a mai oprit în acelaşi loc cu primul. După o alergătură de câteva zeci de metri până la noua staţie de autobuz, am reuşit să urc. Următoarea oprire a fost Muzeul Naţional Militar. Surprizele neplăcute au continuat şi aici. Majoritatea exponatelor din curte erau în întuneric. Cred că mai puţin de jumătate din tunurile, tancurile, TAB-urile şi celelate exponate erau iluminate. Nu am văzut pe nimeni din personalul instituţiei oferind explicaţii vizitatorilor, cum nu am văzut la niciun muzeu, în schimb, se auzeau acorduri de muzică fado. Printre miile de vizitatori era şi o pereche de tineri. Aceştia se aflau în hala cu avioane când el îi explica: „uite, avionul acesta are motorul mai mare decât cel de lângă, iar diferenţa este...”, la care replica prietenei lui a fost dezarmantă: „ei, şi?”.
După ce am părăsit Muzeul Naţional Militar, autobuzul, pe care l-am aşteptat 25 de munte, nu 15 cum era normal, ne-a transportat la Muzeul Ţăranului Român. Aici, altă coadă. Timpul trecea şi eu mai aveam de vizitat încă multe muzee. Cel puţin aşa credeam. După aproape zece minute de aşteptare, am reuşit să intru. În curtea interioară a muzeului erau videoproiecţii. M-am plimbat prin sălile de expoziţie şi, pe la ora 0.00, când vizitatorii au vrut să părăsească muzeul pentru a merge mai departe, li s-a spus că s-a închis şi că, din curtea interioară, trebuie să iasă prin spate, nu pe la intrarea principală. Am făcut un mic ocol, după care am traversat strada până la Muzeul Geologic.
Aici, o altă surpriză neplăcută. Era miezul nopţii şi instituţia şi-a închis porţile. Evident, multă lume nemulţumită, ceartă cu cei de la intrare, replici acide la adresa organizatorilor, cam asta s-a întâmplat. Nu am dezarmat şi am mers mai departe. Mi-am spus că, oricum, în zonă mai este un muzeu, Grigore Antipa, deci am ce vedea. Am calculat greşit, deoarece surprizele neplăcute s-au ţinut lanţ. O coadă de peste o sută de metri, formată din aproximativ 700 – 800 de persoane, dezarma pe oricine avea intenţia să-l viziteze. Astfel, după aproape trei ore de plimabat prin oraş, două muzee vizitate şi două încercări eşuate, am renunţat. Vorba unui tânăr dintr-unul din autobuze, care a spus că „oamenii normali merg ziua la muzeu, nu noaptea”.

Circuitul muzeal, primul de acest tip din Bucureşti, a fost realizat de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), cu ajutorul unei finanţări de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.
În premieră la cea de-a patra ediţie a Nopţii muzeelor, sărbătorită simultan în mai multe oraşe europene în apropierea datei de 18 mai, Ziua Internaţională a Muzeelor, instituţiile participante din Bucureşti, în număr de 12, s-au grupat într-un circuit, care va fi străbătut de o cursă specială de autobuz în noaptea dintre 17 şi 18 mai.

Primul vernisaj

A trecut şi primul vernisaj al unei expoziţii foto la care am participat cu o lucrare. Am avut ceva emoţii, dar au trecut. Mă bucur că am reuşit să fac ceva în cei doi ani de când m-am mutat la Bucureşti şi sper că ăsta este doar începutul. După cum vedeţi, nu sunt foarte inspirat şi scriu banalităţi. Am să pun o fotografie de la vernisaj, ca să şi vedeţi cum a fost. Am ajuns cu greu şi cu vreo 7-8 minute întârziere la vernisaj deoarece, înainte de eveniment, am dat un interviu pentru o colegă de breaslă şi trust de la Romantiiicaaaaa, după care maşina cu care trebuia să mergem la eveniment a făcut pană şi a durat ceva vreme până colega a găsit altă maşină care să ne ducă. De fapt, eu am mers doar până în Piaţa Victoriei cu maşina, după care am coborât la metrou. Dacă nu făceam mişcarea asta, întârziam vreo 40 de minute. Au fost prezenţi la vernisaj şi doi prieteni, cărora le mulţumesc mult de tot. Ştiu că au mai fost alături, dar cu gândul, şi alţi prieteni şi cunoscuţi. Tuturor le mulţumesc mult de tot. Revenind la expoziţie, vreau să spun că staţia de metrou Dristor 1 este una din cele mai urâte din Bucureşti. Veţi vedea în pozele publicate. E tristă de tot, dar sperăm că fotografiile noastre o vor înfrumuseţa. Partea bună este că vom schimba fotografiile peste două şi peste patru săptămâni. Vor fi, de fapt, trei expoziţii. Gata cu pălăvrăgeala, că am de editat fotografii.

Cum e posibil?

E greu să spui ceva după ce citeşti povestea asta. Mă întreb cât de jos poate ajunge specia umană. Nu mai spun nimic, e prea greu.

Cotidianul scrie de expoziţia foto

Cotidianul de azi, cel puţin în online, scrie despre expoziţia foto în care am şi eu o fotografie, dar cam exagerează cu laudele la adresa mea. Sper să nu se supere colegii de expoziţie, că intenţia mea era doar să mediatizez evenimentul.

În Dristor ai pe cinevaaaaaaa

Adică pe mine şi pe alţi 39 de pasionaţi de fotografie. Mă expun la Dristor şi vă invit cu mare drag. Este prima dată când îmi expun o fotografie într-un cadru organizat şi am oarece emoţii. Informaţiile "tehnice" sună cam aşa: Asociaţia "Bucureştiul meu drag", în colaborare cu Metrorex, organizează în staţia de metrou Dristor 1, în perioada 15 mai - 30 iunie, expoziţia foto bianuală "Bucureştiul meu drag", în care vor fi expuse 40 de fotografii cu imagini din Bucureşti. Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 15 mai, la ora 19.00, în staţia de metrou Dristor 1. Nu pun nicio fotografie în speranţa că v-am stârnit curiozitatea şi ne veţi face plăcerea de a fi la Dristor 1 în 15 mai la ora 19.00.

Prieten bun, intelectual, jurnalist, tată şi soţ, vinde Avensis

Luuuume, lumeeee... un foarte prieten bun, persoană de mare angajament intelectual, jurnalist, trainer în jurnalism, vinde Toyota Avensis aproape nouă. Omu pleacă puţin (adică doi ani) din ţară, iar maşina rămâne singură şi nesupravegheată. Aş face multe pentru omul ăsta, chiar i-aş cumpăra maşina, dacă ar fi în planurile mele de scurtă durată achiziţia unui autoturism.
Datele tehnice sună cam aşa: Toyota Avensis 1.8 vvti (benzina), 129 cp, culoarea Bordeaux (un visiniu-rubiniu foarte inchis, metalizat), echipare Luna (climatronic dual, servo, 9 airbag-uri, toate sistemele de siguranta - asistare la franare, abs, controlul stabilitatii, stergatoare cu pornire automata, faruri cu aprindere automata, volan si schimbator imbracate in piele etc.), 17.000 de km, 17.000 de oiro (preţul de catalog la dotările astea e de 21.000), achizitionata August 2007.